Timpul, august 1899 (nr. 171-195)

1899-08-05 / nr. 174

ANUL AL DOUĂZECI ȘI UNU — NO. 174 UN NUMÉR 10 BANI ABONAMENTELE In țară pe un an................................. » pe 6 luni................................... » pe 3 luni................................... Pentru strâinătate un an . . 30 lei 18 lei 10 lei 50 lei ■ n Pari» ziarul nostru se găsește cu 0,20 b. Numărul la Agence de iont naux étrangers rue de Maubert, 69 și la toate chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei — 70 EDIȚIA A TREIA TIMPUL aammmmmmmmmmmmmammmmmmam ARGUMENTEZI DECLARAȚII Drapelul, ziar național-liberal, se ocupă și el tu numărul său de íercuri cu chestiunea justiției administrative, însă calm și obiectiv, cu seninătatea recerută în asemenea chestiuni, și cu seriositatea unui organ de publicitate care se respectă și -și respectă cititorii. Dar pentru ce această constatare, se vor întreba unii. A discuta serios și obiectiv nu este oare o elementară datorie pentru presă, și nu e de prisos să relevăm un asemenea fapt, când se presupune că toți își îndeplinesc această datorie elementară ? Intr’adevĕr, așa ar fi, dacă presupunerea ar corespunde cu realitatea. Din nenorocire, nu e așa. In cazul de față constatarea își are importanța ei, mai ales fiindcă cel l’alt ziar care se intitulează național-liberal și care revendică puterea ca un patrimoniu usurpat, organul fracțiunei sturdziste, după ce a văzut în proectul guvernului un pericol național și un atentat la pactul fundamental, și-a continuat așa zisele aprecieri cu tot felul de necuviințe la adresa noastră, și a terminat cu o declarație care va rămâne o pildă nemuritoare de donchișotism în analele presei noastre. Intr’adevĕr, Voința Națională, ca să «sfârșească» odată cu discuția asupra proectului justiției administrative, a publicat în numărul ei de la 17 iulie următoarea declarație: «Fiind siliți a discuta un proect al guvernului, am întreprins o polemică cu ziarul Epoca, în care s’a amestecat, naturalmente, și Timpul. Am spus că, conform art. 130 din Constituțiune, nu se poate înființa justiția administrativă. Epoca și Timpul au respins, cum s’au priceput, argumentelor noastre... dar la urma urmelor amândoue declară că ne-au învins. Pentru a termina, declarăm și noi că nu se poate și nu se va putea înființa justiția administrativă, în nici un chip și sub nici o formă. Declarăm că contenciosul administrativ, cu sau fără Consiliul de Stat, nu se va reînființa în țara românească. Viitorul va dovedi că guvernul actual n’a știut ce a spus in programul de la Iași». Am comentat la timp această hazlie declarație, și dacă o reproducem, o facem numai ca să se vază mai bine contrastul dintre modul cum «discută» organul fracțiunii sturdziste și obiectivitatea Drapelului. Iată acum și un fragment din articolul Drapelului de elt : Nu vom tăgădui oportunitatea acestei reforme, nici nu vom discuta dacă e sau nu constituțională. «Arbitrariul administrativ», la noi, este o nenorocită realitate constatată și mărturisită de toată lumea, și e datoria noastră a tuturor să întâmpinăm cu imparțialitate orice încercare sinceră de a-i pune stavilă. Din textul declarației primului-ministru se vede, întrucâtva, și cum crede guvernul să înfrâneze arbitrariul administrativ Se va da unei «instanțe supreme», care va funcționa la ministerul de interne, competența de a judeca conflictele dintre administrație și cetățeni și de a decide, după ascultarea ambelor părți, asupra diferendelor, care până acum erau tranșate în mod definitiv de către ministru. Timpul adaugă că membri acestei instanțe supreme vor fi inamovibili pentru a putea fi astfel presupuși independenți. Așteptăm să cunoaștem textul proectului pentru ca să ne pronunțăm în cunoștință de cauză asupra reformei pe care ne-o pregătește guvernul. Drapelul mai face câteva observațiuni, asupra cărora vom reveni de îndată ce se va face cunoscut proectul comisiuneî întocmite pentru alcătuirea lui. Ceea ce am vrut să relevăm este: înteia că nu toată presa își nesocotește datoriile elementare ; al douilea, că felul de a discuta al Drapelului contrastează isbitor cu al Voinței Naționale, și al treilea, că din cele două fracțiuni liberale, numai