Timpul, mai 1876 (nr. 23-39)
1876-05-04 / nr. 24
pe deplin satisfăcetore, plecarea lui Gottschakoff si a lui Andrassy din Berlin se pare iminente. TIMPUL UN SPECTACOL DESGUSTATOR De la venirea noului minister la putere, un spectacol care trebue să întristeze orice inimă românesca, se înfățișază pe stradele Capitalei. Din tote înfundăturile Bucurescilor și din tote unghiurile țărei au eșit ca la pradă f gurile sinistre a căror înfățișare în cursul a vreo cinci ani de guvern regulat, nu mai întristase vederile. Căciule rupte, haine sdrențuite, pălării garibaldiane se grămădesc pe strade și mai cu semă pe bulevard în faca Senatului. Ceva mai mult, acești cetățeni intră în palatul Academiei, umplu tribunele și galeriile Senatului și, când nu mai este loc, mulți dintre enșii vin de se aștrft frățesce pe băncile Senatului, aplaudând saci șucrând după semnul care li se face de inițiați. Câțiva chiar voteză cu Senatul prin râdicare de mâni. Astfel de omeni, pote mult mai blamabili decât aceștia, cerșetori in frac și cu mânuși albe, se țin ca un Stat major de bieții miniștri, îi urmeză de la minister la Senat, de la Senat la Cameră, îi inconjură la banca lor, îi urcă și ’i scoboră din trăsură, le scutură cu mâna praful ce a adunat în aceste diverse călătorii. Printre aceștia, ochii cunoscătorilor deosibesc funcționari goniți pentru abusuri, casieri cari au fugit cu casa, filat* ÎTi lan#tfti.l finati ni'Afinii’fii'i navi ai* fost blânzi cu criminalii avuți, prefecți fără prefecturi, presidenți fără tribunale, avocați fără pricini, Ziariști fără abonați, chiarălăitori de la Mazar-Pașa, masalagii în disponibilitate, întreprinzători de manifestări patriotice și mai mulți prospeți chiriași ai Statului; — toți au sărit la hoți, toți cei cari o prefectură, cari o preșidenție, cari o casă publică, cari măcar o slujbă de deputat. Unii laudă o demisie dată în ajunul de a fi destituiți, alții au votat pentru candidații opoziției, alții au fost persecutați de infamul guvern care a cerut și care le-a căutat pricină , pretinzând că au făcut cutare plastografie, sau cutare hoție, sau că, cu ocazia bonurilor rurale, au scornit moșii cari nu există in țara nostră, act patriotic căci ei au augmentat astfel suprafația României. O scie forte bine de ministru care i-a apărat la tribunal sau ’i-a scăpat la jurați și pentru care a votat cu atăta devotament în alegerile din urmă. Și miniștrii dați, împart, promit, mulțumesc pe unul, consolera pe celalt și caută a satisface pe toți.Intre aceste tipuri, cel mai infamate, este acela al insultătorilor cari, ca să se recomande puternicilor Zilei, merg a seri articole prin cari insultă omenii cei mai onorabili ai țărei în una din acele foi fără nume cari es din putrigaiul social, precum plantele vătămătore ei în Zilele de furtună. Se zice însă că cu tot scepticismul d-lor miniștrii, cari nu mai au vreme d’a căuta nici onorabilitate, nici capacitate, nici vechime în serviciu,—fiindcă în cele din urmă, totul are o limită în acestă lume, chiar funcțiile în țăra Românască, — mulți din cetățenii liberali, patrioți și democrați, au început să strâmbe din nis , sau că nu li s’a dat, aceea ce ea orii 0. sailan li s’a dat mai puțin decât cereau. Ca să înlesnim distribuția d-lor miniștri, să ne fie permis a le da o povară care va simplifica imparțiala și ar mulțumi pe totă lumea. Funcțiile cele mari , precum directori, membri de curte, prefecți și presidenți, să le reserve pentru acei care au trecut prin Curtea cu jurați, iar cei cari n’au avut a face decât cu poliția corecționalâ, sa se mulțumască cu posturile de la judecâtor, sub-prefect și deputat în jos. Astfel totă lumea va fi împăcată și de miniștri, găsind o regulă de admisibilitate clară, practică și egală, vor putea să mai resufle și să consacre la repaos cosurile de mulțumire cari nu sunt întrebuințate pentru gloria și propășirea României. DISCURSUL D-lui Al. Lahovary ținut în ședința de Vineri a Gămezei. Domnilor, intr’adevĕr după cele rostite, așa de bine de prințul D-nu Ghica ’mi remăne forte puține de fis. i’osiția este clară între noi și d-nii miniștri ; nimeni din noi un moment n’a desitat să vefa că venirea actualului minister însemneză nu numai disoluțiunea acestei Adunări; — căci acesta este un fapt incidental — dar însemneza trecerea puterei, trecerea administrațiunei