Timpul, iulie 1893 (nr. 141-166)

1893-07-22 / nr. 158

ANUL AL CINCI­SPRE­ZECELEA.­­ No. 158 ediția a treia. ABONAMENTELE In țară pe un an..........................................40 tex » pe 6 lani..........................................20 lei » pe 3 luni..........................................10 lei Pentru streinătate, un an............................50 lei Redacția și Administrația — 23,STRADA DOAMNEI. 23 — Un exemplar 15 Bani TIMPUL JOI 22 IULIE (3 AUGUST) 1893 ANUNCIURI și INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV............0,40 Reclame..................... III...........................1,50 „ N­ .... . 2,50 . Pans anunciurile se primesc la Agenția ‘il Havas, 8 Place de la Bourse -----­. Redacția și Administrația — 23. STRADA DOAMNEI. 23 — Un exemplar 15 Bani HOME­RULE Un mare eveniment s’a produs în politica internă a Angliei; ces­­tiunea autonomiei Irlandei, așa zi­sul Home­ Rule, a fost rezolvată de Camera comunelor după o luptă parlamentară care a ținut mai multe luni și după ce d. Gladstone și partidul său au fost siliți să între­buințeze mijlocul eroic de a în­­­chide gura opozițiunei prin măr­ginirea discuțiunei la termene de­terminate mai înainte­­ prin votul Camerei. Mulți se îndoiau că bătrânul șef al liberalilor englezi să aibă încă energia necesară pentru a înfrunta la o vârstă atât de înaintată peri­colele unei discțiuni aiar de grave. Dar el nu avea încătro; rezultatul alegerilor, care au adus anul trecut pe liberali la putere, era datorit partidului irlandez; acest din urmă partid făcuse ca cumpăna electorală să se plece în favoarea lui Glad­stone. Izbânda era dar nu atât a liberalilor cât personală a lui Glad­stone, care o dobândise luând ca platformă electorală cestiunea Home­ Rule. El avea dar o poliță politică de plătit Irlandezilor și nu e de tăgăduit că s’a ținut de cuvânt cu o stăruință demnă de un mare bărbat de Stat. Primul pas însemnat spre re­­zolvarea marei cestiuni a autono­miei Irlandei este făcut. După o luptă din cele mai crâncene, cum nu se vede de­cât în istoria par­lamentară a Angliei. Camera co­munelor a votat Joi, 27 iulie, ul­timele paragrafe ale bilului Home­ Rule. Nu mai trebue de­cât citirea raportului definitiv, care nu este de­cât o formalitate în urma dovezilor de disciplină pe care le-a dat ma­joritatea gladstoniană. In câte­va săptămâni dar lupta va fi sfârșită în prima ei fază parlamentară, a­­ceea a Parlamentului burghez. Este probabil că Gladstone se va grăbi a aduce cestiunea înaintea Camerei lorzilor, căci el nu este omul a da înapoi în fața greută­ților, mai ales că vârsta sa înain­tată nu’i lasă răgaz pentru a fi răbdător. Acolo se va încinge o nouă luptă care va rămânea memorabilă în istoria engleză, căci este vorba de cestiunea internă cea mai însem­nată care s’a prezentat în fața Par­lamentului în secolul actual. Naște acum întrebarea dacă bilul votat de Camera comunelor va putea dobândi majoritatea în Ca­mera lorzilor? Judecând după starea opiniunei publice în Anglia propriu zisă și după gravele interese ale aristo­crației engleze ce sunt puse în joc, s’ar putea prevede că Gladstone nu va izbuti a înjgheba o majo­ritate în favoarea autonomiei irlan­deze, pe care nobilimea engleză o consideră ca cea mai mare primej­die pentru Statul britanic. Ce va face oare bătrânul, dar aprigul luptător în fața opozițiunei neînvinse care îl așteaptă în Ca­mera lorzilor, unde se va întâlni cu adversarul său cel mai însemnat, lordul Salisbury ? Negreșit că un tactician politic atât de experimentat ca Gladstone trebuie să fi prevăzut opunerea crâncenă pe care o va întâmpina în Camera lorzilor; este clar firesc că el să-și fi pregătit de mai înainte mijloace pentru a înfrânge această opunere. Sunt două căi ce se prezintă pentru a ajunge la acest sfârșit. Prima