Timpul, iunie 1923 (nr. 71-97)
1923-06-25 / nr. 93
/ ANUL al XXIII-lea Vo. 93. ABONAMENTE Un an. . ............................Lei 400 9 luni......................................... 200 3 luni......................................... 100 Pentru preoți, și învățători.’ Intelectuali, funcționari și muncitori se face o reducere de 50 °/c Pentru străinătate atât costul abonamentului cât și costul exemplarului este dublu TELEFON No. 6/55 SUBT DIRECȚIA UNUI COMITET PRIM-REDACTOR: I.JOLDEA RADULESCU FRUMENTUL politicei liberale Nu vorbe goale, nu affirmatiuni neîntemeiate, ci preciziuni și fapte.— Guvernul schimbă axa politicei sale economice. Din toată atitudinea de azi a guvernului, din toate actele și masurile sale, reiese clar, pentru tot omul care știe să citească în almanahul vieții politice a unui minister, că conducătorii din prezent ai Atomăniei simt falimentul politic ai lor, îl recunosc in partidului intimitatea sufletului, și fac sforțări disperate pentru a se salva de urmările lui, în a salva măcar aparențele până la definitiva lichidare a unei cârmuiri care a ajuns, pentru ei înșiși, o povară. Intr’adevăr, tot ce-au făgăduit la venirea lor la putere că vor realiza ori vor îndrepta, n’a putut fî ținut sau le-a eșît exact din potrivă. Așa cu scumperea vieței, așa cu ridicarea valutei, cu normalizarea transporturilor tot așa cu intensificarea producției, la fel, de asemenea, cu echilibrarea budgetului și îmbunătățirea situației financiare a Statului. Iar în ce privește creditul țării în străinătate, manifestațiunile de ale guvernului megalomanie nu au putut duce la nici un rezultat, — afară de acela că d. Vintilă Brătianu a trebuit să-și îndoaie grumajii, și să recunoască, — cel puțin față de opinia publică externă, — că cooperarea capitalului strein la întreprinderile românești este o necesitate inexorabilă pentru acestea. Acum, d. Vintiiă Brătianu a plecat în Occident. Pentru ce ? Pentru a pecetlui angajamentele de ordin economic și financiar luate pe altă cale, și a dărâma cu mâna sa proprie deviza : „Prin noi înșine“. Dacă, pentru a ajunge aci, era nevoie de atâta fanfaronadă naționalistă, ne întrebăm de ce ne trebuia numaidecât interegnul liberal pentru a păși acolo unde se cădea să fim de mult: la un guvern de reconciliațiune economică cu străinătatea, și de reală normalizare a mecanismului vieții publice înăuntru ? T. L, Uniunea Sacră Numai prin unirea tuturor celor buni, capabili și cinstiți, poate fi salvată Țara din prăpastia spre care o îndreaptă o guvernare nefastă TV— Acum ori niciodată... — Pe zi ce trece se adeverește tot mai mult dreptatea spuselor prea înțeleptului șef al partidului conservator-progresat, d. Al. Marghiloman, cum că singura scăpare a Statului Român de dezastrul ce-l amenință, este suspendarea ostilităților politice pentru câțiva ani și linirea sacră a celor mai capabili ,și mai probi spre a conduce trebile publice. Multiplicitatea de grupuri și grupulețe politice adversare, era o cauză de slăbiciune în guvernarea țării și înainte de războiu; cu atâta mai mult slăbiciunea aceasta se resimte dela războiu încoace. Pretenția apoi de a guverna exclusiv un singur partid, s-a dovedit de asemenea absolut nejustificată și dăunătoare. Proba Cea mai evidentă pentru aceasta ne -5dă partidul liberal, cu organizarea cea mai puternică, cu mijloacele materiale cele mai bogate, cu cel mai lung trecut în conducerea statului, și cu cea mai nețărmurită favoare din partea Coroanei. Ei bine, nici acest partid n’a vindecat vreuna din rănile adânci ale României Mari, deși se găsește la cârma ei de aproape doi ani, și deși a cerut cu insistență și i s’a dat CU largheță această cârmă, in contra tuturor celorlalte partide