Timpul, noiembrie 1894 (nr. 240-263)
1894-11-25 / nr. 259
ANUL AL ȘASESPREZECELEA. — No. 259 JK. VINERI 25 MOEMBRE (7 J-BRE) 1894 ABONAMENTELE IN țS pe un an........................................40 lei B pe 6 luni........................................20 lei „ pe 3 luni .......................................10 lei Pentru «treinătate, un an . .......................50 lei Seducția și Administrația . 23. STRADA DOAMNEI. 23 — Un exemplar 15 Bani AXUNCIURI și INSERȚII litere petit pag. IV......................0. dVTT...... va/ * - lati3* ris anunciurile se primesc la Agenția . 8 * . P. V TIiLlin.it ft Plenarit* U Rfin oa Huvaa, 8 Place de la Bourse ** / Redacția și Administrația 23. STRADA DOAMNEI, 23 Un exemplar 15 Bani .40 50 Mandatul Camerei De câteva timp se agită în presa noastră cestiunea de a se ști când expiră mandatul Camerei actuale și prin urmare dacă sesiunea de estimp va fi ultima sau penultima a legislature!. Noi nu ne-am pronunțat până acum în această privință, căci am crezut că nu se încape nici o controversă în fața dispozițiunilor destul de lămurite ale Constituțiunei. De vreme ce însă cestiunea este pusă în discuțiune, este bine de a o elucida o dată pentru totdeauna. Articolul 66 al Constitutiunei sună astfel: Art. 66: «Membrii Adunării deputaților sunt aleși pentru patru ani». In fata acestei dispozitiuni precise nu mai încape îndoială că mandatul Camerei actuale a Început atunci când a fost aleasă și durează până la expirarea a patru ani de la acea epocă. Constituțiunea nu vorbește nicăeri de numărul sesiunilor ordinare sau extra ordinare ce se pot convoca în cursul acestor patru ani; nu după numărul sesiunilor se poate clar mărgini durata mandatului deputaților, ci după termenul de patru ani. Singura controversă, care ar putea oarecum să se producă, este aceea de a se ști dacă mandatul începe din ziua alegerei, sau din ziua validării. Dar, fiindcă se vorbește în Constituțiune despre mandatul întregului corp legislativ, iar nu al fiecărui deputat, este mai firesc a crede că mandatul începe din prima zi în care colegiile electorale au fost convocate și au efectuat alegerea. Prin urmare, pentru Camera actuală în special, mandatul dat de corpul electoral a început la 2 Februarie 1892 și nu poate expira decât la 2 Feb. 96. Asupra acestui punct nu încape nici o îndoială și este de mirat cum un confrate conservator a putut să se întemeeze pe o frază conținută în proiectul de răspuns al Camerei la discursul tronului, pentru a susține că sesiunea actuală este cea din urmă și că mandatul Camerei expiră la 15 Februarie 1895. Din contra, este bine stabilit că numai sesiunea ordinară a Camerei expiră la 15 Februarie 1895 și că guvernul poate prelungi lucrările acestei sesiuni prin o sesiune extraordinară, dacă va crede de cuviință. Avem clar trei puncte asupra cărora nu poate exista nici o îndoială : 1. Că mandatul Camerei actuale nu expiră decât la 2 Februarie 1896; 2. Că sesiunea actuală nu este de drept decât penultima a legislaturei ; 3. Că puterea executivă este în drept de a convoca Camera în sesiune extraordinară până la 15 Noembrie 1895 și că, de atunci până la 2 Februarie 1896, Camera se poate întruni de drept, în virtutea art. 95 al Constituțiunei care «autoriză Camerele de a se întruni fără convocațiune, dacă capul Statului nu le-a convocat mai înainte». Aceeste puncte odată stabilite, nu înțelegem ce controversă mai poate să se producă în privința mandatului Camerei actuale. Este însă o împrejurare care desigur va trebui să aibă o înmurire asupra deciziunilor puterei executive în privința sesiunei care începe la 15 Noembrie 1895. Ea nu poate să fie prelungită peste termenul de patru ani la care Constituțiunea mărginește mandatul deputaților. Se știe cât de puțin se poate lucra într’o sesiune de două luni și jumătate, din care trei săptămâni sunt întotdeauna consacrate constituirea Camerelor și discuțiune! adresei și alte trei săptămâni vacanților Crăciunului. Ar rămânea abia o lună pentru lucrările parlamentare și discutarea budgetului. O astfel de prelungire a legislaturei n’ar putea fi decât păgubitoare intereselor țării în genere și absolut contrarie ideilor de muncă spornică care domnesc în sinul partidului și al guvernului conservator. Noi n’am privit nici o dată și nu privim nici astăzi faptul de a fi la putere decât ca o datorie pentru partidul nostru de a lucra din toate puterile sale la propășirea țării. Așa fiind nu poate să între în intențiunea noastră de a beneficia de dreptul pe care Constitutiunea îl acordă Camerii actuale de a legifera până la 2 Februarie 1896. Nu cunoaștem vederile puterei executive în privința epocei la care corpul electoral va fi chemat a se pronunța prin noul alegeri; este chiar probabil ca aceasta chestiune să nu fi fost încă desbătută, căci nu există nici o cauză pentru a se grăbi soluțiunea ei. Ceea ce putem însă afirma cu siguranță este că, în deciziunea care se va lua, partidul și guvernul conservator nu vor fi inspirat decât de consideration conforme cu interesele generale și bine înțelese ale terii. ------------------------♦----------------------- TELEGRAME Știre neîntemeiată Constantinopole, 5 Dcembre Știrea dată de Gazeta de Voss despre o pretinsă cerere a amiralului Avelane de a stabili o stațiune navală sau o stațiune de cărbuni intr’o insulă din Arhipelag este declarată in cercurile oficiale otomane ca fiind cu desăvârșire neîntemeiată. Din Camera italiană Roma, 5 Decembre Urcându-se pe fotoiul președențial, d. Biancheri a adresat un călduros apel la unire și împăciuire, la munca comuna pentru binele patriei. D-sa a amintit adînca durere a lumii civilizate cu ocaziunea morții lui Garnet și a Țarului Alexandru III. A arătat solidaritatea națională ce s’a manifestat în durerea comună pentru nenorocirile de care au fost atinse provinciile meridionale (aplause). S’au depus numeroase interpelări, între care asupra politicei interioare, in privința asociațiunilor socialiste, în privința incidentelor din Istria. Din Rusia St. Petersburg, 5 Decembre Perechia imperială a plecat la Țarskoe- Selo, unde va sta câteva zile. Oficialul publică o circulară a d-lui Durnovo cu data de 15 Octombre, în care se declară, în virtutea unei hotârîri a comitetului miniștrilor, sancționată de către Țar, și după o înțelegere cu procurorul St. Sinod, d. Pobiedonostzew, că seela zisă a Stundiștilor este una din cele mai periculoase pentru biserică și Stat și oprește această secta de a se întruni pentru a se ruga. Le Journal de St. Petersburg reproduce textul pasagiului discursului tronului Italiei relativ la relațiunile străine și zice ca acest pasagiu trebue să fie în special bagat în seama. Din Franța Paris, 5 Decembrie, Afacerea Dreyfus va veni la 19 Decembrie dinaintea consiliului de resbel. O ciocnire s’a produs noaptea trecută între două trenuri de marfă în apropiere de Coulommiers. Trei funcționari au fost omorâți. Cutremurul din Calabria Milanzo 5 Decembrie. S’au simțit sguduituri ușoare în nopțile de 3 și 4 Decembrie. Afară de cele 40000 lire date pentru victimele cutremurului de pamâni, regele a trimis azi dimineață o altă sumă. ...............................................— PREA SCURT Presa opoziției î și arată nemulțumirea pentru că răspunsul la mesagiul tronului, conceput de d. raportor Maiorescu, este prea scurt. Negreșit că nici nu ne așteptam la o moțiune de mulțumire din partea Voinței Naționale sau Adeverului Își suntem convinși că aceeași supărare ar fi arătat aceste ziare dacă răspunsul Camerei la mesagiul tronului ar fi fost așternut pe trei coase de hârtie. Principala învinuire ce se aduce acestui act de condescendență al Camerei către Rege, este că el nu se ocupă de nevoile țării, nu se amănunțește și nu dă astfel prilejul fiecărui mandatar al țării să le discute. Oare nevoile țării, pentru a fi cunoscute, au trebuință să se găsească toate înșirate în răspunsul la mesagiu ? In definitiv, în tot timpul unei sesiuni legislative, care este grija unui guvern decât nevoile țării și astfel se