Timpul, octombrie 1899 (nr. 220-244)

1899-10-14 / nr. 231

ANUL AL DOUĂ­ZECI $1 UNU — No. 231 In țară pe un an...........................................30 lei » pe 6 luni....................................18 lei­­ pe 3 luni....................................10 leî Pentru străinătate un an . . . .50 lei In Paris ziarul nostru se găsește cu 0,20 b. Numărul la Agence de journaux étrangers rue de Maubert, 69 și la toate chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei — 70 TIMPUL ....... n­­ ....... ......... ■ UN NUMĂR 10 BANI ABONAMENTELE EDIȚIA A TREIA JOI 14/26 OCTOMBRE 1899 UN NUMĂR 10 BANI anunciubTIF inserții Linia 30 litere petit pag. IV . . . 0.40 Reclame . . . . » III . . . 2.50 » . ...» II ... 5.— In Paris anunciurile se primesc la A­­genția Havas, 8 place de la Bourse. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Călen Victoriăt — 70 CRIZA ECONOMICA Opoziția găsește că guvernul actual este în mare parte culpabil de criza care bântue așa de amarnic țara. O ast­fel de învinuire nu ne miră când vine de la cei cari din ignoranță aruncă tot în spinarea guvernului. Este un în est din tradiția politicei de răspântie : dacă plouă prea mult, e de vină guvernul; dacă nu plouă destul, tot guvernul e de vină. Ne miră însă și ne mâhnește când oameni reputați serioși se scoboară la acest nivel. Că este în țară o grea situație eco­nomică, cine poate tăgădui lucrul? Țară agricolă, țară importatoare a mai tuturor necesităților pe care le plă­tește în străinătate cu exportul pro­duselor ei agricole, este firesc că a­­tunci când vine un an în care recolta orzului, ovăzului și a grâului stă mai jos de­cât in anii cei răi, este firesc ca echilibrul economic să fie tulburat. Nimic mai ușor de­cât să calculezi câte milioane de hectolitre în minus s’au produs anul acesta și prin urmare și câte—foarte multe—zeci de mili­oane de lei nu au putut să intre în țară. Cine nu înțelege că atunci când o așa de însemnată sumă de aur lip­sește din economia țărei, fatal se pro­duce lipsă, tulburare și la urma ur­melor și oare­care neîncredere? Știm că aceste împrejurări sunt tre­cătoare. Vedem cât de frumoase se anunță recoltele anului viitor, și din experiență cunoaștem ce enormă e­­lasticitate are economia noastră na­țională. Veniturile publice care sunt o bună măsurătoare a economiei na­ționale, trec în această țară de la o cifră la alta cu o rară și de necrezut elasticitate. Budgete întocmite aproape identic au dat și 20 milioane de exce­dent și aproape tot atât de deficit. O deosebire de 40 de milioane la un bud­get de 220, adică o deosebire de 20 la sută, ceea­ ce ar reprezintă pentru budgetul Franței, de exemplu, o deo­sebire de 600 de milioane—iată un fenomen care nu se poate întâmpla de­cât în țările agricole ca a noastră și care, dacă ne poate speria în anii răi, cuprinde și o absolută siguranță pen­tru viitor. Ce are a face însă guvernul cu se­ceta, cu seceta ne­mai­auzită care a bântuit România es timp ? Nu cum­va fenomenele vremei să fie influențate de prezența la guvern a lui X sau a lui Y ? Dacă în adevăr printre ad­versarii noștri se găsește unul care să afirme că are pact încheiat cu pute­rile văzduhului și că prin decretarea sa de ministru poate să deschidă și să închidă după nevoi cataractele ce­rului, să se arate. Cei de la cârmă vor fi foarte fericiți să-i dea guvernul, să i-i dea pe viață și să strângă din toata lumea pe doctorii cei mai eminenți ca să-i prelungească zilele mai mult de­cât ale lui Matusalem. Până atunci rămâne stabilit că lipsa din tîrgul nostru e datorită secetei, și seceta altor împrejurări de­cât gu­vernului. Ni se spune însă că pe lângă secetă mai e de vină și guvernul, prin faptul că a afirmat că țara e frământată de agitații socialiste, prin faptul că a acordat un moratoriu arendașilor Sta­tului și că a cumpărat fânuri din străinătate. Creditul unui Stat suferă dar, după cei de la Constituționalul, când un gu­vern se apără în contra socialiștilor. Bismarck n’a știut acest lucru când a făcut legile în contra socialiștilor ; împăratul Wilhelm nu s’a gândit la creditul Germaniei când a denunțat pericolul de la cei fără patrie; iar cât despre d. Maiorescu, care cel d’in­­tern, încă de acum un an, sub iscă­litură și în limbă străină, a denunțat alianța d-lui Sturdza cu anarh­iștii și socialiștii, numai neobicinuința sa în chestiile economice îl poate scuza. Nu, nu faptul că există socialiști în România și că lucrul se mărturi­sește cinstit de către guvern poate strica creditul țărei. Din potrivi, a lupta în contra socialiștilor este a ga­ranta ordinea și a întări creditul. Din potrivă, a nu te ademeni pe lângă dânșii, a profita de presa lor, a încu­raja desordinea calificând de act sân­geros ceea­ ce nu este de­cât legitimul exercițiu al autorităței, astea, dacă n’ar ști lumea că sunt numai pentru vremuri de opoziție, ar discredita cre­ditul țărei, desemnându-ne drept un Regat destrăbălat. Cumpărarea fânului a stricat cre­ditul țărei ? Ciudat lucru. Ai avut lipsă de furaj, lipsă pe care o vedea toată lumea, n’am putut ghici că va ploua în toate zilele în luna lui Cup­tor, și iei măsuri de întâmpinare, bune sau rele nu importă, și cu asta slă­bești creditul țărei ? Din potrivă, dacă ai sta cu mâinele încrucișate în fața primejdiei, dacă te-ai înfățișa lumea ca o țară ori prea nătângă ca să nu poată prevedea ne­voile, ori prea nevoiașă ca să nu poată lua măsuri de îndreptare, dacă ai lăsa să se răspândească teama că din lipsa de curaj vor peri vitele și se vor perde în mare parte și recoltele viitoare și am avea ast­fel nu o jenă trecătoare, ci o adevărată sărăcie națională, a­­tunci da, ai distruge creditul țărei, fiind-că ai dovedi că nu te iubesc nu­mai nenorocirile vremurilor, dar și incapacitatea oamenilor. Ohi își închipuesc adversarii noștri că străinătatea a aflat despre seceta din România din faptul cumpărărei finului de către guvern, că creditorii comersanților noștri nu știm­ nici mă­car dacă se face sau nu bucate în Ro­mânia și că­­ i-am putea păcăli asu­pra unei situații economice, dacă am spune că a crescut grav când a eșit pălămidă și că în luna lui iunie se cosise în România așa de mult fin în­cât la rigoare ar fi putut să consume și cei cari în mod normal se nutresc alt­fel ?! Nu, creditorii comercianților noștri știri, știri foarte bine și foarte iute întreagă starea noastră economică. Mărturisirea cinstită a adevărului nu poate de­cât să sporească încrederea lor. Și acum, dacă ’și-ar da seama mai bine, mai luminat, de caracterul cu totul trecător al lipsei actuale, de­sigur s’ar alarma mai puțin. E foarte curios faptul că ziarele o­­poziției acuză guvernul de a fi slăbit creditul țărei prin acordarea morato­­rului către arendașii Statului. Toți susținem, și cu drept cuvânt, că si­tuația noastră economică e bună, că ca ori­ce datornic solvabil dar jenat comerțul nostru merită să nu fie strâns de gât de către creditorii săi, și in același timp să ne plângem că Sta­tul față de datornicul său arendașul a făcut aceeași înlesnire? După pro­­tivnicii noștri, ca să întărim creditul României ar fi trebuit să urmărim pe arendașii Statului, să le vindem pe nimic vitele și uneltele, să arendăm moșiile în socoteala lor cu pagube enorme și să înfățișăm acest tablou străinătății drept dovadă a unei stră­lucite situații economice. In sfârșit, guvernul a mai făcut o crimă: a pompat mai tot numerariul disponibil din țară, pentru nevoile da­toriei flotante. Eroare, și eroare cu voință. Guver­nul n’a pompat nici un numerar din țară. Bonurile de tezaur pe care le-a emis, chiar cele pe numele băncilor din țară, toate au fost plasate în străi­nătate. Cei cari cunosc lucrurile a­­cestea, știu că sumele luate de guvern pe bonuri de tezaur nici într’un caz n’ar fi venit să alimenteze nevoile pieței noastre. Luase guvernul la un moment dat cinci și jumătate milioane de la Casa de Depuneri, care de alt­fel,­dacă n’ar fi fost sleită de numărat prin nebu­­neștile împrumuturi făcute județelor și comunelor de către guvernul tre­cut, ar fi putut în asemeni împreju­rări să constitue o bună rezervă pen­tru nevoile momentane ale Statului. Și acele milioane însă au fost resti­tuite Casei de Depuneri. Din potrivă, de aci înainte începe perioada a doua, aceea în care guvernul va înlesni, de va fi nevoie, pe Casa de Depuneri. Vorbesc cei de la Constituționalul despre creșterea datoriei flotante pe un ton de critică, și uită că acest gu­vern a moștenit de la guvernul d-lui Sturdza, care acum trece aproape ne­prihănit în coloanele Constituționalu­lui.I o datorie flotantă de peste 64 mi­lioane și lucrări extraordinare peste budget, angajate pentru anul acesta pentru mai mult de 65 de milioane." Acesta este adevărul. Nici o dată un guvern n’a avut să lupte cu o situație mai grea, și da­torie flotantă așa de mare, încât d. Ghermani, în discursul său de la budget , o califica drept primejdie, și lucrări angajate nebunește, lucrări pe care am fost siliți să le reducem la jumătate, și secetă cum de memo­rie de om nu s’a mai văzut. Peste toate aceste greutăți de înă­untru, să se adauge o situație de criză bănească în toată Europa, care a urcat scumptul la băncile mari din lume la niște cifre care echivalează cu proibi­­țiunea de afaceri. Iar la urmă și un resboiu, resboiu cu temeri de com­plicații, resboiu care pe lângă tulbu­rarea obicinuită ce pricinuesc răs­boaele, mai adaugă și faptul închide­­rei pentru comerțul lumei a celui mai bogat isvor de aur din câte se cunosc, înăuntru lipsă de export și prin ur­mare lipsă de intrări de aur ; în afară nu numai scumpire, ceea­ ce n’ar fi absolut nimic, dar extraordinară re­strângere a operațiunilor; și pentru a face față la o asemenea stare de lu­cruri, o visterie cu 64 milioane dato­rite pe polițe,—căci polițe sunt bonu­rile de tezaur,­și cu alte zeci de mi­lioane angajate peste resursele budge­tului. Ca să primească să stea la cârma Statului în ast­fel de vremuri și în fața unor ast­fel de nevoi, care de toate le poate aduce, afară de mul­țumire, cei 8 incapabili trebue să aibă un adânc sentiment al datoriei și o inimă oțelită la durerile vieței. Pe potrivnicii noștri, cari în loc să-î sprijine găsesc momentul bine găsit să-l atace, nu ne vom răsbuna. Pentru starea sufletească care se o­­glindește fără voia lor în spusele și scrisele lor, alt­ceva se cuvine, îi plângem. Ori­care ar fi însă sentimentul nostru față de criticii noștri, nu putem uita că sunt și datorii de îndeplinit către țară. N’avem îndoială că guvernul le va îndeplini și că nu numai va face să treacă România prin această vremel­nică criză, dar va ști și să ia măsuri ca să așeze pentru viitor pe baze și mai puternice și economia generală și situația budgetară a Regatului. mm* TELEGRAME Ciuma Rio de Janeiro, 24 Octombre Nici un caz nou de ciumă nu a mai fost con­statat la Santos. ---------------------mm*---------------------­ NEAPLICAREA LEGEI INVETAMANTULUI SECUNDAR ! In mijlocul preocupărilor serioase ale tuturor celor cari au grijă de interesele cele mari ale țărei acesteia, cum sunt criza agricolă, greutățile financiare, des­trăbălarea sufletească și altele, s’a ivit și un intermezzo comic . Neaplicarea legei învățământului se­cundar. Așa în Ruy-Blas, după culmea trage­diei din actul al III-lea, ne pomenim cu Don Cesar de Bazan care se scoboară pe coș, ca să întrerupă cu o bufonerie jalea spectatorilor. Acest efect, minus arta, ni­­ l-a produs asaltul fostului ministru de instrucție, care, grație unei personalități șterse în viața politică și socială a Regatului, tre­cuse pe la minister fără critică din par­­te-ne. Scuturasem în vremuri pe un Sturdza, căci ori­ce am zice era un Sturdza ; nu ne pierdusem vremea cu un fel de secretar-general așezat prin­tre miniștri, care, în sfera foarte folo­sitoare de și mediocră în care se poate învârti, era un om modest, muncitor și în aparență politicos. Mai fusese un cuvânt pentru care tre­cuse nebăgată în seamă administrația ministerului instrucției în cei doui ani din urmă. Ai noștri, de­și aveau mijlocul, nu crezuseră de cuviință să organizeze un sistem de spionagiu înprejurul unui sfet­nic al țărei ca să umple răbdătoarea hârtie a gazetelor cu toate fleacurile ad­ministrative. Protivnicii noștri fac alt­fel, și un fost ministru nu se sfiește de a repro­duce sub iscălitura lui svonul tunei con­versații private pe care afirmă că a ținut-o actualul ministru în ministerul lui și anume că vreme de două luni nu vrea să­ i­ se vorbească de ale ministe­rului lui. Nu ne plângem că corifeii liberali ascultă la uși și se uită pe gaura cheii. Pentru a nu întrebuința asemenea mij­loace trebuesc anume însușiri sufletești, pe care nimic nu le poate da cui nu le are. Să luăm dar acum, când s’a ispră­vit rechizitoriul, toate acuzațiile fostului ministru de instrucție și, cu legea în mână și cu precedentele create de dân­sul, să le examinăm. Cu precedentele create de dânsul nu că am voi să acoperim păcatele noas­tre prin păcatele altora. Suntem dintre cei cari nu acoperim nimic prin alții, înainte de a întreprinde ne aducem aminte de preceptul că tre­bue să examinăm cât ne țin umerii, și când am pus pe umeri, ducem singuri fără să cerem nici acoperire, nici ajutor, nici indulgență. Dacă vom invoca precedentele create de fostul ministru de instrucție, este pentru că știm că ori­cât de șters ca persoană ar fi d-sa, era mai mult su­perior în rolul de ministru de­cât în rolul de gazetar opozant. Ca ministru nu s’a înecat de­cât în ziua în care a făcut legea de veselă memorie a învă­țământului profesional, ca gazetar s-a poticnit de la început. Rațiunea acestei deosebiri este sim­plă : Fie­care om la locul lui­ Dumne­zeu­ a făcut pe d. Spiru Haret un harnic cancelarist și ca ministru-cancelarist în interpretarea legilor apăra interesele cancelariei. Când a eșit din rolul său și umflându-se artificial ,și-a luat me­nirea de Nemesis politică, a fost silit să împrumute de la camarazii sei de luptă deprinderile și de la Voința Na­țională jargonul și firește, ca ori­ce neofit, cu exces și fără succes, înainte de toate, admițând chiar toate criticele d-lui Haret de întemeiare, dar toate, este ridicul a se vorbi despre neaplicarea legei învățământului se­cundar. Se poate vorbi de călcarea, de vio­larea unor articole de lege în anume cazuri speciale, dar nu de neaplicarea legei. Intr’adevĕr, d. Haret nu pretinde că nu s’a aplicat legea în cele mai multe din inovațiile ei. Și cum ar pretinde-o când s’au făcut atâtea numiri în Uni­versități pe baza legei noui, când s’au făcut deja unele examene de capacitate pentru învățământul secundar pe baza legei noui ? Fostul ministru nu pretinde că am fi regulat noi cest­­le de administrație, de disciplină, etc., alt­fel de­cât conform cu legea cea nouă, bine­înțeles fără pricepere și fără inteligență ca unii cari fiind conservatori suntem proști din fire. Da, se poate vorbi despre neaplica­rea legei învățământului profesional, și la vreme vom explica de ce nu am a­­plicat-o și de ce nu o vom aplica. Dar de neaplicarea legei Învățământului se­cundar și superior este adevărată zăpă­ceală mintală ca să vorbească cine­va. Din potrivă, cusurul actualului mi­nistru,—cusur de care noi nu-i­ertăm— este că a mers prea departe cu aplica­rea legei învățământului secundar, că, după cum se va vedea mai la vale, a făcut o greșală când a aplicat fără de vreme și fără de cuvânt toată legea în­vățământului secundar. Dar această critică o putem face noi, nu fostul ministru de instrucție pu­blică. Reducând clar lucrul la adevărata lui expresie, violarea legei învățământului secundar și incapacitate în direcția școalei române, să examinăm capetele de acuzație pe care în opt lungi, foarte lungi, lungi și necuprinzătoare articole­le înșiră fostul ministru de instrucție publică. Afară de câte­va episoduri, învinui­rile fostului ministru de instrucție se reduc la cinci : 1. Nu s’a creat în toate liceele mai multe secții în clasa V-a; 2. S’au primit mai mulți școlari în clase de­cât permite legea ;­­3. Nu s’a dat profesorilor spor de ore peste cele 12 ore legale ; 4. S’a dat unor profesori spor de ore peste orele ce aveau denșiî, în contra legei, fie­ că li s’au dat ore în mai multe școale, fie că li s’au dat ore din mai multe materii, fie că li s’au dat ore în licee în care nu s’au aplicat nouăle programe în clasa V-a . 5. S’au numit la catedrele vacante pro­fesori, în contra disposițiunilor legei, înainte de a răspunde la toate aceste învinuiri, facem o observație. D. Haret, în critica sa, consacră ș­apte numere cestice profesorilor și numai unul cesticî programelor. Noi, din potrivă, punem programele în cap și supărarea profe­sorilor în coadă. Pe d. Haret îl pre­ocupă mai mult dorința de a răsvrăti corpul didactic—neapărat fără succes—, în contra autorităței școlare, pe noi în prima linie ne interesează mersul școa­­lei, cestiile de ordine generală, și nu­mai la urmă supărarea lui X, Y, Z, care adunate ar putea tulbura lucrul cel mai efemer din lume: liniștea unui guvern. Când d. Haret, ministru, a făcut legea învățământului secundar, când a pus pe profesori sub un tribunal disciplinar mai sever de­cât în trecut și pe stu­denți sub pumnul autorităței, noi opo­zanți—și opozanți sănătoși și voinici— am considerat nedemn de noi de a ațîța nemulțumiri firești și de a face arme din aceasta în contra guvernului. Din potrivă, am discutat cu plăcere, cu bună credință și cu bună-voință cestiile de interes general. D. Haret face alt­fel: Nivelul, la care se pot ridica muritorii nu­’i același pentru toți. ----------------------mam---------------------­ CONCURSUL DE LA EFORIE Domnule Director. In numărul Voinței Naționale de la 10 Octombre văd o informațiune tendențioasă și în cel de la 11 Octombre o scrisoare a d-lui dr. Petrini-Paul, care, sub cuvânt de recti­ficare, critică actul meu de a fi asistat la deliberarea juriului în concursul medicilor secundari a spitalelor Eforiei. De­oare­ce d. dr. Petrini a crezut de cuviință să a­­ducă în discuțiunea presei un incident pe­trecut în sînul comisiunea examinatoare și fără nici o importanță pentru public, mă văd silit să-­l urmez pe acest teren, ară­tând cât de lipsită de temeii este protesta­­țiunea d-niei sale. Mai intenü țin­ să observ că este vorba de un concurs pentru spitalele Eforiei, și știut este că Eforia are, prin lege și prin regulament, dreptul și însărcinarea de a veghia asupra operațiunilor acestor con­cursuri. Această însărcinare Eforia ’și-o îndeplinește prin două mijloace: 1) . Printr’un drept de control asupra tu­turor operațiunilor concursului (art. 17, ul­timul al. din regulament); 2) . Prin dreptul de a judeca toate con­­testațiunile și de a casa concursul, ca sanc­țiune pentru regulata funcționare a acestei instituțiuni (art. 12 regul.). Aceste două drepturi sunt strict legate unul de altul. Cel d’intern nu este de­cât preparațiunea, de­cât complementul celui de al douilea, care nu se poate înțelege fără dânsul. Căci este evident că dacă dai Eforiei dreptul de a casa, trebue mai in­tenü, pentru ca dânsa să