Timpul, iulie 1894 (nr. 142-167)

1894-07-22 / nr. 159

­­ E­ I* I ANUL AL ȘASE­SPRE­ZECELEA^— No. 159 EDIȚIA A TREIA ABONAMENTELE In țară pe un an....................... 40 lei ’ „ pe 6 luni............................... 20 lei * pe 3 luni ..........................................10 lei Pentru streinătate, un an . .......................50 lei Redacția și Administrația 23.STRADA DOAMNEI, 23 Un exemplar 15 Bani I­I­I Nevoind sau neștiind sa înțeleagă un articol al Constituționalului, de vr’o două zile Voința ne distrează cu consideratiuni mai mult sau mai puțin nostime asupra rolului constitutional al Regelui. Ar fi fără nici un folos să ne amestecăm în această discuție, știut fiind mai ales că cu reaua credință a singurului organ liberal-național rămas în viață n’o poți nici­odată scoate la capăt. In cursul desbaterii, însă, Voința a scăpat o mărturisire de mare preț, pe care trebue s’o relevăm și de care vom avea prilej să ne servim. Ca și cum ar fi susținut cine­va că liberalii venind la putere nu vor putea să modifice unele din legile noastre, fiind­că Majestatea Sa se va opune, Voința scrie ur­mătoarele rânduri: «Și precum n’a uzat (Regele) de dreptul Său de veto la modificarea atâtor legi bune și la promulgarea atâtor legi stupide, ast­fel nu-1 va opune nici pe viitor, să fie siguri d-niî de la Constituționalul, căci Regele știe ce rol I-i dă constituțiunea noastră». Firește, legile bune, la a căror modificare nu s’a opus șeful Sta­tului, sunt legile făcute de liberali, iar legile cele stupide sunt ale noastre; așa știe să vorbească or­ganul marelui partid. Dar să nu ne oprim la banalități și să venim la mărturisirea de mare preț cu care se încheie citațiunea de mai sus. Va să zică: Regele știe ce rol i-l dă consti­tuția noastră», încadrăm această declarațiune și o atârnăm pe unul din păreții re­­dacțiunii. Apoi bine, onorabili și nepre­țuiți confrați, atunci ce soiü de treabă face partidul dumneavoastră întreg de șase ani de zile? Când Ion Brătianu își dădu de­­misiunea, văzând că-i copleșește ticăloșia partizanilor, și când Ma­jestatea Sa primi această demi­­siune, un urlet fioros s-a ridicat din rândurile colectivității: «Re­gele a călcat constituțiunea! Re­gele a eșit din rolul său! Regele a violat pactul încheiat cu țara». Când, mai târziu, din cauza ne­cesităților politice, Majestatea Sa a acordat guvernului conservator disolvarea, aceeași furie a cuprins cohorta liberală și aceleași strigăte s-au ridicat. Și în toată vremea, la întruniri, în presă, pe toate drumurile și pe toate cărările, partidul liberal-na­țional a strigat și a țipat că Re­gele abuzează de prerogativele sale, că trece peste voința și conștiința țarei, că în ciuda constituțiunii a organizat un regim personal, toate acestea împănate cu sărate răutăți și cu arderate vorbe nerespectuoase, după gustul colectivist. Mai bine de șase ani ni s’au împuiat, urechile cu asemeni lu­cruri și acum, de-o dată, «Regele știe ce rol I-i dă constituțiunea noastră»! Cum să înțelegem asta ? E de prisos să ne batem capul, i-a scăpat Voinței vorba fără să-și dea bine seamă de valoarea ei și pentru că ’i se părea că ’i vine la socoteală, alt­fel n’ar fi scris’o. De altmintreli n’au fost așa li­beralii în toată vremea ? Nu există șef de Stat mai co­rect constituțional de­cât M. S. Regele, când sunt liberalii la pu­tere; în schimb, nu e pe fața pă­mântului tiran mai odios de­cât M. S. Regele.... când liberalii sunt în opozițiune. In tot d’a­una inte­resul a determinat judecata lor. Moderațiunea, linia dreaptă de purtare, tot d’a­una au fost necu­noscute partidului liberal , ori jos­nic lingușitor, ori violent și neres­­pectuos; corectitudinea i-a fost și­ i e necunoscută. Dar aceasta nu ne importă; e treaba colectivității să se explice cu opiniunea publică, care vede, judecă și nu mai uită acum așa de lesne ca ’nainte. Ceea­ ce ne in­teresează e mărturisirea involun­tară pe care o face Voința, că «Re­gele știe ce rol I-i,dă constituțiu­nea