Telegraful Român, 2004 (Anul 152, nr. 1-48)
2004-01-01 / nr. 1-4
Fondator: Mitropolitul ANDREI SAGUNA 1853 *" *I FOAIE EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMANA SIBIULUI saraa Anul 152 SIBIU 1 si 15 ianuarie 2004 Nr. 1—4 Gând bun la început de an" Ne-a ajutat Dumnezeu să petrecem anul care a trecut, cu pace, iar acum ne-a hărăzit să începem un Nou An, pe care, dacă Dumnezeu va voi, îl vom trăi împreună. E mare lucru acesta, că ne-a mai dat Dumnezeu încă un an. Sigur, nu fiecare îl simte la fel cum îl simt eu, de pildă. Eu îl simt ca pe încă o favoare a lui Dumnezeu, pe care ne-o acordă tuturor, şi în special mie. De aceea, eu Ii mulţumesc lui Dumnezeu pentru că n-am crezut că o să ajung aici. Dar, iată, Dumnezeu mi-a dat totuşi forţa, puterea să ajung, şi de aceea îl laud şi mă închin, căci e mare minunea Lui. Dacă Dumnezeu a vrut să trăim încă, e pentru că în vederile Lui fiecare din noi îşi are destinul lui. Eu mă bucur că destinul nostru, al tuturor a fost să mai trăim încă un an. Dumnezeu să vă facă parte tuturor de bunătăţile Sale şi să vă ajute să trăiţi în noul an cu pace, cu sănătate, cu tot ceea ce fiecare îşi doreşte pentru sine şi pentru familie. Sărbătorim azi şi pe unul dintre marii sfinţi din primele patru secole creştine. Este Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, care a păstorit acel scaun episcopal între 370—379. S-a născut într-o familie binecuvântată de Dumnezeu, care a dat Bisericii trei episcopi şi două sfinte cuvioase. Este poate acesta un caz unic în istoria creştină. In tinereţe, acest venit bărbat şi-a agonisit o înaltă * * Cuvânt rostit cu prilejul recepţiei oferite la Reşedinţa Mitropolitană, în ziua de Anul Nou 2004, cultură, studiind în celebrele centre academice de la Cezareea Capadociei, Constantinopol şi Atena. Dar peste toată agoniseala minţii a aşternut podoaba virtuţlor creştine. Este cunoscut ca un mare şi profund gânditor şi scriitor, un orator şi liturghisitor de excepţie, un ascet, care a biruit toate ispitele dar şi un neîntrecut chivernisitor al treburilor administrative bisericeşti. O teologie adâncă dar şi o operă socială de o largă cuprindere — aceasta este moştenirea pe care ne-a lăsat-o Sfântul Vasile. Este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele şi care este rânduită a se săvârşi de zece ori pe an, din care de şapte ori se celebrează în Postul cel Mare. Călugăr îmbunătăţit, Sf. Vasile cel Mare a înzestrat Biserica cu scrieri cardinale după care s-a orânduit viaţa călugărească în modul cel mai fericit posibil. Amintim doar câteva dintre scrierile sale dedicate monahilor: Constituţiile monahale şi Regulile mari şi Regulile mici. Pe planul slujirii sociale, Sf. Vasile cel Mare a întemeiat o instituţie de ocrotire şi binefacere în care erau trataţi, ocrotiţi şi mângâiaţi dezmoşteniţii soartei, inclusiv păgânii. Este vorba de „Vasiliada", un complex de instituţii de binefacere şi slujire creştină. Dintre scrierile sale amintim: Cuvânt către tineri sau cum pot să întrebuinţeze cu folos literatura scriitorilor păgâni. Comentar la Psalmi, Despre post, Contra lui Eunomie, în care apără învăţătura despre Sfânta Treime, Despre Sfântul Duh, Omilii la Hexaimeron, Omilii la Psalmi, Panegirice la mai mulţi martiri creştini, Nomocanonul sau Colecţia de canoane în 14 titluri, în urmă cu ani, când s-a alcătuit un volum comemorativ dedicat împlinirii a 1600 de ani de la săvârşirea sa din această lume, am scris şi eu un studiu despre „Ideile sociale oglindite în viaţa şi activitatea Sfântului Vasile cel Mare". Reproduc de acolo o singură