fie în stare să u­­șeze de această atribuțiune în cunoștință de cauză, să’i dai mijloacele de a se asi­gura dacă operațiunile concursului s’au pe­trecut în mod regulat. Lucrul este atât de învederat în­cât, chiar când nu s’ar fi în­scris în regulament o disposițiune specială prin care să se stabilească dreptul de con­trol al Eforiei, acest drept ar fi decurs de sine prin logica raționamentului și necesi­tatea faptelor din dreptul de suverană a­­preciere asupra concursurilor, recunoscut Eforiei de art. 12 din regulament. Să vedem acum în ce mod își exercită Eforia dreptul de control? Prin ce mij­loace se țin capetele conducătoare ale aces­tei instituțiuni în cunoștință exactă și zil­nică despre amănuntele de tot felul ale concursului ? Cel mai bine informat des­pre un fapt fiind în­tot­dea­una cel ce a asistat ca martor ocular la toate rasele lui, este învederat că Eforii nu vor putea fi nici o dată mai bine lămuriți asupra fap­telor, care sunt supuse judecăței lor, de­cât asistând în persoană la toate operațiunile concursului. Acest drept nu le poate fi tă­găduit. Regulamentul, dându-le dreptul de a anula concursul, nici nu mai avea ne­voie să menționeze atribuțiunile lor de control. Ar trebui un text formal pentru a le răpi această atribuțiune și un ase­menea text, dacă ar exista, ar fi în con­trazicere cu art. 12 din regulament, care acordă Eforilor dreptul de casare. Or, acest text nu există. Nu există, fie în regula­ment, fie în legea sanitară o disposițiune care să împedice pe Efori de a asista la vre-o operațiune a concursului. Există din contră o disposițiune ,ce le dă dreptul să delege o persoană de încre­dere, care să fie prezentă la toate fasele concursului, fără vot consultativ nici de­liberativ, și acest drept confirmă în mod implicit, pentru efori, acel de a asista în persoană la aceste operațiuni. Vrea să zică , din spiritul chiar și din economia generală a regulamentului reese în mod neîndoios dreptul ce mi-l contestă d. dr. Petrini prin scrisoarea sa. El mai rezultă și din logica cea mai strânsă. Căci întreb : Cine poate mai mult, nu poate oare și mai puțin ? Dacă am dreptul de a delega pe o persoană ca să asiste în numele meu la un act, nu am oare cu atât mai mult pe acela de a asista în persoană la acel act ? Aici aud pe.d.J dr. Petrini obiectându-mi— după cum a făcut—că o dată ce am trimis un delegat, am perdut dreptul de a asista la lucrările juriului, căci îmi ține locul delegatul.“ Atrag mai intâiu atențiu­nea că atât Eforul cât și delegatul sĕu n’au vot nici­­ deliberativ, nici consultativ, și că la acest rol de simplu spectator m’am mărginit și eu cu ocasiunea prezenței mele la concurs, cum de altmintrelea recunoaște chiar d. dr. Petrini. Nu este vorba dar de un drept care se exercită numai printr’un singur și anumit act, cum ar fi­­ acel de a vota, act care evident nu ar putea fi în­deplinit de­cât de unul din doui, de delegat sau de autorul său, ci este vorba de un drept a cărui exercitare presupune o serie de acte felurite. In asemenea condițiuni întreb : de când mandantele nu are dreptul de a asista, dacă vrea, pe mandatarul său? Și ce ar zice d. dr. Petrini de cazul când d-sa, dând mandat unui avocat ca să’l re­­presinte înaintea Tribunalului și voind a mai adăuga câte­va argumente la cele des­­voltate de avocatul său,­­și-ar vedea tăgă­duit acest drept, sub cuvânt că avocatul vorbind în numele lui i-a stins dreptul de a mai lua cuvântul? Ajung la examenul a singurului argu­ment al d-lui dr. Petrini, care prezintă o aparență de soliditate. D-sa pretinde că dacă Eforii ar asista la deliberările juriului, ar putea face presi­une asupra medicilor Eforiei cari fac parte din juriu. La aceasta răspund mai intâiu că Eforii sunt judecători suverani ai con­cursului. Or ț este în­tot­dea­una presupus

Next