țerei de la un partid la altul. Lucru forte natural. Partidul conservator, care într’un timp de șapte ani, sau cel puțin de cinci ani în mod continuu a guvrenat acestă țară, astăzi a căzut de la putere; partidul opus după mersul natural al lucrurilor, este pe acele bănci. Partidul acesta s’a intitulat liberal, național și altele. Acum, d-lor, ce am cerut noi de la acest guvern? Am cerut încrederea în noi ? Dar noi nu avem încrederea în d-nia lor. Acesta o soie d-nia lor prea bine. Și este legitim ca ne având noi încredere în d-nia lor, nici d-nia lor să nu aibă încredere în noi. Prin urmare față cu guvernul de astăzi cari sunt relatiunile ce le putem avea? Nu pute fi decât o singură soluțiune: rostirea francă a sentimentelor reciproce care ne animă pe unii față cu ceilalți. Dar, d-lor, pentru ce guvernul n’a fost corect din primele momente ale venirei sale la cârma Statului? De ce a căutat să dosesca din sânul Adunărei ? De ce nu a păstrat cel puțin buna cuviință? De ce nu a venit în fața acestei Adunări ca să ne rostim fiecare cu realitate? D-lor, sunt ómeni cari se rezima pe micele mijloce fiindcă cred în micele sentimente. Ce e probabil să-și fi fii ministerul ? Am legile financiare la Senat, nu am timp să le pot vota în două, trei dile, însă acele legi sunt necesare căci fără dânsele creditul Statului e căzut, iscălitura țârei e protestată ; acele legi pe cari le am combătut prin presă și de la tribună când eram în oposițiune, astăzi sunt bune și necesare fiindcă sunt la guvern. Insă ne trebue câteva file până le vom cerde de la Senat. Senatul pate să le amendeze și atunci trebue să venim la cameră care va fi ce pate : nu ți le votăm cum voesci, mai bine voim să se protesteze iscălitura țarei, să scadă tóte efectele României la jumătate și cu acesta să se împucineze la jumătate averea țărei, decât să vă dăm aceste legi; avem să vă dăm blam și câ să scăpați aveți să ne disolvați înainte de a avea legile votate de noi; sunteți în mâna nóstrá, avem să împingem dreptul nostru până la estremă . . . cum ați făcut voi de câte ori v’a fost dar a-i pune în balanță interesele țărei cu cuviintele partidei vóstre. D-lor, ne-ați judecat roți, ne-ați judecat după procedura d-vóstra politică. Trebuia să cunosceți partidul conservator, unii fiindcă l’ați combătut cu energie și alții fiind "că l’ați părăsit . . . (aplaude) Nici o dată partiiul conservator nu a avut asemenea procedure. Noi am voit să fiți corecți, să fiți cuviincioși, să respectați Constituțiunea, acesta am voit și nimic mai mult. După cum a fii unul dintre cei mai onorabili membri ai partidului conservator care nu și-a sfâșieat credințele sale, orice nemulțumiri personale a putut să aibă. Noi suntem aci la disposițiunea dv. pentru legile financiare. Dacă senatul le va amenda, veți veni la noi și în realitate discutând, le vom vota dacă va fi trebuință fără nici o preocupațiune personală sau politică, și a FOSTAL TIMPULUI ROSA Din TULUMNA EPISOD DIN MORAVURILE CALIFORNIEI (Urmare) Perdelele înlăturate ale ferestrei nu puteau să încadreze ceva mai frumos decât acea frescă și radiosă figură. Ea se îmbrăcase îndată, dar cu acel gust instinctiv al femeei care -și cunosce avantele. Mac Closky prezintă pe amândoi tinerii unul altuia în scurt și fără ceremonie. Când Ridgeway se deșteptă din estasul în care ’1 aruncase Jenny, incepu să vorbiască cu mult foc; îî părea însă ciudat să se afle la doă ore de dimineță lângă acea fată superbă care amintea pe una din feele de marmură și pudice în acelaș timp, ca Mărgărita lui Goethe. Cât pentru miss Jenny, care din copilărie n’avusese ocazia de a recunosce vreunui bărbat altă superioritate decât forcea fizică, la început se miră și precum se infioră înaintea acelei puteri intelectuale sub o formă delicată, precum costelivă, însă elegantă și simpatică, apoi se entusiasmă și aruncă îndată la piciorele noului idol pe toți fâtișii grosolani ai trecutului Cultul ei pentru spirit ’naintă atâta încât, cu un avânt al inimei inesprimabil, se confesă, fără să fie îndemnată, acelei ființe superiore care cugeta, devină soia să înțelegă. O jumătate d’oră ’n urmă, Ridgeway scia tóte incidentele, tóte secretele și chiar tóte visele vieței sale, afară de unul. Când Mac Closky veni pe tineri în acele disposiții amicale și comunicative, se duse liniștit