Timpul, mai 1876 (nr. 23-39)

1876-05-04 / nr. 24

pe deplin satisfăcetore, plecarea lui Gottscha­­koff si a lui Andrassy din Berlin se pare imi­­nente. TIMPUL UN SPECTACOL DESGUSTATOR De la venirea noului minister la putere, un spectacol care trebue să în­tristeze ori­ce inimă românesca, se înfățișază pe stradele Capitalei. Din tote înfundăturile Bucurescilor și din tote unghiurile țărei au eșit ca la pra­dă f gurile sinistre a căror înfățișare în cursul a vre­o cinci ani de guvern regulat, nu mai întristase vederile. Că­ciule rupte, haine sdrențuite, pălă­rii garibaldiane se grămădesc pe stra­­de și mai cu semă pe bulevard în fa­c­a Senatului. Ce­va mai mult, acești cetățeni intră în palatul Academiei, umplu tribunele și galeriile Senatului și, când nu mai este loc, mulți din­­tre enșii vin de se aștrft frățesce pe băncile Senatului, aplaudând saci șuc­­rând după semn­­ul care li se face de inițiați. Câți­va chiar voteză cu Sena­tul prin râdicare de mâni. Ast­fel de omeni, pote mult mai blamabili de­cât aceștia, cerșetori in frac și cu mânuși albe, se țin ca un Stat major de bieții miniștri, îi urme­­ză de la minister la Senat, de la Se­nat la Cameră, îi inconjură la banca lor, îi urcă și ’i scoboră din trăsură, le scutură cu mâna praful ce a adu­nat în aceste diverse călătorii. Printre aceștia, ochii cunoscătorilor deosi­­besc funcționari goniți pentru abu­­suri, casieri cari au fugit cu casa, filat* ÎTi­ lan#tfti.l finati ni'Afinii’fii'i navi ai* fost blânzi cu criminalii avuți, prefecți fără prefecturi, presidenți fără tribu­nale, avocați fără pricini, Ziariști fără abonați, chiarălăitori de la Mazar-Pașa, masalagii în disponibilitate, întreprin­zători de manifestări patriotice și mai mulți prospeți chiriași ai Statului; — toți au sărit la hoți, toți cei cari o prefectură, cari o preșidenție, cari o casă publică, cari măcar o slujbă de deputat. Unii laudă o demisie dată în ajunul de a fi destituiți, alții au votat pentru candidații opoziției, alții au fost persecutați de infamul guvern care a cerut și care le-a căutat pricină , pre­tinzând că au făcut cutare plastogra­fie, sau cutare hoție, sau că, cu ocazia bonurilor rurale, au scornit moșii cari nu există in țara nostră,­­ act patrio­tic căci ei au augmentat ast­fel supra­­fația României. O scie forte bine de ministru care­­ i-a apărat la tribunal sau ’i-a scăpat la jurați și pentru care a votat cu atăta devotament în alege­rile din urmă. Și miniștrii dați, îm­part, promit, mulțumesc pe unul, con­­solera pe cel­alt și caută a satisface pe toți.­­Intre aceste tipuri, cel­­ mai infam­­ate, este acela al insultătorilor cari, ca să se recomande puternicilor Zilei, merg a seri articole prin cari insultă omenii cei mai onorabili ai țărei în una din acele foi fără nume cari es din putrigaiul social, precum plantele vătămătore ei în Zilele de furtună. Se zice însă că cu tot scepticismul d-lor miniștrii, cari nu mai au vreme d’a căuta nici onorabilitate, nici capa­citate, nici vechime în serviciu,—fiind­că în cele din urmă, totul are o limită în acestă lume, chiar funcțiile în țăra Românască, — mulți din cetățenii libe­rali, patrioți și democrați, au început să strâmbe din­ nis , sau că nu li s’a dat, aceea ce ea orii 0. sail­an li s’a dat mai puțin de­cât cereau. Ca să înles­nim