Timpul, iulie 1892 (nr. 143-168)
1892-07-22 / nr. 160
ETERNUL PROCES Cine a creat România de astăzi? Cui se datorește modernizarea Statului nostru și progresele săvârșite ? Aceste sunt întrebările pe cari presa opozițiilea le frământă de câtăva vreme într’un scop vădit de reclamă. Neapărat că ziarele liberale-naționale au deslegat de mult chestia în favoarea partidului lor, care a creat România din talpă, fără cel mai mic ajutor de la nimeni. Tot ce avem astăzi se datorește numai lui. Și dacă am îndrăsnit în vre o două rânduri să observăm acestor confrați că, de nu în mai mare parte, cel puțin egal a contribuit și partidul conservator la întemeiarea Statului român modern, ne-am atras o aspră mustrare și drept mângâiere nu ne-a rămas decât gândul că nu așa se scrie istoria. Dar dacă nu ne putea surprinde modul de a vedea al liberalilor naționali, mult interesați în cauză, aveam tot cuvântul să sperăm că acei cari nu țin nici de partidul liberal, nici de cel conservator, vor fi mai imparțiali în aprecierea trecutului. Radicalii, de pildă, cărora — oricum ar sta chestia — nu li se datorește nimic din starea în ființă a lucrurilor — aveau mai mult putința să vadă drept și să dea fiecăruia ce i se cuvine. Și lesnele era aceasta, căci vremurile vechiului regim nu sunt tocmai depărtate. Ne-am înșelat însă. Organul democraților radicali, venind să mărturisească și el in acest proces, a dat mărturie falsă, atribuind liberalilor tot meritul. «.Presa conservatoare — zice el — nu vream nici un chip să recunoască că această Românie modernă e fructul acelei mari generații patriotice și adânc liberale din care, azi, doar trei abia au mai remas cari să ne-o reprezinte. Și cu toate acestea istoria dreaptă și “imparțială, când se va judeca de la oarecare distanță, nu va putea tăgădui acest mare adevăr, că România democratică și civilizată de la sfârșitul veacului al 19-lea e opera măreață numai a liberalismului și a apostolilor lui. «Liberalismul a distrus lanțurile ce încătușa țara și cari o împedica de a apuca calea progresului, sdrobind privilegiile feudale ale clasei dominante. Liberalismul și-a dat aripi și putere prin unirea țarilor surori și prin acordarea libertăței, a tuturor libertăților, a libertăței de a vorbi, de a scrie și de a te întruni. Liberalismul a pus bazele instrucțiunei poporului și tot el a creat această armată care ne-a făcut Stat independent.» Ce bine e să fii democrat radical ! Ai o chestie grea și complicată de rezolvat ? Apuci numai decât cu amândoue mânile un topor de măcelărie, îl rotești cu putere pe d’asupra capului și dai din nădejde. La ce nevoie să -ți bați capul? Pentru ce să răscolești prin arhivele prăfuite și să consulți pe oamenii cari au fost actori sau martori în marile evenimente prin cari ați trecut cele două principate vasale până să ajungă un Stat constituțional respectat de toată lumea? La ce atâta osteneală ? Gând e așa de lesne să căști gura și să spui, fără nici o dovadă, că «liberalilor se datorește totul» iar conservatorii n’au fost în toată vremea decât o piedică. Fericiți democrații radicali, căci a lor este împărăția Gerurilor.... Până la Ceruri însă, ori pe pământ socotim că nu se vor găsi mulți naivi să-l creadă pe cuvânt. Când liberalii pretind că numai ei au creat România de astăzi, când conservatorii tăgăduesc aceasta în chipul cel mai hotărît, nici unui om cu mintea sănătoasă nu-i este îngăduit să se amestece ca arbitru în acest proces și să se rostească fără a da dovezi. Organului radical i-ar fi însă peste putință să dovedească ceea ce afirmă, pentru că afirmația sa e cu totul opusă adevărului. România modernă, bună-reacum e, nu se datorește nici partidului liberal, nici partidului conservator, ci partidului național, în ale cărui rânduri mergeau strâns uniți spre aceeași țintă și conservatori și liberali. Partidului național se datorește regenerarea țărei, punerea temeliilor Statului modern. Acest partid, care nu era nici liberal nici conservator, dar în care erau mai mulți conservatori decât liberali, a dărîmat vechiul regim cu toate relele lui. După ce bazele au fost așezate, oamenii de principii deosebite în materie de organizare a Statului s’au despărțit și atunci s’au închiegat cele două partide, liberal și