explică proiectele de legi pe care le aduce în discuțiunea Corpurilor legiuitoare. Nu e trebuință să înșiri în răspunsul la mesagiu toate reformele ce ai de gând să propui ca guvern, toate instituțiunile ce ai dori să intemeeze. In trăsuri largi vorbești despre densele , astfel s’a făcut pururea când s’a indicat că Corpurile legiuitoare vor avea să rezolve gravele cestiuni ale învățământului, ale îmbunătățirei soartei clerului, etc. etc. Astfel s’a procedat și data aceasta vorbindu-se în mesagiu despre legea minelor, despre reforma învățământului secundar, despre legea drumurilor de fier din inițiativă privată, etc. etc. Ce dorește clar mai mult opoziția și unde găsește laconismul ? Ce dorește ? E lesne de înțeles. Voința și cu frații săi ar voi ca respunsul la mesagia în loc de a fi un act de condescendență constituțională, să fie o polemică cu organele colectiviste. Ar dori ca acolo să se discute toate insanitățile opoziției istorisite la închiderea Corpurilor legiuitoare și până la 15 Noembre 1895. Răspunsul la mesagiu, după pofta domniilor lor, ar trebui să fie un răspuns Voinței, în care Parlamentul să stea de vorbă cu Zaharia despre afacerea polițelor maiorului Poenaru, despre milionul lui Poumay sau faimoasele trădări ale lui Ion Lahovari în cestiunea națională. Și nu știți, zeii, dacă chiar în asemenea condițiuni iubiții colectiviști ar fi pe deplin mulțumiți și n’ar mai găsi câte ceva de spus! ------------------------------------------------ Mai multe pasagii din discurs au fost foarte mult aplaudate, mai cu seamă cele relative la clasele slabe, la concurența nereală și la abuzurile de bursă. Reichstagul a ținut o scurtă ședință în palatul cel vechi. S-au depus mai multe proiecte, precum și cereri urgente de anularea procedurii criminale în contra mai multor deputați. Președintele d. de Levetzow a rostit un discurs în care a relevat patriotismul, de care au fost însuflețiți totdeauna membrii Reichstagului. Seara s’a dat un banchet la palat. Berlin, 5 Decembrie. La 12 a avut loc solemnitatea punerii ultimei pietre a noului palat al Reichstagului, în prezența împăratului și împărătesei, a prinților și principeselor, a corpului diplomatic. După citirea documentului imperial, care exprimă dorința ca în noul palat să domnească temerea de Dumnezeu și patriotismul, împăratul a dat trei lovituri de ciocan strigând: Pro gloria patria. D. Levetzow a strigat : «Trăiască împăratul !» ------------------------------------------------(Prin fir telegrafic) Berlin, 5 Decembe. •Reichstagul a fost deschis azi dimineață Discursul tronului zice că speranța menținerii păcii a crescut și mai mult. Credincioasă spiritului de alianțe, Germania întreține bune relațiuni cu toate puterile. Două din țările vecine au suferit în anul acesta niște evenimente dureroase. Germania s-a unit la regretul general, care dovedește solidaritatea sentimentelor omenești și dorințele de pace. In persoana lui Alexandru III imperiul rusesc deplânge perderea unui amic și colaborator al păcii. Discursul urează ca Dumnezeu să binecuvinteze lucrările parlamentului în noul palat al Reichstagului, căci chestiunile economice și sociale mai cu seamă vor avea o soluțiune. împăratul și suveranii federați consideră că misiunea principală a unui Stat este aceea de a proteje clasele slabe ale societății pentru a da satisfacție principiilor de echitate. Guvernele federate vor continua, până când contrastele economice și sociale nu vor mai exista, să desvolte un popor sentimente de mulțumire și de solidaritate, pentru a combate un mod mai eficace pe cei cari voiesc să tulbure guvernele în îndeplinirea misiunii lor. Guvernele cred că este indispensabil de a complecta prescripțiunile dreptului comun. Discursul anunță că în curând se va depune un proiect pentru aperarea ordinei publice, prin mărirea prescripțiunilor penale, proiecte de reformă pentru instrucțiunea criminală, pentru despăgubirea condamnaților din eroare judecătorească, de protecțiune pentru comercianți și industriași