Telegraful Român, 2008 (Anul 156, nr. 1-48)

2008-01-01 / nr. 1-4

Nr. 1-4 /1 și 15 ianuarie 2008 TELEGRAFUL ROMÂN (urmare din p. 1) avem prezent în Trupul şi Sângele Său care se dă hrană pentru mântuirea noastră. Cei care se împărtăşesc devin purtători de Hristos, în acelaşi timp îl cunoaştem pe El din interior pentru că în interiorul nostru pătrunde. Nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu raţional decât foarte puţin. Cunoaşterea raţională este o cu­­noaştere exterioară, a măreţiei şi a lucrărilor lui Dumnezeu. Sunt chiar tratate teologice care ţin evidenţa lucrărilor lui Dumnezeu şi pornesc de la legea cauzalităţii, ajungând până la cauzalitatea primă care este Dumnezeu. Dar noi trebuie să-L cunoaştem pe Dumnezeu, pe Acel Dumnezeu care ni s-a descoperit nouă prin voia Sa, prin rânduiala Sa, pe care ne-a lăsat-o nouă, pentru ca noi să mergem împreună cu El şi să ne câştigăm mântuirea. L-am cunoscut pe Dumnezeu în mod deplin prin întrupare. Dumnezeu S-a făcut om şi dacă Dumnezeu S-a făcut om, omenirea L-a cunoscut atât cât era necesar să-l cunoască. Nu l-a cunoscut în fiinţa Sa pentru că nu-l putem cunoaşte pe Dumnezeu în fiinţa Sa, noi fiind făpturi create deci limitate în cunoaştere. Dar L-am cunoscut pe Iisus Mântuitorul, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, mort şi înviat pentru noi. El nu s-a descoperit în Peştera Betleemului. Cerul a adeverit Naşterea Sa prin cetele îngereşti. Cerul a trimis soli pentru ca şi pământul să iasă în întâmpinarea Lui deşi n-a găsit Fiul lui Dumnezeu un loc undeva unde să se nască, decât în Peştera din Betleem, în staulul oilor. Primind solia cerească, a trimis pământul în întâmpinare două categorii de reprezentanţi: pe cei mai aproape de Dumne­­zeu, care sunt păstorii, ce stăteau noaptea şi privegheau, păzind turmele lor, în aşteptarea luminii zilei. Acei oameni, care se bucurau de zorii zilei cum nu se bucurau alţii care trăiau în desfătări, aceia L-au întâmpinat primii pe Noul Născut. Dar a trimis Dumnezeu în întâm­­pinarea Fiului Său şi pe cei trei reprezentanţi din afara lumii iudaice, pe cei trei magi, care reprezintă lumea păgână, chemată şi ea la mântuire prin Hristos. La cunoaşterea aceasta dobândită de noi prin întruparea lui Mesia se adaugă cunoaş­­terea ce ne-o împărtăşeşte Evanghelia sărbă­­torii de astăzi, care vorbeşte de acceptarea de către Cel născut din Fecioara a împlinirii unei formalităţi a Legii, care este Tăierea împrejur. Pruncul dumnezeiesc a intrat în condiţia umană, a împlinit Legea în mod deplin pentru ca s-o poată desăvârşi. El a adus, în locul legii circumciziunii şi a legii talionului, legea Cea Nouă a iubirii desăvârşite, a iubirii vrăjmaşu­­lui. Iubirea întrupată nu putea să aducă decât modul deplin de iubire, modul desăvârşit al iubirii dumnezeieşti. Tăierea-împrejur rămâne pentru noi un eveniment pe care noi îl serbăm astăzi la opt zile după Crăciun, dar acest ceremonial a fost înlocuit pentru noi prin Tainele Biserici, Taine pe care le primim în pruncie şi sunt trei puse împreună, numite Tainele iniţierii creştine: Botezul, Mirungerea şi Euharistia. Prin aceste Taine noi devenim fii ai lui Dumnezeu după har. Acestea au înlocuit Tăierea împrejur şi­ au desăvârşit-o, pentru că prin Botez noi murim şi înviem împreună cu Hristos, devenim fii ai Tatălui după har. Primim apoi, prin taina Mirungerii, darurile Duhului Sfânt şi consacrarea numelui de la botez ca un nume dat de Dumnezeu nouă în semn de cinstire a fiinţei umane, pe care a ridicat-o la rangul de persoană, cu o demni­­tate înaltă, creată după chipul lui Dumnezeu, cu posibilitatea să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu. De aceea noi avem un nume. Numele nostru este înscris în Cartea Vieţii. Mântuitorul le spune Apostolilor: nu vă bucu­­raţi că demonii se pleacă vouă, ci vă bucuraţi mai ales că numele voastre au fost scrise în ceruri. în sfârşit, prin Euharistie îl primim pe Hristos, ca arvună a