fracțiunea sturdzistă s’a declarat contra proectului d’a se înființa o justiție administrativă, și aceasta fără produce argumente pentru justificarea atitudinei sale. Comparația pe care am făcut-o e foarte puțin favorabilă pentru organul fracțiunei care revendică puterea ca un patrimoniu usurpat, și ar fi de dorit să-i servească de pildă pentru viitor. Cât despre elementele pe care Voința le-a avut în vedere când și-a făcut declarația de la 17 iulie, ele au rămas secretul ei. Până când va bine-voi să se explice, rămâne în picioare explicația noastră, cum că erudiții de la organul sturdzist, în disperare de cauză, au recurs la acea declarație, în speranța că vor face pe cei naivi să-î crează grozavi și teribili, de vreme ce nu izbutisera să facă pe cei inteligenți să-i crează erudiți. ---------------------- -WBBKW----------------------- TELEGRAME Măsurile de ordine în Paris Paris, 15 August S’au luat măsuri de ordine viguroase în strada Chabrol, împrejurul domiciliului d-lui Guérin. Strada e păzită de agenți și guarzi municipali. D. Guerin a înălțat pe acoperișul imobilului un drapel tricolor cu inscripția : «Franța Francezilor». Sănătatea lui Labori Rennes, 15 August Starea d-lui Labori e pe cât se poate de satisfăcătoare. Nu s’a produs nici o complicație. E probabil că la deschiderea ședinței de mâine d. Demange va cere în numele lui Dreyfus amânarea procesului până când d. Labori va fi restabilit. Chirurgii cred că desbaterile vor putea continua Luni. Autorul atentatului n’a fost încă găsit. Rennes, 15 August D. Labori primește o mulțime de scrisori și de depeși care desaprobă atentatul și îi urează o grabnică însănătoșire. Rana n’a fost încă explorată. Dacă nu se va ivi nici o complicație de Labori va intra în convalescență peste 8 zile. Spre seară sau mâine se va căuta mersul glontelur prin ajutorul radiografiei, pentru a se putea hotărî dacă e nevoe de a-l extrage. ------------------------------------------------------------------- FRUNZARELE- Foile de viță Tot după d. Grandeau, ca și după alți autori, foile de viță constitue un escelent nutreț. Boii și oile le mănâncă bucuros până sunt încă verzi, adică până când influența frigului începe să le facă să cadă. Foile care cad pe jos deja veștede nu mai sunt bune pentru hrană. Experiența a dovedit că rămășițele de sulfat de cupru întrebuințat pentru a combate mana nu prezintă nici un inconvenient la întrebuințarea foilor de vită ca hrană pentru vite. Foile pot fi consumate verzi, veștejite, conservate în grămezi sau dospite. După d. A. Müntz, compoziția foilor de viță proaspete și veștejite este in mijlocie următoarea: Ele au, zice Grandeau, aproape aceeași compoziție ca luternele de bună calitate, pe care le pot înlocui, ca nutreț, în greutate egală. D. A. Müntz face de ani de zile cercetări în viile din Franța ca să stabilească, pe regiuni, producțiunea mijlocie a foilor pe un hectar de vie. Iată rezultatele la care a ajuns: Foi proaspete Foi veștejite în kilogr. în kilogr. Sud, șesuri . 5.000 la 9.500 2.000 la 3.800 — dealuri . 2.500 » 5.500 1.000 » 2.200 Roussillon,șesuri 3.200 » 4.200 1.280 » 1.680 —• Gironde , dealuri 3.500 » 4.000 1.400 » 1.600 . . 4.700 1.880 Champagne. . 3.000 la 5.200 1.200 la 2.080 * N j ’ A se vedea No. de la 2 August al Timipului. Proaspete Veștejite la sută la sută Materii azotate .... 3.8 11.0 Materii grase .... 2.3 3.5 Materii extractive2 . . 18.5 51.0 2) Scrobeală, zahăr, etc. Celulosă........................... 2.0 8.5 Apă.............................................67.0 15.0 IN JURUL PROCESULUI DIN RENNES Primele deposiții Sub titlul „ Primii martori", Le Temps publică un interesant articol, pe care îl rezumăm aci. După ascultarea celor dintâi martori, se poate vedea că nimic nu va rămânea în umbră, că toate legendele vor fi discutate, că adevărul va fi restabilit de către martori, cari sunt deciși să spuie totul tribunalului care vrea să audă totul. O primă legendă a fost deja sdrobită ; aceea care se baza pe pretinsele documente și pe pretinsele mărturisiri ale doctorului franson. Un raport oficial al doctorului însuși, citit înaintea tribunalului, reduce la proporțiuni modeste toate aceste povești. Ranson a examinat