frază: „Nu este deloc lipsit de interes să ştim cum s-a situat Sfântul Vasile cel Mare faţă de societatea vremii sale, în măsura în care problemele faţă de care s-a situat el, atunci, mai sunt încă şi problemele noastre, de azi, vom putea avea în el un model, o autoritate". Sunt convins că astfel de probleme, precum sărăcia, suferinţa, vrajba, răzbunarea, războiul, erezia, necredinţa, pe care le-a stigmatizat Sf. Vasile, mai sunt din nefericire actuale şi azi, aşa că, iată, marele ierarh ne poate fi model de urmat şi îndrumător în lucrarea şi implicarea noastră în slujirea Bisericii şi a societăţii în care trăim, încheind cuvântul meu, vă doresc să aveţi parte de sănătate şi bucurie, şi să ne dăm în grija lui Dumnezeu. Maica Domnului să fie cu noi în toate zilele vieţii noastre, şi să ne dea tuturor puterea sufletească, de a trăi o viaţă creştină cum se cuvine. Dumnezeu să vă ajute şi să vă binecuvânteze acum şi pururi şi în vecii vecilor AMIN. ANTONIE Mitropolitul Ardealului Vizita pr. prof. dr. Ioan Sauca, directorul Institutului Ecumenic de la Bossey la Sibiu In zilele de 24 şi 25 noiembrie 2003 a avut loc vizita pr. prof. dr. Ioan Sauca, directorul Institutului Ecumenic de la Bossey — Elveţia, la Sibiu, ca urmare a invitaţiei Decanatului Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna“ de a participa la Simpozionul dedicat centenarului pr. prof. Dumitru Stăniloae. Dorim să precizăm că oaspetele şi-a făcut studiile univesitare la Sibiu, iar după efectuarea unei perioade de specializare în străinătate (la Bossey — Elveţia şi Birmingham— Anglia), a revenit la Sibiu, fiind numit asistent, iar mai apoi lector la Disciplina Misiologie şi Ecumenism. In 1990 s-a transferat la Bucureşti, lucrând în cadrul sectorului Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Române, de unde a plecat la Bossey, spre a activa în cadrul Institutului Ecumenic al cărui director a devenit între timp. Seriozitatea cu care şi-a onorat responsabilitatea şi bunele rezultate înregistrate in cadrul institutului, atât pe plan administrativ-gospodăresc, cât şi pe plan didactic-ecumenic, cu prilejul sărbătoririi semicentenarului Instituţiei, părintele prof. dr. Ioan Sauca a fost reconfirmat în funcţia de director, de această dată pe durată nelimitată. Faptul în sine este sugestiv pentru contribuţia pe care Biserica noastră şi-o aduce în susţinerea misiunii pe care o are de îndeplinit Consiliul Ecumenic al Bisericilor, de la Geneva. Dorim să precizăm că pe parcursul celor cincizeci de ani de existenţă a Institutului Ecumenic de la Bosseya, un număr impresionant de tineri teologi români au beneficiat de burse la acest institut, iar unii dintre ei au studiat în paralel şi la Facultatea de Teologie protestantă din cadrul Universităţii de la Geneva. La întoarcerea în ţară, mulţi dintre aceştia au devenit membri ai Sf. Sinod, profesori de teologie, consilieri eparhiali. Până în ziua de azi, Biserica noastră cultivă astfel de relaţii cu Institutul Ecumenic de la Bossey. Revenind la programul pr. prof. dr. Ioan Sauca la Sibiu, dorim a arăta că în cursul dimineţii de 27 noiembrie 2003, oaspetele a prezentat istoricul, organizarea şi activitatea Institutului al cărui director este, apoi a vorbit despre situaţia actuală a ecumenismului contemporan. Au participat profesorii, studenţii, masteranzii şi unii doctoranzi ai facultăţii, care stimulaţi de actualitatea temelor abordate de conferenţiar s-au angajat în discuţii şi au adresat întrebări. Apreciem că întâlnirea cu oaspetele de la Geneva a avut o importanţă cu totul aparte, tinerii teologi de la