noastră». Cum prevedem că în scurtă vreme, urmând apucăturilor sale neînfrînate, Voința va ajunge iar să atace pe Capul Statului, reți­nem această declarațiune spre a ne servi de ea. TELEGRAME Procesul de înaltă trădare în Serbia Viena, 31 Iulie Se vestește din Belgrad Corespondentei Politice că instrucția procesului pentru înaltă trădare contra cabinetului radical e terminată. Afară de vechii miniștrii, vor fi acuzați, de asemenea, pentru înaltă trădare de către ministerul public, d. Ranko Taisk­î, vechiu deputat, președintele clubului radi­cal, d. Sima Djacovici, secretarul consiliului din districtul Kragujewatz, și d. Alexandru Zurovici, vechiü institutor și primitor de impozite. Crima politică sau răsburare personală? Roma, 31 iulie. Agenția Ștefani află din Canea că un ne­cunoscut a tras o lovitură de pușcă asupra guvernorului general, care a fost rănit la cap, însă foarte ușor pe cât se asigură. Guver­­norul general se găsea la ministrul de fi­nanțe într’o cameră din etajul de jos, a că­rei fereastră era deschisă. Lovitura a venit de pe din afară. Nu se poate ști dacă e vorbă de o resbunare personală sau de vreo crimă politică. Reîntoarcerea regelui Milan la Niș Viena. 1 August Se anunță din Belgrad Corespondenței Politice că regele Milan va sosi la Niș săptămână viitoare. Această întoarcere gră­bită ar fi după dorința regelui Alexandru. Un interview cu d. Paskci Viena, 1 August Noua Presă Liberă publică un inter­view al corespondentului său din Belgrad cu d. Pasici. D. Pasici declară că aprobă cu desăvâr­șire pasivitatea adoptată de partidul radical. El nu vrea să tulbure lucrarea de lămu­rire a situațiunei în Serbia. In privința Austro-Ungariei, d. Pasici declară că radi­calii nu voiesc sa depășeze programul Bal­canilor, de atâtea ori definit de d. Kalnoky, adică desvoltarea independentă a Statelor Balcanice. Cholera Maestricht, 31 Iulie Papă aseară s-a înregistrat 13 cazuri de h­oleră, dintre care 6 mortale. Marsilia, 31 Iulie Primarul afirmă că la Marsilia nu există nici o urmă de epidemia h­oleriformă. Ca­rantina impusă corăbiilor care vin din acest port nu este deci nici de­cum justificată. Maestricht, 1 August pri 7 cazuri noul de h­oleră. Nici un deces. ILUSTRISIMUL TOBOC A tout seigneur, tout honneur, zice proverbul francez. Pentru bătăușii săi, Voința Națională a rezervat pururea locul de onoare, pa­gina I-a a gazetei, și ast­fel ne silește și pe noi să răspundem pe aceeași pagină. Organul d-lui Dimitrie Sturdza se o­­cupă cu multă­ sîrguință de cât­va timp despre alegerile epitropiilor bisericești și ne vorbește în numărul său de la 19 Martie despre neorinduelile întâmplate la biserica Pantelimon. Ca ori­ce ziar care... nu se respectă, organul colectivist nu poate să spue nea­părat de­cât minciuni și să arunce în sarcina guvernului vina neorînduelilor. Negreșit că alegerea nu s’a petrecut în regulă și dovada cea mai bună des­pre aceasta este faptul că votul s’a a­­nulat. In darea de seamă a alegerei, dare de seamă făcută de Voința Națională, în­tâlnim un nume care o­dată citat este de ajuns ca să înțeleagă și un copil mic cine a fost vinovat, cine a provocat scan­daluri, cine în fine a făcut imposibilă o votare regulată. Acest nume este acela al cetățeanului liberal Nae Rădulescu, pe care Voința nu-l semnalează. Cine este acest Nae Rădulescu ? Ni­meni altul de­cât ilustrisisimul Toboc! - Toboc, șeful de bande, care sub gu­vernul Ion Brătianu devasta redacțiile, e Toboc care spărgea capetele opozan­ților, e Toboc al cărui simplu nume te face să te cutremuri de groază. De câte ori n’a răsunat numele séu în întrunirile publice, în sălile Corpurilor le­giuitoare, de câte ori n’a fost scris în toate ziarele și pronunțat cu desgust de d-nii Palladi, Fleva, D. Brătianu, de toți în fine afară de prietenii săi de la Voința ! Singură prezența acestui individ la o a­­legere dovedește cu prisosință ce căuta acolo și ce e în stare să facă! De altmintrelea să se pară bine celor de la Voința că s’a