Telegraful Român, 2004 (Anul 152, nr. 1-48)

2004-01-01 / nr. 1-4

Fondator: Mitropolitul ANDREI SAGUNA 1853 *" *I FOAIE EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMANA SIBIULUI saraa Anul 152 SIBIU 1 si 15 ianuarie 2004 Nr. 1—4 Gând bun la început de an" Ne-a ajutat Dumnezeu să petrecem anul care a tre­cut, cu pace, iar acum ne-a hărăzit să începem un Nou An, pe care, dacă Dumne­zeu va voi, îl vom trăi îm­preună. E mare lucru aces­ta, că ne-a mai dat Dumne­zeu încă un an. Sigur, nu fiecare îl simte la fel cum îl simt eu, de pildă. Eu îl simt ca pe încă o favoare a lui Dumnezeu, pe care ne-o acordă tuturor, şi în special mie. De aceea, eu Ii mulţu­mesc lui Dumnezeu pentru că n-am crezut că o să a­­jung aici. Dar, iată, Dum­nezeu mi-a dat totuşi forţa, puterea să ajung, şi de aceea îl laud şi mă închin, căci e mare minunea Lui. Dacă Dumnezeu a vrut să trăim încă, e pentru că în vederile Lui fiecare din noi îşi are destinul lui. Eu mă bucur că destinul nostru, al tuturor a fost să mai trăim încă un an. Dumnezeu să vă facă parte tuturor de bunătăţile Sale şi să vă ajute să trăiţi în noul an cu pace, cu să­nătate, cu tot ceea ce fie­care îşi doreşte pentru sine şi pentru familie. Sărbătorim azi şi pe unul dintre marii sfinţi din pri­mele patru secole creştine. Este Sfântul Vasile cel Ma­re, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, care a păstorit acel scaun episcopal între 370—379. S-a născut într-o familie binecuvântată de Dumne­zeu, care a dat Bisericii trei episcopi şi două sfinte cu­vioase. Este poate acesta un caz unic în istoria creştină. In tinereţe, acest ve­nit bărbat şi-a agonisit o înaltă * * Cuvânt rostit cu prilejul re­cepţiei oferite la Reşedinţa Mitro­politană, în ziua de Anul Nou 2004, cultură, studiind în cele­brele centre academice de la Cezareea Capadociei, Constantinopol şi Atena. Dar peste toată agoniseala minţii a aşternut podoaba virtu­ţlor creştine. Este cunoscut ca un mare şi profund gânditor şi scrii­tor, un orator şi liturghisi­­tor de excepţie, un ascet, care a biruit toate ispitele dar şi un neîntrecut chiver­­nisitor al treburilor admi­nistrative bisericeşti. O teologie adâncă dar şi o o­­peră socială de o largă cu­prindere — aceasta este moştenirea pe care ne-a lă­sat-o Sfântul Vasile. Este autorul Sfintei Li­turghii care îi poartă nu­mele şi care este rânduită a se săvârşi de zece ori pe an, din care de şapte ori se celebrează în Postul cel Ma­re. Călugăr îmbunătăţit, Sf. Vasile cel Mare a înzestrat Biserica cu scrieri cardina­le după care s-a orânduit viaţa călugărească în modul cel mai fericit posibil. A­­mintim doar câteva dintre scrierile sale dedicate mo­nahilor: Constituţiile mo­nahale şi Regulile mari şi Regulile mici. Pe planul slujirii sociale, Sf. Vasile cel Mare a înte­meiat o instituţie de ocroti­re şi binefacere în care e­­rau trataţi, ocrotiţi şi mân­gâiaţi dezmoşteniţii soartei, inclusiv păgânii. Este vorba de „Vasiliada", un complex de instituţii de binefacere şi slujire creştină. Dintre scrierile sale a­­mintim: Cuvânt către tineri sau cum pot să întrebuinţe­ze cu folos literatura scrii­torilor păgâni. Comentar la Psalmi, Despre post, Contra lui Eunomie, în care apără învăţătura despre Sfânta Treime, Despre Sfântul Duh, Omilii la Hexaimeron, Omilii la Psalmi, Panegirice la mai mulţi martiri creş­tini, Nomocanonul sau Co­lecţia de canoane în 14 ti­tluri, în urmă cu ani, când s-a alcătuit un volum comemo­rativ dedicat împlinirii a 1600 de ani de la săvârşi­rea sa din această lume, am scris şi eu un studiu despre „Ideile sociale oglindite în viaţa şi activitatea Sfântului Vasile cel Mare". Reproduc