Sibiu, având posibilitatea de a cunoaşte dintr-o sursă avizată situaţia actuală a Mişcării ecumenice. (Continuare în pag. a 2-a) Pr. prof. D. ABRUDAN Elveţia, Unirea din 1859 a Principatelor Române La 24 ianuarie 2004, se împlinesc 145 de ani de la măreţul fapt al Unirii Moldovei cu Ţara Românească. Cunoaşterea trecutului neamului face posibilă descifrarea dorinţelor şi a aspiraţiilor lui, în vederea realizării destinului său, în discursul său din 7 octombrie 1857 la Adunarea ad-hoc din Moldova, Mihail Kogălniceanu a arătat că Unirea Principatelor Române, Moldova şi Muntenia, într-un singur stat, o găsea a fi firească. Socotea că odată împlinită, Unirea va fi chezăşia fericirii generaţiilor viitoare. Aceasta a fost cea mai generală dorinţă nutrită de generaţiile trecute şi tot ea a încălzit sufletul generaţiei actuale. In cele două principate, Moldova şi Valahia, este acelaşi popor omogen, cu acelaşi început şi acelaşi nume, cu aceeaşi limbă şi aceeaşi religie, cu aceeaşi istorie, aceleaşi instituţii, cu aceleaşi legi şi obiceiuri. Avem aceleaşi dureri şi temeri, dar şi aceleaşi speranţe, cu acelaşi viitor de asigurat, cu aceleaşi obiective de îndeplinit. Dorim această unire, nu ca să ameninţăm popoare, ci spre a ne asigura drepturile şi pacea noastră. In a sa Istoria Românilor din Dacia Traiană, A. D. Xenopol arată că mai înainte ca dorinţa unirii dintre Moldova şi Muntenia să treacă de la o pornire instinctivă spre a întreloca ţările lor, în întinderi mai mari, fără a-şi fi dat seama de nevoia legării împreună a mădularelor lor răşchirate, de fapt inima a fost oarecum predestinată, prin condiţiile geografice şi istorice, în care şi-au desfăşurat viaţa. Acest istoric mai afirmă, că la Unirea tuturor Românilor, nici chiar Mihai Viteazul n-ar fi avut o idee lămurită despre nevoia unirii lor. Totuşi Mihai Viteazul are foarte marele merit pentru ideea de a fi pus cadrul exterior al unirii şi de a le fi arătat urmaşilor pânza ce trebuie să fie umplută cu măreţul tablou al patriei noastre. în marele entuziasm al nădejdii de Unire a Principatelor Române, s-a putut vorbi de adevărate lupte pentru triumful ideii de unire. Ca unul care a fost martor la evenimentele unice din istoria Moldovei, privitoare la Unirea într-o singură ţară a Principatelor Române, N. Gane, în ale sale istorisiri „Din timpurile Unirii“, redă în mod emoţionant faptele ce au zguduit inima mult încercatului nostru popor. Mulţi dintre cei ce şi-au însuşit ideea mare a Unirii, erau gata pentru a face once jertfe cu avutul lor şi cu persoana lor proprie. Cu câtă abnegaţiune se acţiona atunci pentru realizarea Unirii, ce se arăta ca un soare luminos. In calea suflării de reînviere ce trecea atunci peste ţară, nu era obstacol care să o stăvilească. Cu toate acestea au fost în acea vreme duşmani înverşunaţi ai Unirii, atât din afara ţării, cât şi din lăuntrul ei. Din afară erau împărăţiile: Austria şi Turcia, care nu vedeau cu ochi buni curentul unionist de la noi. Nu-i era indiferent acesta nici Angliei, ca adept al integrităţii imperiului otoman. Din lăuntrul ţării, bătrâna clasă privilegiată, refractară la orice idee de progres, căuta să-i înspăimânte pe unionişti, cu pericolele ce ar putea să vină asupra lor. Centrele de întrunire şi consfătuire ale unioniştilor erau la Iaşi, iar în judeţul Suceava, la mănăstirea Slatina, unde egumen era Calinic Miclescu, viitor mitropolit primat al României. Dintre fruntaşii comitetelor de acţiune, demni de menţionat au fost: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Al. I. Cuza. In aceste centre se discutau