Timpul, iunie 1892 (nr. 120-142)

1892-06-10 / nr. 127

ANUL AL PATRU­SPRE­ZECELEA.—­No. 127 EPirgin­iptu­lia ABONAMENTELE: In țară pe un an........................................40 le­i pe 6 luni.......................................20 lei „ pe 3 luni........................................10 leî Pentru streinetate, un an.........................60 tei Redacția și Administrația 23, STRADA DOAMNEÍ, 23. Un esemplar 10 Bani . NERUȘINARE COLECTIVISTĂ Voința Națională găsește ne­­merit momentul să se acațe de administrațiunea comunală a Ca­pitalei și s’o critice in chipul cel mai violent. Tocmai când comuna București­lor face cele mai energice sforțări pentru a îndrepta relele și tică­loșiile moștenite de la adminis­trația colectivistă, tocmai atunci colectiviștii au nemăsurata ne­rușinare să acuze pe alții, sau pe dinainte, ca vinovații cei mai or­dinari, sperând ast­fel să scape de răspundere. «In acești din urmă patru ani— zice Voința—finanțele comunale au­ fost administrate de conser­vatori într’un chip atât de gos­podăresc, în­cât primăria nu se găsește astăzi în stare de a face față unor cheltueli curente ordi­nare și este nevoită, spre a le putea acoperi, să recurgă la îm­prumuturi. Aceste nouă împru­muturi vin să se adauge peste colosalele împrumuturi de zecimi de milioane risipite într'o mul­țime de lucrări inutile și ale că­ror anuități absorb mai mult de jumătate din venituri». Câte cuvinte în aceste linii, a­­tâtea nerușinate minciuni. Colectiviștii critică administra­­țiunea comunală a d-lui Pake Protopopescu. Nu-i mai întrebăm dacă au acest drept, după ce, la ultimele alegeri legislative, i-au pus în capul listei lor de candi­dați, dar oare adevărate sunt a­­cuzările ce-i fac acum ? Milioanele împrumutate fost-au ele risipite într’o mulțime de lucrări inutile? Se poate ca d. Pake să fi făcut greșeli și unele cheltueli inutile, cum sunt acele pentru fântânile luminoase de la Cișmigiu. Dar până la ce sumă se urcă asemeni cheltueli ? Și, puse in cumpănă cu marile cheltueli utile ce s’au făcut, nu sunt ele o cantitate cu desăvârșire neglijabilă ? Intr’un oraș în stare aproape bar­bară ca Bucureștii, unde este încă totul de făcut, tot ce se face e util. Singurul punct asupra căruia e posibilă discuția, e care dintre lucrări sunt mai urgente. Dar tot ce s’a făcut e util, și nu s'ar putea o­­biecta de­cât că nu s'a făcut tot ce e util. Cum însă aceasta era peste putință in patru ani și cu resursele de care dispune Comuna, obiecțiunea cade de la sine. Grajdurile lui Augias nu sunt ușor de măturat, afară numai dacă zeii ne-ar trimite un nou Hercules. Ș’apoi au oare colectiviștii drep­tul să crâcnească măcar când e vor­ba de împrumuturile comunei Bu­curești? Un împrumut e rațional și folo­sitor când e bine întrebuințat, când e menit să sporească salu­britatea, să înlesnească comuni­­cațiunile unui oraș, să mărească mijloacele de producțiune. Dacă banii unui asemenea împrumut au fost conștiincios întrebuințați, și de vor fi îngreuiate generațiu­­nile viitoare prin plata datoriei, ele însă vor profita și adesea vor profita mai ales ele. Vor profita pentru că se vor desvolta sănă­toase și capabile de muncă, pen­tru că nu vor fi zecimite de epi­demii, pentru că vor găsi un me­­diu plin de activitate și mari în­lesniri în exercitarea meseriilor lor; vor profita chiar prin aceea că se va prelungi viața și sănă­tatea părinților lor și prin ur­mare perioada lor de produc­țiune. Asemenea împrumuturi, la o­­rașe ca și la Stat, sunt o bine­cuvântare pentru prezent ca și pentru viitor. Dar ceea ce e o infamie, ceea ce e o crimă, e să faci împrumu­turi robind viitorimea pentru mulți ani, spre a executa lucrări tică­loase de care să nu profite nu nu­mai viitorimea, dar nici prezen­tul, de care să profite numai mi­zerabilii cari cred că bunul