conservator, care rând pe rând au contribuit la întărirea și desvoltarea României. Acesta e adevărul istoric, pe care nimeni nu-l poate întuneca. Și dacă ne adâncim și mai mult în trecut, dacă trecem îndărăt de începuturile veacului de față — lucru mai lesnicios astăzi după progresele cercetărilor istorice — onorabilii confrații liberali-naționali și democrațî-radicali vor face surprinzătoarea constatare că datorim mult, neprețuit de mult, «ruginiților boemi pe cari nici astăzi nu-î lasă în pacea și liniștea vechilor morminte. Dacă cuprinde cineva activitatea acestor «ruginiți boeri, din cari unii mergeau cu Nemții, unii cu Muscalii, alții cu Turcii, dar cari se ințelegeau chiar din taberile oștilor dușmane pentru a feri țara de primejdii și a-i câștiga foloase, înțelege cum s’a putut desvolta Statul nostru atât de mult într’o vreme atât de scurtă Nu le fie cu banat confraților mai mult sau mai puțin democrați dar numele acelor ruginiți boeri vor rămânea scrise cu litere de aur în istoria neamului. Pentru orice om nepărtinitor e vădit că mărturia organului radical în favoarea partidului liberal e o mărturie mincinoasă— ierteni-se cuvântul. Și nu e greu de înțeles care sunt motivele pentru care radicalii se arată fără sfială așa de părtinitor liberalilor. Se știe că până la toamnă partidul liberal trage nădejde să se reorganizeze pe temelii puternice cu un program și un șef. Firește că radicalii au tot interesul să se poată apropia de liberalii pe cari atâta i-au combătut, să poată lucra împreună cu dânșii ca să aibă și ei parte la câștig. De aceea cochetează, de aceea îi lăudă pentru trecut, spunându-le totodată că «viitorul este al democrației», adică al lor. Pentru ca să ajungă la încheierea unei tovărășii în regulă, radicalii nu stau la gânduri să falsifice și istoria — ei, oamenii de «școală nouă». N’avem de ce să nu le dorim izbândă, dar ne temem că degeaba își îndoesc spinările și bat mătănii înaintea partidului liberal. TELEGRAME Alegerile municipale din Franța Paris, 1 August Alegerile consiliilor generale. Rezultatele cunoscute: 977 republicani, 217 conservatori, 90 balotage. Republicanii câștiga 127 locuri. La Montrésor balotagile între d. Wilson, republican, și candidatul conservator. D. Loubet a fost reales. Conflict cu Francezii în Congo Paris. 30 Iulie O telegramă oficială din Libreville anunță că soldații Statului Congo au tras asupra unui post francez al rîului Kotto și au omorît un om. Niște indigeni armați cu puști perfecționate au omorât in aceeași regiune un francez și mai mulți senegalezi. Sub-secretarul coloniilor a luat măsuri pentru a face să se respecte pavilionul francez. D. Ribot a adresat indată administratorilor Statului Congo o cerere de reparațiune. El a cerut in acelaș timp retragerea posturilor de la graniță. Bruxelles, 31 Iulie. Regele a sosit din Ostende, a conferit cu președintele consiliului și secretarii de stat ai Gongului d-ni Van Eetveld și Degrelle Rogier asupra afacerilor din Congo. Regele a plecat apoi din nou la Ostende. Bruxeles, 1 August. In privința omorului d-lui Pomayrac, francezul ucis pe fluviul Kotto, guvernul statului Congo constată că această porțiune de teritoriu nu face parte din posesiunile acestui Stat. După raporturile oficiale indigenii teritoriului francez trag adesea asupra pirogei oiși trecătorilor, ceea ce faca călătoria in acest ținut foarte primejdioasă. Negocierile între Francia și Statul Congo în privința acestui incident sunt întrerupte, dar numai spre a permite delegaților de a lua instrucțiuni de la guvernele lor. Dacă negocierile nu vor izbuti, afacerea va fi supusă unui arbitragiu. Irlandezii și gladstonieni. Londra, 1 August. D. O. Brien, anti-parnelist, a declarat într’un discurs rostit ori la Maelow că homerule va fi cea d’intaia cestiune ce va trebui să vie în discuțiune în noua sesiune a Camerei. Dacă s’ar încerca să se treacă alte legi înainte de aceasta irlandezii ar face să cadă ministerul liberal. Documentele rusești in procesul Belief. Viena, 30 iulie. Neue Freie Presse publică o scrisoare semnată «un cititor rus», care contestă autenticitatea documentelor publicate cu ocazia procesului din Sofia și care le critică atât ca fond cât și ca formă. Colonia. 