Timpul, februarie 1895 (nr. 25-46)
1895-02-09 / nr. 31
ANUL AL ȘAPTESPREZECELEA. No. 31 EDIȚIA A TREIA Un exemplar 15 Bani TIMPU ABONAMENTELE In țară pe a ..........................................40 lei • pe 6 luni...................................20 lei „ pe 3 luni...................................10 lei Pentru streinătate, un an . . . . . . . 50 lei Redacția și Administrația — 23. STRADA DOAMNEI, 23 — JOI 9/21 FEBRUARIE 1895 ANIINCIURI și INSERȚII 30 litere petit pag. IV . . . . . 0,40 III ..... . 2,50............... „ II . . . 5,anunciurile se primesc la Agenția Havas, 8 Place de la Bourne Redacția și Administrația STRADA DOAMNEI. 23 — Un exemplar 15 Bani Dragoste fățarnică Cine umblă mult prin lume a putut să observe că soții cari trăiesc reți sunt tocmai aceia cari Își arată cea mai mare dragoste in fața străinilor. Așa fac și liberalii cu Constituțiunea. Intotdeauna, cu saci fără rost, ei fac declarațiuni de dragoste fierbinte către Constituțiune și se construiesc în aprigi apărători ai ei. Ai crede că, în toată lumea, nu se pot găsi mai credincioși, mai nestrămutați constituționaliști decât liberalii noștri. Mai ales acum, cu prilejul legii minelor, dragostea liberalilor pentru Constituțiune a ajuns la exaltare; nu mai poți răsufla de sforăitoarele lor declarații, de vaietele lor că Constituțiunea e în pericol. Și, cu toate astea, nimeni în țară la noi n’a batjocorit și lovit Constituțiunea ca partidul liberal, când a fost la putere, adică atunci tocmai când trebuia s’o respecte, s’o iubească și s’o apere. Fără a mai pomeni de revizuirile de Constituție, impuse de străini sau făcute din cel mai strict interes de partid—cine nu-și aduce aminte de necontenitele și revoltătoarele călcări de Constituțiune săvârșite de liberali în odioasa lor domnie ? Care din prescripțiile constituționale mai rămăsese în picioare ? Libertatea presei nu mai exista, ziariștii erau dați în judecată, saci pândiți pe stradă și bătuți măr, iar localurile redacțiunilor erau devastate. Libertatea întrunirilor fusese nimicită : opozițiunea, chiar cu prețuri fabuloase, nu mai găsea săli unde să-și adune partizanii; și când se găseau săli și se țineau întruniri, niciodată oratorii nu ajungeau la sfârșitul cuvântărilor lor, pentru că bande bete și turbate năvăleau în sală și spărgeau întrunirea, iar când nici bandele nu puteau dovedi, se aduceau armata , baioneta și patul poștei desăvârșeau ceea ce nu mai putea face bâta. Libertatea individuală ajunsese un moft: subt cele mai stupide acuzări, cetățenii neplăcuți regimului erau aruncați în temniță și ținuți cu lunile în prevenție, fără a fi judecați. Averea, libertatea, onoarea și viața cetățenilor erau la absoluta discreție a administrațiunii. Lucrurile ajunseră așa de departe, încât însuși șeful guvernului a mărturisit de la tribuna Parlamentului că «a tolerat procese secundaroase, hoții și asasinate». Opozițiunea nu se putea prezintă la alegere, căci din î nainte era sigură de înfrângere, dar și de frângerea oaselor, de vârsare de sânge. Și dacă, după lupte desperate și jertfe colosale, izbutea să pătrundă în mic numer în Parlament, aci trebuia să tacă, pentru că majoritatea de mameluci îi închidea gura cu mijloacele cele mai brutale. Constituțiunea era deci în fapt desființată: nu era vorba de vre-o atingere parțială și întâmplătoare, ci de o sistematică călcare a tuturor prescripțiunilor sale. Și partidul liberal mai îndrăsnește astăzi să se erigeze în apărător al Constituțiunii, pe care nimeni n’o atacă ? Cum am spus la început, ei fac tocmai ca acei bărbați cari între patru ochi își înjură și maltratează nevestele, iar în fața lumii se prefac că mor de dragul lor. Au batjocorit Constituțiunea, când era pe mâna lor, au maltratat’o, au călcat’o în picioare și acum, în fața lumii, arată pentru aceeași Constituțiune dragostea cea mai netermurită. Din fericire, vecinii, opiniunea publică, știu ce fel de căsnicie au dus liberalii cu sârmana Constituțiune și protestările de astăzi nu pot avea nici un efect. Un guvern ca cel conservator, care în orice ocaziune a