pu­blic e bunul lor particular. Și colectiviștii de acest fel de împrumuturi au făcut, și anuită­țile acestor împrumuturi apasă astăzi așa de greu budgetul capi­talei, căci au fost făcute pentru lucrări, care astăzi trebuesc toate reîncepute din nou­. Trei mari lucrări a întreprins administrațiunea liberală , regu­­larea albiei Dâm­boviței, canali­zarea și alimentarea orașului cu apă. Cum au executat colectiviștii aceste lucrări ? In loc să aducă pe Dâmbovița un­­ dlum mare de apă, ceea ce ar fi contribuit la sănătatea o­­rașului și la satisfacerea a o mul­țime de trebuințe, au adus far­­mac de noroiu infect. Asta o vede toată lumea. In ce privește canalizarea, în loc să facă un plan general bine conceput, prevăzând des­vol­tarea necontenită a nevoilor capitalei și care să se poată executa și complecta treptat, nu au făcut de loc plan general și au construit niște canal­uri de diametru mic și fără pantă suficientă, care nu sunt bune la nimic și care ar trebui refăcute toate din nou, dacă mijloacele financiare ale co­munei ar permite-Dar cu apa ? Aici ar trebui să nu mai vorbim. Ferească Dum­­nezeu de-o epidemie, căci în ase­menea caz cetățenii capitalei ar bate cu pietre pe colectiviști. Zece milioane au aruncat acești gospodari in apă și acum Bucu­­reștenii n’acce­dea, după ce încă administrațiunea următoare a fost silită să mai cheltuească sume în­semnate pentru reparațiuni. Iată cum au lucrat colectiviș­tii și pentru ce au împrumutat milioane și milioane: Toți banii cheltuiți de dânșii au fost spul­berați în vânt și, dacă voim să avem canaluri și apă, trebuie să ne impunem nouă jertfe și să re­începem lucrul din talpă. De­cât așa ticăloasă gospodă­rie, mai bine n’ar fi făcut nimic; căci cel puțin n’am fi încărcați cu atâtea anuități și am fi avut mijloace să facem din cap lucru trainic și folositor. Dar, cel mai puțin, colectiviștii ar trebui să fie mai puțin neru­șinați și să nu mai scormonească ticăloșia ce au îngrămădit-o pe capul comunei București. Viena, 20 Iunie Com­isiunea valutei a adoptat tra 21 voturi contra 8 propunerea d-lui Eim, tiner-ceh, primită de ministerul de finanțe și care tinde ca nouile monede de aur să poarte inscrip­ția : «Franciscus Josephus imperator Austriae, rex Bohemiae, Galiciae, Illyriae et apostolicus rex Hungariae.» — Comisiunea a respins pro­punerea de a adăuga și cuvântul «Croatiae». Chicago, 20 iunie. D. Palmer (din Illinois) retrăgând candida­tura sa de la prezidenție, d. Cleveland va a­­vea de asemenea voturile statului Illinois. ________—_--------——— T­ELEGRAME Belgrad, 20 iunie. Un ukaz semnat de regenții Ristk­î și Be­­limarcovicî și contrasemnat de miniștri, zice că până la alegerea înlocuitorului răposatului general Protk­î, afacerile Regenței vor fi con­d­­use de cei­l­alțî doui regenți. Atena, 20 Iunie. După ultimele informațiuni retragerea ca­binetului nu se va face înainte de Mercuri. Camera a ales președinte cu 155 voturi contra 9, pe d. Bondouris (tricopist). Bruxelles, 20 Iunie. Consiliul de miniștri a decis să convoace Camerile pentru 12 Iulie. Roma, 20 Iunie. Senatul a aprobat exercițiul provizoriu­ cu 99 voturi contra 16. Agram, 20 Iunie. Printr’un rescript regal, care s’a citit în ședința extra­ordinară a consiliului munici­pal, acest consiliu a fost disolvat pentru că a depășit competința discutând drepturile Sta­tului , consilierul de secție Mosinski a fost numit comisar al guvernului. D. BRĂTIANU Partidul liberal-național este azi în doliu. Șeful său, D. Brătianu, a încetat din viață, aseară la orele 8, in urma unei boale pe care medicii n’au putut să se facă stăpâni și să înlăture fatalul sfârșit al bărbatului de Stat plâns de întreg liberalismul și de toți acei cari în nenumărate împrejurări i’au­ apreciat exemplara corectitudine politică. Născut la 1818, în București, Du­mitru