de acolo o singură frază: „Nu este deloc lipsit de in­teres să ştim cum s-a situat Sfântul Vasile cel Mare fa­ţă de societatea vremii sale, în măsura în care proble­mele faţă de care s-a situat el, atunci, mai sunt încă şi problemele noastre, de azi, vom putea avea în el un model, o autoritate". Sunt convins că astfel de probleme, precum sărăcia, suferinţa, vrajba, răzbuna­rea, războiul, erezia, necre­dinţa, pe care le-a stigmati­zat Sf. Vasile, mai sunt din nefericire actuale şi azi, aşa că, iată, marele ierarh ne poate fi model de urmat şi îndrumător în lucrarea şi implicarea noastră în sluji­rea Bisericii şi a societăţii în care trăim, încheind cuvântul meu, vă doresc să aveţi parte de sănătate şi bucurie, şi să ne dăm în grija lui Dumnezeu. Maica Domnului să fie cu noi în toate zilele vieţii noastre, şi să ne dea tuturor puterea sufletească, de a trăi o viaţă creştină cum se cuvine. Dumnezeu să vă ajute şi să vă binecuvânteze acum şi pururi şi în vecii vecilor AMIN.­ ­ ANTONIE Mitropolitul Ardealului Vizita pr. prof. dr. Ioan Sauca, directorul Institutului Ecumenic de la Bossey la Sibiu In zilele de 24 şi 25 noiembrie 2003 a avut loc vizita pr. prof. dr. Ioan Sauca, directorul Institutului Ecumenic de la Bossey — Elve­ţia, la Sibiu, ca urmare a invitaţiei Decana­tului Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna“ de a participa la Simpozionul dedicat cente­narului pr. prof. Dumitru Stăniloae. Dorim să precizăm că oaspetele şi-a făcut studiile univesitare la Sibiu, iar după efec­tuarea unei perioade de specializare în străi­nătate (la Bossey — Elveţia şi Birmingham­­— Anglia), a revenit la Sibiu, fiind numit a­­sistent, iar mai apoi lector la Disciplina Mi­­siologie şi Ecumenism. In 1990 s-a transferat la Bucureşti, lucrând în cadrul sectorului Relaţii Externe Biseri­ceşti al Patriarhiei Române, de unde a ple­cat la Bossey, spre a activa în cadrul Institu­tului Ecumenic al cărui director a devenit între timp. Seriozitatea cu care şi-a onorat responsa­bilitatea şi bunele rezultate înregistrate in cadrul institutului, atât pe plan administra­­tiv-gospodăresc, cât şi pe plan didactic-ecu­menic, cu prilejul sărbătoririi semicentena­rului Instituţiei, părintele prof. dr. Ioan Sauca a fost reconfirmat în funcţia de direc­tor, de această dată pe durată nelimitată. Faptul în sine este sugestiv pentru contribu­ţia pe care Biserica noastră şi-o aduce în sus­ţinerea misiunii pe care o are de îndeplinit Consiliul Ecumenic al Bisericilor, de la Ge­neva. Dorim să precizăm că pe parcursul ce­lor cincizeci de ani de existenţă a Institutu­lui Ecumenic de la Bossey­a, un număr im­presionant de tineri teologi români au bene­ficiat de burse la acest institut, iar unii din­tre ei au studiat în paralel şi la Facultatea de Teologie protestantă din cadrul Universi­tăţii de la Geneva. La întoarcerea în ţară, mulţi dintre aceştia au devenit membri ai Sf. Sinod, profesori de teologie, consilieri e­­parhiali. Până în ziua de azi, Biserica noas­tră cultivă astfel de relaţii cu Institutul Ecu­menic de la Bossey. Revenind la programul pr. prof. dr. Ioan Sauca la Sibiu, dorim a arăta că în cursul dimineţii de 27 noiembrie 2003, oaspetele a prezentat istoricul, organizarea şi activitatea Institutului al cărui director este, apoi a vor­bit despre situaţia actuală a ecumenismului contemporan. Au participat profesorii, stu­denţii, masteranzii şi unii doctoranzi ai fa­cultăţii, care stimulaţi de actualitatea teme­lor abordate de conferenţiar s-au angajat în discuţii şi au adresat întrebări. Apreciem că întâlnirea cu oaspetele de la Geneva a avut o importanţă cu totul aparte, tinerii