pe Dreyfus în momentul îmbarcărei sale pe insula Rea și atunci ș i-a găsit în buzunarul vestei o copie aproape exactă a borderoului. Dar cum acuzații au dreptul să cunoască piesele pe baza cărora sunt urmăriți, nimic nu este anormal aici. Depozițiunile d-lor Delaroche-Vennet și Paléologue au luminat cu desăvârșire chestiunea traducerei faimoasei depeșe a lui Panizzardi. In sfârșit a venit depozițiunea mai dramatică a d-lui Casimir Périer, fost președinte al Republicei. D. Périer și-a cofirmat pur și simplu depozițiunea sa făcută înaintea Camerei criminale de la Casație. A repetat că generalul Mercier, întreținându-l despre procesul Dreyfus, îi spusese JOI 5/17 AUGUST 1899 UN NUMÉR 10 BANI ANUNCIURI SI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV . . . 0.40 Reclame . ... * III . . . 2.50 » ..... II . . yggf In Paris anunciurile se primedor la Agenția Havas, 8 place de la Bourg«, REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei — 70 Dacă exprimăm, zice d. Grandeau, aceste cantități în echivalență de fen, după conținutul lor în materii azotate, găsim că hectarul de vii poate da o greutate de foi reprezintând: Pentru Sudul Franciei, de la 2100 la 3600 klgr. fân de livezi naturale ; Pentru Sud-Vest: 2,900 klgr. făn; Pentru Champagne, de la 1,500 la 2,500 klgr. fen de livadie. Aceste cifre, obținute de d. Müntz în podgorii aflate in condițiuni normale, dovedesc că via poate să dea, după cules, prin foile sale, o cantitate de nutreț care să echivaleze cu o coajă de făn cu rendiment de mijloc pe o aceeași suprafață de livadie. Această socoteală e însă făcută pentru livezile din Franța. Am văzut însă că ale noastre nu dau decât o mijlocie de 18.4 cântare metrice la hectar. Așa că e probabil că la noi viile, care se cultivă numai pe haraci, cu coarde multe și înalte, ar da un rendiment mijlociu de foi mai mare poate decât în Franța. Dar să nu luăm decât mijlociu din Franța, tot vom avea, după socotelile d-lui Müntz, o recoltă de foi de viță reprezintând 2500 klgr. fon de livadie la hectar. Cum seceta n’are aceeași influență asupra viței ca asupra ierbei, din cauza adâncimei la care pătrunde tn sol rădăcinele viței, această mijlocie am putea-o calcula chiar pentru anul acesta, cu atât mai virtos că e știut că viilor le-a mers estimp foarte bine. Cele 140,000 de hectare de vie ne-ar da anul acesta o cantitate de foi care ar echivala cu 3,500,000 cântare metrice de fân bun, care, câte 8 lei suta de kigr., ar prețui 28 de milioane de lei. Aproape a treia parte a cantității de fân pe care-l produce țara în anii de mijloc. E bine ca lumea care are vii să cunoască această bogăție, care de obiceiu se pierde, care se poate folosi în toți anii pentru hrana vitelor, dar care mai ales într’un an de lipsă de nutreț, ca cel actual, poate aduce o mare ușurare. Și mai e vreme destulă pentru ca chiar de acum incolo administrația să pună în vederea tuturor proprietarilor de vii folosul pe care-l pot avea din foile de viță ca nutreț pentru vite. Și în toate comunele în care se află vii s’ar putea afișa instrucții tipărite asupra modulul lor de întrebuințare ca nutreț. Pe același afiș s'ar putea adăuga și instrucțiile privitoare la folosirea frunzarelor, și în genere a tuturor mijloacelor practice pentru hrana economică a vitelor. Pentru conservarea foilor de viță se procede întocmai ca și pentru conservarea frunzarelor. Tescovina din care s’a extras tot vinul, dacă nu e distilată, poate servi ca nutreț foarte bun pentru oi. Proporția tescovinei în raport cu vinul e considerabilă ; ea poate să atingă până la 850 klgr. la hectar. Tescovina se conservă în căzi, tocitori, putini, stratificată cu sare (5 ° C din greutatea tescovinei), care contribuie nu numai la conservarea ei, dar și la Îmbunătățirea gustului. O vae poate fi iernată dându-i-se 3-4 klgr. pe zi de tescovină amestecată cu puțin fân, paie, etc., sau numai 2 klgr. dacă e scoasă puțin și la pășune. Viile noastre pot da vr’o 70 milioane de klgr. de tescovină, o cantitate egală cu aceea a fânului adus din Ungaria. D. Müntz s’a întrebat dacă recoltarea foilor de viță de pe coarde poate avea vre o influență păgubitoare pentru vie și după esperiențele făcute a ajuns