1 August. Se scrie din Sofia Gazetei de Colonia că cercurile bine informate asigură că guvernul bulgar posedă o cantitate de originale de documente rusești și copii cari provin de la o persoană căutată cu activitate anul trecut de guvernul rusesc sub bănuiala că ar fi furat documente însemnate Legațiunea Rusiei la București. Tratat austro-sârb. Viena, 31 iulie. Ziarele anunță că negocierile pentru tratatul de comerț austro-sârbesc s-au terminat și că semnăturile se vor schimba în curând Aceste știri merită confirmare. Dinamită furată. St. Etiene, 1 August. Două lăzi cu dinamită expediate din Marsilia cu destinația departamentului Saône et Loire au fost furate în timpul drumului. Etna. Cattania, 1 August. Erupțiunea pare că trebue să se isprăvească, vitezele au încetat, fumul a devenit alb, curgerile lavei foarte încete tind a se opri, natura cutremurului de pământ simțit azi dimineață confirmă finele erupțiuneî. escludemi din ea—precum se cuvine —pe așa zișii democrați republicani, cari, pentru câștigarea hranei lor zilnică, se prefac că urăsc de moarte tot ce se atinge de Palat. Era de așteptat că inițiativa femeilor române va fi zeflemisită, bănuită și calomniată de acești decăzuți, și așa s’a și întâmplat. Numaidecât gâștele pseudo-republicane s’au pus să gâgâiască că subscrierile pentru diademă nu sunt libere, ci siluite, că agenții forței publice impun cetățenilor să dea bani. Aceasta nu a surprins pe nimeni; oamenii cuminți și-au astupat urechile că să scape de acest gâgâit stupid. Dar, ceea ce e permis republicanilor nu poate fi îngăduit organului unui partid de guvernământ, Voinței Naționale de pildă. Nu putem înțelege cum confratele a crezut potrivit cu demnitatea sa să se facă ecoul acestor inepte acuzări. Căci la ce rezultat poate să ajungă Voința ? Să lovească în guvern, nu; căci nimic nu e adevărat din ceea ce s’a spus. Singurul rezultat la care poate ajunge, e să compromită țara în străinătate. In adevăr, în tristă stare ar trebui să fie poporul român pentru ca să aiba nevoie să fie siluit la asemeni ocazii. Dacă străinătatea ar crede cele spuse de Voința, și-ar face cea mai rea părere despre Români. Confratele trebuia să se gândească la aceasta. -----------------------------------------IN JURUL UNEI DIADEME Femeile române, pentru ca să dea rost nemărginitei bucurii ce a simțit țara când s’a vestit logodna prințului moștenitor Ferdinand cu principesa Maria de Marea Britanie și Irlanda, au luat frumoasa inițiativă ca, prin subscriere publică, să facă și să dăruiască Alteței Sale o diademă în semn de amintire, de dragoste și devotament. Toată lumea a aplaudat la această inițiativă, care va fi încoronată de cel mai strălucit succes. Când zicem toată lumea, firește că Tovarășii de călătorie Un tovarăș într’o călătorie este un lucru prețios. Când însă dai peste tovarăși ca ai mei, mai bine te lipsești. Iată ce pățesc eu cu unul care m’a însoțit, acum două săptămâni, la Sinaia. Leneșul Chelnerul de la otel Manolescu (intrând in odaia mea, după ce a bătut de trei ori în ușă).—Domnule, e opt ceasuri. Eu. — Mulțumesc... Ai sculat și pe domnul d’alături? Chelnerul. — L’am deșteptat, dar s’a întors pe partea cealaltă. Ea.—Trebuia să’i torni o cofă cu apă în cap. Chelnerul. —Am vrut să mai intru o dată, dar închisese ușa cu cheia. Ea. — Bine, lasă că’l scot eu. (Ducându-me la ușa tovarășului meu). Cioc! cioc! Da, eu sunt, deschide! ori sparg ușa. Leneșul, (deschizând, în cămașă). — Ce e frate ? A luat oțelul foc, ori dați Turcii ? Eu. — Sunt opt ceasuri, mă, și vine trăsura să mergem la Azuga." * Leneșul.—Opt ceasuri! Nu se poate! vrei să zici șease. Ea. — Uite! (Ridicând perdeaua de la fereastră). Un soare sublim. [Leneșul,punându’și plapoma în cap.— Lasă perdeaua în jos, că’mi ia vederea. Las’o, mé, n’auzi, ce D-zeu! Eu. — Te scoli ? Leneșul. — Mi-e reu. Ea. — Așa! §tiü eu, mofturile astea. Nu merge. Scoală ! Leneșul. — Parol că mi-e reu ! N’am închis ochii toată noaptea; afurisitele astea de paturi din otel m’au prăpădit. Ș’apoi m’ad mâncat păduchii de lemn de’mi e trupul numai bășici. Eu. — Un motiv mai mult ca să te scoli. Leneșul. —Am cetit până târziu. Eu.—Ce-ai cetit, că nu véd nici o carte p’aici ? Leneșul.—Mé rog, ție, lasa-mă să mai dorm încă două ceasuri. Mergem mâine la Azuga. Eu.