Timpul, august 1923 (nr. 124-148)
1923-08-05 / nr. 127
ANUL al XXIII-lea No. 127 ABONAMENTE Un an....................................Lei 800 6 luni ..................................................... 400 3 luni ............................. 200 Pentru preoți, și învățători, intelectuali, funcționari și muncitori se face o reducere de 50 °/c Pentru străinătate atât costul abonamentului cât și costul exemplarului este dublu TELEFON No. 6/55 SUBT DIRECȚIA UNUI COMITET PRIM-REDACTOR: I.JOLDEA RADULESCU Duminică 5 August 1923 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI CALEA VICTORIEI No. 60, (PaStigiu Imobiliara) PUBLICITATEA se primește la ADMINISTRAȚIA ZIARULUI ȘI LA TOATE AGENȚIILE DE PUBLICITATE Corespondența privitoare la Redacție trebue adresată Primului redactor Manuscrisele nepublicate se ard, domnii autori sunt rugați să-și păstreze copie TRANZIȚIA DEL! ROMANII MICA LA ROMANIA MARE Care trebue să fie idealul de mâine al poporului român întregit în granițele sale istorice. Din moment ce România a ajuns în forma ei aproape complectă iar la menținerea acestei forme este interesat întregul așezământ european eșit din tratatul de la Versailles, forma națională sau mai exact putem zice naționalistă a partidelor politice românești pare un anacronism și un nou sens. România ca toate popoarele mici din orient, a adoptat forma constituțional-burgheză din Franța, pentru că în lipsa unei organizațiuni militare și economice proprii, ea nu avea alt mijloc de a se emancipa de sub turci și de a intra în contact cu statele europene pe un picior oarecum de egalitate, decât adoptarea formelor și a formulelor libertare și egalitare franceze. In această fază de tranziție de la organizațiunea politică și economică arhaică și de la stăpânirea turcească la independența politică și la constituirea statului pe granițele lui etnice, a fost foarte natural ca partidele politice atât cele din micul stat românesc independent cât și cele din provinciile rămase sub domminațiune străină să nu corespundă națiunilor din Apus, să nu aibă o ideologie economică, ci una națională și culturală. La începuturile ei politice constituționale, România nu avea măcar o limbă literară, nu era fixată asupra unnei ortografii, nu avea o literatură și o artă națională și de aceea ea nu putea avea nici oameni cu destulă cultură cărora să le încredințeze organizațiunea,statului, necum partide politice în sensul apusean al cuvântului. Totul trebuia improvizat și imitat în grabă pentru ca la adăpostul formelor de aparență apuseană, și grație credinței de atunci în atotputernicia formulelor libertare și egalitare, să fie poată forma o cultură națională proprie și elementele politice și economice naționale capabile de a crea și a menține un stat modern în adevăratul sens al cuvântului. Dar acest bluff constituțional, grație căruia am scăpat de turci și cu care ne-am apărat de ruși și de austriaci în vremurile critice ale expansiunei rusești și austriace pe urmele împărăției turceștii în decadență, ne-a dat pe lângă aceste rezultate minunate, și o frumoasă cultură națională și ne-a dus și la crearea statului român de astăzi. [ . ; * ] Astăzi însă România nu mai este o panglică de izolare între ruși și austriaci, întinsă dealungul Carpaților și eșită din descompunerea turcească grație formulelor libertare franceze. Ea este un mare stat european, și rolul ei atât politic cât și economic în haosul lăsat de descompunerea Austriei și a Rusiei, este foarte important. Bluff-ul constituțional grație căruia ne-am putut strecura printre frământările europene pentru a ajunge de la situațiunea de supuși turci, la situațiunea de astăzi, nu mai poate continua acum. El a lăsat urme adânci în moravurile noastre politice, și în întreaga noastră organizațiune de stat; el a imprimat o mentalitate specific românească partidelor și oamenilor politici români, dar el este astăzi de prisos și