Timpul, iulie 1891 (nr. 144-167)
1891-07-22 / nr. 161
Supliment la ziarul „Timpul" de la 23 iulie 1891 DISCURSUL D-lui GENERAL G. MANU cu pensiunea grațiunci asupra legi de reorganizare a comandamentelor armatei D. general Gr. Manu: D-le președinte, cestiunea reorganizări armatei este o cestiune din cele mai importante, și regret că se discută într’un timp al sesiunei care e foarte rea ales. Vedeți în ce condițiuni se află Camera. Vedeți băncile cât sunt de goale și cât de puțin încuragiat poate fi cineva de a arăta, într’o cestiune așa de importantă, argumente ce militează contra legei înfățișate de d. ministru de războiu. Ea însă, care nu mă aștept să găsesc un ecorî binevoitor în această Cameră, pentru că mai totdeauna majoritățile noastre, ale oricărui partid ar fi, își închipuesc că trebuie să meargă orbește cu guvernul și să susțină orice idee pusă înainte de guvern; și când aceia din sînul partidului voesc să ia cuvântul și să combată, majoritățile își închipuesc că orice cestiune are o parte politică, și fiindcă guvernul stăruește să se voteze, ele votează cu guvernul; eu, deși am credința că n’o să fiu ascultat și am să rămân în minoritate, mă simt dator să iau parte la discuțiune ca să se știe că am prevenit la timp, că réu se face ce se face, și pentru că răspunderea, dacă răul se va produce, să nu cadă și asupra celui care a participat și el la organizarea armatei noastre de azi, și care a fost în capul ministerului de rezbel în mai multe rânduri. Sunt partizan al armatei permanente, și întotdeauna am sfătuit ca această armată să nu se desființeze, deși suntem nevoiți, pentru diferite motive, să păstrăm și instituțiunea dorobanților. In toate cazurile, discuțiunea asupra desființării armatei permanente nu este la locul ei la sfârșitul unei sesiuni extraordinare, când cu toții ne grăbim a o închide. Mai e încă foarte inoportuni și din alt punct de vedere de a nu se discuta cestiunea de față acum. Nu mai avem decât 3, 4 zile până la încheiarea exercițiului, care poate merge cu budgetul anului trecut. De la 1 Iulie are să se pună în aplicare budgetul cel nou, și acest budget este elaborat pe baza legei care e să se voteze acum. Presupunând clar că legea se va vota, mé întreb: oare d. ministru de rezbel va avea putința să facă o schimbare atât de radicală în timp de 4, 5 zile cari ’i mai rămân de la votarea legei și până la punerea în aplicare a bugetulu ? Aplicarea unei legi ca aceasta, din nenorocire, e o lucrare așa de importantă și migăloasă, încât e peste putință ca în așa scurt timp să se poată culege toate elementele necesarii. Numai un singur exemplu de comptabilitate administrativă să ve citez, ca să vă demonstrez că e imposibil să se aplice legea la 1 iulie, și d. ministru va fi nevoit sau să suspende aplicarea legei, sau să calce dispozițiunile budgetare ca să o poată aplica. D-lor, e de datoria ministrului să mandateze trupelor la 1 Iulie hrana și solda care li se cuvine. De la 1 Iulie nu mai are un capitol relativ la armata permanentă, ci la armata teritorială în care voeștea îngloba d-sa regimentele permanente. Ei bine, până la 1 Iulie, adică numai în două zile, nu va fi distribuit toate batalioanele permanente în regimentele de dorobanți, prin urmare, va fi silit să mandateze pentru corpurile cum sunt ele azi constituite și atunci sau va fi nevoit să calce dispozițiunile budgetare, sau va fi nevoit să facă un fel de combinațiunea sa administrativă pentru ca să poată mandata. Prin urmare, și din acest punct de vedere ași fi dorit ca această cestiune d. ministru să o fi lăsat pentru la toamnă; nu tăgăduesc că sporirea batalioanelor în regimentele de infanterie la trei se impune. Pentru