la convingerea că nu poate avea nici o influență păgubitoare. Singura precauțiune de luat este de a nu aduna foile de viță decât după coacerea coardelor, operațiune care, fiind dată clima noastră, se poate face de la jumătatea lui Septembrie încolo. Înainte de a termina trebuie să atrag atențiunea asupra plantelor care trebuiesc prescrise de la hrana vitelor ca vătămătoare. Acestea sunt: cetișul (cytisus Laburum), tulichina (daphne mezereum), tisa (taxus), scumpia (rhus toxicodendron) oțetarul (ailantus glandulosa), migdalul, laurul și merișorul (buxus). Unele din aceste esențe sunt veninoase, altele, prin aroma lor prea tare, sunt improprii pentru consumațiune. Dar pădurile noastre sau nu conțin de loc aceste esențe sau le conțin în proporție neînsemnată. S’a crezut de unii că salcîmul e otrăvitor pentru cai. Frunzarele de salcîm nu sunt de loc vătămătoare și constituie unul din nutrețurile cele mai bogate în substanțe nutritive. Ceea ce e vătămător e coaja de salcâm, dar am arătăt că pentru facerea frunzarelor nu se întrebuințează decât rămurelele până la diametrul de 6 milimetri, sau cel mult un centimetru. Am arătat mai sus ce zice d. medic veterinar N. Filip despre foile de frasin ', că ar fi iritante, din cauza cantaridelor, care -și depun secrețiunile pe ele. Tot d. Filip ne spune că foile de nuc ar avea proprietatea de a împedeca secrețiunea laptelui la vaci, îmi fac o datorie a semnala părerea d-lui Filip. Cât despre pin — care dealtmintrelea e destul de rar la noi — am spus în alt articol că vitele nu-l mănâncă bucuros, din cauza bogăției sale în substanță rușinoasă mirositoare. Din toate câte am spus până aci, se poate vedea că țara noastră produce, deosebit de fân, paie și coceni, o mare cantitate de alte nutrețuri, care în genere nu sunt utilizate, dar care mai ales într’un an sărac în nutreț, poate să îndestuleze toate nevoile. Mi se va face poate obiecțiunea că țăranul nostru nu primește bucuros inovațiunile și că e greu să-l faci să iasă din obiceiurile lui. Această obiecțiune nu e justificată. Țăranul român nu e retractai la nici un progres; e destul să știm că e inteligent, mai inteligent decât țăranii națiunilor celor mai civilizate, pentru ca în mod logic să tragem concluzia că e primitor de soluțiuni practice. Dar trebuie ca cineva, ca cei mai cuminți, cei mai învățați, nu numai să-’i arate drumul cel bun, dar să-’i facă demonstrația un fapt. Numai atunci țăranul nostru va urma povețele sale. De altmintrelea e și firesc să fie așa și așa a fost, este și va fi tn toată lumea. Dacă crede cineva că, în regulă generală, țăranul francez, german, etc. își schimbă sistemul culturel sau introduce inovațiuni până când nu vede că altul a făcut’o și a dobândit un avantaj, acela se înșeală. Țăranul român de peste Carpați e rudă de aproape cu cel de aici și cu toate astea urmează toate progresele în agricultură. Doar nu ’și-a Închipui cineva că țăranul român de peste munți a inventat el însuși toate îmbunătățirile realizate în diferitele culturi sau că le-a pus in aplicare citind reviste agronomice, etc. Azi e în stare să facă și asta, însă până să ajungă aici, a trebuit ca pilda mai marilor lui să-l serve de învățător. Această pildă trebuie s’o dea înainte de toți marii proprietari. In mâna lor stă în mare parte progresul economic al acestei țări. Odinioară legăturile dintre marii proprietari și țărani erau mai strânse decât astăzi. Ele s’au slăbit în urma înlesnirei comunicațiilor și a progreselor realizate în viața orășenească. Nu mă îndoiesc însă că patriotismul lor le va îndemna să se întoarcă la plăcuta și poetica viață câmpenească și să serve țăranilor de învățători și ale protectori, cum au fost moșii și strămoșii lor. Dar observ că am alunecat aci pe o pantă care ese din cadrul studiului ce mi-am propus și că am atins o chestie care merită a fi tratată altfel decât un treacăt. Ea comportă un studiu serios și amănunțit, îmi rezerv a-1 face cu altă ocazie. Al. Ciurcu. -------------------------►#*&*- -.............