este disolvarea și un nou apel la țară, în caz când Camera lorzilor ar respinge bilul Home­ Rule. Nu e vorbă, disolvarea nu poate atinge Camera lorzilor, ai cărei membri sunt inamovibili, dar prin­­tr’ânsa se poate stabili un curent puternic care, trimițând o mare ma­joritate gladstoniană în Camera comunelor, va indica opiniunea pre­dominantă a majorităței țărei. In fața unei asemenea manifestări ne­îndoielnice a voinței naționale Ca­mera Lorzilor cu greu ar urma în atitudinea ei intransigentă, căci ar ajunge atunci până la a pune în pericol chiar existența institu­­țiunei. Dar această cale este ultima ratio a parlamentarismului englez , până a ainno­ p­oTM ,nui­ci alte arme mai puțin radicale de care dispune șeful liberalilor englezi. Se știe că, pe lângă Home­ Rule, el a cuprins în vestitul său program și alte reforme liberale care i-au procurat concursul populațiunilor muncitoare din orașe și din sate. Este probabil că Gladstone se va servi de majoritatea de care dis­pune în Camera comunelor pentru a obține votarea urgentă a acestor reforme și, odată înarmat cu den­sele, el va putea să exercite cu mai multă înlesnire o presiune a­­supra unei părți a Camerei lorzilor și ast­fel să-și formeze majoritatea de care are nevoie pentru rezolva­rea definitivă a cestiunei autono­miei irlandeze. Izbuti-va sau nu, el totuși va fi de admirat pentru energia sa ne­înfrântă și va rămâne în ori­ce caz una din figurile cele mai ilustre în istoria țărei sale, că vor refuza de a plăti patentele ; mai cu­­rând vor închide stabilimentele. Carantinele Triest, 31 Iulie In urma carantinei stabilită în contra provenințelor din Smirna, vapoarele Lloy­­dului, a liniei greco-orientale, vor merge de la Pireu prin Samos și Chios la Smirna ; la întoarcere ele vor face o carantină de 10 zile la Delos și se vor întoarce apoi la Pireu, trecând prin cele­l­alte scale. Revoluția din Argentinia Buenos­ Ayres, 31 Iulie Congresul argentin a aprobat stabilirea stării de asediu și intervenirea federală în provinciile Buenos-Aires, Santa Fé și Sant- Luis; desbaterile au fost foarte vii. Acest vot este considerat ca un triumf pentru mi­nister și se crede că situația va deveni în curând normală peste tot. Guvernatorul provinciei Buenos-Ayres a fost bătute IăncoT’­jul că trun­sm pierdut 60 de oameni morți sa fifTwA^0 Buenos-Ayres. 1 August. Mișcarea revoluționară continuă în pro­vinciae Buenos-Ayres și Santa-Fe. Insurgenții au luat cea mai mare parte a orașelor fără a vărsa mult sânge. Ei vor asedia orașul Santa Fă. TELE­G­RA­M­E Tarifele vamale germane și rusești Berlin, 31 Iulie. Monitorul publică un aviz care zice că supra­taxa asupra provenințelor Rusiei nu va fi aplicată mărfurilor care au părăsit gra­nița rusească la 31 iulie. Viena, 31 iulie. Corespondența politică anunță că guver­nul rusesc a ordonat să aplice, cu începere de la 1 August, mărfurilor austro-ungare ta­riful minimum, fără a socoti beneficiile sti­pulate în convențiunea franco-rusească. Greva lucrătorilor de mine englezi Greva minerilor crește.Londra, 31 Iulie 20.000 lucrători din minele din Notthingham Shire s’au pus azi în grevă. Secretarul [uniune| minerilor publică un aviz care zice că dacă Uniunea ar fi silită să cedeze acuma, ea va relua lupta în mod mai energic încă înainte de finele aces­tui an. Londra, 31 Iulie Lucrătorii unei mine însemnate au pro­pus o asociațiune cu patronii lor. Ei vor relua lucrul și uniunea lor se va obliga a nu cere nici o sporire de salariu înainte ca cărbunii să nu fi atins din nou prețul pe care l-au avut în timpul ultimei sporiri de salariu. Două mine mari au decis să continue a plăti salariile actuale, dar lucrătorii sunt si­liți de uniune de a continua greva. Afacerea fraudelor în echipamentele militare franceze Paris, 31 iulie. Curtea cu jurați a judecat afacerea frau­delor în echipamentele militare. Ea a con­damnat pe antreprenorul Hemerdmojer și Sorda la 5 ani închisoare și pe ofițerul ma­gazinei Mayer la un an. Cei­­.’alți complici au fost condamnați la diferite pedepse. Finanțe și relații comerciale spaniole.