Brătianu și ’a făcut studiile în Capitala țărei și apoi a făcut­­ drep­­tul la Paris, unde de la 1836 până la 1848 s-a amestecat în mișcarea poli­tică și literară și a publicat sub pseu­­donimul de Regnault mai multe arti­cole în National și Revue indépendante. împreună cu fratele său mai mic, Ion. Dumitru Brătianu a combătut sub baricadele din Februarie 1848, la Pa­ris, și peste două luni se întoarse în țară. El făcu parte din comitetul re­voluționar și fu trimes în Transil­vania și in Ungaria ca să ralieze miș­carea Românilor cu aceea a Ungurilor, întors în București D. Brătianu făcu parte din comisiunea ce mergea la Constantinopol spre a prezenta noua Constituțiune la sancțiunea Sultanu­lui. După căderea locotenenței dom­nești (Septembrie 1848) și după in­trarea Rușilor în Principate, el reuși să treacă in Transilvania de unde se duse in Franța și apoi ia Londra. Aci el avu relațiuni foarte amicale cu lord Palmerston, lord Dudley-Stuart, d. Layard și alte personaje influente, și reuși, în primele luni ale anului 1853, să facă a se aduce în Parlamen­tul englez chestiunea română și a publicat, sub formă de scrisori, ar­ticole relative la istoria și la dreptu­rile Principatelor române. In 185/, D. Brătianu a căpătat au­torizația de a reintra în patrie îm­preuna cu alți exilați de la 1848. Nu­mit apoi deputat in Divanul an­tioc, D. Brătianu redacta un memoriu ex­plicativ al hotărârilor adoptate și fu însărcinat împreună cu Golescu de a le susține la congresul din Paris. Mai puțin amestecat in evenimentele po­litice de­cât fratele său Ion, C. Bră­tianu n’a avut ocazie să dea destule dovezi despre aptitudinile sale de om de Stat. Totuși el a­ fost, în 1881, pre­ședinte de consiliu, demnitate de care a fost nevoit să se demită în urma cuvintelor rămase memorabile, arun­cate de pe banca ministerială: «­Hoții la pușcărie și oamenii cinstiți la cârma trebilor Statului». Dupa căderea sa de la minister, C. Brătianu împreună cu grupul său grupat în jurul ziarului Națiunea, a întreprins o luptă crâncenă în contra fratelui său Ion Brătianu, și nu pu­țin a contribuit, intrând în opozițiu­­nea unită, la răsturnarea regimului liberal. La venirea conservatorilor la putere, în 1888, frații Brătieni se impăcară, disidenții liberali fuzionară cu liberalii și după moartea lui Ion Brătianu, Dumitru Brătianu fu pro­clamat șef al partidului liberal-na­țional, pozițiune în care a știut să se men­ție până astăzi, cu toate intrigile prea mulților pretendenți la șefia par­tidului. Dumitru Brătianu, precum am spus, este tipul omului corect in politică și în toată viața privată. Caracter in­dependent, revoltându-se în contra fratelui său chiar, când acesta a dat un alt înțeles principiilor liberale, iubitor de țara lui și de tot ce o atin­gea, Dumitru Brătianu moare astăzi într’o situațiune materială puțin pros­peră cu un nume nepătat și alipit de cele mai multe fapte mari săvârșite pentru binele și prosperarea țarei noastre. De aceea luăm și noi parte la do­liul de azi al liberalilor, doliu care lipsește țara de un caracter atât de înalt și cinstit, de un patriot încer­cat ca Dumitru Brătianu. TOT SUNT BUNI După liberali, conservatismul e o pacoste pe țară, e tot ce poate fi mai vătămător pe fața pământului; nici odată și în nimic, el nu poate face vreun bine, ci numai rău și iar rău. Așa spun ziarele liberale, așa spun oratorii liberali la ori­ce ocaziune.Se întâmplă însă câte odată ca a­­celeași ziare să recunoască, fără voie bine înțeles, că și conservatorii sunt buni la ceva. O asemenea mărturisire găsim în ultimul număr al ziarului la Patrie. Vorbind de apropiata disolvare a Parlamentului englez și de nouăle a­­legeri ce vor avea loc, Patrie relevă însemnătatea ce au pentru Orient a­­ceste alegeri și exprimă speranța că conservatorii vor reuși să