arătat Constituțiunii cel mai desăvârșit respect, nu poate să fie nici bănuit că ar cugeta s-o atingă. Și, la toată întâmplarea, nu partidul liberal e acela care ar putea să apere Constituțiunea, când ea ar fi cu adeverat amenințată. Dragostea liberalilor pentru pactul fundamental e o dragoste fățarnică, care nu poate să provoace decât desgustul privitorilor. Căci partidul liberal se înșală, dacă crede că cu fățărnicia va izbuti să șteargă amintirea trecutului. De altminteri, cu ce n’au fost și nu sunt fățărnici liberalii? Cu Coroana ca și cu națiunea, ei s’au purtat rînd pe rînd brutal ori umilit, după interesele gaștei lor. Principii statornice n’au avut și nu pot să aibă. --------------------------+------------- TELEGRAME Situațiunea cabinetului englez Londra, 19 Februarie. Consiliul de miniștri s’a întrunit azi, după o conferință lungă ce d. Rosebery a avut cu regina. Consiliul a discutat, se asigură, asupra situațiunei cabinetului, în urma unicelor majorități ale ultimelor voturi la Camera comunelor. Camera comunelor a respins cu 297 voturi contra 283 amendamentul lordului Chamberlain și a adoptat propunerea lordului Harcourt, de a închide discuția. Apoi s-a votat adresa. împăratul Austriei și președintele Republicei Paris, 19 Februarie, împăratul Austriei a adresat, înainte de plecarea sa, președintelui republicei o depeșă prin care Îl anunță că din cauza tristelor știri ce i-au sosit în privința arhiducelui Albrecht este silit să scurteze șederea sa la Gap-Martin. El va păstra o prețioasă amintire de primirea curtenitoare ce ’i s’a făcut și exprimă recunoștința sa pentru îngrijirile ce s’au luat pentru a-i face șederea plăcută. D. Faure a răspuns că ia cea mai vie parte la pierderea crudă suferită de împăratul, că deplânge acest eveniment dureros și că exprimă Majestății Sale adânca sa simpatie. -------------------------♦-----------------------dat, spre exemplu, pe la Creditul funciar suplimente de împrumuturi peste valoarea imobilului ? Este corect ca aceștia cu ratele neplătite să fie lăsați în pace și neurmăriți nici o dată, pe când conservatorii sunt imediat sechestrați ? Ce să mai vorbim despre turneurile Carada, Sturdza, Stoicescu și C-ie prin toată țara, când sunt alegeri legislative sau comunale, și amenințările făcute debitorilor acestor instituțiuni dacă cumva nu -și dau votul pentru candidații colectiviști ? Dovezi ! Dar le-am culege cu toptanul dacă toate registrele acestor instituțiuni ar fi în mâinile noastre și n’ar avea soarta faimoaselor liste ale acționarilor Băncei Naționale, refuzate cu așa mare încăpăținare celor ce nu fac parte din sfânta biserică colectivistă ! Iată pentru ce am spus și mai repetăm încă o dată : La Bancă întocmai ca la Creditul funciar, colectiviștii sunt obicinuiți să opereze în familie, făcând toate înlesnirile putincioase prietenilor politici și toate dificultățile adversarilor. ------------------------------------------------- DOVEZI! Voința Națională ne face pe ziua de erî o somațiune, poftindu-ne să dăm dovezi despre operațiile în familie care se obicinuesc pe la toate instituțiunile de credit ce se găsesc în mâinile colectivității, cum spre exemplu este societatea Creditului fonciar, Banca Națională, etc. Cu alte cuvinte ne cere dovezi scrise pentru ceea ce francezul numește le secret de Polichinelle Apoi cine nu știe oare că astăzi în țara românească Banca Națională, Creditele fonciar și urban sunt azilurile colectiviștilor, menite a le da prin grase diurne lefurile lor de odinioară pierdute prin schimbarea guvernului ? Care este nenorocitul conservator nevoit să bată la ușa acestor instituțiuni, fără să o fi găsit închisă, și deschizându-se numai atunci când s’a prezentat însoțit, la braț, de vre-un colectivist, om al casei ? Și o dată intrat în cetate, nu se știe oare de toată lumea, că datornicii acestor instituțiuni se împart în două categorii: colectiviștii la stânga, în partea inimei, conservatorii la dreapta, spre a fi înhățați mai cu înlesnire. Ca să dăm dovezi scrise nu este nevoe, când pe toate zilele urlă târgul despre sistemul protecționist pus în practică de colectiviști la aceste instituțiuni față cu prietenii lor politici. Apoi este oare corect lucru ca unor colectiviști, datori vînduți, să li se fi acor(Prin fir telegrafic) Petersburg, 19 Februarie. Marele duce Vladimir va pleca mâine la Viena spre a asista la înmormântarea arhiducelui Albrecht. Viena, 19 Februarie: împăratul a sosit astă-seară la orele 11. A primit depeșe foarte cordiale de condoleanțe din partea împăratului și împărătesei Rusiei, a țarinei văduve și a perechei regale a Italiei, împăratul Wilhelm a cerut ambasadorului său la Viena să-i comunice îndată ce o ști ziua și ceasul înmormântării arhiducelui Albrecht. Circulă știrea la Arco că împăratul Wilhelm va asista la înmormântare. Prin una din ultimele sale dispozițiuni arhiducele defunct a declinat cu mulțumire coroane și flori și a rugat ca banii ce vor costa acestea să se întrebuințeze pentru pomană săracilor sau pentr parastase. Președinții celor două# Camere din Viena și din Budapesta au estimat în ședință marea durere a popoarelor Austriei și Ungariei pentru moartea arhiducelui Abrecht și au relevat marile sale merite. Camerele au autorizat pe președinții lor să exprime împăratului adâncele lor condoleanțe. Ședințele s-au ridicat spre semn de doliu. Magnații vor trimite o deputăție la înmormântare. Toate orașele provinciilor, fără deosebire de naționalitate, anunță manifestațiuni de doliu. Peste 40 de telegrame de condoleanță au sosit in timpul dimineței printre care una a regimentului rusesc, al cărui șef era arhiducele defunct; regimentul va trimete o deputăție la înmormântare. Transportarea corpului la Viena se va face probabil Joi seara. Berlin, 19 Februarie. Împăratul și prințul Henri au făcut vizită He lui de Szeegenyi, ambasadorul Austriei, la care au statug de ceas ; ele s-au exprimat adâncele lor condoleanțe. Demnitarii curții, șefii autorităților, tot corpul diplomatic au exprimat condoleanțele lor d-lui de Szpegenyi. Athena, 19 Februarie. Regele a făcut să se exprime condoleanțele sale ministrului Austriei. Guvernul elen a transmis de asemenea condoleanțele sale d-lui de Kalnoky prin mijlocirea d-lui Mănos, ministrul Greciei la Viena. Münich, 19 Februarie. Curtea a luat doliu pentru patru săptămâni. Sofia, 19 Februarie. Moartea arhiducelui Albrecht a făcut o dureroasă impresie. Drapelul negru râ fâie deasupra palatului princiar și la agenția Austriei. Prințul a trimes o depeșă de condoleanțe arhiducelui Frederic, Madrid, 19 Februarie. Curtea a luat un doliu de 28 zile cu ocazia morții arhiducelui Abrecht. --------------------------------------------------acolo, a cărui denumire turcească Adamklissi, biserica oamenilor, derivă de la ornamentul său sculptural de altă dată și a trecut asupra unui sat din apropiere, s-a dovedit în urma cercetărilor recente a fi o piatră de demarcațiune a istoriei împărătești romane și una din operele architectonice cele mai remarcabile ce ne-a lăsat antichitatea. Deja locul unde a fost găsit oferă un interes ciudat. In țara muntoasă, care interzice Dunărei trecerea directă în mare și o silește să facă un ocol lung înspre Nord, calea de comunicație naturală este o scobitură largă, care se întinde de la Cerna-Vodă la Constanța, anticul Tomi. De o generație o cale ferată străbate valea aceasta, care se va lega cu căile ferate ale continentului cu superbul pod, care se construește peste Dunăre la Cerna-Vodă. In antichitate malul său a fost acoperit cu renumitele diguri, care poartă in gura poporului numele lui Traian. Acestea sunt trei linii de apărare mari, care se pot urmări încă acum cale de 60—70 kilometri. In legătură vădită cu aceste fortărețe militare stă monumentul Adamklissi. De mult a dispărut podoaba, care o înconjura din toate părțile, dar în forma sa originară chiar produce o impresie grandioasă. Terenul, care se compune din var de Jura, are un relief de o înălțime de 500— 600 picioare. In succesiune monotonă se schimbă părți mai ridicate și mai joase, în ale căror adâncimi se găsesc adesea elemente pietroase. Regiunea pare pustie. Observând