continuarea lui devine tot mai mult o primejdie. Idealul politic românesc nu mai poate fi și în viitor armonizarea formelor constituționale apusene, produsul unei burghezii naționale bogale și culte, cu fondul nostru național primitiv agricol, lipsit de culturii și de diferențiere economică între clasele sociale. Nu mai putem înșela opinia europeană plină de respect pentru formele constituționale și nici nu mai avem interes să o facem căci astăzi nu mai trăim prin toleranță și protecțiune europeană pentru considerațiuni de echilibru între marile puteri ei stăm pe propriile noastre picioare, avem o țară mare și bogată și o cultură națională destul de înaintată. Avem deci toate elementele unui stat viabil și toate condițiile materiale și morale pentru desvoltarea finei vieți naționale intense. Ceea ce ne lipsește este orientarea în casa,asta nouă și enormă în care desfășurarea evenimentelor europene, geniul rasei noastre și sacrificiile făcute de națiune, ne-au adus fă ră pregătire. Nu am pierdut încă obiceiul de a bate la poarta marilor puteri pentru a cere milă și ajutor, nu știi să stăm acasă la noi în pozițiunea demnă a omului deprins cu lărgimea și cu luxul, nu știm să facem rânduială între toate câte avem acum și facem o întrebuințare scandaloasă și ridicolă de țăran meschin, cu instrumentele vieții de stat modern pe care ni le-a dat Dumnezeu odată cu România Mare. Trebue să ne adaptăm situațiunei acesteia noi, să lărgim cadrul noțiunilor noastre politice, formate în granițele întortochiate ale României vechi; să devenim un popor de adevărată civilizație europeană, altfel viitorul României Mari rămâne nesigur și vom pierde prin nepregătire, tot ce am câștigat prin favoarea împrejurărilor. A. Corteanu. ECOURI A ÎNȚELES ? — Sub pseudonimul R. Matei — ce mult îi plac tristului cavaler pseudonimele cu resonantăi. românească! — d. Emil Tenorio Fagure vorbește iar despre , ultimele zvârcoliri ale grupării conservatoare"“. Ehei, e multă vreme de când anunță sir Tenorio Fagure aceste „ultime zvârcoliri“ ! Dar, — cum să-i spunem eminentului frate al d-lui Honigman, ca să ne facem mai bine înțeleșii — dar, după cum niciodată nu va putea fi vorba despre ultimul șantaj al, d-lui Tenorio, tot așa niciodată nu va putea fi vorba despre ultima ei de activitate a partidului conservator. A înțeles sir Tenorio I —eO=Q=300—< Un răspuns „Universului“ Cine este d. Stelian Popescu, directorul-arendaș al ziarului „Universul“. „Universul“ care, în polemica cu „Timpul“ a fost scos din luptă încă de la prima lovitură, încearcă să ridice din nou capul făcând mare caz de partiotismul d-lui Stelian Popescu. Acest ridicul personal este și mai puțin calificat să-și ia aere de mare patriot și să lovească de ostracism pe oamenii de Stat ai României. D. Steliim Popescu alături cu răposatul său coleg și amic Virgil Dărăscu au condus „Universul“ înainte de războiu și sunt solidari răspunzători de toată acțiunea politică a ziarului, cu două fețe : una spre ruși și alta spre nemți. li este foarte comod d-lui Stelian Popescu să se degajeze de ceea ce a făcut fostul său coleg — azi mort — dar nimeni nu poate admite că Virgil Dărăscu a rămas în teritoriul ocupat fără asentimentul deplin al d-lui Stelian Popescu și că ar fi încercat să se pună în serviciul Komemdanturei germane fără prealabila încuviințare a acestuia. D. Stelian Popescu a fost și este directorul „Universului“ el este deplin răspunzător de toată atitudinea acestui ziar, și-l poftim să se astâmpere pentru că noi nu glumim cu secăturile. Valoarea d-lui Stelian Popescu în presa românească este socotită subt zero. D. Stelian Popescu ilustrează perfect speța arendașilor moșiilor boerești, cari ruinau pe proprietari până ce le cumpărau, pe un preț de nimic moșia ce dețineau în arendă. Este cazul d-lui Stelian Popescu ca fost arendaș al „Universului“ d-nei Theodora Cazzavillan. Din arendaș puțin scrupulos, a