învingă pe liberali. Intre altele, organul liberal spune că ministerului tory i se da­­torește în parte fericita logodire a Prințului nostru moștenitor cu Prin­țesa Maria de Marea­ Britanie și Ir­landa. Vrea să zică ziarul liberal român ia pozițiune în contra partidului li­beral englez și recunoaște că conser­vatorii din Anglia au adus oare­cari servicii țărei noastre. Nu vom discuta punctul de vedere al confratelui liberal, nici chipul cum înțelege el însemnătatea viitoarelor alegeri din Anglia, diplomatul de la Patrie pare a uita că politica Angliei nu e sentimentală, ci condusă în pri­ma linie de interesele sale comer­ciale. Ceea ce voim să constatăm și ceea ce ne-a făcut să luăm notă de arti­colul ziarului liberal, e recunoaște­rea sa că conservatorii tot sunt buni la ceva .... măcar in Anglia. Tot e bine și atâta. --------------------«se»-------------------­ MERGURI 10/22 IUNIE 1892 CESTIUNEA APEL PartiZanii filtrelor de nisip ne pot cita Londra, Berlinul, Hamburg, Zü­rich, Varșovia, Calcuta etc., care au asemenea filtre. Ea le ași putea cita mii de orașe care n’au asemenea filtre și in tot cazul sute de orașe care sunt alimen­tate cu apă de isvor. Numai in Ger­mania, din 80 orașe care posed un sistem de alimentare, 68 sunt alimen­tate cu apă de isvor și numai 12 cu apă luată de la suprafața riurilor. Sistemul alimentarea orașelor cu apă de la suprafață este condamnat de știință și dacă el există în orașe mari ca Londra și Berlinul, nu este un cuvânt ca el să fie mai puțin con­damnabil. Căci trebue să ne întrebăm dacă aceste orașe sunt favorizate prin pozițiunea lor ca să poată avea apă de izvor, apoi să ținem seamă de e­­poca în care s’au alimentat acele o­­rașe cu apă și de gradul de progres la care se afla in acea epocă știința bacteriologică, în fine, să ne întrebăm, ce ar face aceste orașe, dacă, nefiind alimentate, ar trebui să adopte astăzi un sistem de alimentare. Lasă că la Londra și la Berlin nu­ bea nimeni apă, ci numai bere sau wisky, și că apa servă mai mult pentru spălarea stradelor și a canalelor de­cât a gâtlejurilor omenești, dar apoi apa din aceste orașe și din cele­l­alte care posed filtre de nisip nu ne poate fi recomandată ca o apă excelentă. .Și cu toate că acolo există filtrele de nisip cele mai perfecte, cu toate că sunt întreținute după toate regulele științifice și că funcționează sub un control milităresc, totuși puținii cari beau apă nu se încred in filtrele o­­rașului, ci o ferb sau o trec prin fil­tre domestice înainte de a o bea, lu­cru care se explică lesne fiind dat gradul înalt de cultură la care se a­­flă populațiunea acestor orașe. Nicăici ca la Londra nu s’au inven­tat atâtea sisteme de filtre domestice, ba chiar filtre de buzunar, pe care unii le poartă vecinie cu dânșii. Nu­mai ce’i vezi că scot din buzunar o cutie de la care atîrnă o țeavă de cauciuc, pe care o iau in gură și sug cu ea apa ca dintr’un biberon. Mai in fie­care stradă principală din a­­ceste orașe găsești acum magazine speciale de filtre domestice, de care se inventează zilnic mulțime de sis­teme noue. Negreșit că la aceasta con­­tribue mult și spaima pe care au a­­runcat’o în omenire bacteriologii de când cu descoperirea diferiților mi­crobi pathogeni, dar nu e mai puțin adevărat că dacă filtrele de nisip ar da rezultate bune, fabricanții de fil­tre domestice n’ar face afaceri așa de strălucite. Totuși nu putem să tăgăduim că în timpurile din urmă au făcut pro­grese însemnate și filtrele de năsip și că specialiști­i distinși se silesc mereu a le perfecționa. Dar să nu se piardă din vedere că cu cât fil­trele de năsip se perfecționează, cu atât se complică, cu atât mai multă știință se cere pentru instalarea și supravegherea lor, cu atât mai mi­găloasă devine manipularea lor, cu atât mai scrupulos și mai sever tre­bue să