— Impozitele asupra vinurilor Madrid, 31 iulie. Senatul a aprobat budgetul și propunerile financiare ; a adoptat tratatele de comerț cu Elveția, Olanda, Suedia și Norvegia. Madrid, 31 iulie. Sindicatele debutanților au decis de a tri­mite guvernului o delegație pentru a informa Călătoria d-lui Doean Cine nu-și aduce aminte că într’o me­morabilă ședință a Parlamentului vene­rabilul deputat I. Docan a propus ca în timpul vacanțelor deputații să nu aibă dreptul să treacă hotarele și să fie obli­gați să cutreere țara de la apus până la răsărit, spre a cunoaște obiceiurile și ne­voile ei. înțeleaptă propunere, care, ca toate măsurile înțelepte, a avut darul de a nu întruni de­cât votul d-lui I. Docan. Răutăcioasă cum este presa româ­nească, Lupta s’a apucat imediat să pue în circulație svonul că d. deputat Ion Docan în loc să zică: Et s’il nen reste qu’un, je serai celui­ la, în loc prin ur­mare să rămâie în țară și să studieze nevoile României, ar fi plecat în străi­­­nătate, ca un simplu ministru, dispus să studieze acolo cine știe ce. Timpul s’a cam făcut și densul ecoul acestei știri. Astăzi însă lumina apare și este o datorie de onestitate pentru noi să restabilim adevărul. Din întâmplare ne-a căzut sub ochi o epistolă a d-lui I. Docan către un prie­ten, epistolă care demonstrează până la evidență că d-sa nu a plecat în străinătate, că d-sa e în țară și studiază prin județe nevoile lor. Iată ce zice acea scrisoare: sMon­eher ami, ije viens de voir Constance— adică Constanța, capitala județului cu același nume din Dobrogea — Nous avons fait ensemble un veritable roman—adică Ro­man, județ din Moldova. — La gorje est splendide — adică județul Gorj este de toată frumusețea, etc, etc». Nu voim să urmăm înainte și să in­trăm în toate jumănuntele în care a in­trat autorul epistolei. Totuși aceste câ­te­va rânduri sunt d’ajuns pentru a do­vedi cât de neîntemeiată a fost informația Luptei și spre a mai dovedi că nu nu­mai d. Docan n’a plecat în străinătate și a rămas în țară, dar că până în pre­zent d-sa a și vizitat cu de-amănutul trei județe: «Constanța, Roman, Gorj !» stu­­diând chiar nevoile lor, în marginile pu­terei omenești. Bedecker. Călătoria M. S. Regelui Citim în Pester Lloyd de Luni, 31 (19) Iulie : Regele Carol I al României a tre­cut azi prin capitala Ungariei, in că­lătoria Sa de la Sinaia la Neu-Wied. Majestatea Sa a sosit aci cu trenul expres al căilor ferate de stat ungu­rești la 7 ore 25 m. La gara de Est au întâmpinat pe M. S. Regele giran­tul consulatului general român din Budapesta, prințul Nicolae B. Canta­­cuzino, cu funcționarul consulatului I. Porun­ci și cu locoțiitorul prefec­tului poliției Pekăry. Regele a con­vorbit cât­va timp cu prințul Canta­­cuzino și cu d. de Pekăry., apoi a dispus să i se servească un dejun, în camera rezervată a miniștrilor, de că­tre restauratorul gării, d. Stadler. La 8 ore și 31 m. Regele, care călă­torește în cel mai strict incognito,­­și-a continuat drumul. Tot cu data de Luni, 31(19) Iulie, Agenția Havas a primit din Viena următoarea știre telegrafică : Regele României a sosit la ora 1 și 55 m. A fost primit la gară de mi­nistrul României la Viena, d. Emil Ghica, de ministrul d. Marghiloman, de consulul general d. de Lindheim, de vice-consulul d. Arnold. M. S. s-a dus la legațiunea României, unde un prânz a avut loc la 7 ore. La 8 ore și 20 m. Regele a plecat la Nürenberg. In sfârșit azi dimineață Agenția Havas ne comunică telegrama următoare : Coburg, 1 August.