Timpul, iunie 1923 (nr. 71-97)

1923-06-25 / nr. 93

/ ANUL al XXIII-lea Vo. 93. ABONAMENTE Un an. . ............................Lei 400 9 luni......................................... 200 3 luni......................................... 100 Pentru preoți, și învățători.’ Intelectuali, funcționari și muncitori se face o reducere de 50 °/c Pentru străinătate atât costul abonamentului cât și costul exemplarului este dublu TELEFON No. 6/55 SUBT DIRECȚIA UNUI COMITET PRIM-REDACTOR: I.JOLDEA RADULESCU FRUMENTUL politicei liberale Nu vorbe goale, nu affir­­matiuni neîntemeiate, ci preciziuni și fapte.— Guvernul schimbă axa politicei sale econo­mice. Din toată atitudinea de azi a guvernului, din toate ac­tele și masurile sale, reiese clar, pentru tot omul care știe să citească în almanahul vieții politice a unui minis­ter, că conducătorii din pre­zent ai Atomăniei simt fali­mentul politic ai lor, îl recunosc in partidului intimita­tea sufletului, și fac sforțări disperate pentru a se salva de urmările lui, în a salva măcar aparențele până la definitiva lichidare a unei cârmuiri care a ajuns, pen­tru ei înșiși, o povară. I­ntr’ade­văr, tot ce-au fă­găduit la venirea lor la pu­tere că vor realiza ori vor înd­repta, n’a putut fî ținut sau le-a eșît exact din potri­vă. Așa cu scumperea vieței, așa cu ridicarea valutei, cu normalizarea transporturi­lor­ tot așa cu intensificarea producției, la fel, de aseme­nea, cu echilibrarea budge­tului și îmbunătățirea situa­ției financiare a Statului. Iar în ce privește creditul țării în străinătate, manifes­­tațiunile de ale guvernului megalomanie nu au putut duce la nici un rezultat, — afară de acela că d. Vintilă Brătianu a trebuit să-și în­doaie grumajii, și să recu­noască, — cel puțin față de opinia publică externă, — că cooperarea capitalului strein la întreprinderile românești este o necesitate inexorabilă pentru acestea. Acum, d. Vintii­ă Brătianu a plecat în Occident. Pentru ce ? Pentru a pecetlui angaja­mentele de ordin economic și financiar luate pe altă cale, și a dărâma cu mâna sa proprie deviza : „Prin noi în­șine“. Dacă, pentru a ajunge aci, era nevoie de atâta fanfaro­nadă naționalistă, ne între­băm de ce ne trebuia numai­decât interegnul liberal pen­tru a păși acolo unde se că­dea să fim de mult: la un g­uvern de reconciliațiune e­­conomică cu străinătatea, și de reală normalizare a me­canism­ul­u­i vieții publice înăuntru ? T. L, Uniunea Sacră Numai prin unirea tuturor ce­lor buni, capabili și cinstiți, poate fi salvată Țara din prăpastia spre care o în­dreaptă o guvernare ne­fastă T­V— Acum ori niciodată... — Pe zi ce trece se adeverește tot mai mult dreptatea spuselor prea înțelep­tului șef al partidului conservator-pro­­gresat, d. Al. Marghiloman, cum că sin­gura scăpare a Statului Român de de­zastrul ce-l amenință, este suspendarea ostilităților politice pentru câțiva ani și linirea sacră a celor mai capabili ,și mai probi spre a conduce trebile pu­blice. Multiplicitatea de grupuri și grupu­lețe politice adversare, era o cauză de slăbiciune în guvernarea țării și îna­inte de războiu; cu atâta mai mult slă­biciunea aceasta se resimte dela răz­­boiu încoace. Pretenția apoi de a guverna exclusiv u­n singur partid, s-a dovedit de aseme­nea absolut nejustificată și dăună­toare. Proba Cea mai evidentă pentru acea­sta ne -5­dă partidul liberal, cu organi­zarea cea mai puternică, cu mijloacele materiale cele mai bogate, cu cel mai lung trecut în conducerea statului, și cu cea mai nețărmurită favoare din partea Coroanei. Ei bine, nici acest partid n’a vinde­cat vreuna din rănile adânci ale Ro­mâniei Mari, deși se găsește la cârma ei de aproape doi ani, și deși a cerut cu­ insistență și i s’a dat CU largheță această cârmă, in contra tuturor celor­lalte partide și fără nici