cu atențiune se zăresc îci și colo o câmpie arată, o turmă, o linie telegrafică și câte o dată un car țărănesc. Drumul e însă de multe ceasuri până găsești un sat. Locuințele sunt ascunse prin văile pe unde s’a putut găsi apă și unde se frâng vânturile, care ridică pe șosele grămezi înalte de praf. Colibile au forma peșterilor și sunt pe jumătate îngropate în pământ. Totul face impresia ca și cum nu s’ar fi schimbat nimic din vremea Tristelor lui Ovidiu. Deja compunerea populației in sine, multicolora amestecătură a raselor de Tătari, Turci, Greci, Țigani, Bulgari și Români din Transilvania adunate aci, dau o imagine a mizeriei rămasă staționară în cursul veacurilor. Printre satele din Dobrogea, Adamklissi se bucură singur de un isvor curgător. O fășie subțire de apă curge în vale și explică aci existența unui mic oraș roman. Cursul zidurilor de împrejmuire urma turnurilor și edificiilor publice s’a conservat în formațiunea terenului, o poartă ruinată a mai rămas în picioare; descoperiri de inscripții au dovedit numele ei: Tropheum Traiani. Numele acesta mândru ea l’a purtat după monumentul rădicat de împăratul Traian, care stă deasupra ei pe o înălțime pleșuvă. Acesta are forma unui turn rotund masiv, care posedă încă acum un diametru de 27 metri și o înălțime de 18 metri. Pentru că nu există în tradițiunea noastră, se pricepe ușor cum monumentul acesta a putut fi uitat cu desăvârșire. In 1837 o misiune de ofițeri prusieni, cerută de Sultanul Mahmud II de la regele Frederic Wilhelm III pentru a reforma armata turcă, și trimisă íntâia în Bulgaria pentru a încerca apărările de la Dunăre, l-a găsit. Sufletul acestei misiuni a fost mareșalul conte Wellmuth de Moltke, care a publicat mai târziu cunoscuta sa carte asupra Turciei, aci Moltke descrise arhitectura monumentului, recunoscu că a fost îmbrăcat cu reliefuri și columne și stabili origina sa romană, impresia localității, vecinătatea pomenitelor diguri, poate și gândul la ruinele analoage de la Via Appia îl făcură să bănuiască că ar fi mormântul unui căpitan roman. Vizitatori, cari au străbătut mai târziu aceste locuri, nu au desvoltat ideea aceasta fondamentală, ci au întunecat mai mult hipotezele; o lumină provizorie desvălui academicianul vienez Eduard Sacken, descoperind în desemnul unui basrelief figura unui barbar dac. Când Dobrogea fu cedată Românilor, un cercetător meritos pentru Muzeul din București și antichitățile patriei sale, d. senator Gr. G. Tocilescu, se interesă de problema aceasta cu tot focul științific. După multe săpături descoperi în ruinele din jurul monumentului o mulțime de sculpturi, a căror originalitate necunoscută provoacă surprindere și când ghici în fără miturile unei inscripții colosale titulatulatura împăratului Traian, care deslega sensul problemei, continuă a cerceta și ceru un ajutor din Viena. Intr’o toamnă anevoioasă George Niemann conduse săpătura complectă a ruinei și ca fruct al interprinderilor sale tehnice ne dărui un model de gips, care reprezintă restabilirea monumentului. Unul din elevii școalei noastre, d-rul Moriz Dreyer, găsi în Constantinopole o sculptură rătăcită; eu însumi am luat parte de doua ori la cercetările din localitate și o publicațiune îngrijită de Hölder din Viena va arăta în curând rezultatele obținute. Această operă foarte îngrijită, care apare într’o ediție germană și una română, o datorim prețiosului nostru prieten Nicolae Dumba ca un dar ce voia să ofere științei și țarei românești. De când puterea de expansiune a Statului român găsise la cursul Rhinului și al Dunărei fruntarii exterioare și în urma politicei primului monarh, găsise liniștea interioară, nu s’au purtat în Nordul continentului râsboaie atât de înverșunate ca luptele lui Traian din Dacia. In lungul șir al popoarelor râsboinice barbare, care amenințau granița imperiului de la Moldova până în sus spre Boemia, Dacii, o rasă tracică care se înmulțea repede și locuia prin Banat și România, ajunseseră la rangul unei puteri mari. Cezar voise să-i râpună, August II slăbise printr’o schimbare parțială a părților