­­ Regele României și prințul Frede­ric de Hohenzollern au sosit la Co­burg. JOCURI DE CUVINTE Patrie e foarte necăjită de răspunsul ce i l-am­ dat la articolele sale asupra ne­gocierilor comerciale. Spusele noastre sunt pentru organul liberal «arguții fanariote», desmințir­e ce le-am dat sunt «jocuri de cuvinte». Vom lua pe rând punctele în discuție și toată lumea va vedea cine se joacă cu cuvintele. Pe ce ne-am certat ? Ziarul franțuzesc al liberalilor afirmase că Germania ne-a aplicat un tarif dife­rențial și că guvenul nostru s’a­­­ iritat slab, fiind­că nu recurs la represalii. Noi am spus că nu s’a aplicat cerea­lelor noastre nici un tarif diferențial și că prin urmare nu putea fi vorbă ca gu­vernul nostru să ia măsuri extra­ordinare față cu Germania. Confrații liberali stârnesc încă, și ne a­­cuză că facem jocuri de cuvinte. Să vedem: Ce va să zică a aplica un tarif dife­rențial ? Când un Stat are un tarif general, a­­dică acordă același tratament mărfurilor din toate țările cu care se găsește în re­lații de negoț și, din oare­care împre­jurări, se vede silit a îngreuna relațiile cu o anume țară și a pune taxe mai mari pe produsele ei, atunci se zice că­’i aplică un tarif diferențial. Termenul acesta nu se poate întrebuința de­cât numai atunci când anume se aplică unei țări un trata­ment mai greu de­cât celor­l’alte. Apoi așa s’au petrecut lucrurile între noi și Germania ? Pus’a în vigoare acest Stat, anume pentru noi, un tarif deosebit de tariful său general? Dacă așa ar fi fost, atunci neapărat că am fi fost atacați de Germania­­ și guver­nul nostru ar fi avut și dreptul și datoria să uzeze de art. 2 al legii vamale. Dar — o spunem pentru a mila oară și confrații liberali o știți foarte bine — nu așa s’au petrecut lucrurile. Până la începutul anului 1892 regimul vamal al Germaniei era regulat de un ta­rif general, aplicat tuturor Statelor; după acest tarif, cerealele noastre, ca și ale tu­turor țârilor care importă în Germania, pläteau 5 mărci de suta kilo. La 1892 însă intră în vigoare convențiile de comerț încheiate între cele cinci țâri din centrul Europei, convenții prin care Germania a­­cordă celor­l­alte patru țâri o taxă con­vențională de 3 m. 50 pf. pe suta kile de cereale. Neapărat că prin faptul încheierii aces­tor convențiuni cerealele noastre s’au gă­sit într’o pozițiune inferioară pe piețele germane. Dar nimeni nu poate susține că diferența de taxă era rezultatul unui ta­rif diferențial, afară numai dacă cine­va nu cunoaște valoarea cuvintelor sau vrea să facă jocuri de cuvinte. In adevăr, de la începutul lui 1892 tratamentul cerealelor noastre nu era altul de­cât înainte de a­­cea dată . 5 mărci plăteam înainte, 5 mărci am plătit și’n urmă până la aranjamentul provizor; nu s’a decretat nici un tarif spe­cial pentru cerealele noastre în Februarie 92, ci am rămas tot în condițiile tarifului general german, ca și înainte. Cum poate deci vorbi ziarul liberalilor de un tarif diferențial ? Și cum ne poate acuza că noi facem jocuri de cuvinte, când tocmai lui i se cuvine această acu­zare ? E aci o vădită rea credință. Și dacă Germania nu ne a aplicat nici un tarif diferențial, înțelege ori­cine că guvernul nostru nu putea să recurgă la represalii. Răspunzi cu lovituri când ești atacat, dar ni­tam ni­sam nu poți sări în capul oamenilor, chiar redactor la Patrie să fii. Singurul lucru ce rămânea guver­nului să facă—în noua situație creată de cele cinci convenții din 1892—era să ne­gocieze­­ cu Germania pentru încheierea unei convențiuni care să procure și cerea­lelor noastre taxa de 3 m. 50 pf. pe suta kilo. Aceasta a și făcut-o guvernul nostru și sunt roü veniți confrații liberali cari îl acuză acum că tratează cu Germania, pe când vara trecută țipași până la cer că se ruinează exportul țărei, tocmai din lipsa unei convenții. Cerem ertare cititorilor că