—•— că o piesă secretă va fi comunicată consiliului de résboiu, dar el n’a înțeles nici o dată că aceasta se va face fără știrea acuzatului și a apărătorului său ; a povestit apoi demersul pe care Imperatul Germaniei l-a făcut atunci pe lângă dânsul prin contele de Muenster și cum incidentul diplomatic s-a regulat fără dificultate. In sfârșit a explicat modvele demisiunei sale de la președinție. Acesta-I fondul depoziției lui Périer. D. Périer a mai protestat cu violență în contra unei scrisori semnate Dreyfus, în care acesta povestea că președintele promisese că procesul din 1894 nu va fi judecat în ședință secretă și că președintele și-a ținut promisiunea. Totul se mărginește la un demers făcut de d-nii Waldeck-Rousseau și Reinach, cărora d. Périer le-a respins că nu poate nimic personal și că va comunica aceasta consiliului de miniștri. Să se facă lumină. Incidentul diplomatic din 1895 Fostul președinte al republicei, d. Casimir Périer, a făcut importante destăinuiri înaintea consiliului din Rennes, mai ales asupra incidentului diplomatic cu Germania din 1895, provocat de știrile ziarelor franceze cum că borderoul s-ar fi găsit în localul ambasadei germane din Paris. D. Périer a vorbit despre o depeșă care i-a fost remisă de contele de Müenster, din partea imperatului. Iată textul acestei depeșe: «M. S. Impératul, având toată încrederea în realitatea președintelui și guvernului republicei, roagă pe excelența voastră a spune d-lui Casimir Périer că dacă este dovedit că ambasada Germaniei n’a fost niciodată implicată în afacerea Dreyfus, Majestatea sa speră că guvernul republicei nu va evita să o declare. Fără o declarațiune formală, legenda pe care presa continuă a o propaga pe seama ambasadei Germaniei va compromite situațiunea reprezentantului împăratului“. (Semnat) De Hohenlohe Din declarațiile fostului președinte al republicei resultă că acest incident n’a avut un caracter acut, și că s’a aplanat fără greutate. Din potrivă, generalul Mercier a presintat acest incident cu mult mai grav, afirmând că era cât pe act să se declare resbonul între Franța și Germania. Esterhazy și Henry Ziarul Times din Londra a publicat deunăzi o notă că deosebit de comunicările enumerate în borderou, peste 160 de documente foarte importante au fost predate în diferite epoce colonelului Schwarzkoppen de către Esterhazy, în calitate de mijlocitor și complice al lui Henry. Unul din aceste documente conținea informațiuni amănunțite asupra planului general de mobilisare a armatei franceze. Profitul acestui trafic era împărțit între Esterhazy și Henry. In cercurile diplomatice din Paris, Henry era considerat ca adevăratul trădător, cu câteva luni înainte de arestarea și sinuciderea lui. Și deosebit de Germania, care era puterea cea mai direct interesată, mai multe guverne europene au primit informațiuni în această privință încă de la începutul anului 1898. Corespondentul din Londra al ziarului Matin a intervievat pe Esterhazy în această privință. Fostul comandant se apără zicând că i-ar fi fost imposibil, atât lui, cât și colonelului Henry să aibă informațiuni asupra planului de mobilizare. De altă parte însă, d. Simenoff, corespondentul din Rennes al unui ziar rusesc, a telegrafiat d-lui Blowitz asupra acelei note și acesta i-a răspuns imediat: «Avem dovezi despre ceea ce afirmăm». D. Joseph Reinach, întrebat de un redactor al Agenției Naționale din Paris asupra complicității lui Henry cu Esterhazy, a răspuns: „ Procesul ce mi s’a intentat de d-na Henry are tocmai ca obiect o serie de studii istorice în care am stabilit complicitatea lui Henry cu Esterhazy. Nu cunosc isvoarele informațiunilor lui Times. Eu nu pot decât să vă rog să ’mi cetiți articolele din Siecle. Precum știți, concluziile mele principale au fost adoptate de d-nii Jaurès, Clemenceau și Ranc. ------------------------W**î------------------------COMPLOTUL DIN FRANȚA Telegramele din Paris ne-au adus știrea că un mare număr de arestări s’au făcut acolo și că arestații sunt bănuiți de complicitate intr’un complot regalist contra Republicei. Asupra acestor arestări ziarele din Paris ne aduc următoarele detalii : După moartea președintelui Republicei, Felix Faure, guvernul descoperi că se organizează un complot Orleanist. Ducele de Orleans plecând din Palermo la Bruxelles, primi o telegramă, cifrată în acel oraș. Telegrama zicea următoarele: