Timpul, iulie 1943 (nr. 2204-2234)

1943-07-22 / nr. 2225

NOTE­ lin nedreptățit: V. DEMETRIUS Fără îndoială, V. Demetrius a fost aft nedreptățit. Dar acest delicat poet a fost mai înainte de toate un învins, căruia i-a fost sortit să întâmpine dea-­­lungul deceniilor viața și oamenii, în­verșunările camarazilor de breaslă lupta celor cari își făceau loc — cu pieptul înainte — siguri de el, să răz­­bată cu orice preț. Prin a­ceastă atmosferă și în acest­ mediu V. Demetrius s-a strecurat Bfios. Cu un zâmbet blând pe buze­ul cu at­­­eiași candoare dezarmată,­­V. Demetrius e născuse resemnat așa cum altul se naște cuceritor sau războinic. Era, deci, firesc ca el să fie depășit de toate: de viață, de oameni și chiar de artă. Timiditatea lui nu putea ține pas cu puterea lui de crea­ție, astfel încât era sfâșiat de cum­plitul antagonism intre năzuințele crea­torului care aspiră spre împlinire și neputința omului de a se împlini. Literatura lui V. Demetrius, prin autenticele ei însușiri a răzbit, Insa fără să mai fie nevoie de strădaniile omului Ea s’a impus încet, e drept, dar a răzbit. Astfel, apariția recentă a volumului său de poezii capătă semnificația unei târzii împliniri, dar care însemnează, desigur, tot o împlinire. Am privit volumul „Poezii alese" abia apărut și care înfățișează în­treaga operă poetică a lui V. Deme­trius. Am privit cartea cu o strânge­re de inimă, fiindcă în modesta lui Înfățișare ne amintește și de modes­tul poet, care nu seamănă deloc cu unii tineri din vremea noastră, cari își impun __ prin redacțiile miei sau mari — operele însoțite de obligato­ria bătaie cu pumnul în masă. (sau în piept... după împrejurări și tempe­rament)... —, Eu sunt poetul Cntarei... In vitrinne librăriilor cărțile lui V. Demetrius se înfățișează ‘ modest caracterizând încă odată pe omul care n’a știut să-și valorifice talentul și nici să și-l impună.... V. Demetrius a fost scriitorul care a știut doar să viseze, să scrie și să aștepte... El n’a cerut niciodată nimic, nici măcar să i se facă dreptate. p. d. Iou Desen ORAȘUL COPILĂRIEI Pe la începutul lunii Septembrie va apare volumul Orașul Copilăriei, datorit d-lui George To­gan. Cartea aceasta aduce o d­udată ro­­mânițare a locurilor, a vieților și a istoriei orașului Mediaș. Va fi o fres­ca vie și miresmata a Ardealului nostru drag. Din fragmentele publicate în dife­rite reviste din Capitală­, putem spu­ne că lucrarea aceasta se așează mai mult pe meridianul literaturii, decât al istoriei pure. Un stil fabu­­lesc sau uneori șarjat și caustic fac din această carte o operă pătrun­zătoare, care se va citi cu plăcere. Volumul scriitorului George Tógall, Orașul Copilăriei, va fi împodobit cu garduri de pictorul Cealaceft, FETITA PIERDUTĂ Povestire de FredHch Lettolack Opera lirică și epică a lui Frie­­dHch Schnack este străbătută de a­­tânca iubire fată de popor, apoi de o comunitate interioara cu lumea care cuprinde trăirea peisagiului în sine „Der Stemenbamn"*, „Sebastian im Walde", „Beatm und Sabine", nu mai puțin decât trăirea lumii anima­­le „Viata Fluturilor" , sufletul co­pilului ,,Klick am dem Spielzengla­den". In această credință și simțire de copil se oglindește la Schnack trăirea adâncă, pură, și feerică a naturii. Po­­recirea ce urmează unește în modul cel mai fericit aceste trăsături ale