devenit, fără să aibă bani, proprietar și director fără talent și fără chemare al unei foi care avusese o singură menire : aceea de a face reclamă capurilor de catramină și altor produse farmaceutice. Actualele foiletoane ale „Universului“ asupra călătoriei directorului său în țările Scandinave, — model de stil și de gândire — ilustrează perfect marea valoare ziaristică a lui Stelian Popescu. Asemenea personagii, chiar când au norocul de a fi deținut un moment un portofoliu ministerial, nu pot fi luate în serios, mai ales când ele au slujit, cu plată, pe nemți și pe ruși, pentru a-și oferi din nou, în scris serviciile lor Komandanturei germane. D. Stelian Popescu o fi patriot, dar noi avem dovezi că acest patriotism a fost plătit cu bani streini, și când Vom plesni cu un facsimil îl vom lăsa mai tâmpit decât au rămas colegii săi când acest imbecil a fost făcut ministru de justiție. Citifi In pag. lî a Ultima ora REDACTORII „LUPTEI“ în SLUJBA STREINILOR De documente avem Confirmările.Blamul dat de Asociația Presei.» Sancțiunile. Ne-am luat sarcina, foarte ușoară de altminteri, de a dovedi opiniei pupublice că frații Fagure și Honigman, conducătorii ziarului de șantaj ce se numește „Lupta“ au fost și sunt sortiți a fi vecinie în slujbe streinilor și că înainte de a face tentativa de extorsiune de fonduri de la guvernul francez, ei fuseseră plătiți de ruși pentru a lucra contra intereselor neamului. Apașii presei românești, frații Fagure și Honigman, au răspuns că ceea ce afirmăm noi este un basm și nimic mai mult. Vom începe clar publicarea documentelor ce avem în această privință pentru a dovedi : 1) Că frații Fagure și Honigman AU FOST IN SERVICIUL LEGAȚI UNEI BUNEȘTI DIN BUCUREȘTE. 2) Că chiar după ce au părăsit țara pentru a se refugia în timpul războiului și de frica lui, în Paris, departe de frontul românesc, ei au primit tot de la guvernul rusesc, PRIN AMBASADA RUSA DIN PARIS, UN ÎNSEMNAT AJUTOR LUNAR. 3) CA ÎNSUȘI REPONATUL TAKE IONESCU A CONFIRMAT ACEASTA Ia Iași, în scris, sub propria sa semnătură, în Februarie 1918, pe când generalul Averescu era șef al guvernului; 4) Că această mărturisire, cea mai strașnică palmă aplicată pe obrajii celor doi excreși și șantagiști a fost reprodusă de ziarele din Iași, înainte de venirea guvernului Marghiloman, ceea ce dovedește că acțiunea de epurațiune a presei fusese încetată în Moldova încă din Februarie 1918; 5) Că tot Take Ionescu a confirmat că a cerut de la guvernul rusesc fonduri pentru ziarul La Roumanie, surata în limbă franceză, a Adevărului și Dimineței, care apăreau, înainte de război și până acum câtva timp sub conducerea fraților Fagure și Honigman; 6) Că acelaș Take Ionescu a mărturisit, tot sub propria sa semnătură CA A CERUT GUVERNULUI RUSESC FONDURI ȘI PENTRU UNIVERSUL, CARE A FOST ȘI EL în slujba Legațiunei rusești din București.* ) Dar mai avem la îndemână un document foarte prețios pe care-l vom utiliza. Este vorba de înfierarea fraților Fagure și Honigman de către Asociațiunea de presă care s’a întrunit la Iași, în ziua de 19 Februarie 1918 — înainte dar de formarea guvernului Marghiloman — sub președinția d-lui N. Maxim primul redactor al ziarului „Mișcarea“, organ oficios al partidului liberal. Această adunare a veștejit, cu energie, faptele de care s’au făcut vinovați frații Fagure și Honigman, întrucât ele ating prestigiul presei și demnitatea ziaristului cinstit. Din dovezile ce le vom publica, începând de mâine, va reeși dar lămurii că noi conservatorii progresești am veștejit cei dintâi acțiunea nedemnă a celor doui apași ai presei de a fi în slujba streinilor; că Take Ionescu a fost nevoit să recunoască că a plătit pe acești nemernici din fonduri rusești, nevoind să mai satisfacă, cu propriile la mijloace, lăcomia de bani a acestor doi indivizi veroși, că ziariștii profesioniști au aplicat, încă de la Februarie 1918 — sunt patru ani de atunci — o foarte răsunătoare palmă fețelor murdare ale fraților Fagure și Honigman, că partidul liberal el însuși, prin faptul că adunarea membrilor Asociațiunei presei s’a ținut sub președinția d-lui M. Maxim, prim-redactor al „Mișcărei“, a luat parte la înfierarea acestor doi nemernici. Și vom scrie această pagină, cea mai rușinoasă și cea mai nedemnă a presei noastre, cu toate documentele ce le avem, pentru că a venit vremea socotelilor, și pentru că sancțiunile nu mai trebue să întârzie. Deci pe mâine, cu fapte precise, cu declarații autentice, cu mărturisiri ce nu pot fi tăgăduite cu date certe — pentru că noi nu scriem basme, ci deschidem un mare dosar al unor foarte triste vremuri pentru piesa noastră. Lafayette. 2. — Statele Unite. — Ziarele semnalează o ameliorare în " hama-ahihi! SS m!ăPQOP ș starea sănătății președintelui Har IGU Cilllfillll Ill IllfllCSvliding. ; ------- Pe foi de calendar Basamacul in politică Polemica de presă nu e totdeauna lucru prea ușor. Mai ales vara. Și mai ales când redactorii unui ziar sunt deprinși să cugete prin creerul d-lui Vintilă Brătianu, cum se întâmplă cu redactorii „Viitorului”. Pentru simplificarea problemei acești domni au adoptat câteva simpatice formule printre cari bine cunoscutele „prin noi înșine ‘ și anumita presă“. De câtva timp ne aflăm în fața unei formule și mai simpatice: balamacul. A spus d-lul Lupu că d. Vintilă Brătianu n’a făcut nici o ispravă în străinătate? Ce mai atâta osteneală să arăți ce a făcut d. Vintilă ? Aplici formula : d-rul Lupu a băut basamac. Și totul e în cea mai perfectă ordine. Basamacul tinde deci să-și multiplice întrebuințările în slujba marelui partid național liberal. Basamac alegătorilor cari trebue să meargă cu grămada la urne pentru a vota crucea Balamac și când nu sunt alegeri, dar atunci numai reprezentanților opoziției, ca să dovedești că nu știu ce spun. E simplu și clar, ca o ecuație. JS’ar putea proceda chiar la întocmirea necunoscutelor ca să avem în loc de x*-|-y*=0. Vintilă Brătianu--„Viitorul“=balamac. Și desigur că nu e departe vremea când însuși marele orator Vintilă Brătianu va culege aplauze și ovațiuni combătănd opoziția cu drastica replică. — Afi băut balamac! Până atunci însă, să ne fie îngăduit spune că scrisele redactorilor „Viitorului“ a lasă impresia netă a unei îndelungate beții de hașiș... Și să ne mai fie îngăduit a-i face băgători de seamă ! căci iată, am avut și în țară un caz mortal de insolație I HYPERION Starea președintelui Amestecul OfițeriiOP In Harding polities și situația Acum câteva zile, d. general Mărdărăscu, ministru de război, a găsit de cuviință să dea presei, un comunicat, privitor la amestecul ofițerilor în mișcările cu caracter social și politic. Acest comunicat ar fi fost cât se poate de lăudabil, dacă însă ar fi fost dat de un ofițer general, care să nu se fi manifestat în politică. Ori toată lumea știe, că d. general Mărdărăscu, în ultimul timp, a dat dovadă, că pe lângă că e un ofițer de activitate, dar ca cetățean și militar e un devotat al partidului liberal. Pentru a doua oară, ținem să reamintim, că în timpul când d. Ionel Brătianu, era titular la departamentul de râsboi, d-l general Mărdărăscu, avea mandat să semneze ordine în numele titularului, pentru reușita guvernului liberal în alegeri. Pentru serviciile aduse d-lui Ionel Brătianu, care se simțea incapabil a da ordine ofițerilor în alegeri, d. general Mărdărăscu a fost numit ministru de războiu. Și cu toate astea d. general Mărdărăscu, are naivitatea să mai afirme în comunicatul său, că ofițerul activ nu are voe să aibă altă legătură decât cu serviciul și cu corpul din care face parte. Cum rămâne atunci cu situația generalului activ Mărdărăscu, care a dat dovadă că are legături cu partidul liberal. Tot în acelaș comunicat d. general Mărdărescu care față de camarazii săi e culpabil, mărturisește ca a ajuns la convingerea, că cunoaște pe ofițeri ca și pe el însuși. Dacă d. general Mărdărăscu sar fi cunoscut pe d-sa bine însuși, ar fi trecut singur la realitate și nar fi dat un asemenea comunicat și nici n’ar fi fost nevoe de nici o măsură împotriva ofițerilor cari și azi ar fi fost streini de politică în armată. Față de modul cum înțelege d. general Mărdărăscu să conducă departamentul războiului, dând ordine de interese politice ofițerilor, d-sa, nu mai poate fi în armată elementul care să garanteze menținerea ordinei în stat, tocmai pentru că armata trebue să rămână,în afară de luptele sociale și politice. Aceste lămuriri, pentru motivul că, d. general Mărdărăscu, are curajul să-și închee comunicatul sub semnătura sa proprie spunând că: „Nimic nu m’a abătut și nici nu mă va abate de la convingerea că ofițerii trebue să rămâiă departe de mișcările cu caracter social și politic“. E bine să se vadă că vorbele d-lui ministru de război nu se potrivesc cu faptele sale. —«0=0=3«---0 GLUMA DE PROST GUST Demobilizației* de la orașe si s’a făgăduit că vor fi în* proprietaritif iar pe denalta parte nu li se face nimic. O categorie de oameni cari au suferit toate rigorile războiului, fără să murmure și cărora li s’au dat nenumărate făgădueli că vor fi răsplătiți și ei, pentru jertfele lor, sunt demobilizații de la orașe. In adevăr, se știe că tuturor ostașilor țării li s’a făgăduit, pe front, că vor fi împroprietăriți; unora dintre ei, celor de la țară li s’a și îndeplinit făgăduiala prin împroprietăririle efectuate, așa cum le cunoaște toată lumea. Pentru cei de la orașe, însă, nu s’a făcut nimic, dar absolut nimic. Ba, li s’au reinoit făgăduelile prin glasul câtorva miniștri cari au ținut să afirme demobilizaților de la orașe „că vor fi împroprietărit!“. Ei bine, nu s’a făcut până acum nimic pentru acești obijduți ai soartei, în mare parte muncitori și oameni cu mijloace reduse cari îndură din greu consecințele, de tot felul ale războiului. Și, departe de a veni în sprijinul unei chestiuni, împotriva căreia neam ridicat din capul locului, ținem totuș, să arătăm greșala de neiertat comisă de cei ce s’au succedat la cârma țării și cari din dorința de a-și păstra popularitatea , au făgăduit marea cu sarea tuturor oamenilor necăjiți. Victime ale acestor procedee greșite sunt și demobilizații de la oraș cari habar n’au de faptul că în cuprinsul Capitalei este aproape cu neputință să fie împroprietăriți — după cum afirmă cei ce știu de ce locuri dispune comuna București și cel mai bun lucru ar fi să li se spuie adevărul curat, fără nici un fel deconjur. Credem că trebuie să înceteze perpetuarea unei minciuni, pe urma căreia atâți bieți oameni își pierd vremea, cum și-au pierdut și paralele, îndeplinind fel de fel de formalități »de împroprietărire, încetați d-lor, cu caraghioasa făgăduială a împroprietărirei tuturor! Deunăzi veniră și agronomii să ceară pământ, au venit apoi și învățătorii, învățătoarele nu s’au lăsat mai prejos și mâine poimâine ne pomenim că vin cu aceleași pretenții toate breslele organizate. Și, slavă Domnului sunt destule! Să se isprăvească cu această glumă proastă !---XX=A[jf==XB-- SURI EXTERNE . ______ ROMAN 3. — Azi s’a instalat noul ministru al economiei naționale . In lunile Mai și Iunie trecut sa verificat reducerea a peste 400 milioane bonuri de tezaur. Ministrul Feedizzoni a plecat la Trentino pentru un scurt repaus. LONDRA.