aceasta ar fi mai multe mijloace. Dar d. ministru, preocupânduse de cestiunea budgetară, propune desființarea a 16 batalioane a regimentelor de linie și înființarea a unui al 3-lea batalion în regimentele de dorobanți. Eu cred eu, de nu s’ar primi și ar medita asupra cestiunea până la toamnă, poate că ar renunța la desființarea regimentelor de linie, ar înființa batalioane permanente la dorobanți, cu un spor de cheltuială budgetară negreșit, dar acela se impune în toate cazurile și, cu ocaziunea elaborărei budgetului pe anul 1891-92, s’ar discuta în mod mai fructuos cu ce mijloace să acoperim noul spor care, cum zic, în nici un cas nu se va evita. Eu va voi arăta dar mai întâi motivele care mă fac a fi contra legei și apoi voi conchide la cestiunea prealabilă de a se amâna acestă lege până la toamnă, rugând pe d. ministru de resbel ca în timpul acestor 9 luni care mai rămân, să aplice budgetul cu ororganizarea de azi, iar la 1 Aprilie, dacă nu va reveni asupra ideeiei sale și va crede că e bine a se face această transformare, atunci să elaboreze budgetul cel nou pe baza unei legi ce o vom vota în Noembrie și care ar fi aplicabilă la 1 Aprilie. Cu atât mai mult cred că ar trebui să se urmeze astfel, cu cât sunt convins că d. ministru de resbel este încredințat și d-sacă eu nu-î fac opoziție politică combătând legea, mai cu seamă eu ; dacă în guvernul actual e vreun membru care poate compta pe sprijinul meu, e actualul d. ministru de resbel, plus unul sau doi din cei alți d-nii miniștri. Astfel fiind, și având deja majoritatea în această Cameră, d-sa se poate aștepta să rămâne ministru de resbel întreaga sesiune fără să fie vătămat de cineva, nici chiar de noi aceștia conservatori disidenți. Ar avea dar tot timpul ca tot d-sa să aplice dispozițiunile legei ce voiesce a face. Iar argumentul ce se mai punea înainte pentru grăbirea votărei nouei legi, argumentul că regulamentul mobilisării este să se elaboreze, nu are o valoare, fiind-că regulamentul de mobilisare este elaborat și este elaborat pe starea de lucruri de azi, iar nu pe starea de lucruri ce se creează prin această lege. Acest regulament va cere muncă și timp pentru a putea fi adaptat la noua organizare, și aceasta nu în o lună—doué se poate face. Trec acum la cestiunea în fond și țin să vă spun încă de pe acum că, chiar când legea ar veni la toamnă, eu voi fi contra ei, așa că nu me servesc de cestiunea prealabilă ca o tactică parlamentară, ci numai fiindcă sper că d. ministru se va convinge în acest răstimp că legea sa nu este bună și că se va gândi la alt mijloc pentru înființarea batalionului permanent în regimentele de dorobanți. E interesant să examinăm vicisitudinile prin cari au trecut diferiții noștri miniștri de război cari s’au ocupat cu organisarea armatei. Budgetul nostru nu e în raport cu numărul de soldați ce voim să punem la un moment dat pe picior de război. Pe de altă parte toți au voit să aibă o armată bine instruită. Așa, am avut miniștri de război cari voiau să desființeze armata teritorială și să creeze numai regimente permanente ; acum avem un ministru care voește să desființeze regimentele de linie și să creeze numai regimente de dorobanți, în cari o parte minimă să fie permanentă. Precum m’am opus la primul sistem, tot asemenea trebuește să mă opun la al doilea sistem, căci adevărul se află între amenduoé. Dar și pentru un sistem și pentru celalt, budgetul nostru nu este suficient, daca ne măgulim cu speranța a avea o armată numeroasă. D lor, este necontestat că bugetul nostru de război este în disproporțiune cu nevoile armatei. Dar și pentru a avea dreptul să cerem un spor la budgetul ministerului de război, trebue să