anulat alegerea căci le putem împărtăși un mic amănunt care nu este de loc în favoarea lor. De cu­riozitate, urmându-se cu despcerea scru­tinului înainte spre a se vedea care ar fi fost rezultatul, s’a dovedit că ar fi isbutit candidatul nostru cu peste 30 de voturi majoritate! Ce e desgustător în toate acestea, e faptul că, după șapte ani de opoziție, colectivitatea reapare tot hidoasă, scâr­boasă ca odinioară, că nu e în stare să se miște fără leprele sale din trecut și că mâine dacă va veni la putere, va forma, iarăși un guvern de Toboci și de Ulmeni ! Voința își­ închipuește că este de ajuns să puc o mască pe mutrele bandiților săi ca să nu fie recunoscuți și că bote­zând pe bătăușul său Toboc — Nae Ră­dulescu — e suficient ca să inspire în­credere. Cam greu ! Sunt prea numeroase vic­timele bătăușului ca să nu-l recunoască și să strige: «!Toboc! Nae Rădulescu. Nae Rădulescu! Toboc! E unul și același bătăuș colectivist». Resboiul dintre China și Japonia (Prin fir telegrafic) Londra, 31 iulie. Se anunță din Șangai agenției Reuter că după niște știri private din Tien-Tsin cuirasatul chinez Chenyen, vasul cel mai mare și cel mai modern al marinei chi­neze, a fost scufundat ori de către Japo­nezi. Se asigură că alți două încrucișători mari chinezești construiți probabil de Arm­strong au fost prinși și nimiciți de Ja­ponezi. Sangai, 31 iulie. Printre europenii uciși pe bordul lui «Kowshing» se află căpitanul Hannecken, fost ofițer german, care de 25 de ani era în serviciul Chinei și ocupa o poziție în­semnată. Londra, 1 August. Se vestește din hangai agenției Reuter că Japonezii ar fi atacat pozițiunile chi­neze pe lângă Yuchan, însă ar fi fost respinși cu mari pagube. Perderile Chi­nezilor ar fi puține. Japonezii voiesc a retrage trupele lor din Seul, pentru a în­tări armata lor lângă Yuchan.­­Londra. 1 August. Agenția Reuter anunță că Japonia a declarat în mod formal räsboia Chinei și a avizat eri pe reprezentanții puterilor străine la Tokio. Guvernul englez va pro­clama neutralitatea sa și va face fără în­târziere cele de trebuință pentru apărarea intereselor engleze. Tokio, 1 August. O notă a ministrului afacerilor străine adresată reprezentanților puterilor străine expune situația dintre China și Japonia și conchide asigurând că guvernul japonez este dispus în­tot­dea­una de a admite discuția propunerilor pacinice compatibile cu situația actuală și demnitatea Japoniei. Petersburg, 1 August. «Ziarul de Petersburg» declară că silințele guvernului rusesc in privința afacerilor din Corea aveau de scop, încă de la în­ceput, de a împedica ca un conflict des­chis să isbucnească între China și Japo­nia. Rusia, în înțelegere cu Englitera și cu cele­l­alte puteri, a dat guvernelor din Peking și Tokio sfaturi de prudență și a propus de a retrage în același timp tru­pele chineze și japoneze deșertând Corea, VINERI 22 IULIE (3 AUGUST) 1894 ANUNCIURI șI INSERTU Linia 30 litere petit pag. IV......................0,40 Reclame....................„ III ....... 2^50 1 —. .­­ " ^­­ . y-5j In Paris anunciurile se primesc la Agenția­ Maras, 8 Place de la Bourse Redacția și Administrația 23, STRADA DOAMNEI, 23 -Un exemplar 15 Bani apoi de ia regula neînțelegerea pe cale diplomatică. Atacul Japonezilor în contra Chinezilor este regretabil, dar nu poate să întârzie demersurile începute în favoarea împăciuirei. Se speră că puterile, mulțu­mită înțelegerii lor, vor reuși prin sfatu­rile lor să împedice resbelul și să menție [autonomia politică a Coreei, care poate păzi în cel mai înalt grad toate interesele­or de față. ----------------------------------------------------­ Anarh­ia internațională O conversație cu un fost agent al poliției secrete din Paris. — Neglijența ser­viciului de siguranță. — Unde se plămădesc comploturile anarh­iste ? In câte­va articole precedente, ziarul parisian L'Echo de Paris a demonstrat că serviciul de siguranță și prefectura po­liției din Paris fuseseră prevenite că anar­­h­iștii aveau să