și fără nici o indicatiuna constituțională. Nici credit mai mare n’are țara noa stră de gând sunt liberalii la putere? nici leii nu s’a urcat; nici scumpetea n’a scăzut. Din cintra, toate aceste fete s’au mai agravat. Ba,ceea ce este și mai rușinos decât toate, am avut și greva funcționarilor în genere, o avem chiar azi pe a profesorilor secundari, și suntem amenințați cu atacuri la Contencios contra ilegalelor și anti-canonicelor alegeri episcopale din [Ultimele timpuri. Pentru a se menținea la putere, guvernul actual a amestecat armata și magistratura în politică; a votat o Constituție a sa sub violența săbiilor scoase și a puștilor încărcate, aplicând-o după plac .A complezenta interpretare a Înaltei Curți de Casație, iar în zilele din urmă a împănat și ehhiliarhia bisericească saß creaturile luftrá din clubul său,călcând diapozițiuni Categorice din canoane și din legea organică respectivă. Iată dar unde am ajuns după război CU guvernarea Unui singur partid politic. , • Negreșit, nu ne așteptăm de la liberalii guvernamentali să recunoască starea lamentabilă a lucrurilor de astăzi, căci ar fi atunci să-și recunoască propria lor vină în primul loc, și să-și desmintă prea cunoscutul lor egoism și exclusivism politic. Ne adresăm însă Celorlalte grupări politice de opoziție și le cerem să nu mai persiste în izolarea lor. Trebue să recunoască toți cei de bună credință, clar văzători și cu dor de binele țării, că năzuințele lor izolate, că luptele lor aparte, au fost cu totul sterile și n’au împedicat continuarea și creșterea răului. Numai Unirea face putere. — Numai înmănunchiarea tutror elementelor celor mai pricepute, mai oneste și mai dornice de muncă desinteresată, poate aduce salvarea țării, scoțând-o din prăpastia in care se zbate. Ca și altă dată, deci, așa și acum zicem tuturor concetățenilor noștri: înțelegeți cât mai timpul, oameni buni și Români buni, gravitatea împrejurărilor, sacrificați-vă mirele și meschinele ambiții. Uniți-vă in gândiri, în simțiri și acțiuni, formați neîntârziat UNIUNEA SACRA și salvați scumpa voastră Patrie. STILUL ȘI OBRAZUL. — Referindu-se la un articol apărut de curând în „Patria“, oficiosul guvernului spune că stilul acelui articol necinstește coloanele unui ziar. O fi ! Multe din câte se scriu și, mai ales, cum se scriu, în presa noastră, necinstesc coloanele hârtiei tipărite. Dar ce cusur are oare stilul însuși al oficiosului guvernamental . Nu mai departe eli, acest ziar conținea în coloanele sale, într’un stil care indică obrazul autorilor și scoboară prestigiul presei, aprecieri pe cât de nedrepte pe atât de vulgare, la adresa unui cunoscut bărbat de Stat român. Noi înțelegem că oficiosul guvernului adversar neîmpăcat al acelui bărbat de Stat; — nu avea cuvinte să-l menajeze și nici să-i judece acțiunea politică în lumina adevărului și la perspectiva Istoriei. Dar, pentru Dumnezeu, putea să găsească în vocabularul său termenii cuviincioși cu cari să exprime sentimente oricât de tari și oricât de injuste ! Și aceasta, nu de rușinea bărbatului public defăimat, pe care nu-1 doare nici în călcâi aprecierile confratelui, cât de respectul pe care bănuiam că și-l datorește sie însuși. Atâta vreme deci cât organul în chestiune nu se stimează pe sine, nu are dreptul să ceară să fie stimat de alții, și, mai puțin să dea altora lecții de prestigiu și demnitate profesională,,. UN LEU EXEMPLARUL Luni 25 Iunie 1923 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI CALEA VICTORIEI No. 60. (Pasagiul Imobiliara) PUBLICITATEA se primește la ADMINISTRAȚIA ZIARULUI ȘI LA TOATE AGENȚIILE DE PUBLICITATE Corespondenta privitoare la Redacție trebue adresată Primului-redactor Manuscrisele nepublicate se ard; domnii autori sunt rugați să-și păstreze copie Buletin politic , fuziune care nu se mai face Ruperea tratativelor dintre ardeleni și țărăniști.— Cauze și efecte. Ceea ce am arătat, încă de la începutul tratativelor pentru fuziune între partidul național și partidul țărănesc, s’a împlinit. După o întârziere de termen care era destul de semnificativă, aceste tratative au luat sfârșit printr-o separație definitivă a celor două partide care urmau să devină unul singur. Fuziunea națională-țărănistă nu se poate face, câtă vreme partidul țărănesc are înscris în program, principiul, lupta de clasă,—spun fruntașii naționaliști pentru a motiva ruperea tratativelor. Bar oare atunci când au început tratativele pentru fuziune, reprezentanții partidului național nu aveau cunoștiță de programul partidului țărănesc, program care e de mult tipărit? Ba da, dar dacă partidul național s’ar fi sesizat de la început de acest program, tratativele pentru fuziune n’ar mai fi avut nici o rațiune de a exista. Aceste tratative trebuiau însă începute și continuate cât mai multă vreme, adică până la vacanța politică efectivă. Această vacanță începând seriodată cu plecarea în străinătate a principalului factor constitutional, I tot ieri s’a comunicat și rezultatului lor, care nu prezenta nici o taină a pentru cei inițiați-Partidul national, care dela înce- si put știa că tratativele pentru fuziune nu vor duce la nici un rezultat, a «vea totuși nevoe de ele, pentru a impresiona în cazul când, până ieri j s’ar fi ivit posibilitatea unei schimbări de guvern. Conducătorii lui știau ,că Regele nu va mai încredința niciodată guvernul unui singur partid; ei erau deci conștienți că tratativele pentru fuziune, chiar dacă nu aveau să fie încununate de succes, puteau totuși influența pe Rege, care ar fi putut vedea în ele începutul acordului general pe care de atâta vreme îl solicită fruntașilor noștri politici, și care, deci, ar fi putut încredința formarea guvernului d-lui Iuliu Maniu, președintele partidului national. Audienta din ultimele zile a d-lui Iuliu Maniu la Rege, ca și începerea vacantei politice, au spulberat însă aceste iluzii. Rezultatul a fost ruperea tratativelor pentru fuziune dintre partidul ji national și partidul țărănesc, rupere pe care a influențat-o, dealtfel în mare parte grupul „regățenilor“ din partidul național. Oricum, însă, două lucruri rămân fi bine stabilite de pe urma ruperii acestor tratative. Unul e că partidul țărănesc nu înțelege să renunțe la aceia dintre conducătorii lui a căror excludere ar face mai ușoară o înțelegere a lui cu alte partide, în parte , pentru că tocmai aceștia sunt protagoniștii luptei de clasă-Celălalt- că partidul național se clasează definitiv Ca Partid conservator, și că, după trecerea crizei actuale, care la făcut uneori să întrebuințeze mijloace de luptă cam tari, acest partid tinde să ocupe locul de I. extremă dreaptă în arena noastră , politică. ;; I Citifi în pagina Ii-a Discursul și toastul I tinere la Craiova, de către d-nul Al. Marghiloman ' Pe foi de calendar Un portret politic Cu prilejul implinirei unui an, de la moartea lui Take Ionescu, presa de care, acesta era legat cum și cunoscuții și prietenii celui dispărut, au considerat ca o pioasă datorie să arate a ceea ce a pierdut țara în persoana omului ce doarme, astăzi, în mausoleul său de la Sinaia. Aprecieri, cunoscute, de demult, au fost emise și elogii s’au adus aceluia, care, după părerea multora, și-a legat strâns existența de viața politică sbuciumată, din ultimii juni, a României. Intre alte multe articole și evocări admirative, un articol, s’a remarcat, prin excelentă, grație felului sincer, în păreri, și precis în exprimare, ce îi dădeau o însemnnătate și o notă aparte, făcându-l să iasă din banalul obișnuitelor păreri de rău. Articolul în chestiune, a apărut, în „A- ți jidevărul“ subt iscălitura d-lui Oraur, un ziarist, care, astfel cum reese din rândurile publicate, nu a cunoscut personal pe Take Ionescu, dar a cunoscut în întregime activitatea politică a acestuia ceea ce i-a dat putința să judece sincer și imparțial, după acțiuni și după fapte, neglijând lauda zadarnică, precum și defăimarea fără sens.I In articolul în chestiune, colaboratorul ,Adevărului“ mărturisește întreaga sa părere de rău, încercată la știrea morței, atâta de neașteptată, a bărbatului de Stat român, D. Graur, aduce un omagiu sincer, inteligenței lui Take Ionescu, laudă puternica personalitate a acestuia și arată aceea ce s'ar fi crezut că trebue să fie, la noi, sau în altă țară, omul ce avea atâtea calități, și, în special pe aceea de a ști să utilizeze arma strălucită a cuvântului, în forme înalte, oratorice, ce îi dădeau putința să miște, să placă, să convingă. Am întrebuințat, mai sus, cuvintele ,,ea ar fi putut să fie“" Take Ionescu, de oarece, d Graur, constată poate spre surprinderea multora, că regretatul om politic, a fost i rumat „un ratat"”. Ratat pentru că nu a făcut nimic, din ceea ce ar fi putut să facă rata, pentru că opera politică, mai ales internă, a lui Take Ionescu, este nulă, ratat pentru faptul că pe urma a 35 de ani, de viață politică, nu rămâne nici un semn, nimic viabil, nici o urmă de activitate rodnică și cu foloase evidente, ce trebue să caracterizeze opera și viața adevăratului bărbat de stat, D. Graur, își explică aceasta, prin faptul că Take Ionescu, a fost, în politică un irezolut și un timid, deci, un om politic fără o acțiune puternică și unitară, de natură , să poarte, în tot ceea ce făcea, nota de coordonare și de logică, în acte și judecăți inerentă marilor bărbați de stat. Și totuși, Take Ionescu a fost un orator de seamă, un mânuitor aristocratic al cuvântului, calitate, ce totuși, după cât se vede nu este suficientă pentru a împlini o carieră politică și a da opiniunei publice impresia • esențială de ceva definitiv. Articolul acesta, ce judecă pe Take Ionescu, într’o astfel de formă și lumină, va stărâni probabil, comentarii și va da naștere la polemici și interpretări, ce nu vor pune însă, desigur, la nici un fel de îndoială , obiectivitatea unei păreri, ce pe deasupra părerilor curente, înțelege să rămâie personală, și să reprezinte un anumit fel de a j vedea. Citind articolul în chestiune, fiecare va înțelege și va deduce aceea ce va putea și va voi. Mulți, însă, obișnuiți cu exercițiul reflexiunei neartificializate, și doritoare de a dest cinele în fondul cel mai intim, intelectual și sufletesc, al chestiunilor, nu vor putea să i se sustragă ispitei, de a consacra câteva momente de gândire, concepției, ce trebue păstrată, relativ la calitățile indispensabile ale adevăraților bărbați de Stat. Mulți din obișnuiții aceștia, ai gândirei, ce nu se teme de a veni în conflict cu judecățile curente, vor ajunge poate, încă odată, la concluzia, că marii conducători de oameni și bărbații de Stat, adevărați, nu lasă în viață, numai o dungă luminoasă, datorită unei inteligențe vii și unui mare dar de a vorbi, ci o operă durabilă, pozitivă, unitară, manifestată prin acte, legi, concepțiuni, materializate, și prin nu știm ce element etern, indestructibil, adânc legat de sufletul poporului și bază nesdruncinată a tot ce se va mai face și a tot ce va mai fi în viitor. In mințile acelor oameni, arta cuvântului , și dexteritățile expresiei, vor rămâne reale și frumoase, în esența lor. In aceleași mințți va mai rămâne, însă, și convingerea, transmisă generațiilor, cu puterea de circulație, a găndirei și ideiei, că fericite sunt popoarele, cărora destinul le hărăzește, conducători capabili de acțiuni, cu repercursii imense în prezent, și viitor, la a cărora bază stau, prin forța lucrurilor, vederea largă și gata de orice sacrificiu, forța morală, ce știe să înțeleagă și să ierte și acea forță, și mai mare, ce constitue caracterul și individualitatea sufletelor de elită. Vor fi folositoare, o asemenea judecată și * o asemenea convingere și, mai ales, popoarelor, ce prin caracterul și prin faza lor de pregătire, au elogiul iute, admirația ușoară și extazieri, în fața lucrurilor și a oamenilor, ce nu trec de momentul pieritor și fugitiv. SĂRMANUL DIONIS —ets=:Q=3ae— UNDE SUNT locotenenții mui Christos? O biserică năpăstuită, pe care nimeni nuui cată s’o salveze. — Reflexiuni în legătura cu recentele alegeri episcopale, de Pr. Corneliu N. Cercel D. ’Al. Marghiloman binevoește să ne înmăneze articolul de mai jos, pe care la primit dela P. C. Preot Corneliu N. Cercel, din Brănești (Dâmbovița), însoțit de rândurile următoare : Prea Stimate Domnule Marghiloman: ■ Am crezut potrivit lucru de a mă adresa cu acest articol bărbatului care în țara noastră reprezintă prin excelență ideea conservatoare. Mă iertați de îndrăsnelă. Dar mi-am zis că din toată presa, i-ar sta mai bine publicat în ,,Timpul“, ziarul reînviat al lui Eminescu. Cu distinsă considerație PR. CORNELIU N. CERCEL Vânturi de rău augur au început să bată în Biserica „dominantă“. Și ce este mai rău, ele în loc să îngrijoreze pe Mitroforiii noștri, din contră par a le procura clipe de meleșală dulce și ispititoare. Nici un protest, nici o mișcare ! Alții poate se gândesc, că prin spărturile făcute în zidurile Bisericii, li se deschid perspective noi, putând și ei la rându-le să se strecoare spre jeturile plușate și încărcate de fastul episcopal. „Toate păcatele se plătesc“, zice profesorul Mehedinți, și nici un rău nu vine singur. Până la constituirea statului român, nimănui nu-i trăsnise prin cap năsbâtia că , Biserica intenționează să devină un stat in stat“. Din contră, Biserica pe atunci, ne spune cronicele, își avea deplină libertate, și niciodată nu a devenit un stat în stat, ci prin Ea trăia cu îndârjire și ideea de națiune și aceea de înaltă moralitate, pe cari totdeauna deopotrivă le-a patronat religiunea creștină. Biserica era singura instituțiune, prin care ideea de națiune pulsa puternic. Și niciodată, nu-mi aduc aminte, să se fi plâns cineva de vre-o tendință contrarie aceștia a Bisericii, decât doară în epoca dinaintea lui Cuza, când, prin intervențiuni străine de clerul de baștină, într’adevăr Biserica ajunsese un stat în stat. De semenea miaduc aminte de expulzarea lui Ioan Gură de Aur de către împărăteasa Eudoxia, pentru motivul de a fi intervenit în stat. Dar intervenția lui era tocmai pentru salvarea statului, care era subminat prin stricăciunea, ce exista la Curte. Asemenea este intervenția Bisericii din Rusia pentru salvarea națiunei. Mă opresc la aceste două exemple, prin cari se dovedește, că totdeauna Bisericii i-a fost drag statul și națiunea .Aceasta negreșit atâta vreme cât a judecat prin creierul Ei, și nu prin al altora străin de Ea. :*Ai I * • 1 " Mințile înfierbântate Insă de revoluția franceză, au socotit de bine a maimuțări pe alții, și, în consecință, s’a tăiat și la noi libertatea Bisericii. Sărace Eminescu ! Cât de bine caracterizași tu pe maimuțeii noștri ! Căci în loc ca ei să curețe și să tămăduiască ranele Bisericii, s-au amputat toate membrele, cu cari Ea lucrase atât de mult pentru salvarea națiunei. Francezii încă s’au desmeticit și și-au văzut greșala, pe când noi perseverăm. Poate că ei au luat cunoștință și de doctrina de stat preconizată de Cancelarul de fier, că „menirea cea mai de seamă a Statului e să realizeze învățătura evangelică în viata popoarelor“. Bărbații noștri de stat de atunci au luat așadar subt „părinteasca" lor oblăduire Biserica lui Christos, și au ajuns să poruncească într’însa mai rău ca în curțile lor, după ce mai întâi au avut grija să o lase eminamente săracă. Vacanțele episcopale erau completate după bunul plac al guvernelor , demiterile așișderea. Și era o minciună convențională cuvântul de „dominantă“, căci în realitate Biserica ortodoxă a fost și este cea mai lovită și mai persecutată. Și atât a fost strânsă în brațe de stat, că de câteva ori era cât p’a ei să sucombe. . . . t Și totuși, niciodată până acum sărmana noastră Biserică n’a fost atât de batjocorită și înjosită. Oameni certați cu Biserica, în înțelesul, că nu au mai călcat pragurile Ei, dar cari totuși erau îndrituiți printr’o lege vitregă a alege pe Episcopi, s’au întrunit în marele Colegiu pentru completarea vacanțelor episcopale. Și, ca o ironie a stării degradatoare pentru Biserică, marele Colegiu a lucrat subt oblăduirea Sf. Duh, cu toate că biroul dispunea de buletine numai din cele tipărite cu numele candidatului guvernamental. Poate clar guvernul să fi fost inspirat de Sf. Duh ; contest însă ca marele Colegiu să fi lucrat subt această divină inspirație, între timp, avem și confirmarea acestei maladii a Bisericii „dominante“, prin declarația I. P. S. Mitropolit Primat, făcută în Consistoriu, că „Episcopatul este un post politic“. Deci, dacă e adevărat că pe vremuri cui îi ardea să se preoțească lua câteva pungi de aur și le trimetea episcopului de la Vidin, de unde în venea sfințirea în preot, nu-i mai puțin adevărat, că pe acele vremuri, subt față deosebită, le trăim și azi. Să mă ierte dar P. P. S. S. Triteanu, Duma și ceilalți, dacă le voiu spune, că alegerea P. P. S. S. Lor este dela oameni și nu dela Dumnezeu. Din contră, datoria guvernului, care va urma acestuia, va fi să dea deplină satisfacție lui Christos, prin anularea acestor alegeri, și prin abrogarea legii de constituire a marelui Colegiu. Scandalul de la Roman încă pledează pentru această teză. Și iarăși, Clerul ar trebui, ca chiar de acum, să se adreseze prin Asociatiunile sale Contenciosului, căci parte din nouai eparhioți, nici nu îndeplinesc condițiunile cerute de canoane și chiar de legile, în baza cărora s’au efectuat alegerile. Mai cred, că nu sunt singurul între clerici care să aprobe în intimitatea sufletului lor, acțiunea I. P. S. Bălan, căci prea mari ne sunt lovirile, pe cari Biserica vechiului Regat le suportă de pe urma dragostei Statului. Unde ne sunt locotenenții lui Christos î f să-și spună cuvântul toți cei ce au datoria sfântă de a-1 spune. De asemenea, ce spun și teologii dela facultățile noastre . PR. CORNELIU N. CERCEL „ Brănești-Dâmbovița Propaganda prin teatru in noile ținuturi Observatiuni asupra intentiunilor viitoare ale Direcțiune! propagandei prin teatru în Ardeal și Bucovina Pare că una din principalele preocupări ale d-lui Valjean, noul director general al teatrelor, este chestiunea propagandei culturale prim teatru, în noile ținuturi. In acest scop d-sa a și stăruit ca să se înființeze pe lângă Direcția generală a teatrelor, un Directorat al Culturei, și postul nou înființat a fost încredințat unui apreciat critic dramatic al unei reviste bucureștene. Se găsește încă în stare de procois întreaga activitate culturală a acestui nou serviciu pentru a putea face observațiunile necesare, iar pe de altă parte, știrile care ne vin de acolo ne fiind încă fapte definitiv hotărîte, nu s’ar putea trage din ele cuvenitele concluziuni. Nu este însă de