— In urma însemnatei discuțiuni asupra notei mirano-belgiane Kabinetul ia stabilit ca guvernul va face mâine în Camera Comunelor declarațiuni relative la politica britanică. . POLA. — S’a făcut un pelerinagiu în memoria lui Nazario Sasuro, depunându-se o coroană pe mormânul fostului marinar. Consulul general cehoslovac a ținut un discurs relevând comunitatea de interese extinse între Italia și Cehoslovacia. Seara un numeros cortegiu a străbătut orașul, cântând imnuri patriotice. Buletin politic O anchetă a „Ligei Națiunilor“ In Ardeal ftostei și rezulatele ei.Guvernul în fața acestei anchete. Câțiva delegați ai Ligei Națiunilor vizitează în momentul de față Ardealul, pentru a întreprinde o anchetă necesară biroului central al Ligei. Vizita aceasta a stârnit o furtună grozavă în rândurile minorității maghiare, mai ales, reprezentanți ai acestei minorități, s’au năpustit cu o avalanșă de plângeri, unele întemeiate, alte nu, asupra acestor delegați. După repetatele acte de supunere ale minorității maghiare, febrilitatea aceasta reclamativă e simptomatică, și ne poate face să ne îndoim de sinceritatea credinței în atâtea rânduri și în atâtea feluri manifestată față de sceptrul care-i conduce. Ceea ce ne miră însă îndeosebi în această agitație a maghiarilor din Ardeal, e însă sistemul acesta de a-și adresa plângerile direct către societatea Națiunilor. Plângerile minoritaților etnice din țară ar trebui adresate numai guvernului respectiv. Calea pe care s’ar adresa aceste plângeri poate fi oricare; cea de dorit e însă prin glasul reprezentanților acestor minorități în Parlamentul țării. Acesta e, de altfel, singurul rost al reprezentanților acestor minorități în Parlament, iar dacă minoritățile nu uzează de serviciile lor pe această cale, și dacă comit greșala de neiertat de a se plânge altor organe decât celor în drept să le satisfacă doleanțele, ce rost mai au atunci trimișii lor în Parlament ? Ancheta aceasta a „Ligii Națiunilor“ în Ardeal mai ridică însă încă o chestie, și aceasta de mare importanță : chestiunea amestecului unei organizații al cărei rost efectiv e de a fi un birou de înregistrare de gen special — căci aceasta e de fapt „Liga Națiunilor“ — în politica internă a unei țări. E un amestec neîndăduit, pentru că „Liga Națiunilor“ nu are dreptul de a face anchetă în vre-o țară, decât cu asentimentul guvernului respectiv, iar delegații ei trebue să fie însoțiți de delegați ai acelui guvern. Vedem însă că, indiferent dacă ei au sau nu asentimentul guvernului român, delegații „Ligei Națiunilor“ colindă Ardealul fără să fie însoțiți de reprezentanți ai guvernului nostru, provocând incidente ca cele cari au provocat articolul de față. A luat oare guvernul nostru cunoștință de aceasta ? Propaganda maghiari naia Cu ocazia conferinței de la Sia Micei Antante, numeroase manifeste au fost răspândite în toate comunele din Ungaria, prin care se arată că în curând tratatul de la Versailles va fi revizuit în sensul restaurării Ungariei în limitele ei milenare. In același mod presa maghiară și diferiți oameni politici sprijiniți de guvern, sădesc și întrețin în rândurile populației, prin articole și discursuri violente, spiritul de revanșă, față de vecinii Ungariei, în timp ce o acțiune uriașă de propagandă se desfășoară în străinătate și mai ales în provinciile perdute, în sensul restabilirei integrității Ungariei. Astfel, în Croația, unginrii încearcă din nou crearea unui partid Radik, care să se declare contra Serbiei, în Slovacia, ei caută terenul pentru a produce agitații anticehe, iar în Ardeal fac sforțări uriașe pentru a da loc la nemulțumiri Contra autorităților române și a desorganiza astfel solidaritatea naționalităților și disciplina trupelor noastre, care garantează ordinea și liniștea populației, de abia salvată de anarhia bolșevică și teroarea maghiară. In politica sa externă disperată de protestări și revendicări, Ungaria caută aliați în statele cari au interese comune cu ea, implorând sprijinul material al Poloniei și Germaniei, contra Ceho-Slovaciei, al Italiei contra Austriei și Jugo-Slaviei și al Bulgariei contra României. . . In interior, față de nemulțumirile și agitațiile populației civile și pe alocuri chiar ale trupelor, din cauza lipsurilor de tot felul și față de refuzul celor chemați a îndeplini serviciul militar, guvernul maghiar s’a văzut silit să ia o serie de măsuri drastice îndreptate special contra lucrătorilor și partizanilor fostului regim bolșevic.