vieţii de veci. Ne hrănim cu Sfântul Său Trup şi cu scumpul Său Sânge. Devenim şi noi hristoşi, după har. De toate aceste trei taine ne împărtăşim la momentul renaşterii noastre din apă şi din Duh, astfel că nu mai este nevoie să ne supunem şi noi ritualului circumciziunii, pe care îl practicau evreii. Aceasta este întreita semnificaţie a săr­­bătorii de astăzi, a Tăierii împrejur, legată de descoperirea Dumnezeirii Pruncului născut în iesle, legată şi de descoperirea deplină a Dumnezeirii Sale care se va face peste câte­­va zile, prin botezul în apa Iordanului, prin botezul de la loan primit de Mântuitorul Hristos. La Botez S-a arătat Sf. Treime şi de aceea sărbătoarea este numită şi teofanie şi prin veacuri aceste două sărbători: întruparea sau Naşterea, împreună cu Botezul s-au numit Arătarea Domnului. Aceasta este legătura lor: în apa botezului Fiul lui Dumnezeu a fost confirmat de cuvântul Tatălui şi descoperit de apariţia Duhului Sfânt în chip de porumbel deasupra Sa. Astăzi avem, iubiţi credincioşi, şi o sărbă­­toare închinată unui mare sfânt al Bisericii noastre. Este mare nu pentru că-i spunem noi „mare", ci pentru că sfinţii Bisericii l-au numit chiar aşa: Sfântul Vasile cel Mare, mare prin viaţa sa aleasă imitându-l pe Hristos, întâi de toate prin cunoaşterea adevărului şi apoi prin teologia sa. El a fost cel care a scris şi ne-a lăsat până astăzi cele mai temeinice tratate şi cele mai profunde pentru noi despre Sf. Treime, despre Dumnezeu-Unul dar întreit în persoane. El ne-a lăsat nouă şi o Sf. Liturghie, care întru­­chipează rolul pe care l-a avut el în evoluţia aceasta teologică a Bisericii, în dezvoltarea dogmelor credinţei noastre. Noi ştim că Sf. Liturghie este o lucrare publi­­că, o lucrare comună a Bisericii. A întemeiat-o Mântuitorul Iisus Hristos însă în evoluţia ei, pe parcursul timpului, diferiţi sfinţi părinţi, şi în mod special şi Sf. Vasile, au contribuit la al­­cătuirea acestei rugăciuni centrale pe care noi am săvârşit-o azi. Aţi auzit ce cuvinte minunate sunt spuse acolo. Toată teologia mântuirii este concentrată în câteva cuvinte, pe care Sfântul nu le-a luat de la sine, ci i-au fost descoperite. Aceste cuvinte le-a vestit poporului drept-cre­­dincios şi din cuvântările sale a selectat pe cele mai alese cuvinte pentru ca să le pună într-o armonie, într-o alcătuire pe care noi o numim teologic anafora Sf. Vasile sau canonul Sf. Va­­sile. Se deosebeşte prin mărime de canonul euharistic al Liturghiei Sf. Ioan. Viaţa Sfântului Vasile pornită dintr-o fa­­milie deosebită şi­ apoi întărită prin efortul său personal a ajuns la stadiul de sfinţenie. Dacă spunem şi numai atât că s-a născut dintr-o familie de zece copii dintre care cinci au devenit sfinţi (trei episcopi şi două sfinte), înţelegem vrednicia acestei familii. Sfinţenia aceasta a trăit-o şi a arătat-o şi altora şi n-a rămas numai la modul acesta al implicării lui prin teologie, prin dezvoltarea conceptelor teologice, la conturarea doctrinei creştine ortodoxe, ci el s-a implicat asemenea altor sfinţi după el, a Sfântului Nicolae, de exemplu, şi în lucrarea creştină de asistenţă socială. El a întruchipat în mod deplin şi dragostea lui Dumnezeu faţă de om, faţă de semen, pentru că a fost primul care a înfiinţat acele spitale care i-au purtat numele, acele ״ Vasiliade", lăcaşuri de ocrotire pentru cei mai oropsiţi oameni, pentru cei pe care viaţa i-a pus la grele încercări. Dar nu numai atunci au fost încercări, ci sunt încercări greu de purtat şi pentru noi cei de azi. Boala şi neputinţa şi sărăcia lumii în care trăim este o răspundere grea pentru noi, pentru credincioşii care sun­­tem sănătoşi şi care ne bucurăm şi ne veselim în Domnul şi care avem tot ceea ce ne trebuie. Şi noi trebuie să ştim că avem de purtat şi de împlinit nu numai Liturghia aceasta euharis­­tică, care este esenţială, care ne duce în cer, ci şi aceea care ne conduce împreună cu Hristos pe drumul acesta al slujirii. Este