avem un plan de organizare fix, trebue să eșim din provisoratul continuu, să părăsim experimentarea și odată planul adoptat, să clădim după el, să îmbunătățim. A tot durăma azi ceea ce am clădit ori pentru a începe o nouă clădire, este a nu avea nici o dată o clădire terminată. Mai bunul în speranță este mai rea decât bunicelul real. D-voastră vedeți cât un asemenea sistem este supărător chiar în instituțiunile civile , cu atât mai mult poate să fie supărător și vătămător în organisațiunea unei armate. Și miniștrii de război mai cu seamă trebuesc să fie sobri când ating cestiunea organisărei armatei. Vă spuneam că budgetul războiului este nesuficient Ca să v’o demontrez, am întocmit un tablou comparativ de cheltuelile ce se fac la noi și de cele din alte State, și despre efectivele permanente ce întreținem noi și cele ce alte State întrețin. Țeara care se apropie mai mult de noi din punctul de vedere teritorial și al populațiunei este Bavaria, căci suprafața ei în kilometri pătrați și populațiunea ei este aproape egală cu a României. Bavaria are 75.865 kilometri pătrați suprafață teritorială. România are o suprafață teritorială de 129.964 kilometri pătrați. Bavaria are o populațiune de 5.420.000 suflete. România are o populațiune de 5.370.000 suflete. Ași putea să fac comparațiunea și cu Saxonia, cu Olanda, cu Suedia, cu Portugalia și Belgia, dar ca să nu ve obosesc, voi face comparațiunea numai cu Bavaria. Știți, d-lar, câte batalioane de armată are Bavaria? Are 62 batalioane. Știți câte batalioane are România? 86 batalioane. Dar efectivul de oameni permanenți în Bavaria este de 58.000, pe când în România este de la 36 până la 38.000. Din aceștia Bavaria întreține în permanență 38.000 oameni de infanterie, iar România numai 18.000. Vedeți clar că deși armata bavareză nu are decât 62 batalioane, densa instruește în mod permanent o infanterie aproape egală cu întreaga noastră armată, iar noi, cu 86 batalioane, nu întreținem în mod permanent decât numai 18.000 oameni de infanterie. Și de vom observa că aceste 18.000 oameni au a da și aproape 3.000 oameni ca ordonanțe ofițerești, apoi infanteria noastră permanentă se reduce numai la 15.000 oameni. Dar ’mi veți zice că și în Bavaria se deduc ordonanțele ofițerești din efectivul armatei. Da, așa este, însă ordonanțele ofițerești în Bavaria rămân tot soldați de front, pe când la noi ei devin adevărați servitori, buni pentru toate serviciile, numai pentru cel militar nu. Ofițeri în Bavaria avem 2.300, la noi tot atât. Așa, în 62 batalioane, 50 escadroane și 52 baterii, bavarezii au peste 2.000 ofițeri, iar noi la 86 batalioane, 67 escadroane și 58 baterii, numai 2.000 ofițeri. Vedeți ce disproporție defavorabilă avem noi. Putem să zicem că la 50 unități tactice nouă ne lipsesc în timp de pace întregul efectiv necesar de ofițeri. Și de vom lua în băgare de seamă și celealte servicii de care o armată are nevoe, disproporția devine și mai mare. In adevăr, noi am fost nevoiți să înființăm multe servicii de care Bavaria nu avea nevoe; așa: școli, arsenale, manutanțe, ș. c. t., cari toate absorb un număr considerabil de ofițeri, cari se iau tot din numărul total de 2.300 ofițeri. Iar Bavaria nu avea nevoe să se înființeze toate acele servicii, căci densa, făcând parte integrantă din armata germană, se putea servi de instituțiunile Germaniei, plătite cu din fondurile comune tuturor Statelor germane. Același lucru se produce și relativ la cavalerie. Bavaria are 7.140 oameni permanenți la 50 escadroane, pe când noi avem numai 5.465 la 67 escadroane. Vedeți clar că și noi proporțiunea este inversă. Iar ca totalitate de organizare armata bavareză nu are decât 2 corpuri de armata, pe când noi românii avem 4 corpuri de armată, cari fac 8 divizii, plus o diviziune activă în Dobrogea, care face 9. Ei bine, vedeți această disproporțiune? Și care este budgetul Bavariei? Budgetul Bavariei este de 49 milioane, pe când budgetul nostru nu este decât 39 milioane. Prin urmare, avem un minus de 10 milioane decât Bavaria, și avem și un număr de armată permanentă aproape în jumătate decât Bavaria. De unde rezultă că, dacă vom continua a avea și în viitor patru corpuri de armată, vom fi nevoiți să sporim și cheltuelile. De aci naște întrebarea: ce este mai bine de făcut ? Trebue să menținem armata noastră permanentă cum o avem astăzi și să ne servim și de armata noastră teritorială în sensul cum a fost până acum, și, dacă nu voim să sporim budgetul, să reducem numărul regimentelor de dorobanți, creând prin economia ce s’ar produce un al 3-lea batalion la regimentele de dorobanți ce ar rămâne, sau să desființăm regimentele de linie și să sporim cu această economie regimentele de dorobanți, creând la densele al 3-lea batalion permanent. D. ministru se pronunță pentru al 2-lea sistem și susține că printr’ânsul n’ar desființa porțiunea de armată ce este întreținută în mod permanent astăzi, ba încă că o sporește cu 1.400 oameni. D-lor, astăzi noi suntem organizați în modul următor: avem 8 regimente permanente, fiecare regiment are câte 2 batalioane, și la fiecare regiment de dorobanți, cari sunt 33 la număr, avem câte 2 companii permanente și cele alte 8 compănii sunt compănii cu schimbul. Cele două compănii permanente au fost înființate de min« acum 2 ani pentru desvoltarea instrucției la dorobanți, și ca un prim pas spre organizarea regimentelor de dorobanți pe 3 batalioane. ’Mi propuneam a înființa treptat și celelalte două compănii de regiment ce lipseau, rămânând a studia dacă pentru permanentizarea a 4 companii de fiecare regiment de dorobanți ași fi nevoit să reduc cum cele 33 regimente de dorobanți existente ; vedeți că eu respectam organizarea existentă și numai o îmbunătățeam. D. ministru de rezbel actual menține cele 33 regimente de dorobanți și, pe lângă cele 2 companii permanente ale fiecărui regiment, se varsă din cele 64 companii ale regimentelor de linie câte două, așa că formează în fiecare regiment de dorobanți câte 4 companii permanente și 8 cu schimbul. Prin această măsură d-sa zice că menține efectivul permanent ca și până acum, și că pe nedrept ’1 acuzăm că ar desființa armata permanentă de azi. Aci stă, după mine, eroarea sa. Când ne-am convins în România că budgetul nu ne permite în timp de pace a întreține o armată permanentă mare, am recurs la instituțiunea dorobanților, care ne permitea să instruim prin serviciul cu schimbul un număr de oameni care ar spori cu oarecare folos armata permanentă când este să se pună pe picior de război. Dar în același timp, recunoscând cu toții că numai prin un serviciu permanent de 2 sau 3 ani, un om devine bun ostaș, am înființat un număr minim de regimente de linie permanente. Aveam clar organizarea de azi. Regimente de linie permanente, unde ostașul ședea 3 ani consecutivi, și care ne da un sâmbure de 8,000 — 9,000 oameni bine instruiți, care la mobilizarea prin strângerea rezerviștilor săi se sporea la 16,000 oameni armată permanentă. Și apoi regimente de dorobanți, unde în cadrul, fie a 2 companii permanente cum era până azi, fie a 4 companii permanente cum ar fi să fie, se putea prefira în cursul anului toată clasa anuală de recruți, pentru a li se da o instrucție de 6 luni, un an, pe lângă aceea ce li se dă la concentrările anuale. Cu acest sistem, efectivul permanent din timp de pace se înșelea la mobilizarea în timp de războiu, sau