teologi de la Sibiu, având posibilita­tea de a cunoaşte dintr-o sursă avizată situa­ţia actuală a Mişcării ecumenice. (Continuare în pag. a 2-a) Pr. prof. D. ABRUDAN Elveţia, Unirea din 1859 a Principatelor Române La 24 ianuarie 2004, se împlinesc 145 de ani de la măreţul fapt al Unirii Moldovei cu Ţara Românească. Cunoaşterea trecutu­lui neamului face posibilă descifrarea do­rinţelor şi a aspiraţiilor lui, în vederea rea­lizării destinului său, în discursul său din 7 octombrie 1857 la Adunarea ad-hoc din Moldova, Mihail Ko­­gălniceanu a arătat că Unirea Principatelor Române, Moldova şi Muntenia, într-un sin­gur stat, o găsea a fi firească. Socotea că odată împlinită, Unirea va fi chezăşia fe­ricirii generaţiilor viitoare. Aceasta a fost cea mai generală dorinţă nutrită de genera­ţiile trecute şi tot ea a încălzit sufletul ge­neraţiei actuale. In cele două principate, Moldova şi Valahia, este acelaşi popor o­­mogen, cu acelaşi început şi acelaşi nume, cu aceeaşi limbă şi aceeaşi religie, cu aceeaşi istorie, aceleaşi instituţii, cu aceleaşi legi şi obiceiuri. Avem aceleaşi dureri şi temeri, dar şi aceleaşi speranţe, cu acelaşi viitor de asigurat, cu aceleaşi obiective de îndeplinit. Dorim această unire, nu ca să ameninţăm popoare, ci spre a ne asigura drepturile şi pacea noastră. In a sa Istoria Românilor din Dacia Tra­­iană, A. D. Xenopol arată că mai înainte ca dorinţa unirii dintre Moldova şi Munte­nia să treacă de la o pornire instinctivă spre a întreloca ţările lor, în întinderi mai mari, fără a-şi fi dat seama de nevoia legării îm­preună a mădularelor lor răşchirate, de fapt inima a fost oarecum predestinată, prin condiţiile ge­ografice şi istorice, în care şi-au desfăşurat viaţa. Acest istoric mai a­­firmă, că la Unirea tuturor Românilor, nici chiar Mihai Viteazul n-ar fi avut o idee lămurită despre nevoia unirii lor. Totuşi Mihai Viteazul are foarte marele merit pen­tru ideea de a fi pus cadrul exterior al uni­rii şi de a le fi arătat urmaşilor pânza ce trebuie să fie umplută cu măreţul tablou al patriei noastre. în marele entuziasm al nădejdii de Unire a Principatelor Române, s-a putut vorbi de adevărate lupte pentru triumful ideii de u­­nire. Ca unul care a fost martor la eveni­mentele unice din istoria Moldovei, privi­toare la Unirea într-o singură ţară a Prin­cipatelor Române, N. Gane, în ale sale is­torisiri „Din timpurile Unirii“, redă în mod emoţionant faptele ce au zguduit inima mult încercatului nostru popor. Mulţi din­tre cei ce şi-au însuşit ideea mare a Unirii, erau gata pentru a face once jertfe cu a­­vutul lor şi cu persoana lor proprie. Cu câtă abnegaţiune se acţiona atunci pentru realizarea Unirii, ce se arăta ca un soare lu­minos. In calea suflării de reînviere ce tre­cea atunci peste ţară, nu era obstacol care să o stăvilească. Cu toate acestea au fost în acea vreme duşmani înverşunaţi ai Unirii, atât din afa­ra ţării, cât şi din lăuntrul ei. Din afară e­­rau împărăţiile: Austria şi Turcia, care nu vedeau cu ochi buni curentul unionist de la noi. Nu-i era indiferent acesta nici Angliei, ca adept al integrităţii imperiului otoman. Din lăuntrul ţării, bătrâna clasă privilegia­tă, refractară la orice idee de progres, cău­ta să-i înspăimânte pe unionişti, cu perico­lele ce ar putea să vină asupra lor. Centrele de întrunire şi consfătuire ale unioniştilor erau la Iaşi, iar în judeţul Su­ceava, la mănăstirea Slatina, unde egumen era Calinic Miclescu, viitor mitropolit pri­mat al României. Dintre fruntaşii comitete­lor de acţiune, demni de menţionat au fost: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Al. I. Cuza. In aceste