şi liturghia sprijinirii săracilor, Liturghia celor care au nevoie de ajutor şi de sprijin. Iată de ce a rânduit Dumnezeu cele trei sărbători de astăzi: Tăierea împrejur, Sf. Vasile, ca model deplin de împlinire a voii lui Dumnezeu pe calea desăvârşirii, dar în acelaşi timp şi începutul unui nou an calendaristic. Anul Nou nu este neapărat o sărbătoare bise­­ricească dar fiecare dintre noi trăind în viaţa aceasta socială şi parcurgând un interval de timp, punem acest interval în concordanţă cu anumite evenimente astronomice. Dumnezeu i-a lăsat omului posibilitatea să vadă ordinea cerească, să o măsoare, s-o transpună într-un tabel matematic şi de la tabelul matematic să ajungem şi la ceasul acesta, la ceasul pe care-l purtăm toţi şi care este cel mai mare duşman al nostru, dar este şi cel mai sincer. El ne măsoară trecerea noastră prin timp. Noi spunem, a mai trecut un an, dar de fapt noi am mai trecut printr-un interval de timp pe care l-am numărat şi care constituie trecerea soarelui de la meridianul 0. Deci pământul ocoleşte soarele într-o mişcare completă în timpul a 365 de zile. A făcut omul tot felul de calcule. Unele nu i-au reuşit de aceea iată că lumea se împarte astfel în două în ce priveşte calculul calendaristic. Majoritatea respectă calendarul îndreptat, calendarul nou care a fost îndreptat exact ca un ceasornic. Când îţi rămâne ceasornicul în urmă îl dai înainte. A rămas calendarul în urmă pentru nişte adaosuri pe care le-a făcut Sosigene în anul 46 înainte de Hristos. A adăugat aproape 12 minute şi a zis el ce contează două minute într-un an. N-a contat într-un an, ci a contat în 128 de ani. Deci aceste 12 minute, la 128 de ani dădea o zi. Şi astfel calendarul vechi neîndreptat, pe care-l respectă unii, şi nu sunt puţini, a ajuns la o diferenţă de 13 zile în 128 de ani. Biserica Rusă respectă calen­­darul vechi şi nu vrea nicicum să-l schimbe. Mai respectă calendarul vechi şi Patriarhia de Ierusalim şi Sf. Munte Athos, cu mănăstirile de acolo. Deşi întreaga lume a trecut pe sistemul nou, adică cu 13 zile mai devreme. Ei serbează Crăciunul în 6 ianuarie pentru că îl ţin după vechiul calendar. Dar întârzierea aceasta noi am observat-o deja în calendarul nostru care este un calendar îndreptat. Calendarul pe care Dvs. l-aţi cumpărat de la noi este un calendar îndreptat din punct de vedere astronomic. Numai că din dorinţa de a fi în comuniune cu toţi ortodocşii, măcar o dată la cel mai mare praznic al nostru, şi anume la praznicul Paş­­tilor, începând din 1929 am acceptat printr-o înţelegere toţi ortodocşii, să revenim la pas­­calia veche. Deci toate sărbătorile cu dată fixă noi le ţinem după calendarul îndreptat şi sunt corecte, numai Paştile le ţinem după vechiul calendar. V-am spus lucrurile acestea pentru că ele sunt din ce în ce mai solicitate de către viaţa cotidiană. Trebuie să înţelegem clar şi să dorim într-adevăr să ajungem ca întreaga creştinătate să serbeze nu numai sărbătorile cu dată fixă la aceeaşi dată, ci şi praznicul cel mare al Paştilor. Deci noi serbăm Paştile cu toţi ortodocşii dar nu serbăm Crăciunul cu ei, nu serbăm Bobotează cu ei. Astăzi, pentru ca într-adevăr să fie pentru noi ziua de început a unui Nou An, să coborâm cu privirea înlăuntrul fiinţei noastre, în acelaşi timp să ridicăm ochii către cer şi să mulţumim Bunului Dumnezeu aşa cum am făcut prin toate rugăciunile pe care le-am înălţat aseară şi care le-am făcut astăzi la Sf. Liturghie. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a rânduit în anul care a trecut. Am avut şi noi evenimente de care ne-am bucurat în mod special. Sibiul a fost adus ca un oraş de mare cin­­stire în faţa întregii lumi, nu numai în Europa. Şi a fost aceasta un mare câştig. Nu câştigul în sine al manifestărilor, cât ar fi fost ele de cul­­turale sau de spirituale, ci faptul că a rânduit Dumnezeu după ce au fost încercări de a mi­­nimaliza rolul Sibiului în istoria Transilvaniei şi în istoria Bisericii româneşti, a venit de Sus binecuvântarea aceasta. De aceea socotim că cel mai important eveniment din anul care a trecut, a fost cea de-a treia Adunare Ecumeni­­că a Bisericilor Europene. Ne este drag acum oriunde mergem, în orice colţ de lume, dacă spunem că suntem din Sibiu, să constatăm că toată lumea ştie, că acolo, la Sibiu, a avut loc cea de A Treia Adunare Ecumenică a Biserici­­lor Europene. Deci am făcut un lucru pentru Dumnezeu şi ne-am pregătit pentru aşa ceva. Nu numai prin convieţuirea paşnică cu ceilalţi creştini, de alte confesiuni din urbea noastră, ci şi prin dorinţa de a arăta întregii lumii bo­­găţia şi tezaurul pe care ni le-a lăsat Hristos, Biserica Sa şi Sfinţii Părinţi ne-am achitat noi de îndatorirea ce plana asupra noastră prin asumarea răspunderii de a organiza cea de A IlI-a Adunare Ecumenică Europeană. Mulţi dintre cei care au fost împreună cu noi n-au văzut niciodată o Liturghie ortodoxă, n-au văzut niciodată o slujire a unei Sfinte Taine, ci doar atât ştiau despre ortodocşi că sunt cei care păstrează nişte slujbe lungi şi la ei sunt foarte scurte. Au nişte rânduieli aparte, postesc cum ei nici nu pot să-şi închipuiască că postim noi ortodocşii pentru că ei au redus postul la două zile, trei zile deşi spun că se află în Postul Crăciunului şi cu atât mai mult în Postul Paştilor. Dar au venit aici să guste şi din frumuseţea trăirii în cadrul acestei Biserici Ortodoxe Române. De aceea v-am mulţumit Dvs., şi niciodată n-o să pierd ocazia de a vă transmite binecuvântarea şi mulţumirile mele pentru dragostea pe care aţi arătat-o prin ospitalitate, prin comportament creştinesc, prin înţelegere, ştiind că de fapt noi am devenit mai bogaţi spiritual. Noi nu ne-am pierdut nimic din credinţa noastră, ci ne-am întărit în această credinţa, făcându-i părtaşi şi pe alţii de bucuria aceasta, pe care cerul ne-a lăsat-o nouă ca bucurie, ca misiune şi ca datorie. Să încercăm în anul acesta să fim mai în­­ţelepţi, mai înţelegători cu semenii noştri, să nu spunem doar teoretic că suntem iubitori de semeni şi de fapt să pornim războiul chiar în propria familie. Pace caselor noastre să aducă Dumnezeu în anul acesta. Să fie un an binecuvântat prin roade bune, prin faptele pe care noi le vom împlini, pentru ca înmul­­ţind binele să ne bucurăm şi noi de el şi să-i facem părtaşi şi pe alţii. Şi dacă noi vrem să fim oameni noi, într-un An Nou, Dumnezeu ne va ajuta şi neputinţa noastră o vom trăi atât de mult, încât vom putea împlini dru­­mul acesta, vom putea călători împreună cu Hristos. Să ajungem iarăşi la un sfârşit de an cu un nou început, cu un nou angajament dar mai ales cu o nouă rugăciune fierbinte către Mântuitorul Hristos, către Sf. Vasile, către toţi Sfinţii Bisericii, mulţi dintre noi purtând un nume de sfânt. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă întărească pe fiecare cu sănătate şi cu bine­­cuvântarea Sa încât anii pe care îi trăim să fie ami rodnici. Amin. Anul Nou 2008 - Speranţe reînnoite pentru bună înţelegere şi spor duhovnicesc PROGRAMARE DE CONCURS în condiţiile obişnuite de concurs, publicăm spre ocupare următoarea parohie vacantă: Parohia COVEŞ - Protopopiatul Agnita Termen de concurs: 15 ianuarie - 15 februarie 2008 Cei care doresc să ocupe acest post vor înainta cererea în termenul legal la Ofici­­ile Protopopeşti, anexând (unde e cazul) adeverinţe cu certificatul de la cursurile de îndrumare. După expirarea termenului de concurs, Oficiile Protopopeşti ne vor înainta urgent dosarele cu cererile candidaţilor. P.C. Protopopi sunt îndrumaţi să verifice cererile candidaţilor în care se vor menţiona vechimea în funcţia anterioară, examene absolvite, situaţia socială (domi­­ciliu, copii, părinţi, locul de muncă al soţiei etc.). Cererile care nu cuprind aceste puncte sau nu au acte doveditoare ale acestor puncte nu vor fi luate în considerare la desfăşurarea concursului. Termen de contestație: 15 zile de la data numirii.

Next