Telegraful Român, 2002 (Anul 150, nr. 1-48)

2002-09-15 / nr. 35-38

Fondator: Mitropolitul ANDREI SAGUNA 1853 Liais RebcaaTV-14 Buncescu Stre Le FOAIE EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMANA A SIBIULUI ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă învierea Ta o lăudăm şi o cinstim“ Biserica creştină prăznu­­ieşte în fiecare an la 14 sep­tembrie Sfânta şi de viaţă făcătoarea Cruce. înaintea ochilor se înalţă plină de dar şi de lumină această pa­văză nesurpată şi acest sceptru dumnezeiesc. Cru­cea Domnului o sărutăm cu frică şi cu bucurie negrăită. Cu frică, din cauza păcate­lor noastre, cu bucurie pen­tru mântuirea care ne-a venit printr-însa. Pe Cruce s-a săvârşit Cel ce, ascul­tând de porunca Tatălui, S-a deşertat de a Sa Dumnezei­re şi a primit moartea, moartea pe Cruce. „Pe cru­ce s-a oficiat o slujbă şi o jertfă şi un act de reaşeza­re a omenirii în situaţia ei de necorupţie originară". Crucea e stropită cu sfântul sânge al Mântuitorului. Es­te altar şi locul sacru al su­ferinţei Nevinovatului. O cântare bisericească spune: „Străluceşte, Cruce­a Dom­nului, fulgerele luminate ale darului tău în inimile celor ce te cinstesc pe tine şi cu dragoste te primesc, ceea ce eşti de lume dorită. Căci prin tine mâhnirea lacrimi­lor s-a pierdut, din cursele morţii am scăpat şi la ve­selia cea nesfârşită ne-am mutat". Să tăgăduim, să uităm, să ne prefacem neştiutori? Nicidecum! A nu pomeni Crucea, a ne feri de amintirea celor petrecute pe Golgota, e a­­celaşi lucru cu a minimali­za, chiar anula opera lui Hristos. A considera crucea un obiect de tortură, sau chiar a-l batjocori, fie că se găseşte aşezată la răspântii­le drumurilor, fie la căpătâ­iul celor adormiţi, este o blasfemie adusă lui Hristos. Lucru, din păcate, ce se în­tâmplă tot mai des în zilele noastre. Omul modern înlo­cuieşte valorile tradiţiona­le cu contrafacerile lor (non-valori), nu prin detro­nare, ci prin înlocuirea ade­văratelor valori cu cele „moderne". Efect şi practi­că ce se regăseşte şi în via­ţa creştină. A ne lepăda de Cruce în­seamnă a nu înţelege misiu­nea pământească a lui Hris­tos, voinţa Sa de a se iden­tifica condiţiei omului. Pe Cruce s-a unit Dumnezeirea şi Omenirea, prin coborârea lui Dumnezeu la noi şi prin îndumnezeirea făpturii. Hristos, fratele, prietenul, dar şi Dumnezeul nostru şi-a aflat sfârşitul pe lemnul blestemat, sub privirile iro­nice şi batjocoritoare ale duşmanilor. Cu toate aces­tea Crucea nu este, pentru creştini, doar un mijloc de tortură şi omorâre a Fiului lui Dumnezeu. Ci dimpotri­vă, „Crucea, geometric şi simbolic (dar şi istoric n.n.) vorbind, e semnul întretă­ierii celor două planuri, e unirea dintre spiritual şi material, e metafora dublei noastre naturi: duhovni­cească şi pământească. Ea ne rezumă, ne recapitulea­ză, ne reprezintă grafic și cardinal, ne expune în du­bla — paradoxala, perpen­( Continuare în pag. a 6-a) Pr. AUREL PAVEL gas» asia süss iFSîamI esw Un dar de suflet oferit românilor: Biblia. Ediția jubiliară a Sfântului Sinod, diortosită, redactată şi adnotată de înalt Prea Sfințitul Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului Biblia, ca document sau izvor al Revelaţiei dum­nezeieşti, reprezintă un bun al Bisericii universale. Totuşi, atunci când a fost tradusă în limba vreunui neam creştin de pe pământ, ea a devenit o zestre proprie acelui neam. Prin