operei sale literare. F­etița Luitgard era fiica meșterului pietrar Sinntvell, care ajunsese la mare cinste fează printre ceilalți meșteri și calfe ce­lu­și erau la construirea catedralei din Strassburg, în trecuta epocă a marilor construcții. El se trăgea din regiunea Rhi­nului Superior, din Ortenau, și trecuse în vârstă de 05 de ani peste Rhin, la frații alemani, la Strassburg unde nădăjduia să găsească de lucru la șantierul­­ catedralei, care atrăgea din depărtări și din apropiere pe artiști­ și pe meseriași. Fiindcă avea o mână iscusită și-și dovedi simțul artistic, meșterul ■— șef îi însărcina să lucreze multe din frumoasele ornamente, cu care este îm­podobită construcția și care s-au adăugat mulțimii de tot felul de opere de artă ale meșterului. Sinnwell, o chemase și pe soția lui Marghit, fiica unui țăran bogat în vis din Ortenau, și pe fetița lui Luitgard. Locuia acum cu ele, o gospodărie fe­ricită și plăcută, într’o căsuță de paiantă de la marginea orașului. Avea și o mică grădină cu le­gume și flori. Din grădina înconjurată de un zid înnalt, o portiță ducea spre luncile, care se întin­deau­ până departe și se pierdeau în direcția Rhi­­nului. Această portiță o încuiase meșterul într’o zi și n’o mai deschisese pentru multă vreme. Sora lui venise din Ortenau să le facă o vizită de primă­vară, cu prăjituri, carne și vin și cele mai noui vești de acasă. Fetiței, a cărei nașă era, îi adusese un lănțișor de aur vechia din averea familiei și ardea de dorința să împodobească cu el gâtul tâ­năr. Dar unde era copilul? Mama o chemă stri­gând pe fereastră spre grădină, dar Luitgard nu răspunse. Plecase poate din nou să sburde prin luncă. Gând însă nu reveni nici după două cea­suri tatăl fu cuprins de îngrijorare. El o strigă cu Voce puternică ieșind la portiță, dar strigătele lui rămaseră fără răspuns. Unde­ poate să fie hoinară? se întrebă tatăl, și oricât de mult trebuia să se ducă la șantier, ca să înceapă noua statuie a unei „Fecioare Nebune", care i­ se dăduse, șovăi din pricina copilului și în cele din urmă porni, după, o repede hotărîre, fugind în luncă să caute fetița. De nu i­ se întâmplase nimic copilului!? Tatăl își grăbi pasul, fără să țină seamă de flo­rile și buruienile, pe care piciorul lui grăbit le stri­vea. O luă spre Rhin, cât putea de repede, ca și când s’ar fi temut cu groază că fluviul a atras copilul spre apele lui primejdioase. Dar până la fluviu își spuse el liinștindu-se, e departe! N­­ăvalnicul viu al munților,, care se rostogole­ște în câmpia Rhinului de sus și se ramifică în multe brațe, se arătă în fața meșterului, formează insule, bancuri tăcute, mlaștini cu stuf și praguri de nisip alb. Primăvara venise la țară și-și ducea parfu­m­urile spre orașul, din mi­neéul căruia se ridica măreață spre cer catedrala Meșterul își întoarse repede privirea înapoi și în­dată li veni în minte munca lui grea, pe care nu o putea începe acum. Cu dalta gândului pipăi de jur împrejur piatra pe care o avea să o cioplească. Cum va fi „Fecioara Nebună’*? și consola de jos? Animal, plantă sau om? Va face mai întâiu con­sola. Pietrele bune pentru așa ceva sunt gata, eale își așteaptă meșterul Acesta însă rătăcește prin lunci și-și așteaptă inspirația, care va­ creea din blocurile fără formă, viață curată. Era neliniștit și încordat din pricina