în cifre: de la 12,000 oameni se suia la 80,000 oameni în timp de războiu, însă oameni cu o instrucție nu destul de desăvârșită. D. ministru de războiu, făcând câte un batalion permanent în fiece regiment de dorobanți și desființând regimentele de linie, este obligat să aleagă, sau a renunța să aibă oameni instruiți, cari au trecut 3 ani în serviciu permanent, sau a renunța să petreacă prin batalioanele permanente pe toți tinerii declarați valizi la recrutare, și să se mărginească la instrucțiunea acestora neperfectă ce li se dă în cele două luni de zile de adunare a recruților, în anul recrutărei lor. Eu cred că va renunța la prima alternativă, și de aceea susțin că d-sa prin organizarea sa desființează în realitate armata permanentă. Dar, d-lor, noi ne înșelăm când credem că un soldat poate fi instruit numai prin concentrarea sa pe două luni, în anul recrutărei sale. D. ministru de războiu ve poftea să mergeți să vedeți la Cotroceni recruții adunați acum 2 luni și să vă încredințați că ei nu diferă de soldații de linie. Așa este, dacă nu cerem de la un soldat decât mânuirea armelor și marșul. Dar pentru ca să numim un soldat bine instruit, el trebue să mai știe a da bine la semn, a face micul războiu, a înveța serviciul în campanie, serviciul de tiralior, recunoașteri, ș. c. 1. Ei bine, în două luni acest serviciu nu se învață, și întotdeauna dorobanții vor fi în această privință inferiori soldatului de linie. Ca să fie armata instruită bine pentru războiu, ea trebuește să dobândească această instrucție în timp de pace și partea principală a ei să fie armata permanentă. De aceea armata bavareză, în adevăr, are numai o parte sub arme în timp de pace, o parte însă proporțională cu aceea cu care are aspori pentru piciorul de războiu. Așa, acolo armata de pace în timp de rezboiu nu se sporește decât cu o a treia parte, pe când la noi un batalion permanent avem a-1 spori în timp de războiu cu de 3 ori. Regimentul de dorobanți din un batalion permanent crește la 3 batalioane, și dacă oamenii cu cari vom forma cele 3 batalioane vor fi oameni fără instrucțiune, apoi nu vom avea armată de valoare. Instrucția lor în timp de pace, în tragere la semn spre pildă, nu trebue să se mărginească a ști să sloboadă pușca, ci trebuește să-i învețe a o întrebuința așa ca să producă cel mai bun efect. Și așa cu toate felurile de instrucție. Ca să se poată face aceasta la un număr de 500 sau 600 oameni, cari formează un batalion concentrat, două luni nu sunt suficiente. Soldații trebue să știe să se mișce pe câmpul de bătae, să facă ce se numește micul rezbel, să știe ce se chiamă recunoaștere, să știe ce se chiamă apărarea unui loc, unui sat, unui pod și cele alte. Ei bine, în două, trei luni nu se dă o asemenea instrucțiune, căci e imposibil. Prin urmare, după două luni îi dăm drumul numai ca această instrucțiune elementară de a ști să mânuiască arma, dar nici decum de a ști să tragă cu dânsa, nici să se apere. Aceasta nu se poate dobândi decât în armata permanentă, și mi se pare că un termen de cel puțin doui ani , absolut necesar ca un om să fie instruit. Și dacă d. ministru de rezbel voește ca batalioanele pe care le are astăzi în armata permanentă să le împartă la diferite regimente teritoriale, și acolo să dobândiască instrucțiunea în timp de doui ani, atunci va fi nevoit să abandone ceaaltă parte principală a instituțiunei noastre de dorobanți, adică partea de a instrui toți recruții fiecărui an, ca în batalioanele de dorobanți permanente să poată petrece toate clasele de recruți, astfel ca fiecare om să stea în permanență 6 luni, un an, ori după, după valoarea lui. A rostit în ședința Camerei de la 22 iunie 1891