centre se discutau planurile de luptă, se întreţinea legătura cu celelalte centre, împărtăşindu-se rezultatele ob inute. Toţi erau conştienţi de sacrificiile la care erau chemaţi a le su­porta, fără a avea în vedere foloase perso­nale, în faţa lor aveau ţelul măreţ, pe care marii înaintaşi n-au reuşit să-l atingă. Sunt în viaţa popoarelor momente de înălţare a inimilor care îi fac pe adepţii lor a fi capa­bili de orice jertfe. Spre a-i desbara pe tineri de ideea unirii, caimacanul Vogoride le-a trimis prin poștă decrete de boierii, cu care spera să-i cumpe­ (Continuare în pag. a 2-a) Prof. PETRU DUMITREASA În prag de Nou An, în rugăciune şi reculegere Cu bucurie şi sfântă e­­moţie am păşit cu toţii în Noul An 2004. Cu bucurie pentru că du­pă ce ne-am învrednicit de prăznuirea Sfintelor Sărbă­tori ale Naşterii Domnului în pace şi sănătate, am a­­juns şi ziua de început a Noului An. Cu sfântă emoţie ne-am despărţit de anul ce toc­mai s-a încheiat­­ şi ne-am apropiat parcă cu teamă şi sfială de Noul An. Câte gânduri, câte planuri mai îndrăzneţe şi mai întraripa­te ne facem în această zi a Noului An şi cu toţii-­ dorim ca să fie un an fericit, bi­necuvântat şi cu multe îm­pliniri şi realizări în viaţa personală şi comunitară. Şi ce ne-am putea oare dori şi nouă şi celor de a­­proape ai noştri în anul ce vine decât sănătate tru­pească şi sufletească, pen­tru că după vorba înţeleap­tă a românului „sănătatea-i bogătaie". Dacă eşti sănă­tos poţi realiza multe, poţi să-ţi pui în valoare toate aptitudinile şi însuşirile cu care ai fost înzestrat de că­tre Dumnezeu, poţi să lu­crezi binele propriu şi pe cel comun, poţi să te bucuri de împliniri sfinte în viaţă. Urările care se fac acum la început de nou an se referă tocmai la aceste lucrări că­rora ar trebui să le dăm o importanţă deosebită. Şi pe plan duhovnicesc doririle de Anul Nou au o conotaţie aparte, căci şi su­fletul la fel ca şi trupul are nevoie de primenire spiri­tuală, de fortificare, în faţa ispitelor şi a încercărilor vieţii. Revelionul de o noapte se continuă cu unul perpetuu pentru suflet care trebuie să fie în stare de priveghere în orice moment întru întâmpi­narea Mirelui, după pilda celor 10 fecioare. A devenit o tradiţie deja ca oamenii să întâmpine so­sirea Noului An în rugăciu­ne, în biserici. De la an la an şi în oraşul Sibiu şi mai ales în Catedrala mitropoli­tană, numărul celor care fac acest lucru este deosebit de mare. La Catedrală, în noap­tea dintre ani era parcă o at­mosferă de zi de Paşti, pes­te o mie de credincioşi, ma­joritatea tineri au ţinut să fie prezenţi, uniţi în rugăciu­ne în faţa sfântului altar şi să implore harul şi binecu­vântarea lui Dumnezeu asu­pra lor şi a celor dragi lor. In întreaga lume milioane de credincioşi au întâmpinat Noul An în rugăciune şi re­culegere, departe de tumul­tul şi exuberanţa petreceri­lor organizate cu acest prilej. Ne-am rugat cu toţii ca noul an să fie un an cu pa­ce, cu binecuvântare, cu ploi la vreme şi vânturi potrivi­te, cu soare şi cu tot ceea ce este necesar pentru „bună întocmire a văzduhului şi pentru îmbelşugarea roade­lor pământului“ un „an al milei Domnului“ (Luca 4,19). Ne-am rugat ca Dumnezeu să ne dea tuturor putere şi tărie în lupta noastră cu pă­catul şi cu fărădelegea, în aşa fel încât să devenim oa­meni noi, dăruiţi total lui Hristos şi Sfintei Sale Bise­rici şi în acelaşi timp seime­nilor noştri. Fie ca Noul An 2004 să fie pentru fiecare dintre noi, un an fericit şi cu multe îm­pliniri în activitatea profe­sională şi cu dorinţe noi de a sluji lui Dumnezeu şi se­menilor. La mulţi ani!­­ VISARION RAŞINAREANU episcop-vicar Sibiu

Next