aceasta, iar acum se mai­ a­­dăuga și grija fetiței. Chipurile de piatră cărora avea să le dea trup, trebuiau sa fie lucrarea cea mai însemnată a iscusinții lui, figuri gingașe, vii. Delicate și mlădioase ca din lemn dA teiu, i»a ce­rut meșterul«— șef, așa să fie sculpturile, „Luitgard !" »—strigă Stamwell peste lunci și făcu ascultând. Ah, nu se auzea nimic în afară de zum­zetul­ albinelor care aduceau mierea, Tatăl își șterse fruntea fierbinte, Cât de mult își iubea l­­egsl singur copii! Ochii lui se trudeau sâ Pătrundă prin orbitoarea scânteiere a soarelui, oare nu se mai întâmplase ca pribegii și țiganii să fure copiii îngrijorării tatălui 1­ ee adaogă o ușoară mânie: el se înfurie în inima lui împotriva jocului vră­jitoresc și ascunsei șiretenii a naturii, care i-au ispitit fetița să plece de acasă și au orbit-o cu cu­­lori și parfumuri. Mai avusese odată aceeași grijă și spaimă pe când Luitgard­ era­­ un copil de nu­mai 5 ani. Copila fusese par’eă înghițită de pământ până când după mai multe ceasuri de căutare fu­sese găsită într’o pădure îndepărtată. Ședea acolo intr’un luminiș, în mijlocul florilor sălbatece de pădure, cu un mănunchiu de flori în mână. Tatăl și mama uitaseră cu totul această întâmplare Continuare mâine TEATRUL MARIA FILOTTI SĂRINDAR Astă seară, ora 8 PREMIERA FI ADEVARAT DAR EU TOT CRED Celebra comedie în 3 acte de Peppino de Filippo cu MARIA FILOTTI IANCOVESCU P­OEZIA REFUGIULUI Tânărul scriitor George Togan lu­crează la Antologia Poeziei Refugiu­lui, care va apare în formă de album și în comnu­­siuni tehnice occidentale. Fiecare poezie va fi ilustrată cu o gravură de un mare și bine cunos­cut pictor din Capitală. Antologia Poeziei Refugiului va cuprinde pe toți poeții, cari au cân­tat durerea Aredaiului și au răscolit in suflete nădejdea ta izbăvirea Nea­mului, Pertru ca Antologia Poeziei Re­fu­­gului să fie cât mai complectă, ru­găm pe toți poeții cari au cântat arama refugiului și în cântece de desrobire au îmbrățișat crezurile transilvane, să ne trimită câte trei din cele mai bune poezii, împreună cu o fotografie format carte poștală și o scurtă biografie pe adresa dte mai jos George Togan, I, st.r Stela Nr. 17, ap.­­L București Manuscrisele se vor trimite nea­părat până la 15 August a. c Cele zece porunci ale unei bune soții 1. Ferește-te de prima ceartă. To­tuși dacă ea izbucnește, înfrunt­e cu curaj­ui rămâi calmă până când diferența de păreri dintre tine și soțul tău se aplanează. Nu te pier­de niciodată în cuvinte fără rost și nu păstra în suflet nici o amă­răciune sau nedreptate. 2. Nu uita că te-ai căsătorit cu un om și nu cu un Dumnezeu; nu te uimi nici de imperfecțiunile și nici de defectele lui. Și tu ai de­fecte ! 8 Stabilește-ți bugetul menajului împreună cu el. Nu-1 plictisi cu tângueli asupra scumpetei și nici a­­supra greutății de­provizionare. 4. Să nu crezi că treburile mena­jului sunt degradante. Să nu crezi că timpul pe care i petreci în bu­cătărie, este un timp pierdut. Dacă soțul tău are un suflet sensibil, are și un stomac care-și cere drepturile lui. 5. Citește în ziare și altceva de­cât anunțurile morțuoare sau rela­tările accidentelor, astfel ca să poți discuta cu el și lucruri care-l inte­resează. 6. Păstrează-ți „eu".ul tău, dar rămâi totuși destul de „maleabilă". Recunoaște-ți greșelile. 