în contra concurenței răuvoitoare și de protecțiune a averii publice în contra abuzurilor bursei. Discursul relevează necesitatea de a deschide noul sorginl de impozite. Anunță un nou impozit asupra tutunului și regularea finanțelor imperiului în raport cu Statele federate. Noii mitropolit al Blajalal — Schițe biografice — Azi când numirea episcopului Lugoșului, dr. Victor Mihali de Apșa, în demnitatea de mitropolit al Românilor grecocatolici din Transilvania și Ungaria s’a publicat și prin Monitorul Oficial al Statului unguresc, credem interesant a publica următoarele schițe biografice asupra înaltului prelat al fraților noștri de peste munți: Noul mitropolit dr. Victor Mihali este membrul uneia din cele mai distinse și vechi familii române din Maramureș — urmaș al lui Dragoș-Vodă. S-a născut la 1> Maiu 1841 în comuna Jod din Maramureș. Părintele seu, Gavril Mihali de Apșa, a fost vice-comite, deputat, iar mai in urmă membru al Curții de casație din Budapesta, încă la începutul studiilor sale, Victor Mihali a dat dovezi de sîrguință, caracter și de un talent rar. Studiile gimnaziale le-a făcut in Sigetul Marmației, Cașovia, Oradeamare și Târnavia, iar facultatea teologică a terminat-o în Roma, unde in anul 18 ti3 a fost promovat la gradul de doctor în teologie și hirotonit de preot la 8 Noembrie acel an. In anul 1834, reintorcendu-se în Ungaria, episcopul de atunci al Gherlei, răposatul mitropolit Vancea, l’a numit prefect de studii la seminarul geologic, iar de la anul 1865 — 69 a funcționat la numitul seminar și ca profesor de istorie și dreptul canonic. Episcopul Vancea fiind numit mitropolit al Blajului, la 1860 a dus cu sine la Blaj și pe dr. Victor Mihali și l-a numit secretar mitropolitan, asesor consistorial, asesor la tribunalul matrimonial de a doua instanță, in care funcțiune a rămas până la 1875, când abia în etate de treizeci de ani fu numit episcop la Lugoj, unde prin corectitudinea sa in guvernarea diecesei, prin zelul și devotamentul său apostolic și-a câștigat stima, iubirea și respectul tuturor. Pentru meritele sale, Prea Sfinția Sa Papa Leo XLI a numit prelat domestic, asistent la tronul pontifical și conte roman. Murind mitropolitul Vancea în vara anului 1892, sinodul electoral al povinciei mitropolitane s-a întrunit în Dumineca Floriilor 1893 la Blaj, pentru alegerea noului mitropolit. Cele mai multe voturi le-a întrunit dr. Victor Mihali de Apșa și pe baza aceasta a urmat acum numirea sa de cap al arhidiecesei grecocatolice de Alba-Iulia și Făgăraș. -------------------------♦---------------------— Răsboiul chinezo-japonez Gazetele din Londra publică unele amănunte interesante despre luarea l ’art-Arthurului, culese din narațiunile ofițerilor de marină engleză și mai cu seamă a comandantului Pelly, căpitanul încrucișătorului britanic «Porposse», care a asistat in apropiere la lupta ce sa dat. Forturile chineze deschiseră focul în ziua de 20 st. n. la orele 5 dimineața, la care au răspuns îndată bateriile japoneze din pozițiuni foarte bine alese. Lupta a durat până spre seară și Chinezii încetară cel d’intuiü cu focurile. A doua zi, spre revărsatul zorilor, apărură opt corăbii de rasboiu japoneze cu torpilori în fața Port- Arthurului. Navele japoneze se mărginiră insă a supraveghia portul. Chinezii încercară câteva focuri din tunurile cele mai mari, dar nu putură ajunge corăbiile. Nici una nu a fost lovită, numai în apropierea corăbiei «Chioda» căzură șase granate în mare. Spre amiazi se făcu o ceață deasă și începu să plouă. Sub scutul acestei ploui comandantul chinez al Port-Arthurului, Toatai Kung, o lua la fugă și reuși să scape. Către orele 4 zece torpilori japonezi începură un loc de o jumătate oră contra forturilor, pe când bateriile japoneze întrețineau din înălțimi un foc foarte viu. Către seară forturile chineze fură reduse la tăcere și cucerire. A doua zi, când ofițerii vaporului «Porposse» vizitară Port-Arthurul, toate cadavrele erau deja îngropate și totul reparat, așa că domina deja o regulă