de se culcă. Erau nișce momente încântătore: pentru miss Jenny, convorbirea avea farmecul noutăței; ea se lăsa avântului cu mai multă naivitate decât companionul ei, care prevedea urmările inevitabile ale unei asemenea situații. Ridgeway n’avea, răspund pentru acesta, nici un proiect d’a’i face curte, credea că iubesce într’altă parte și ’și-ar fi imputat ca o trădare; dar ca toți poeții, era fidel mai mult în princip decât în fapt. Simțimântul forte esaltat al perfecției feminine se împreuna la el cu un temperament înfocat care ’î permitea să’șî recunoscă idealul în oricare figură noă, fără să portă freschierea impresiilor surprinsetare, freschieră mult mai periculosă decât galantaria banală a unui viclen. Acea nemuritóre virginătate a inimei îl făcea iubit celor mai bune dintre femei, atrase către el de un instict de protecție cât și maternă. A împedeca rătăcirea unui suflet atât de frumos, acesta a fost scopul și spusa acelor generose victime. Jenny era desigur sub imperiul acestei influențe, când i-a propus să’l însoțiască până la respântia unde trecea diligența. Cunoștința ce avea ea despre locuri, era utilă lui Ridgeway pentru a străbate pădurea. Noptea era d’o frumusețe magică. Cum să ne mirăm de mersul lor încet pe calea albindă? Se suflă cu regret pe delul în vârful căruia trebuia să se despartă, și, ajungând acolo, chiar forța d’a schimba un cuvânt părea că *î lăsase. Erau singuri. Nici un zgomot, nici o suflare nici în sus, nici în jos: liberi erau d’a crede că sunt unica părechie pentru care s’au creat tóte strălucirile pământului și ale cerului. Vefând acesta, se întorseră unul către altul, își miră mănele, apoi buzele într’o lungă sărutare. Din depărtarea misteriosă se auzi un zgomot condus de voci, rațe și cai. Jenny tresări, și alunecă ca o rață alunei printre arbori. In câteva minute se întorse acasă, trecu pe lângă tatăl ei adormit în pridvor, intră în camera ei și închise ușa cu cheia. Apoi deschise ferestra, călu în genuchi își înclină în mână obrajii arsetori și ascultă. Copitele unui cal resunau pe calea petrosă, dar nu era decât un trecător a cărui negră siluetă peri în umbră. Nu mai căuta să cunoscă pe acel călăreț; ochii ei erau deschiși pentru altceva. Ceea ce urmăriau, era în depărtare cu o scînteiare de lămpi, un sunet de clopoței, un tapagiu cadențat care ’i înfiora inima fără să scie pentru ce, apoi o simțire de isolare profundă se întinse asupra ei. Stelele păstră puțini câte puțin ca și obrajii ei, dar ochii ei cari nu vedeau nimic împrejur spionau mereu reversatil fiorilor. Culorile viorii se împurpurară, apoi purpura se făcu trandafirie, străluci mai întâii ca aurul, apoi ca argintul. Bariera grădinei începu să se vadă. Dar cine era acela care se mișca d’asupra? Jenny se uită cu temă. Vezu un om care încerca să sară gardul și recădea după fiecare încercare. Deodată se sculă, îi păru că roșința aurorei s’a întins pe fruntea ei, pe tote trăsurile și umerii ei, pentru a o lăsa în urmă albă ca murul de care se înclină; un moment, remase neclintită; apoi se aruncă afară, cu părul în vânt. Ajungând la barieră, băte un răcnet, cel d’întâiu,—răcnetul tigreicei când își află puiul sugrumat, și îngenuchiă lângă Ridgeway, strângând la sînul ei capul espirând al nefericitului june. — Vai! Ridgeway, ce s’a întâmplat? Ii desfăcu vestmintele pline de pulbere, îi rupse cămașa, o basma plină de sânge închiegat călu și lăsă să se vedă o rană largă sub umer.i. — Ridgeway, amicul meu . . . spune ... cine te-a lovit ? Rănitul deschise încet plapele îngreuiate. Se uită lung la ea, și umbra unui zimbet trecu pe buzele lui, pe când murmura. — Sărutarea ta, Jenny!. .. Nu’mi pasă ... Și lipind gura descolorată de mâna care ’i susținea, urmă: — Ce 'mi pasă. .. merita preciul acesta ... Apoi își perdu cunostința. Jenny căută cu ochii ajutor împrejuru’i; o energie supraumană îi veni, ridică corpul însemnit și ’i duse ca cum ar fi dus un copil. Tatăl ei deșteptându-se în acel moment, credu că vede o fee dreptă și triumfătore, îndreptându-se către casă cu o sarcină sângerată. La ordinul imperios al acestei eroine, deschise îndată tote ușele; dar când Ridgeway fuse depus pe divan, eroina se schimbă într’o femee desperată strigând că ea ’l-a ucis, că ea este asasină, o miserabilă, un monstru, și că fu leșinată lângă divan. (Va urma)