distribuția d-lor miniștri, să ne fie permis a le da o povară care va simplifica imparțiala și ar mulțumi pe totă lumea. Funcțiile cele mari , pre­cum directori, membri de curte, pre­fecți și presidenți, să le reserve pen­tru acei care au trecut prin Curtea cu jurați, iar cei cari n’au avut a face de­cât cu poliția corecționalâ, sa se mulțumască cu posturile de la jude­­câtor, sub-prefect și deputat în jos. Ast­fel totă lumea va fi împăcată și de miniștri, găsind o regulă de admisibi­litate clară, practică și egală, vor pu­tea să mai resufle și să consacre la repaos cosurile de mulțumire cari nu sunt întrebuințate pentru gloria și propășirea României. DISCURSUL D-lui Al. Lahovary ținut în ședința de Vineri a Gămezei. Domnilor, intr’adevĕr după cele ro­stite, așa de bine de prințul D-nu Ghica ’mi remăne forte puține de fis. i’osiția este clară între noi și d-nii mini­ștri ; nimeni din noi un moment n’a de­­sitat să vefa că venirea actualului mini­ster însemneză nu numai disoluțiunea acestei Adunări; — căci acesta este un fapt incidental — dar însemneza trece­rea puterei, trecerea administrațiunei țerei de la un partid la altul. Lucru forte natural. Partidul conservator, care într’un timp de șapte ani, sau cel puțin de cinci ani în mod continuu­ a guvrenat acestă țară, astă­zi a căzut de la putere; partidul opus după mersul natural al lucrurilor, este pe acele bănci. Partidul acesta s’a intitulat liberal, național și al­tele. Acum, d-lor, ce am cerut noi de la acest guvern? Am cerut încrederea în noi ? Dar noi nu avem încrederea în d-nia lor. Acesta o soie d-nia lor prea bine. Și este legitim ca ne având noi încredere în d-nia lor, nici d-nia lor să nu aibă încredere în noi. Prin urmare față cu guvernul de astă­zi cari sunt relatiunile ce le putem avea? Nu pute fi de­cât o singură soluțiune: rostirea francă a sen­timentelor reciproce care ne animă pe unii față cu cei­lalți. Dar, d-lor, pentru ce guvernul n’a fost corect din primele mo­mente ale venirei sale la cârma Statului? De ce a căutat să dosesca din sânul A­­dunărei ? De ce nu a păstrat cel puțin bu­na cuviință? De ce nu a venit în fața acestei Adunări ca să ne ros­­­­tim fie­care cu realitate? D-lor, sunt ó­­meni cari se rezima pe micele mijloce fiind­că cred în micele sentimente. Ce e probabil să-și fi fii ministerul ? Am legile financiare la Senat, nu am timp să le pot vota în două, trei dile, însă acele legi sunt necesare căci fără dânsele creditul Statului e căzut, iscălitura țârei e pro­testată ; acele legi pe cari le am combă­tut prin presă și de la tribună când eram în oposițiune, astă­zi sunt bune și nece­sare fiind­că sunt la guvern. Insă ne trebue câte­va file până le vom cerde de la Senat. Senatul pate să le a­­mendeze și atunci trebue să venim la cameră care va fi ce pate : nu ți­ le votăm cum voesci, mai bine voim să se protesteze iscălitura țarei, să scadă tóte efectele României la jumătate și cu acesta să se împucineze la ju­mătate averea țărei, de­cât să vă dăm aceste legi; avem să vă dăm blam și câ­ să scăpați aveți să ne disolvați înainte­ de a avea legile votate de noi; sunteți în mâna nóstrá, avem să împingem dreptul nostru până la estremă . . . cum ați făcut voi de câte ori v’a fost dar a-i pune în balanță interesele țărei cu cu­viintele partidei