7. Nu trece cu vederea nici îngri­jirea corpului, nici felul în care te îmbraci, dar nici modul în care vor­bești. Continuă să-ți cultivi min­tea. Amintește-ți de tot ce făceai atunci când erau­ numai logodiți și când te sileai să-i placi din ce în ce mai mult­­. Este drept ca bărbatul să fie în centrul preocupărilor tale Dar nici părinții și nici prietenii nu tra­­duese uitați. Egoismul în doi este de disprețuit și nu poate duce la fericire. 9. Fii, pentru cei cu care te-am căsătorit, o prietenă simplă, sin­ceră, acordă-i o încredere absolută, chiar pentru lucrurile care nu au prea mare însemntate. Astfel vei în­depărta gelozia. 10. Respectă-i părinții. Nu uita că i-a iubit înainte de a se îndră­gosti de tine Cele zece porunci ale mamei 1. Nu-ți închipui înainte, cum va fi copilul tău. Vei fi dezamăgită de realitate. 2. Firava ființă ,nu a moștenit calitățile și defectele tale numai pentru că este copilul tău. Mai sea­mănă și cu tatăl său și cu toți îna­intașii voștri. 3. Copilul nu este nici al tău și nici al tatălui său. Atât timp cât este mic depinde de voi, dar nu-și aparține decât lui însuși își poat­e forma un ideal, foarte diferit de al vostru. Poate vrea să-și despartă soarta lui de a voastră. 4. Dacă pentru tine, copilul va fi întotdeuna „carne din carnea ta“, nu uita că și el are dreptul o individualitate a lui. 5. Nu-ți socoti niciodată copil.­i drept un datornic. Ce faci tu acum pentru el, au făcut-o și părinții tăi pentru tine. 6. Nu uita că-i datorezi drago­ste și îngrijire. Iar ceea ce primești de la el — respectul dragostea și stima lui — este un cadou minu­nat. 7. Educân­du-ți copilul, când este­­te și la femeea pe care și-o va a­­lege drept tovarășă și chiar la vii­torii lui copii. Pregătește-1 pentru această misiune. Nu face ca cei cari vor depinde de el să sufere din pricina lipsuri­lor tale . Atunci când va veni ziua des­părțirii, amintește­ d­­efi orice fruct copt se desparte de copacul lui­, încearcă să fii tot atât de fericită ca și în ziua în care 1 ai născut. 9. Fără lacrimi și fără mânie, treci pe planul al doilea. Dar nu-i lăsa să simtă ca te-ai schimbat în­trucâtva. 10. Nu-1 lăsa să înțeleagă ceea ce simți tu în ziua în care asta va o­­cupa primul loc în sufletul lui. Va înțeleg­e singur aceasta, mai târziu, când se va întâmpla acelaș lucru cu copiii lui Ți-a cântat cucul în fată?. Repede, cumpără’uti roz! Vei vedea cum toate *n roz !S­tî se schimbe *n viață. • la toate chioșcurile ,Th;ii! Fam­l­ei“ TIMPUL O­mul este frământat de două mari nevoi naturale: hrănirea organismului și satisfacerea impulsiunii sexuale. Prima necesitate manifestată prin foame este un instinct de conserva­­­re al individului, iar cealalaltă — iu­birea — reprezintă instinctul de per­­poluare a speciei. Cea mai grea problemă din viața fiecăruia dintre oameni este îndestu­larea, în cadrul legii și a moralei, a acestor dou­ă principale nevoi orga­nice, pe lângă care celelalte cerințe sunt cu mult secundare. Dacă adevărat este că instinctul perpetuării speciei se arată adesea nu numai puternic, dar chiar și hotărâ­tor în viața individului, marea grijă a întreținerii unei familii este argu­mentul cu care se apără toți egoiștii, care nu vor să-și ia răspunderea cre­ierii unui cămin Este adevărat că unele căsnicii dau dreptu­l holteilor să-și motiveze