o indicatiuna constituțională. Nici credit mai mare n’are țara noa­ stră de gând sunt liberalii la putere? nici leii nu s’a urcat; nici scumpetea n’a scăzut. Din ci­ntra, toate aceste fe­te s’au mai agravat. Ba,­­ceea ce este și mai rușinos decât toate, am avut și greva funcționarilor în genere, o avem chiar azi pe a profesorilor secundari, și suntem amenințați cu atacuri la Con­tencios contra ilegalelor și anti-cano­­nicelor alegeri episcopale din [Ultimele timpuri. Pentru a se menținea la putere, gu­vernul actual a amestecat armata și magistratura în politică; a votat o Constituție a sa sub violența săbiilor scoase și a puștilor încărcate, apli­când-o după plac .A complezenta inter­pretare a Înaltei Curți de Casație, iar în zilele din urmă a împănat și ehhi­­liarh­ia bisericească saß creaturile luft­rá din clubul său,­­călcând diapozițiuni Categorice din canoane și din legea or­ganică respectivă. Iată dar unde am ajuns după război CU guvernarea Unui singur partid po­litic. , • Negreșit, nu ne așteptăm de la libera­lii guvernamentali să recunoască sta­rea lamentabilă a lucrurilor de astăzi, căci ar fi atunci să-și recunoască pro­pria lor vină în primul loc, și să-și des­­m­intă prea cunoscutul lor­ egoism și exclusivism politic. Ne adresăm însă Celorlalte grupări politice de opoziție și le cerem să nu mai persiste în izolarea lor. Trebue să recunoască toți cei de bu­nă credință, clar văzători și cu dor de binele țării, că năzuințele lor izolate, că luptele lor a­parte, au fost cu totul sterile și n’au împedicat continuarea și creșterea răului. Num­ai Unirea face putere. — Numai înmănunchiarea tutror elementelor ce­lor mai pricepute, mai­­ oneste și mai dornice de muncă desinteresată, poate aduce salvarea țării, scoțând-o din prăpastia in care se zbate. Ca și altă dată, deci, așa și acum zi­cem tuturor concetățenilor noștri: în­țelegeți cât mai­­ timpul, oameni buni și Români buni, gravitatea împreju­rărilor, sacrificați-vă mirele și meschi­nele ambiții. Uniți-vă in gândiri, în simțiri și acțiuni, formați neîntârziat UNIUNEA SACRA și salvați scumpa voastră Patrie. STILUL ȘI OBRAZUL. — Referindu-se la un articol apărut de curând în „Patria“, oficiosul guvernului spune că stilul acelui articol necinstește coloanele unui ziar. O fi ! Multe din câte se scriu și, mai ales, cum se­­ scriu, în presa noastră, necinstesc coloanele hârtiei tipărite. Dar ce cusur are oare stilul însuși al ofi­ciosului guvernamental . Nu mai departe eli, acest ziar conținea în coloanele sale, într’un stil­ care indică obrazul autorilor și scoboară prestigiul pre­sei, aprecieri pe cât de nedrepte pe atât de vulgare, la adresa unui cunoscut bărbat de Stat român. Noi înțelegem că oficiosul guvernului­ adversar neîmpăcat al acelui bărbat de Stat; — nu avea cuvinte să-l menajeze și nici să-i judece acțiunea politică în lumina adevărului și la perspectiva Istoriei. Dar, pentru Dumnezeu, putea să găsească în vo­cabularul său termenii cuviincioși cu cari să exprime sentimente oricât de tari și ori­cât de injuste ! Și aceasta, nu de rușinea bărbatului public defăimat, pe care nu-1 doare nici în călcâi aprecierile confratelui, cât de respectul pe care bănuiam că și-l datorește sie însuși. Atâta vreme deci cât organul în chestiu­ne nu se stimează pe sine, nu are dreptul să ceară să fie stimat de alții, și, mai pu­țin să dea altora lecții de prestigiu și dem­nitate profesională,,. UN LEU EXEMPLARUL Luni 25 Iunie 1923 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI CALEA VICTORIEI No. 60. (Pasagiul Imobiliara) PUBLICITATEA se primește la ADMINISTRAȚIA ZIARULUI ȘI LA TOATE AGENȚIILE DE PUBLICITATE Corespondenta privitoare la Redacție trebue adresată Primului-redactor Manuscrisele nepublicate se ard; domnii autori sunt rugați să-și păstreze copie Buletin politic , fuziune care nu se mai face Ruperea tratativelor dintre ardeleni și țărăniști.— Cau­ze și efecte. Ceea ce am arătat, încă de la începu­tul tratativelor pentru fuziune între partidul național și partidul țără­nesc, s’a împlinit. După o întârziere de termen care era destul de semni­ficativă, aceste tratative au luat sfârșit­­ printr-o separație definitivă a celor două partide care urmau să devină unul singur. Fuziunea națională-țărănistă nu se poate face, câtă vreme partidul țărănesc are înscris în program, prin­cipiul, lupta de clasă,—spun frun­tașii naționaliști pentru a motiva ru­perea tratativelor. Bar oare atunci când au început tratativele pentru fuziune, reprezen­tanții partidului național nu aveau cunoștiță de programul partidului țărănesc, program care e de mult ti­părit? Ba da, dar dacă partidul na­țional s’ar fi sesizat de la început de acest program, tratativele pentru fu­ziune n’ar mai fi avut nici o rațiune de a exista. Aceste tratative trebuiau însă în­­­­cepute­ și continuate cât mai multă­­ vreme, adică până la vacanța poli­­­­tică efectivă. Această vacanță începând seri­o­­­­dată cu plecarea în străinătate a­­ principalului factor constitutional, I tot ieri s’a comunicat și rezultatul­ui lor, care nu prezenta nici o taină a pentru cei inițiați-Partidul national, care dela înce- si put știa că tratativele pentru fuziu­­­­ne nu vor duce la nici un rezultat, a­ «­vea totuși nevoe de ele, pentru a im­­­­presiona în cazul când, până ieri j s’ar fi ivit posibilitatea unei sch­im­­­­­bări de guvern. Conducătorii lui știau ,că Regele­­ nu va mai încredința nici­odată gu­­­­vernul unui singur partid; ei erau deci conștienți că tratativele pentru fuziune, chiar dacă nu aveau să fie în­­­­cununate de succes, puteau totuși in­fluența pe Rege, care ar fi putut ve­dea în ele începutul acordului gene­­­­ral pe care de atâta vreme îl solicită fruntașilor noștri politici, și care, deci, ar fi putut încredința formarea­­ guvernului d-lui Iuliu Maniu, preșe­­­­dintele partidului national. Audienta din ultimele zile a d-lui­­ Iuliu Maniu la Rege, ca și începerea­­ vacantei politice, au spulberat însă­­ aceste iluzii. Rezultatul a fost ruperea tratati­­­­velor pentru fuziune dintre partidul ji national și partidul țărănesc, rupere­­ pe care a influențat-o, dealtfel în­­ mare parte grupul „regățenilor“ din p­­artidul național. Oricum, însă, două lucruri rămân fi bine stabilite de pe urma ruperii a­­­­cestor tratative. Unul e că partidul­­ țărănesc nu înțelege să renunțe la aceia dintre conducătorii lui a căror­­ excludere ar face mai ușoară o înțe­legere a lui cu alte partide, în parte , pentru că tocmai aceștia sunt prota­goniștii luptei de clasă-Celălalt- că partidul național se clasează definitiv Ca Partid conser­vator, și că, după trecerea crizei ac­tuale, care l­a făcut uneori să între­­­­buințeze mijloace de luptă cam tari,­­ acest partid tinde să ocupe locul de I. extremă dreaptă în arena noastră , politică. ;; I Citifi în pagina Ii-a Discursul și toastul I tinere la Craiova, de către d-nul Al. Marghiloman ' Pe foi de calendar Un portret politic Cu prilejul implinirei unui an, de la moar­tea lui Take Ionescu, presa de care, acesta era legat cum și cunoscuții și prietenii ce­lui dispărut, au considerat ca o pioasă dato­­­­rie să arate a ceea ce a pierdut țara în per­­­­soana omului ce doarme, astăzi, în mauso­­­­leul său de la Sinaia. Aprecieri, cunoscute, de demult, au fost­­ emise și elogii s’au adus aceluia, care, după­­ părerea multora, și-a legat strâns existența­­ de viața politică sbuciumată, din ultimii j­­uni, a României. Intre alte multe articole și evocări admi­­­­­­rative, un articol, s’a remarcat, prin exce­­­­lentă, grație felului sincer, în păreri, și­­ precis în exprimare, ce îi dădeau o însem­­n­­nătate și o notă aparte, făcându-l să iasă­­ din banalul obișnuitelor păreri de rău. Articolul în chestiune, a apărut, în „A- ți ji­devărul“ subt iscălitura d-lui Oraur, un­­ ziarist, care, astfel cum reese din rândurile­­ publicate, nu a cunoscut personal pe Take­­ Ionescu, dar a cunoscut în întregime acti­­­­vitatea politică a acestuia ceea ce i-a dat pu­­­­tința să judece sincer și imparțial, după­­ acțiuni și după fapte, neglijând lauda za­­­­darnică, precum și defăimarea fără sens.­­I In articolul în chestiu­ne, colaboratorul ,Adevărului“ mărturisește întreaga sa pă­rere de rău, încercată la știrea morței, atâ­ta de neașteptată, a bărbatului de Stat ro­­­­mân, D. Graur, aduce un omagiu sincer, inte­ligenței lui Take Ionescu, laudă puternica personalitate a acestuia și arată aceea ce s'ar fi crezut că trebue să fie, la noi, sau în altă țară, omul ce avea atâtea calități, și, în special pe aceea de a ști să utilizeze ar­ma strălucită a cuvântului, în forme înalte, oratorice, ce îi dădeau putința să miște, să­­ placă, să convingă. Am întrebuințat, mai sus, cuvintele ,,ea ar fi putut să fie“" Take Ionescu, de oare­ce,­­ d Graur, constată poate spre surprinderea­­ multora, că regretatul om politic, a fost i ru­mat „un ratat"”. Ratat pentru că nu a fă­­­cu­t nimic, din ceea­ ce ar fi putut să facă rata, pentru că opera politică, mai ales inter­nă, a lui Take Ionescu, este nulă, ratat pen­tru faptul că pe urma a 35 de ani, de viață politică, nu rămâne nici un semn, nimic viabil, nici o urmă de activitate rodnică și cu foloase evidente, ce trebue să caracte­rizeze opera și viața adevăratului bărbat de s­tat, D. Graur, își explică aceasta, prin faptul că Take Ionescu, a fost, în politică un ire­­­­zolut și un timid, deci, un om politic fără­­ o acțiune puternică și unitară, de natură , să poarte, în tot ceea­ ce făcea, nota de coor­­­­donare și de logică, în acte și judecăți ine­­rentă marilor bărbați de stat. Și totuși, Take Ionescu a fost un orator­­ de seamă, un mânuitor aristocratic al cu­­­­vântului, calitate, ce totuși, după cât se vede nu este suficientă pentru a împlini o carieră politică și a da opiniunei publice impresia • esențială de ceva definitiv. Articolul acesta, ce judecă pe Take Iones­­­­cu, într’o astfel de formă și lumină, va stăr­­­â­ni probabil, comentarii și va da naștere la­­ polemici și interpretări, ce nu vor pune­­ însă, de­sigur, la nici un fel de îndoială , obiectivitatea unei păreri, ce pe deasupra­­ părerilor curente, înțelege să rămâie per­­­­sonală, și să reprezinte un anumit fel de a j vedea. Citind articolul în chestiune, fiecare va­­ înțelege și va deduce aceea ce va putea și­­ va voi. Mulți, însă, obișnuiți cu exercițiul reflexiu­­­nei neartificializate, și doritoare de a des­­t cinele în fondul cel mai intim, intelectual și­­ sufletesc, al chestiunilor, nu vor putea să i se sustragă ispitei, de a consacra câteva­­ momente de gândire, concepției, ce trebue­­ păstrată, relativ la calitățile indispensabile­­ ale adevăraților bărbați de Stat. Mulți din obișnuiții aceștia, ai gândirei,­­ ce nu se teme de a veni în conflict cu jude­­­­cățile curente, vor ajunge poate, încă odată,­­ la concluzia, că marii conducători de oa­­­­meni și bărbații de Stat, adevărați, nu lasă în viață, numai o dungă luminoasă, dato­rită unei inteligențe vii și unui mare dar de a vorbi, ci o operă durabilă, pozitivă, uni­­tară, manifestată prin acte, legi, concep­­țiuni, materializate, și prin nu știm ce e­­lement etern, indestructibil, adânc legat de sufletul poporului și bază nesdruncinată a tot ce se va mai face și a tot ce va mai fi­­ în viitor. In mințile acelor oameni, arta cuvântului­­ , și dexteritățile expresiei, vor rămâne reale­­ și frumoase, în esența lor. In aceleași min­­ț­ți va mai rămâne, însă, și convingerea,­­ transmisă generațiilor, cu puterea de circu­­­­lație, a găndirei și ideiei, că fericite sunt­­ popoarele, cărora destinul le hărăzește, con­­­­ducători capabili de acțiuni, cu repercursii­­ imense în prezent, și viitor, la a cărora bază­­ stau, prin forța lucrurilor, vederea largă­­ și gata de ori­ce sacrificiu, forța morală, ce știe să înțeleagă și să ierte și acea forță, și mai mare, ce constitue caracterul și in­­­­dividualitatea sufletelor de elită. Vor fi folositoare, o asemenea judecată și *­­ o asemenea convingere și, mai ales, popoa­­­­relor, ce prin caracterul și prin faza lor de­­ pregătire, au elogiul iute, admirația u­­­­șoară și extazieri, în fața lucrurilor și a oa­­­­menilor, ce nu trec de momentul pieritor și­­ fugitiv. SĂRMANUL DIONIS —ets=:Q=3ae— UNDE SUNT locotenenții mui Christos? O biserică năpăstuită, pe ca­re nimeni nuui cată s’o sal­veze. — Reflexiuni în legă­tura cu recentele alegeri episcopale, de Pr. Corneliu N. Cercel D. ’Al. Marghiloman binevoește să ne în­­măneze articolul de mai jos, pe care la pri­mit dela P. C. Preot Corneliu N. Cercel, din Brănești (Dâmbovița), însoțit de rândurile următoare : Prea Stimate Domnule Marghiloman: ■ Am crezut potrivit lucru de a mă adresa cu acest articol bărbatului care în țara noastră reprezintă prin excelență ideea con­servatoare. Mă iertați de îndrăsnelă. Dar mi-am zis că din toată presa, i-ar sta mai bine publicat în ,,Timpul“, ziarul reînviat al lui Eminescu. Cu distinsă considerație PR. CORNELIU N. CERCEL Vânturi de rău augur au început să bată în Biserica „dominantă“. Și ce este mai rău, ele în loc să îngrijoreze pe Mitroforiii noș­tri, din contră par a le procura clipe de meleșală dulce și ispititoare. Nici un pro­test, nici o mișcare ! Alții poate se gân­desc, că prin spărturile făcute în zidurile Bisericii, li se deschid perspective noi, pu­tând și ei la rându-le să se strecoare spre jeturile plușate și încărcate de fastul epis­copal. „Toate păcatele se plătesc“, zice pro­fesorul Mehedinți, și nici un rău nu vine singur. Până la constituirea statului român, ni­mănui nu-i trăsnise prin cap năsbâtia că , Biserica intenționează să devină un stat in stat“. Din contră, Biserica pe atunci, ne spun­e cronicele, își avea deplină libertate, și nici­odată nu a devenit un stat în stat, ci prin Ea trăia cu îndârjire și ideea de națiune și aceea de înaltă moralitate, pe cari totdeauna deopotrivă le-a patronat religiunea creștină. Biserica era singura instituțiune, prin care ideea de națiune pulsa puternic. Și nici­odată, nu-mi aduc aminte, să se fi plâns cineva de vre-o tendință contrarie aceștia a Bisericii, decât doară în epoca dinaintea lui Cuza, când, prin intervențiuni străine de clerul de baștină, într’adevăr Biserica ajunsese un stat în stat. De semenea mi­­aduc aminte de expulzarea lui Ioan Gură de Aur de către împărăteasa Eudoxia, pen­tru motivul de a fi intervenit în stat. Dar intervenția lui era tocmai pentru salvarea statului, care era subminat prin stricăciu­nea, ce exista la Curte. Asemenea este in­tervenția Bisericii din Rusia pentru salva­rea națiunei. Mă opresc la aceste două exemple, prin cari se dovedește, că totdea­una Bisericii i-a fost drag statul și națiu­nea .Aceasta negreșit atâta vreme cât a ju­decat prin creierul Ei, și nu prin al altora străin de Ea. :*Ai I * • 1 " Mințile înfierbântate Insă de revoluția franceză, au socotit de bine a maimuțări pe alții, și, în consecință, s’a tăiat și la noi libertatea Bisericii. Sărace Eminescu ! Cât de bine caracterizași tu pe maimuțeii noș­tri ! Căci în loc ca ei să curețe și să tămă­­duiască ranele Bisericii, s-au amputat toate membrele, cu cari Ea lucrase atât de mult pentru salvarea națiunei. Francezii încă s’au desmeticit și și-au văzut greșala, pe când noi perseverăm. Poate că ei au luat cunoștință și de doctrina de stat preconiza­tă de Cancelarul de fier, că „menirea cea mai de seamă a Statului e să realizeze învă­țătura evangelică în viata popoarelor“. Bărbații noștri de stat de atunci au luat așa­dar subt „părinteasca" lor oblăduire Biserica lui Christos, și­ au ajuns să porun­cească într’însa mai rău ca în curțile lor, după ce mai întâi au avut grija să o lase eminamente săracă. Vacanțele episcopale erau completate după bunul plac al gu­vernelor , demiterile așișderea. Și era o minciună convențională cuvântul de „do­minantă“, căci în realitate Biserica orto­doxă a fost și este cea mai lovită și mai persecutată. Și atât a fost strânsă în brațe de stat, că de câteva ori era cât p’a ei să su­combe. . . . t Și totuși, niciodată până acum sărmana noastră Biserică n’a fost atât de batjoco­rită și înjosită. Oameni certați cu Biserica, în înțelesul, că nu au mai călcat pragurile Ei, dar cari totuși erau îndrituiți printr’o lege vitregă a alege pe Episcopi, s’au în­trunit în marele Colegiu pentru completa­rea vacanțelor episcopale. Și, ca o ironie a stării degradatoare pentru Biserică, marele Colegiu a lucrat subt oblăduirea Sf. Duh, cu toate că biroul dispunea de buletine nu­mai din cele tipărite cu numele candidatu­lui guvernamental. Poate clar guvernul să fi fost inspirat de Sf. Duh ; contest însă ca marele Colegiu să fi lucrat subt această divină inspirație, între timp, avem și confirmarea acestei ma­ladii a Bisericii „dominante“, prin decla­rația I. P. S. Mitropolit Primat, făcută în Consistoriu, că „Episcopatul este un post politic“. Deci, dacă e adevărat că pe vre­muri cui îi ardea să se preoțească lua câte­va pungi de aur și le trimetea episcopului de la Vidin, de unde în venea sfințirea în preot, nu-i mai puțin adevărat, că pe acele vremuri, subt față deosebită, le trăim și azi. Să mă ierte dar P. P. S. S. Triteanu, Du­ma și ceilalți, dacă le voiu spune, că alege­rea P. P. S. S. Lor este dela oameni și nu dela Dumnezeu. Din contră, datoria guver­nului, care va urma acestuia, va fi să dea deplină satisfacție lui Christos, prin anu­larea acestor alegeri, și prin abrogarea le­gii de constituire a marelui Colegiu. Scan­dalul de la Roman încă pledează pentru a­­ceastă teză. Și iarăși, Clerul ar trebui, ca chiar de acum, să se adreseze prin Asocia­­tiunile sale Contenciosului, căci parte din nouai eparhioți, nici nu îndeplinesc condi­­țiunile cerute de canoane și chiar de legile, în baza cărora s’au efectuat alegerile. Mai cred, că nu sunt singurul între cle­rici care să aprobe în intimitatea sufletului lor, acțiunea I. P. S. Bălan, căci prea mari ne sunt lovirile, pe cari Biserica vechiului Regat le suportă de pe urma dragostei Sta­tului. Unde ne sunt locotenenții lui Christos î­­ f să-și spună cuvântul toți cei ce au datoria sfântă de a-1 spune. De asemenea, ce spun și teologii dela facultățile noastre . PR. CORNELIU N. CERCEL „ Brănești-D­âmbovița Propaganda prin teatru in noile ținuturi Observatiuni asupra intentiunilor viitoare ale Di­recțiune! propagandei prin teatru în Ardeal și Bucovina Pare că una din principalele pre­ocupări ale d-lui Valjean, noul di­­rector general al teatrelor, este che­stiunea propagandei culturale prim teatru, în noile ținuturi. In acest scop d-sa a și stăruit ca să se înființeze pe lângă Direcția generală a teatrelor, un Directorat al Culturei, și postul nou înființat­ a fost încredințat unui apreciat cri­tic dramatic al unei reviste bucu­­reștene. Se găsește încă în stare de procois întreaga activitate culturală a ace­stui nou serviciu pentru a putea face observațiunile necesare, iar pe de altă parte, știrile care ne vin de acolo ne fiind încă fapte definitiv hotărîte, nu s’ar putea trage din ele cuvenitele concluziuni. Nu