încerce a asasina pe președintele Republicei și față cu aceste acuzațiuni funcționarii vizați au tăcut din gură ori s’au mulțumit să pledeze cir­cumstanțele ușurătoare Cu toate acestea, ca să dovedească în mod evident că sunt întemeiate toate învinuirile aduse funcți­onarilor superiori ai siguranței și ai pre­fecturei de­ poliție, unul din redactorii ziarului Uncho de Paris a intervievat pe un fost agent al poliției de siguranță, care­­ i-a povestit următoarele asupra pla­nurilor anarh­iste: Mulți ani de arendul, povestește fostul agent, am fost­ însărcinat, atât în țară cât și în străinătate, cu misiuni oficioase cu caracter politic. Anul trecut mă aflam la Londra cu misiunea de a observa miș­carea anarh­iștilor. Reușit, grație unor vechi cunoștințe, să contractez serioase relațiuni printre ei. Misiunea mea era să aflu ce plănuesc el pentru viitor. Asupra acestui punct eram nu se poate mai bine informat și ca probă despre a­­ceasta este faptul că eu cel dintâiü am avut în mână corectura placardei întitulată Carnot ucigașul, pe care am trimis-o la Paris unde a sosit chiar în ziua când apărea și la Londra. Această placardă conținea înjuri­ g 0­­solane și amenințări precise la adresa pre­ședintelui. Poliția n’a știut să împedece Introducerea ei în Franța, unde știu­ că s’a răspîndit într’un număr considerabil de exemplare. Aceasta se petrecea cu câte­va zile înainte de sosirea marinarilor ruși la Toulon, iar nu a doua zi după executarea lui Vaillant, cum s’a zis. In momentul acesta moartea fostului peședinte al republicei fusese hotărîtă de anarh­iști. După cele ce am aflat din Londra anarh­iștii proiectau atunci să atenteze la viața d-lui Garnet când se va duce la Toulon să visiteze escadra rusă. Dar cu ocazia călătoriei la Toulon se luaseră măsuri extraordinare de precau­­țiune : președintele a fost escortat cum se cuvenea și, dacă în această epocă nu s-a petrecut nimic anormal, nu fără un suspin de ușurare multe persoane oficiale văzută pe d. Carno, întorcăndu-se teafăr la Elysen. In timpul perioadei sărbărilor rusești, s’au luat măsuri serioase pentru păstrarea ordinei. Dar trebue să mărturisesc că s’au cheltuit și multe parale din fondurile se­crete. Efectivul brigadei de la Elysen n’a fost nici o dată complect. Eram la Bruxel în luna lui Ap­rlie ; aci aveam câte­va cunoștințe in lumea anar­h­ista. Printre militanții cunoscuți era unul ca e, de dimineață până seara col­porta formule de explosive. Era un chi­mist de o forță extraordinară; găsise, el însuși, procedeuri de amestecare a forcitei cu alte produse chimice, amestecuri care in caz de explozie trebuiau să producă rezultate înfiorătoare. Grație mijlocirei unui chelne,- am făcut cunoștință cu chimistul, și după o scurtă conversație am înțeles că omul acesla era unul dintre cei mai primejdioși făcători de rele. De­și bine îmbrăcat, individul acesta părea să­ ac­ ’mi-a povestit că a suferit mult în viața sa, înțelesei, de­și nu ’mi-a spus-o pe față, că nu mâncase din ajun. In momentul conversației noastre erau ș­apte ceasuri seara I Ii oferit o piesă de două franci, dar n’o primi de­cât cu condiția ca în schimb să-mi dea două­zeci de formule de explosive des­coperite de curând, în mare parte de că­tre el. Luai acele formule și ’1 invitai să mănânce cu mine. După masă îmi făcu următoarea destăinuire : — Știi amice, că președintele Carnot n’are s’o mai ducă mult? Anarh­iștii au să-l trimită pe lumea cea­l’altă la curse, în ziua când își va face plimbarea anuală la Loughcamps. Te asigur că se ispră­vește cu el. Find­că eu mă prefăceam că nu prea dau atențiune la vorbele lui, tovarășul reluă. — Mi se pare că nu prea crezi! El bine, gravează-ți bine în memorie vorbele mele și adu­ți aminte de ele la ocazie. Acestea se petreceau în Aprilie. Comunicai șefului meu ceea ce aflasem și, spre a ’i atrage toată luarea aminte asupra atentatului ce se proiecta, adăugai la sfârșitul raportului cuvintele: «Mai a­­les sâ nu luați chestiunea aceasta ca o glumă», îmi