bur­­lăcia zicând că, preferă să plătească un impozit mare de celibatar, decât să li se impună o mică tirană. Vinovată este însă alcătuirea socie­tății noastre, care acordă celibataru­lui libertatea de a-și procura plăcerile așa cum vrea și unde poate­ Dea frâul lui repetat îl numește stieres Invidiat de băr­bații însurați, prefe­rat de femeile galante, — chiar și mă­ritate *— egoismul lui măgulit îi dă curajul să-și întindă mrejele, ferindu­­se însă cu dibăcie să nu i se așeze pirostria pe cap. De aceia, unii­ dintre ei, depășind hotarul — ca să zicem așa — încuvi­ințat de șubreda noastră morală, lip­siți de­­ răspunderea legăturii cor­ju­gale, coboară actul conservării spe­ciei la nivelul viciului, care prăvă­lește pe om în mocirla pervetirii. Celibatul femeii se prezintă mult mai neprielnic pentru ea, decât pen­tru bărbat, față de poziția pe care o ocupă în socitati. Pe câtă vreme becherul este invi­tat în toate cercurile și i se dă toată considerațiunea dacă știe să-și mă­soare atitudinea în anumite împre­jurări, celi­batara, dimpotrivă, oricât de la vicul ei ar fi, societatea nu-i a­­cordă același privilegiu de ca­re se bucură femeia măritată. Chiar cu pă­cate Femeia singură este bănuită, obli­gată să surâdă la glumele nesărate făcute pe seama ei și dacă se presu­pune numai, că a consimțit o singură dată la o aventură, este CU tnt.UJ al­tfel judecată de aceiaș societate, care este îngăduitoare față de holtei în a­­­semenea cazuri Acest fel deosebit de­ a fi judecată femeia remăritată, construe o mare nedreptate, pentru că nu toate tol­ba­tariite pot fi plasate în aceiași ca­tegorie a moralei. Pentru femeie, singurul corectiv al­­«„notei «ii tu­ați!­o«te numai căsăto­ria, pentru că oricât de desinteresată, oricât de serioasă sau clădită chiar pe cea­ mai curată iubire, ar fi o le­gătură între ea și un bărbat, societa­tea nu recunoaște și nu respectă as­­emenea conviețuire-Și dacă adevărat este că concubi­najul nu exclude căsătoria și prezin­tă în majoritatea cazurilor mai pu­­ține adultere, decât multe alge căsăte­torii din constrângere, totuși raportu­rile libere între sexe promovează pot liga rasa. Trebuie să recunoaștem deschis, chiar dacă n'am fi pe placul prefă»­­cuților că, prin firea și structura noa­stră organică suntem nestatornici. Nici bărbatul și nici femeia nu sunt monogami prin însăși înclinațiunea lor naturală. Faptul acesta constituie marea primejdie morală,­ pentru­ că amorul fizic nu are preferința legat­ă numai de una și aceiași ființă. Din această cauză, lipsa de răspun­dere , înlesnește atât bărbatului cât și femeii să se sustragă — fără teama vreunei sancțiuni — de la obligațiunea sprijinului reciproc pe care și-l dato­­resc, bărbatul și soția, după o covie­țuire legală. Pentru a împiedica, ca sub egida amorului, legăturile holteilor sau al celibatarilor să se coboare la sim­pla distracție, Statul și-a însușit dreptul , să exercite, bineînțeles în măsura pu­tinței, un control asupra acestor ra­­portului. Pentru prem­dfimir­area defecțiunii și mai ales pentru asigurarea stator­­ni­ciei tn împărtășirea dragostei reci­­proce, întru Consolidarea căsniciei, ca temelie a societății, au intervenit, Sta­tul și Biserica invitând pe bărbat și pe femeie ca printr-un act manifest să lege credință conjugală ,numai de o singură