prisos ca, fie chiar pe cale de conjecturi, să facem oarecari anticipate observațiuni cari pot aduce unele orientări în noua operă ce se pune la cale.s Până acum se spune că ar fi în intensiunea nouei Direcțiuni a propagandei următoarele deciziuni: Subvenționarea cu un fond aproximativ de jumătate de milion de lei, a Companiei „Bulandra“ pentru un turneu de două luni în nouăle ținuturi. Apoi, subvenționarea, cu o sumă fabuloasă — nici ,nu ne vine să o precizăm — a Companiei de operetă „Leonard“ pentru a fonda o trupă de operă, operetă și comedie, stabilă la Cernăuți, și, în fine, organizarea unor echipe de turneu din trupa Teatrului National din București. Aceste echipe ale Naționalului, vor fi astfel organizate, penttru a urmări un dublu scop cultural: întâi propaganda național-culturală , și în acest scop se va forma un repertoriu de piese românești sau lucrări accesibile marelui public, în special cel de la sate, care urmează a fi și ele vizitate de aceste echipe. Și paralel cu această propagandă națională o alta pur estetică, adversându-se numai marilor centre, cărora să li se arate superioritatea artei dramatice românești prin reprezentarea câtorva capode opere universale, în interpretarea unora din marii noștri actori. La repertoriul care servește primul țel, tinde a se servi nu numai poezia dramatică, ci și poezia epică prin înscenarea unora din marile noastre balade și poezii epice, ca : „Moartea lui Fulger“, „Sentinela română“, etc. In privința subvenționărei trupelor particulare sunt, două observatului de făcut-Trecutul ne învață și ce oameni și ce fel de spectacole trebuesc subvenționate. Toate trupele de operetă cari au cutreierat Ardealul, reprezentând cu elemente mediocre, opereta învechită și răsuflată germană, au făcut cea mai proastă impresie, și presa germană și ungară de acolo nu s’a sfiit să le judece foarte aspru, deși reprezentau operete ce s’ar fi crezut că are si le fie agreabile. Din potrivă, atât turneul Teatrului Național, cât și recentul turneu al Companiei „Bulandra“, au lăsat cea mai bună impresie și au fost elogios primite în noile ținuturi. Găsim, așadar, excelentă ideea de a subvenționa Compania , Bulandra“. Ea se va duce însă, să facă acelaș lucru pe care l-a făcut anul acesta pe compt propriu. Subvenționarea viitoare este determinată de deficitul pe care Compania „Bulandra“ l-a realizat în trecuta stagiune la București. Natural, turneul Teatrului Național rămâne opera cea mai sănătoasă și cea mai eficace pe acest teren. Ținta însă de a realiza un dublu scoți, pe două fronturi, și pe cel național și pe cel estetic, cu o singură și aceeași trupă, o socotim foarte greu de realizat. Pentru opera națională, în micile centre și la țară, o trupă restrânsă, organizând mai mult șezători decât reprezentații teatrale, va putea desigur da rezultate fericite. Aceeași înjghebare, chiar întărită cu un artist de seamă și de mare reputație, nu va putea niciodată da o complectă idee asupra superiorității artei noastre dramatice. Un „Hamlet“ ori un „Vlaicu Vodă“ duse în Ardeal cu un Demetriad, înconjurat de artiști mediocri,și înscenat în decoruri-perdele, nu va putea realiza un ansamblu superior. Cele două căi trebuesc separate și slujite de trupe distincție. Se pot înjgheba chiar două trupe cari să curreze noile ținuturi, pentru a sluji propaganda națională; pentru cea estetică însă, trebue să plece la drum, întreaga trupă a Naționalului, într’un turneu, de 30—40 de zile și să reprezinte acolo marele repertoriu, cel puțin în aceleași condițiuni în care se joacă la București. In general, intențiunile ce se anunță până acum simt bune, unele lacune se pot nivela, cu bunăvoință și, mai ales, cu cinstea care isă însă-