ironie dumnezeiască şi noi românii am avut şansa de a fi moştenitori ai acestui nepreţuit tezaur, care este Biblia, întâi ne-am bucurat doar de traduceri parţiale, a câte unei cărţi precum Psaltirea, iar mai apoi de integralitatea cuprinsului ei. Anul 1688 a reprezentat, aşa cum inspirat s-a spus, momentul în care întreaga Sfântă Scriptură a fost „altoită în pom românesc“. Atunci ni s-a înlesnit şi nouă, românilor, po­sibilitatea de a ne adăpa din izvorul întreg şi nesecat al înţelepciunii dumnezeieşti. Deşi vremurile n-au fost întotdeauna priel­nice, Sfânta noastră Biserică s-a îngrijit ca şi în secolele care au urmat să pună la înde­mâna fiilor ei duhovniceşti această „Carte a cărţilor“, redată într-o limbă mereu înnoită,­­dar şi cu păstrarea specificului ei bisericesc. Cărturari vestiţi, ierarhi cu înaltă pregătire teologică, dascăli de teologie, scriitori şi poeţi şi-au legat numele de anevoioasa misiune de tălmăcitori ai cuvântului revelat şi inspirat al Scripturii. Cu pioşenie se cuvine a fi men­ţionate nume ca cel al mitropolitului Simion Ştefan, ale învăţaţilor boieri munteni - fraţii Şerban şi Radu Greceanu, al Episcopului Fi­­lotei al Buzăului, al mitropolitului Andrei Şaguna, al episcopului de Huşi şi mai apoi patriarh al României Nicodon Munteanu, al scriitorului Gala Galaction şi al profesorului Vasile Radu. Ajungând în timpurile noastre, avem bu­curia de a adăuga la acele nume de prestigiu şi pe cel al înalt Prea Sfinţitului Bartolomeu Anania, care ne-a oferit ca dar de suflet Biblia, diortosită şi tâlcuită pe măsura sta­turii personalităţii sale de venerabil ierarh şi ilustru scriitor şi poet, şi pe care Sfântul Si­nod a decretat-o drept ediţie jubiliară, dat fiind faptul că a fost pregătită şi tipărită cu prilejul împlinirii a două mii de ani de isto­rie creştină. Lansarea oficială a acestei Biblii în şedinţa solemnă a Sfântului Sinod, din 2 iulie 2002, a reprezentat, am putea spune, odovania unei celebrări de mai bine de un deceniu. Din când în când, în acest răstimp, înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu ne-a prilejuit bucuria de a avea la îndemână şi părţi mai restrânse (câte o singură carte) sau mai extinse (Noul Testament) din ceea ce constituie acum în­tregul. Concret, în Editura Institutului Biblic şi în Editura „Anastasia“ au apărut, ca edi­ţii de probă, 54 dintre cărţile care alcătuiesc acum ediţia completă a Bibliei jubiliare. în plus, înalt Prea Sfinţia Sa ne-a introdus chiar în ambianţa atelierului biblic, oferindu-ne prin mijlocirea foii „Renaşterea“, pagini din ceea ce credem că putem numi marea operă a pilduitoarei sale vieţi. Spunem operă nu în sensul în care atribuim Scriptura lui Dum­nezeu şi autorilor umani, care au fost profeţii şi evangheliştii, ci în sensul preluării şi trans­miterii spre noi a mesajului revelaţional în­tr-o nouă şi foarte atrăgătoare formă: cea a unei ediţii de excepţie a Bibliei în limba ro­mână. La un moment ca acesta putem spune că „bătrânul oştean, chemat sub drapel“, în urmă cu ani, cum însuşi s-a autocaracterizat, şi-a îndeplinit cu prisosinţă misiunea. A păstorit, şi continuă să o facă, cu înţelepciune şi fer­mitate cea mai de frunte orbe a Transilvaniei şi o eparhie care nu a fost scutită de proble­me, dar a găsit şi timp şi resurse sufleteşti spre a se dedica şi unei sarcini atât de ono­rante dar şi de mare responsabilitate, cum este traducerea Bibliei. Reflectând asupra a ceea ce înseamnă a te implica într-o asemenea lucrare, înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu însuşi aprecia că este chiar o cutezanţă să te încumeţi a reînnoi într-o formă cât mai accesibilă şi mai atrac­tivă cuvântul lui Dumnezeu, hărăzit spre mântuire tuturor oamenilor. Cu toate îndatoririle pastoral-misionare şi administrative, I. P. S. Sa n-a lăsat să se stingă hand poetic, cu care a fost dăruit de sus şi ca atare a rezultat ceea ce vedem: o ediţie a Bibliei care se ridică la valoarea şi prestigiul ediţiilor celebre în lumea creştină. (Continuare în pag a 2-a) Pr. Prof. Dr. DUMITRU ABRUDAN Anul 150 SIBIU 15 septembrie Si 1 octombrie Nr. 35—38 2002 . îndemn şi cuvânt de binecuvântare Mesajul Prea Fericitului Părinte Patriarh TEOCTIST cu prilejul începutului anului şcolar 2002—2003 începutul unui nou an şco­lar ne prilejuieşte tuturor bucuria reluării şi conti­nuării uneia dintre cele mai de seamă activităţi din via­ţa noastră ce urmăreşte să realizeze luminarea minţii prin îmbogăţirea cunoştin­ţelor şi înălţarea spirituală printr-o aleasă viaţă duhov­nicească. Toate aceste alese daruri ni le dau, an de an, Şcoala şi Biserica printr-un lăuda­bil efort al celor ce au o­­bligaţii, responsabilităţi şi atribuţii în acest domeniu. La un asemenea moment ne îndreptăm gândul şi a­­dresăm îndemn şi cuvânt de binecuvântare pentru toţi cei care de azi înainte pornesc sau reiau drumul de lumină al cărţii, cultu­rii şi ştiinţei. Elevilor le adresăm sfa­tul biblic: „luaţi învăţătura mai degrabă decât argintul şi ştiinţa mai mult decât aurul cel mai curat" (Pilde 8, 10); părinţilor, care au în seamă grija de zi cu zi a copiilor, le reamintim şi de răspunderea spirituală de a-i învăţa „pe ei... şi a veghea la curăţia lor" (în­ţelepciunea lui Isus Sirah 7, 24—25); iar dascălilor le punem în faţă chipul potri­vit pentru misiunea lor: „să fie treji, cinstiţi, întregi la minte, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare“ (Tit 2, 2). Urmând aceste precepte şi virtuţi vom înfăptui o lucrare bine plăcută lui Dumnezeu, în folosul seme­nilor şi al societăţii, ridi­­cându-se astfel la înălţimea cerinţelor şi provocărilor veacului în care trăim. Cu aceste sfaturi, îndem­nuri şi dorinţe, rugăm pe Bunul Dumnezeu să bine­­cuvinteze ostenelile tuturor celor implicaţi în actul de zidire intelectuală a omu­lui, dăruindu-le sănătate şi putere de muncă în însuşi­rea şi răspândirea Cuvân­tului Adevărului.­ ­ TEOCTIST Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române OSOOfiaO^OUOEOUOOO ®030®0^0 A VII-a întâlnire a Comisiei mixte de dialog ortodox—greco-catolic Episcopia Ortodoxă Română Arad, 1 octombrie 2002 în ziua de 1 octombrie 2002, a continuat, la Epis­copia Ortodoxă Română din Arad, dialogul dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română — Uni­tă cu Roma, Greco-Cato­­lică. Comisia Ortodoxă a­ fost compusă din: 1. Î.P.S. Bartolomeu — Arhiepiscop al Vadu­lui, Feleacului și Clu­jului 2. Î.P.S. Andrei — Arhie­piscop al Alba Iuliei 3. P.S. Timotei — Epis­cop al Aradului 4. P.S. loan — Episcop al Oradiei 5. P.S. loan — Episcop al Covasnei și Harghitei 6. P.S. Visarion Răşină­­reanu — Episcop Vi­car al Arhiepiscopiei Sibiului 7. P.S. Iustin Sigheteanul — Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramure­şului şi Satmarului