planurile de luptă, se întreţinea legătura cu celelalte centre, împărtăşindu-se rezultatele ob inute. Toţi erau conştienţi de sacrificiile la care erau chemaţi a le suporta, fără a avea în vedere foloase personale, în faţa lor aveau ţelul măreţ, pe care marii înaintaşi n-au reuşit să-l atingă. Sunt în viaţa popoarelor momente de înălţare a inimilor care îi fac pe adepţii lor a fi capabili de orice jertfe. Spre a-i desbara pe tineri de ideea unirii, caimacanul Vogoride le-a trimis prin poștă decrete de boierii, cu care spera să-i cumpe (Continuare în pag. a 2-a) Prof. PETRU DUMITREASA În prag de Nou An, în rugăciune şi reculegere Cu bucurie şi sfântă emoţie am păşit cu toţii în Noul An 2004. Cu bucurie pentru că după ce ne-am învrednicit de prăznuirea Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului în pace şi sănătate, am ajuns şi ziua de început a Noului An. Cu sfântă emoţie ne-am despărţit de anul ce tocmai s-a încheiat şi ne-am apropiat parcă cu teamă şi sfială de Noul An. Câte gânduri, câte planuri mai îndrăzneţe şi mai întraripate ne facem în această zi a Noului An şi cu toţii- dorim ca să fie un an fericit, binecuvântat şi cu multe împliniri şi realizări în viaţa personală şi comunitară. Şi ce ne-am putea oare dori şi nouă şi celor de aproape ai noştri în anul ce vine decât sănătate trupească şi sufletească, pentru că după vorba înţeleaptă a românului „sănătatea-i bogătaie". Dacă eşti sănătos poţi realiza multe, poţi să-ţi pui în valoare toate aptitudinile şi însuşirile cu care ai fost înzestrat de către Dumnezeu, poţi să lucrezi binele propriu şi pe cel comun, poţi să te bucuri de împliniri sfinte în viaţă. Urările care se fac acum la început de nou an se referă tocmai la aceste lucrări cărora ar trebui să le dăm o importanţă deosebită. Şi pe plan duhovnicesc doririle de Anul Nou au o conotaţie aparte, căci şi sufletul la fel ca şi trupul are nevoie de primenire spirituală, de fortificare, în faţa ispitelor şi a încercărilor vieţii. Revelionul de o noapte se continuă cu unul perpetuu pentru suflet care trebuie să fie în stare de priveghere în orice moment întru întâmpinarea Mirelui, după pilda celor 10 fecioare. A devenit o tradiţie deja ca oamenii să întâmpine sosirea Noului An în rugăciune, în biserici. De la an la an şi în oraşul Sibiu şi mai ales în Catedrala mitropolitană, numărul celor care fac acest lucru este deosebit de mare. La Catedrală, în noaptea dintre ani era parcă o atmosferă de zi de Paşti, peste o mie de credincioşi, majoritatea tineri au ţinut să fie prezenţi, uniţi în rugăciune în faţa sfântului altar şi să implore harul şi binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lor şi a celor dragi lor. In întreaga lume milioane de credincioşi au întâmpinat Noul An în rugăciune şi reculegere, departe de tumultul şi exuberanţa petrecerilor organizate cu acest prilej. Ne-am rugat cu toţii ca noul an să fie un an cu pace, cu binecuvântare, cu ploi la vreme şi vânturi potrivite, cu soare şi cu tot ceea ce este necesar pentru „bună întocmire a văzduhului şi pentru îmbelşugarea roadelor pământului“ un „an al milei Domnului“ (Luca 4,19). Ne-am rugat ca Dumnezeu să ne dea tuturor putere şi tărie în lupta noastră cu păcatul şi cu fărădelegea, în aşa fel încât să devenim oameni noi, dăruiţi total lui Hristos şi Sfintei Sale Biserici şi în acelaşi timp seimenilor noştri. Fie ca Noul An 2004 să fie pentru fiecare dintre noi, un an fericit şi cu multe împliniri în activitatea profesională şi cu dorinţe noi de a sluji lui Dumnezeu şi semenilor. La mulţi ani! VISARION RAŞINAREANU episcop-vicar Sibiu