este însă de prisos ca, fie chiar pe cale de conjecturi, să facem oarecari anti­cipate observațiuni cari pot­ aduce unele orientări în noua operă­­ ce se pune la cale.s Până acum se spune că ar fi în intensiunea nouei Direcțiuni a pro­pagandei următoarele deciziuni: Subvenționarea cu un fond apro­ximativ de jumătate de milion de lei, a Companiei „Bulandra“ pen­tru un turneu de două luni în nouăle ținuturi. Apoi, subvenționarea, cu o sumă fabuloasă — nici ,nu ne vine să o precizăm — a Companiei de ope­retă „Leonard“ pentru a fonda o trupă de operă, operetă și comedie, stabilă la Cernăuți, și, în fine, orga­nizarea unor echipe de turneu din trupa Teatrului National din Bucu­rești. Aceste echipe ale Naționalului, vor fi astfel organizate, penttru a urmări un dublu scop cultural: în­tâi propaganda național-culturală , și în acest scop se va forma un re­pertoriu de piese românești sau lu­crări accesibile marelui public, în special cel de la sate, care urmează a fi și ele vizitate de aceste echipe. Și paralel cu această propagandă națională o alta pur estetică, adver­sându-se numai marilor centre, că­rora să li se arate superioritatea artei dramatice românești prin re­prezentarea câtorva capo­de opere u­­niversale, în interpretarea unora din marii noștri actori. La repertoriul care servește pri­mul țel, tinde a se servi nu numai poezia dramatică, ci și poezia epică prin înscenarea unora din marile noastre balade și poezii epice, ca : „Moartea lui Fulger“, „Sentinela ro­mână“, etc. In privința subvenționărei trupe­lor particulare sunt, două observa­tului de făcut-Trecutul ne învață și ce oameni și ce fel de spectacole trebuesc sub­venționate. Toate trupele de opere­tă cari au cutreierat Ardealul, re­prezentând cu elemente mediocre, opereta învechită și răsuflată ger­mană, au făcut cea mai proastă im­presie, și presa germană și ungară de acolo nu s’a sfiit să le judece foarte aspru, deși reprezentau ope­rete ce s’ar fi crezut că are s­i le fie agreabile. Din potrivă, atât turneul Teatru­lui Național, cât și recentul turneu al Companiei „Bulandra“, au lăsat cea mai bună impresie și au fost e­­logios primite în noile ținuturi. Găsim, așa­dar, excelentă ideea de a subvenționa Compania , Bu­landra“. Ea se va duce însă, să facă acelaș lucru pe care l-a făcut anul acesta pe compt propriu. Subven­ționarea viitoare este determinată de deficitul pe care Compania „Bu­landra“ l-a realizat în trecuta sta­giune la București. Natural, turneul Teatrului Națio­nal rămâne opera cea mai sănătoa­să și cea mai eficace pe acest teren. Ținta însă de a realiza un dublu scoți, pe două fronturi, și pe cel na­țional și pe cel estetic, cu o singură și aceeași trupă, o socotim foarte greu de realizat. Pentru opera națională, în micile centre și la țară, o trupă restrânsă, organizând mai mult șezători decât reprezentații teatrale, va putea de­sigur da rezultate fericite. Aceeași înjghebare, chiar întărită cu un ar­tist de seamă și de mare reputație, nu va putea niciodată da o complec­tă idee asupra superiorității artei noastre dramatice. Un „­Hamlet“ ori un „Vlaicu Vo­dă“ duse în Ardeal cu un Deme­­triad, înconjurat de artiști medio­cri,și înscenat în decoruri-perdele, nu va putea realiza un ansamblu superior. Cele două căi trebuesc separate și slujite de trupe distincție. Se pot înjgheba chiar două t­rupe cari să curr­eze noile ținuturi, pentru a slu­ji propaganda națională; pentru cea estetică însă, trebue să plece la drum, întreaga trupă a Naționalu­lui, într’un turneu, de 30—40 de zile și să reprezinte acolo marele reper­toriu, cel puțin în aceleași condi­­țiuni în care se joacă la București. In general, intențiunile ce se a­­nunță până acum simt bune, unele lacune se pot nivela, cu bunăvoință și, mai ales, cu cinstea care isă însă-

Next