Ca delegat al Prea Ferici­tului Părinte Patriarh a par­ticipat Prea Sfinţitul Epis­cop Vincenţiu Ploieşteanu, Episcop Vicar Patriarhal şi Secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ro­mâne, în calitate de invitaţi au luat parte la acest dialog Î.P.S. Nicolae — Mitropolit,­tul Banatului şi P.S. Lau­­renţiu — Episcopul Caran­sebeşului. Comisia Greco-Catolică a fost alcătuită din: 1. Î.P.S. Mitropolit Lucian — Arhiepiscop de Al­­ba-Iulia şi Făgăraş 2. P.S. Florentin — Epis­cop de Cluj-Gherla 3. P.S. Ioan — Episcop de Maramureş 4. P.S. Alexandru — E­­piscop de Lugoj 5. P.S. Virgil — Episcop de Oradea Din partea Vaticanului a asistat Excelenţa Sa Mons. Francesco Pio Tamburrino. Această nouă întâlnire a Comisiei mixte de dialog s-a desfăşurat în acelaşi cli­mat de deschidere şi frăţie­tate, în prima parte a dis­cuţiilor Î.P.S. Bartolomeu, în calitate de preşedinte-dele­­gat al părţii ortodoxe, invi­tă ierarhii celor două Bise­rici la stabilirea unui mod de comunicare nu numai în interiorul dialogului oficial, ci şi pe plan local, deoare­ce acest lucru este benefic pentru ambele părţi. Ierarhii ambelor biserici sunt de acord să facă efor­turi pentru îmbunătăţirea climatului moral dintre ele, făcând apel la preoţi şi cre­dincioşi de a se apr®pia prin soluţii practice şi acceptabi­le. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică rămâ­ne fidelă recomandărilor documentelor magisteriului Bisericii Catolice şi conside­ră că este necesară conti­nuarea dialogului cu Bise­rica Ortodoxă Română. Ar vrea însă, ca acest dialog să fie real, deschis, sincer şi bazat pe dorinţa sinceră de înţelegere reciprocă şi de rezolvare a problemelor in­­terconfesionale. Ierarhii gre­­co-catolici îşi rezervă însă dreptul de a face apel la forurile legislative în situa­ţia în care se constată lipsa dorinţei de dialog. Se solicită mai multă bu­năvoinţă din partea părţii ortodoxe pentru o colabora­re reală în găsirea unor so­luţii acceptabile. Partea greco-catolică cere restituirea catedralelor din Oradea şi Baia Mare, a bi­sericii Sfântul Vasile cel Mare din Bucureşti, precum şi a unor biserici protopo­piate. De asemenea, se soli­cită restituirea bisericilor care nu sunt folosite sau sunt închise, iar în localită­ţile în care există o singură biserică, fostă greco-catoli­că, să se slujească alter­nativ. Partea ortodoxă îşi men­ţine în continuare părerea de a fi respectată voinţa credincioşilor majoritari, când este vorba de cedarea bisericilor de orice catego­rie. Slujirea alternativă nu este o soluţie în rezolvarea amiabilă a conflictelor pa­trimoniale. Din discuţie a reieşit că, de la ultima întâlnire, s-au rezolvat un număr de ca­zuri, dar este necesară o misiune pastorală mai insis­tentă pentru a crea condiţii­le necesare soluţionării al­tor situaţii dificile. Partea ortodoxă îşi expri­mă dorinţa ca dialogul să nu se limiteze la o reiaţi® strict juridică, ci să se gă­sească mijloace pentru o împreună lucrare şi în cele­lalte domenii ale binelui ob­ştesc, deoarece poporul aş­teaptă mai mult de la noi toţi. S-a hotărât ca următoarea întâlnire să aibă loc pe da­ta de 23 septembrie 2003 la sediul Episcopiei Greco-Ca­­tolice din Baia Mare. Îl rugăm pe Dumnezeu să ocrotească preoţii celor do­uă Biserici şi să le dea pu­tere să îi conducă pe credin­cioşi la mântuire. Comisia Ortodoxă Română Comisia Greco-Catolică

Next