locuite. Domițian ’i învinsese într’un räsboiu. Puterea fizică, împerechiată cu curagiu pios și încăpățânare sălbatecă, părea că -i face neresistibili; prin previziunile de aur ale Transilvaniei ei ajunseseră la bogăție ; prin primirea elementelor romane ajunseseră la disciplină și la o civilizație oarecare; și pe lângă toate aveau în regele Decebal un căpitan îndrăsneț, care nitria planurile cele mai mari și căuta realizarea lor prin relațiuni întinse. A fost o fericire pentru Roma, că după tulburări interne și un șir de regenți slabi, a căpătat in cavalerescul Spaniol Traian un căpitan născut, care preveni o lovitură capitală. Și acum încă puternicii pilaștri de piatră ai unui pod peste Dunăre la Turnu-Severin și inscripția unei strade de la Porțile de fier de lângă Orșova dovedesc seriozitatea cu care a pregătit atacul. Și totuși un prim rasboiu de două ani a sfârșit cu o pace insuficientă. A trebuit o concentrare nouă, la care s’au atras chiar legiunile armatei Rhinului, pentru a deveni după trei ani stăpânul dușmanului Biruința sa finală din anul 107 d. Chr. fu apoi o distrugere totală. Decebal se sinucise cu sabia, nobilimea bau otravă, popoprul emigră cu cârduri și o colonizare nouă, energică distruse limba până la unele urme, râmase în limba română. Toată această dramă e povestită pe superbul relief, care ornează columna lui Traian din Roma. Dacă înțeleg bine povestirea aceasta figurată, Traian a început râsboiul al doilea la Marea Neagră. Barbarii trecuseră aci Dunărea, erau gata să dea asalt digurilor din Dobogea și aproape de victorie, când Traian aduse ajutor. Lupta aceasta grea va fi fost motivul pentru care simbolul triumfului din întregul rasboiu s’a așezat pe un loc depărtat de la scena adevarată. Printre monumentele prin care popoarele antice își celebrau isbânzile, cel mai obicinuit era Trophea a cărei origină se găsește la Greci, într’adevăr, după epoca lui Outer, dar tot în anticitate destul de depărtată. Ideea acestor monumente purcede din imaginația populară care își închipuia că sufletele celor morți au o înrâurire râăfăcâtoare în contra căreia trebue să te aperi. Aceste monumente de amintiri și tot o dată de apărare se făceau în modul următor : Pe un loc mai înalt care domina câmpul de luptă, se ridica o movilă de pământ sau de piatră, se infigea o prăjină și pe un alt semn transversal se agața armura râsboinicului ucis; în vîrf se punea coiful. Această amintire și totodată sperietoare era menită a râspândi groază și a slăvi divinitatea care a dat izbânda. D În asemenea monumente râsboinice și primitive pe care chiar dușmanii le respectau, a născut ideea de a ridica adevarate zidiri neperitoare de piatră sau de aramă, în forme variate care în urmă s’au desvoltat artistic, mai ales la Romani. Chiar arhitectura renascerei a moștenit această formă pe care o vedem utilizată intr’un mod monumental în palaturile veacului de mijloc, ca ornamentare. Arhitecții romani au întrebuințat ideea și au desvoltat-o într-un mod măreț, mai ales acolo unde era vorba de a impresiona popoarele barbare prin amintirea puterei și a victoriilor romane. Multe din aceste monumente au pierit, de pildă, tropheele superbe pe care le-a ridicat Drusus pe malul Elbei, Germanicus pe țârmul rîului Weser, Pompeius pe un munte al Pirineilor. Avem însă și astăzi în ruina unui turn lângă Nizza la picioarele Alpilor maritimi (La Turbia) un monument, pe care îl ridicase August după învingerea popoarelor alpine. Și arhitectul care a ridicat monumentul de la Adamklissi a urmat aceeași tradițiune; opera sa ne face să ne închipuim o categoria întreagă de monumente analoage care au dispărut. Semnul și amintirea victoriei erau la ADAMKLISSI (Conferință ținută la Viena cu ocazia aniversării existenței de 25 de ani a societăței arheologice) Malul măreț negre udat de Dunăre, actuala Dobroge, de pe vremea exiliului lui Ovidiu, țara clasică a plângerilor și lamentațiunilor, se apropie sub domnia română de timpuri mai fericite și dă chiar o comoară ascunsă, pe care nimeni nu ar fi bănuit-o acolo. Un monument aflător