fie controlul permanent și neadormit al funcționării și curățirii acestor filtre. N’are cine­va de­cât să citească interesantul și savantul raport al d-lui dr. A. Babeș asupra filtrel­or din Berlin și al modului lor de funcțio­nare și se va convinge că spre a ob­ține cu filtrele de nisip un rezultat relativ bun — căci bun de tot nu se poate obține—secer atâtei condițiuni în întocmirea lor și atâtea manipu­­lațiuni migăloase și delicate pentru o bună funcționare­ și curățire, in­cât dacă am voi să introducem și la noi asemenea filtre n’ar mai remânea ni­mic din instalația ce posedăm astăzi la Bâcu, ci ar trebui să facem tot din nou și ne-am afla prin urmare în aceeași poziție ca și când n’am­po­­seda nici un fel de instalațiune de filtre, ca și când astăzi s’ar pune pentru prima oară cestiunea : ce sis­tem de alimentare să adoptăm ? Nu vom­ descrie pe larg sistemul modern și perfecționat al filtrelor de nisip, căci ași lărgi prea mult acest studiu, ci mă voiü mărgini să citez una din inovațiunile cele mai meri­torii care au ridicat puțin valoarea filtrelor de nisip. Această inovațiune constă in trecerea apei murdare îna­inte de filtrare, prin niște cilindre rotative umplute în parte cu firimi­turi de fer (cue, rezături, rămășițe de tot felul de industrie de fer). A­­ceastă invențiune, datorită englezi­lor Frederik Abel și William Ander­son și perfecționată de d-nii Devons­hire și Piefke, dirigintele filtrelor de la Stralau, are de scop a împuțina cauzele de infecțiune ale apei, îna­inte de a da drumul acesteia în fil­tre. După cum ne spune d. A. Babeș procedeul acesta de purificare cu fier se bazează pe două procese chimice inverse unul de reducțiune, altul de oxidațiune, în virtutea cărora subs­tanțele organice mai toate sunt dis­truse. Dar tot d. Babeș ne spune că din puntul de vedere al trecerei bac­teriilor acest procedeu pregătitor nu are aceeași valoare și că «apa filtrată numai prin filtre de năsip nu va fi nici o dată o apă lipsită cu totul de bacterii». Dar, încă o dată, pentru ca filtrele de năsip să dea o apă, nu perfectă, dar ceva mai bună de­cât cea nefil­trată, nu e destul să construești fil­tre perfecte, —pentru care cilindrele rotative sunt numai una din multi­plele condițiuni ce se recer și care ar necesita abandonarea întregei noas­tre instalațiuni de astăzi și chiar mutarea filtrelor din locul în care se află actualmente—ci trebue mai ales să întreții aceste filtre după niște a­­numite regule stabilite de știință și de la care nu­­ ți-e permis să te a­­bați un moment nici măcar cu o iată, sub pedeapsă de a zădărnici toate sforțările anterioare. Atât în ce privește planul filtrelor raționale, cât și manipularea lor, nu numai dacă ai face lucrurile pe sfert sau pe jumătate, dar dacă ai scăpa din vedere cel mai mic amănunt e ca și când n’ai fi făcut nimic. Nu e de ajuns să cheltuești milioane pe filtre sistematice și apoi să le lași în voia Domnului—cum se obicinuește cam în toate la noi — zicându’ți că lucrarea se va face în mod automa­tic și că n’are de­cât să curgă apa de-asupra filtrelor și să se filtreze ea cum va voi. O activitate perma­nentă, neadormită și inteligentă,cum și un control din cele mai serioase trebue să domnească în jurul aces­tor filtre, atât când sunt în funcțiune, cât și când nu sunt. Așa se face la Berlin și aiurea, unde funcționează cu regularitatea unui orologiu per­fect. Apoi cu educațiunea poporului nos­tru, cu gradul de cultură și simțul de datorie și de di­ciplină ce putem găsi și pretinde de la lucrătorii și chiar de la funcți­narii noștri, cu administrația comunală cea mai bună ce putem­ spera de­o­cam­dată pen­tru orașul București, poate cine­va să garanteze că filtrele complicate vor funcționa la noi cu aceeași pune­ *) A se vedea No. 124, 126 ale Timpului și acele precedente.

Next