vóstre. D-lor, ne-ați judecat roți, ne-ați judecat după procedura d-vóstra po­litică. Trebuia să cunosceți partidul conservator, unii fiind­că l’ați com­bătut cu energie și alții fiind "că l’ați părăsit . . . (aplaude) Nici o dată par­­tii­ul conservator nu a avut asemenea procedure. Noi am voit să fiți corecți, să fiți cuviincioși, să respectați Consti­­tuțiunea, acesta am voit și nimic mai mult. După cum a fii unul dintre cei mai onorabili membri ai partidului conser­vator care nu și-a sfâșieat credințele sale, ori­ce nemulțumiri personale a pu­­tut să aibă. Noi suntem aci la disposi­­­­țiunea d­v. pentru legile financiare. Dacă senatul le va amenda, veți veni la noi și în realitate discutând, le vom vo­ta dacă va fi trebuință fără nici o preo­­cupațiune personală sau politică, și a FOSTA­L TIMPULUI ROSA Din TULUMNA EPISOD DIN MORAVURILE CALIFORNIEI (Urmare) Perdelele înlăturate ale ferestrei nu puteau să încadreze ce­va mai frumos de­cât acea frescă și radiosă figură. Ea se îmbrăcase îndată, dar cu acel gust instinctiv al femeei care -și cunosce avant­­ele. Mac­ Closky prezintă pe amândoi tinerii unul altuia în scurt și fără ceremonie. Când Ridgeway se deșteptă din estasul în care ’1 aruncase Jenny, incepu să vorbiască cu mult foc; îî părea însă ciudat să se afle la doă ore de dimineță lângă acea fată superbă care amintea pe una din feele de marmură și pudice în ace­­laș timp, ca Mărgărita lui Goethe. Cât pentru miss Jenny, care din copilărie n’avusese ocazia de a recunosce vre­unui bărbat altă superioritate de­cât forcea fizică, la început se miră și pre­­cum se infioră înaintea acelei puteri intelectu­ale sub o formă delicată, pre­cum costelivă, însă elegantă și simpatică, apoi se entusiasmă și a­­runcă îndată la piciorele noului idol pe toți fâ­­tișii grosolani ai trecutului Cultul ei pentru spirit ’naintă atâta în­cât, cu un avânt al ini­­mei inesprimabil, se confesă, fără să fie îndem­nată, acelei ființe superiore care cugeta, devină soia să înțelegă. O jumătate d’oră ’n urmă, Ridgeway scia tóte incidentele, tóte secretele și chiar tóte visele vieței sale, afară de unul. Când Mac­ Closky veni pe tineri în acele dis­posiții amicale și comunicative, se duse liniștit de se culcă. Erau nișce momente încântătore: pentru miss Jenny, convorbirea avea farmecul noutăței; ea se lăsa avântului cu mai multă na­ivitate de­cât companionul ei, care prevedea ur­mările inevitabile ale unei asemenea situații. Ridgeway n’avea, răspund pentru acesta, nici un proiect d’a’i face curte, credea că iubesce într’­­altă parte și ’și-ar fi imputat ca o trădare; dar ca toți poeții, era fidel mai mult în princip de­cât în fapt. Simțimântul forte esaltat al perfec­ției feminine se împreuna la el cu un tempera­ment înfocat care ’î permitea să’șî recunoscă idealul în ori­care figură noă, fără să portă freschierea impresiilor surprinsetare, freschieră mult mai periculosă de­cât galantaria banală a unui viclen. Acea nemuritóre virginătate a inimei îl făcea iubit celor mai bune dintre femei, atrase către el de un instict de protecție cât și maternă. A împedeca rătăcirea unui suflet atât de frumos, acesta a fost scopul și spusa acelor generose vic­time. Jenny era de­sigur sub imperiul acestei influențe, când­­ i-a propus să’l însoțiască până la respântia unde