am insistat așa de mult a supra acestui punct atât de simplu, dar reaua credință a adversarilor noștri trece peste ori­ce margine și sun­tem sil­ți, pentru a-i pune freu, să expli­căm «băbește» lucrurile. Poate că acum vor înțelege ce­va să zică tarif dife­rențial. Al douilea punct pe care se reazemă campania ziarelor colectiviste contra poli­ticei economice a guvernului conservator e acesta: au modificat În 1891 ta­lată cu acele țări « când s- au sco­­vească». Noi am susținut că afirmarea ziaru­lui Patrie e neîntemeiată și am dovedit aceasta pentru oamenii inteligenți, dar ne-am ales cu acuzarea că «excelăm în ar­guții» ca niște fanarioți și că facem jo­curi de cuvinte. Siliți suntem dar să ex­plicăm lucrurile «băbește» și asupra aces­tui punct, ca să se curme odată cu pole­mica aceasta inutilă. După părerea d-lor de la Patrie, n’am fi defarmați dacă am avea un tarif maxi­mum și unul minimum, cum au astăzi Franța și Rusia. Țărilor care «s’ar purta bine», le-am aplica tariful minimum, ță­rilor care s’ar purta réü, le-am trage un trecuș cu tariful maximum. Asemenea n’am fi defarmați, dacă am fi păstrat neatins tariful autonom al liberalilor, căci țărilor cu care am trăi bine, «le-am face conce­siuni asupra acestui tar­if»—să se n­nțora bine aceasta — lai terilor care ne-ar jigni interesele, le-am aplica acel tarif în toată severitatea lui; cu alte cuvinte, ne-am servi tot de un soia de tarif maximum și mi­nimum. Dar de vreme ce am redus taxele în tariful din 1891, pe de o parte mu mai avem de unde face concesiunii—să se noteze bine și aceasta — pe de altă parte n’avem cu ce lovi în țările care ne atacă. Am întreba pe mult pricepuții confrați de la Patrie: dacă în adevăr tariful din 1891 ne lasă desarmați, atunci pentru ce acuză guvernul că putea, dar nu a voit să recurgă la represalii față cu Germania ? Prin această acuzare, ei mărturisesc că tariful din 1891 nu ne lasă dezarmați și prin urmare se contrazic singuri. Dar cunoaștem prea bine obiceiurile presei li­berale, pentru a ne închipui un moment măcar că o ast­fel de constatare­­ l-ar pune în încurcătură; asemeni slăbiciuni nu au confrații liberali. Vom discuta deci lucrul în fond. Ziarul Patrie ar fi mulțumit dacă am avea un tarif maximum și minimum. Apoi ce avem noi în realitate? Tariful nostru e un tarif minimum, pe care-1 aplicăm tuturor Statelor ; acest punct nu-1 tăgăduesc confrații. Prin art. 2 însă, guvernul are dreptul ori­când, după a sa socotință, să majoreze taxele cât­va voi, pentru produsele cută­­rei sau cutărei țări. Nu e dispozițiunea a­­ceasta un a­dever­at tarif maximum ? Evident că da. Sub altă formă și fără vorbe mari, avem un tarif minimum și un tarif maximum. Singura deosebire—și aceasta în avantagiul sistemei noastre—e că tariful maximum cuprins în art. 2 al legei vamale e mai elastic și prin urmare mai practic de­cât tarifele maximum a­­doptate în alte țări. Cu adevăr, pe când un tarif maximum ca cel al Franciei limi­tează fatalmente mijloacele de luptă prin specificarea taxelor maximale, un tarif ca cel cuprins în art. 2 al legei noastre va­male al guvernului toată latitudinea, pu­tând acesta să sporească taxele până la prohibițiune. Și d-nii de le Patrie nu sunt mulțu­miți ? Și au curajul să susțină că conser­vatorii au desarmat țara prin modificarea din 1891? Trebue să recunoască ori­cine că ad­versarii noștri, în toată polemica aceasta, sau nu cunosc valoarea cuvintelor pe care le întrebuințează, sau sunt de o rea credință revoltătoare. Și cum nu-’î putem socoti atât de neștiutori, nu rămâne la mijloc, ca explicație, de­cât reaua cre­dință. Ar mai fi nevoie acum să explicăm con­fraților liberali pentru ce conservatorii n’au păstrat tariful din 188», lucru pe care se pref­ac că nu-’l pricep ; vom face-o și aceasta într’un număr viitor.

Next