—Nu se poate. Scoală-te ! Iacă pantalonii. Leneșul.—Dar ‘nu e scuturat. Me rog, ție, macar un ceas numai! Eu.—Ei, ia ascultă-mă, mă plictisești, la urma urmei. Ai venit la Sinaia ca să dormi ? Haide, nițel curat, fă o sforțare; e grea până dai cu apa la ochi. Ș’apoi aerul ăsta curat are să te deștepte de tot. Leneșul.— Ași! Nu pot să sufer aerul ăsta, e prea tare pentru mine. Eu. — Bine, nenorocitule, vrea să zică nu vrei să vezi Azuga! Leneșul. Ei, ași! Azuga, ce mai lucru ; un sătuc de cinci case și cu doua fabrici cari azi nu umblă, căci e Duminică. Eu.-Ești un trântor, un laș! să mai poftești și altă dată să te mai iei după mine la Sinaia. Leneșul.—Ascultă , duce singur la Azuga și vino la vremea dejunului; atunci, iti promit că am să fiu în picioare, parol! Eu.—Nu, ai să ’mi fii recunoscător mai târziu d’a te fi scos din acest somn de care ar trebui să ’ți fie rușine ! (Se încinge o luptă; plapuma e aruncată în mijlocul odăiei; o cană de apă turnată nu pot face pe leneș să sară în sus, blesteme, insulte, înjurături). * * * In numărul viitor va vom prezinta un alt specimen de tovarăș de călătorie și veți vedea ce noroc am în alegerea unor asemenea tovarăși. IAR D. DE BISMARCK Discursul de la Kissingen.— Asupra relațiilor germano-austriace. — Tratatul vechi și tratatul nou de alianță. — Altă manifestație la Jena și alt discurs.— întoarcerea acasă. D. de Bismarckiar a vorbit, după cum s’a vestit la vreme prin telegraf, cu ocazia marei manifestațiuni ce i s’a făcut la Kissingen. Cele mai multe gazete germane nu reproduc decât în estras cuvântarea ținută de fostul cancelar celor patru mii de manifestanți. Numai Hamburger Nachrichten și Münchener Alg. Zig. o reproduc întreagă. Cu excepția acestor două gazete se și obține aproape întreaga presă germană de la orice comentarii asupra cuvântărei. Numai Frankfurter Zeitung află de cuviință să o combată. Partea care pare a fi interesat în genere, din cuvântarea d-lui de Bismarck, a fost însă aproape numai aceea în care el a vorbit despre alianța germano-austriacă. D. de Bismarck a zis : «Una din cele mai mari calomnii cari se îndreptează împotriva mea, este că eu ași fi devenit un contrar al alianței. Această afirmare s’a întemeiat pe un articol de gazetă reu înțeles, — pe când eu sunt de părere că trebuie să ținem la alianță în toate împrejurările. «Noua alianță este cu mult mai bună decât raporturile cele vechi de alianță. Câtă vreme le aveam pe acestea, noi, dacă nu mă înșel, aveam dreptul a cere de la Austria un ajutor de 95.000 de oameni, în cazul când am fi fost atacați. Acum, putem să comptăm pe ajutorul Austriei întregi. «Și pentru Austria, raporturile actuale sunt cu mult mai avantagioase. In alianța cea veche, Austria nu era acoperită de noi decât până la Leitha ; acum această acoperire cuprinde întreaga Austro-Ungarie. «Amândoue statele aliate sunt așadar astăzi mai avantagiate. «Această alianță am realizat-o, nu fără mari greutăți, în anul 1879 și declar că e o minciună grosolană a se zice că eu ași fi azi contrarul ei«Ca ministru în Viena am pledat întotdeauna pentru părerea că Austriacii ar trebui să considere conform intereselor lor faptul că noi încercam a sta în relații bune cu Rusia și a menține pacea între Austria și Rusia. «Mai departe se afirmă că ași fi luat un nume de réit Austro-Ungariei tratatele de comerț. Nici aceasta nu e adevărat. Nu sunt atât de ușuratic ca să fi putut face aceasta. Am zis numai că nu iau un nume de réit isbânda pe care Austria a repurtat-o asupra noastră în această chestiune, și că eu ași făcut același lucru dacă ași fi avut ocaziunea. N’am luat în nume de réu decât nedibăcia negociatorilor noștri. Atâta am zis».* Sâmbătă,prințul de Bismarck a plecat din Kissingen și a sosit în aceeași seară la Jena. După cum ne împărtășește o telegramă, primirea ce i s’a făcut în acest oraș a fost din cele mai călduroase. Studenții au format spalier pe drumul său; prorectorul Universității a rostit un discurs, la care d. de Bismarck a răspuns mulțămind. Seara orașul și înălțimele vecine au fost iluminate; s’a aranjat și o plimbare cu torțe. Duminică, la amiază, s’a aranjat un meeting solemn, la care d. de Bismarckiar a luat cuvântul. Iată estrasul telegrafic și al acestui discurs ;