trecea diligența. Cunoștința ce avea ea despre locuri, era utilă lui Ridgeway pentru a străbate pădurea. Noptea era d’o fru­musețe magică. Cum să ne mirăm de mersul lor încet pe calea albindă? Se suflă cu regret pe delul în vârful căruia trebuia să se despartă, și, ajungând acolo, chiar forța d’a schimba un cu­vânt părea că *î lăsase. Erau singuri. Nici un zgomot, nici o suflare nici în sus, nici în jos: liberi erau d’a crede că sunt unica părechie pentru care s’au creat tóte strălucirile pămân­­tului și ale cerului. Vefând acesta, se întorseră unul către altul, își m­iră mănele, apoi buzele într’o lungă sărutare. Din depărtarea misteriosă se auzi un zgomot condus de voci, rațe și cai. Jenny tresări, și a­­lunecă ca o rață a­lunei printre arbori. In câte­va minute se întorse acasă, trecu pe lângă tatăl ei adormit în pridvor, intră în ca­mera ei și închise ușa cu cheia. Apoi deschise ferestra, călu în genuchi își înclină în mână o­­brajii arsetori și ascultă. Copitele unui cal resunau pe calea petrosă, dar nu era de­cât un trecător a cărui negră si­luetă peri în umbră. Nu mai căuta să cunoscă pe acel călăreț; ochii ei erau deschiși pentru alt­ce­va. Ceea ce urmăriau, era în depărtare cu o scînteiare de lămpi, un sunet de clopoței, un tapagiu cadențat care ’i înfiora inima fără să scie pentru ce, apoi o simțire de isolare profundă se întinse asupra ei. Stelele păstră puțini câte pu­țin ca și obrajii ei, dar ochii ei cari nu vedeau nimic împrejur spionau mereu re­versatil fio­rilor. Culorile viorii se împurpurară, apoi purpura se făcu trandafirie, străluci mai întâii­ ca aurul, apoi ca argintul. Bariera grădinei începu să se vadă. Dar cine era acela care se mișca d’a­­supra? Jenny se uită cu temă. Vezu un om care încerca să sară gardul și recădea după fie­care încercare. De­odată se sculă, îi păru că ro­­șința aurorei s’a întins pe fruntea ei, pe tote trăsurile și umerii ei, pentru a o lăsa în urmă albă ca murul de care se înclină; un moment, remase neclintită; apoi se aruncă afară, cu pă­rul în vânt. Ajungând la barieră, băte un răc­net, cel d’întâiu,—răcnetul tigreicei când își află puiul sugrumat, și îngenuchiă lângă Ridgeway, strângând la sînul ei capul espirând al neferi­citului june. — Vai! Ridgeway, ce s’a întâmplat? Ii desfăcu vestmintele pline de pulbere, îi rupse cămașa, o basma plină de sânge închiegat călu și lăsă să se vedă o rană largă sub umer.i. — Ridgeway, amicul meu . . . spune ... ci­ne te-a lovit ? Rănitul deschise încet plapele îngreuiate. Se uită lung la ea, și umbra unui zimbet trecu pe­­ buzele lui, pe când murmura. — Sărutarea ta, Jenny!. .. Nu’mi pasă ... Și lipind gura descolorată de mâna care ’i susținea, urmă: — Ce 'mi pasă. .. merita preciul acesta ... Apoi își perdu cunostința. Jenny căută cu ochii ajutor împrejuru’i; o energie supraumană îi veni, ridică corpul însemnit și ’i duse ca cum ar fi dus un copil. Tatăl ei deșteptându-se în acel moment, credu că vede o fee dreptă și tri­­umfătore, îndreptându-se către casă cu o sarcină sângerată. La ordinul imperios al acestei ero­ine, deschise îndată tote ușele; dar când Rid­geway fuse depus pe divan, eroina se schimbă într’o femee desperată strigând că ea ’l-a ucis, că ea este asasină, o miserabilă, un monstru,­­ și că fu leșinată lângă divan. (Va urma)

Next