perfectă și nimic nu trăda lupta din ziua precedentă Lang A., Mercury publică și alte amănunte, din care reese că infanteria japoneză a luat mai toate pozițiunile Chinezilor cu baioneta. Aproape nu s’au tras focuri cu puștile. In marșul de la Taien Wan la Port-Arthur Japonezii găsiră cadavrele unui ofițer și 1i soldați japonezi, mutilați de Chinezi. Li se tăiase capetele și-i desfigurase îngrozitor. Consecința fa că Japonezii nu au dat nici un pardon la cucerirea Port-Arthurului. Cel mai mulți Chinezi au fugit în munți. Numărul trupelor, care au luat parte la lupta aceasta, se evaluează la 13.000 Japonezi și 6.000 Chinezi. încercările fără izbândă ale diplomaților englezi de a se amesteca in conflictul chinezo-japonez și a impune Japoniei mijlocirea lor În favorul Chinei, au produs in Londra nemulțumiri contra Japoniei. Nici svonul răspândit din Londra, că între Rusia și Enginera s-ar fi stabilit o înțelegere asupra tuturor chestiunilor asiatice, nu a putut sdruncina guvernul lui Mikado în executarea tuturor planurilor sale, și operațiunile armatelor japoneze au continuat in ciuda Englitezei. Guvernul japonez a mers și mai departe, trimițând acasă pe d. Derring, care, ca inferior al Sirelui R. Hart și amic al lui Li-Hung-Chang, au fost mai mult un mijlocitor englez decât chinez, și, în sfârșit,—ceea ce a produs în Foreign Guice și City din Londra o mare neplăcere—primind mediațiunea Statelor Unite ale Americei de Nord. Pentru a se răsbuna, Englezii caută să discrediteze pe japonezi în fața lumei, atribuindu-le cruzimile cele mai groaznice. Așa Times publică o corespondență din Hieroshima cu data de 1 Decembrie, comunicând că Japonezii ar fi omorât în Port Arthur aproape pe toți bărbații și ar fi împușcat și măcelărit pe toți prizonierii. Știrea aceasta nu pare a fi adevărată, deja din cauza că dintr’un cuartier general, prin urmare și din Iieroshima, nu s’ar fi permis expedierea unei asemenea depeși, menită să discrediteze armata proprie. Este adevărat, cum am spus mai sus, că japonezii, după ce au găsit cadavrele mutilate ale camarazilor lor, nu au acordat Chinezilor nici un pardon. Nici o armată europeană nu ar fi făcut altfel în cazul acesta și Englezii înșiși au dat în timpul revoltei Șeppilor din India, prin anii 1857— 1853, cu totul alte dovezi de cruzime, când au pus pe Hinduși la gaura tunurilor. ------------------------------------------------------------------------------— O invazie in perspectivă Biruința Japoniei asupra Chinezilor dă loc la multe discuțiuni, pentru că toată lumea se întreabă cu multă dreptate: ce vor deveni Chinezii, reduși la cea din urmă extremitate in urma înfrângerelor atât de cumplite ? Chestia aceasta o discută acum și d. de Kératly ín Figaro și estragem pasagine cele mai interesante din articolul său. Ce va deveni dinastia actuală a rasei madenă care a lăsat să fie târâtă, în organizația sa decrepită, la cea din urmă extremitate ? Nimeni nu poate prevedea ceva. Drumul este deschis astăzi pentru toate intrigele interioare și exterioare. Se poate asigura însă că rezultatul acestui duel oriental va fi urmat de o contra-lovitură serioasă asupra economiei actuale a muncei și a salariului, în Europa ca și in America. Pentru a’i pricepe importanța ajunge să consultăm iscena cea mai recentă. Cerescul imperiu, obosit de lungile veacuri de traiu, se condamnase la nemișcare și izolare. Moravurile sale, gustul seu de servitute, depărtarea sa de curentul modern dictau politica sa retrogradă. De la 1840, Anglia ii soma să-și deschidă porțile opiului din Indii, bumbacurilor din Manchester și creștinismului, declarând că nu este permis unei părți a geniului uman de a se ține departe de mișcarea generală. Jonathan, mai practic decât John Buff, reclamă și obținu, în 1868, tratamentul națiunei celei mai favorizate : libera intrare a Americanilor pe teritoriul chinezesc, reciprocitate complectă în favoarea Chinezilor în Statele Unite. Anglia și Statele Unite nu întârziază a regreta succesele lor diplomatice. Aus-