dedei întâlnire cu anarh­istul pen­tru a doua zi, dar nu l’am mai văzut. Peste câte­va zile aflai pentru ce n’a ve­nit la rendez-vous . La hotelul, unde ne dedesem întâlnire, sosise un detectiv en­glez, a cărui prezență îi fusese sem­nalată. Nu știm dacă, lovitura pe care trebuia să o dea la Paris fiind împiedecată de mobilizarea forțelor polițienești, criminalii și-au schimbat tactica și s-au rezervat pentru un moment mai propice, pentru călătoria la Lyon, călătorie anunțată deja. N ași putea spune ce corelațiune există între raportul meu și faptele petrecute. Tot ce pot constata e că poliția fusese prevenită. Azi nu mai am nici un raport, nici di­rect, nici indirect, cu administrația. Este dovedit că cei a căror datorie de căpe­tenie era să apere pe președinte de un atentat posibil, l’au abandonat într’un mo­ment critic. Se zice că președintele ar fi insistat, la eșirea de la banchet și câte­va minute înainte de comiterea crimei, ca să se lase lumea să se apropie de landoü. Trebue să mă închin înaintea mărturisim per­soanelor autorizate care certifică ordinul dat de d. Carnot, dar în tot cazul pru­dența cea mai elementară dicta să nu i se satisfacă dorința. Era așa de ușor să i se amintească președintelui numeroasele amenințări pe care le primise ! Dar nimeni nu s’a gândit la aceasta. De alt­fel nici nu era greu pentru po­liție să cunoască mișcările anarh­iștilor, fi­ind­că printre dânșii au fost și sunt în­­tot­deauna trădători. In numărul inculpa­ților urmăriți ca făcând parte dintr’o a­­sociațiune de răa­făcători și al căror pro­ces va veni curând înaintea curtei cu ju­rați, e un individ, dosit, care a figurat multă vreme în statele poliției secrete ! Sunt sigur că dacă poliția ar vrea, ar fi mereu în curent cu toate mișcările a­­narh­iștilor. Dar fiind­ că cea mai mare parte dintre militanți, dintre tovarășii ca­pabili de a comite o crimă, umblă prin toată lumea, cele mai multe comploturi se organizează în străinătate Acolo ar trebui supraveghiați. Un biurou interna­țional unic de informații ar da rezultate excelente, dar bănui că națiunile nu s’ar învoi asupra acestei chestiuni. Combaterea pelagrei la noi E lucru cunoscut că una din boalele­­ care bântuie și decimează în largă măsură lunea noastră rurală, este și pe­ Nu o zi în care să nu se înregis­treze mai multe cazuri de moarte din cauza acestei lățite boale. Ingrijat de tristele ei urmări, guvernul conservator a început să se ocupe de ideia combaterei acestui flagel. Spre acest scop d. P. Carp, ministrul domentilor, a însăr­cinat pe eminentul nostru medic dr. I. Neagoe, unul dintre cei mai buni conos­­cători în ale pelagrei, ca să studieze în țările bântuite de această boală măsurile eficace pentru combaterea ei. D. doctor I. Neagoe, care a plecat în misiune la 28 Decembre 1893 și s-a întors la 14 Febru­arie a. c., și-a înaintat ministerului do­meniilor interesantul său raport, din care ne facem o plăcere a extrage­ri noi — după Buletinul ministerului agriculturei, etc. — următoarele părți importante : In Austria, pentru combaterea pelagrei, — zice d. dr. Neagoe — Camera centrală din Viena votase deja în anul 1888 suma de go­opo florini, din care, după unele încercări, s-au clădit, în anul 1889, două cuptoare de pâine sistemul«Giuseppe Man­­zini» și mai multe puțuri artesiene, ră­mânând încă neatacat un rest de 7.000 fl. Cuptoarele de pâine sunt: unul in co­muna (i Terzzon, aproape de lagunele Aqui­­leei, și altul în comuna uRuda». Ambele comune sunt centrele localită­ților infectate de pelagră și de malaria. Pelagra, produsă prin exclusiva nutrire cu porumb, ca rezultat al mizeriei, iar ma­laria prin ape stagnante, ce se găsesc tot­ d’a’una în formațiunea lagunară, prin puțuri rele, care debitează o apă de infil­trație stricată și încărcată cu germenul malarie — pe care știința astă­zi îl nu­mește «Plasmodium Malariae». Rezultatele câștigate cu aceste două cup­toare de pâne, care funcționează abia de patru ani, sunt admirabile. I

Next