persoană. tea­fără această constrângere dragos­libera, înlăturând întemeierea familiei înlesnește aruncarea pe bune a copiilor nimănui, care sunt produ­sul concubinajelor și mai ales al cli­pelor de desfătare fără răspundere a holteilor sau al celibatarilor. Dacă ar fi să ne punem acum în­trebarea, a cui e vina? Răspunsul este nehotărât Unii spun că bărbatul este vinovat pentru că ademenește; alții susțin că femeia cedează fiind mânată de instin­­ctul perpetuării speciei, care la ea este nemăsurat mai puternic decât la bărbați. Desigur că și la unul și la celălalt sațurile răscolesc dorințe și cum do­rința este începutul gândit al faptu­lui, femela al cărei realism este în general foarte desvoltat, ar trebui să fie mai stăpână pe corpul și auffel­ul ei, stăvilindu-și pornirile animalice,, care sunt­ cu totul altceva decât in­stinctul de mamă. Pentru că, atât, holteii cât și celiba­tarele să se bucure de întrega prețui­re a oamenilor, este neapărat devo­t să se int­regreze, mai ales în vremu­rile de acum în societate prin taina căsătoriei, recunoscută pe­ de o parte de stat prin forme solemne și garni­­­tate de lege. Iar pe de altă parte, con­sfințită de Biserică pentru întărirea credinței­­ și menținerea morale: .•■­si­­gurând astfel închegarea familiei care este temelia societății. Mo* 2225 HOLTEN­ ȘI CELIBATARELE de ILWIN­ ANSELME Cereți la toate librăriile, ultimele noutăți literare apărute în EDITUM ..PUBLICO un „HOUVIER" roman de N. Oițescu roman de Mircea Streinul­u­i roman de „SOARELE R'SARE NOAPTEA“ „ROBERT KOCH „COMENTARII LA LEGENDA MEȘTERULUI MANOLE studiu de Mircea Eliade Sunt opere de mare valoare literară, care oferă cetitorului reculegere spirituală, constituind în același timp o nodoab** a bibliotecii. I H. Unger MEDICINA ȘI SUPERSTIȚIILE După părerea europenilor „medicii vrăjitori” africani și indieni nu sunt decât niște scamatori iscusiți, ceea ce nu dovedește însă că el nu dispun de cunoștințe medicale serioase. Să nu uităm că și oamenii din epoca de pia­tră știau să vindece fracturi, răni gra­ve și să trepaneze cranii. La Viena s’a inaugurat o expoziție foarte inte­resantă, întitulată „Medicina popula­ră în prezent și trecut’’, care posibilitatea studierii medicinei oferă din timpul epocii de piatră până în zilele de astăzi, în regiunile Dunării de jos. Omul nordic al timpurilor străvechi, al epocii de piatră, era un chirurg ex­celent, fapt dovedit de craniul trepa­­nat de la Poysdorf, precum și de o fractură a maxilarului inferior al u­­nei femei, foarte bine vindecat. Odată cu venirea romanilor medicina a co­­borât în adâncimile ocultismului, me­dicii latini vindecând bolnavii cu pie­le de șarpe pulverizată, cu inimi de artemu etc. Bolile erau considerate pe­ atunci ca niște ființe rele, de unde și denumirile de „cancer“, „viermele u­­rechii,,­ „broască” etc. Pe atunci s'au introdus de asemenea „descântatul", „farmecele". In Emul Mediu exista me­dicina înaltă, preluată de la arabi, și superstițiile cele mai bizare. Până în secolul al 19-lea, de pildă, farmaciile vindeau mumii egiptene pulverizate Mumii ale strangulaților, sânge de păcătoși săraci, jucau un mare rol, cu toate că existau și m­edici adevărați, ca Paracelsus și alții. Expoziția pre­zintă de asemenea cele mai principale ceaiuri și plante medicinale folosite, instrumente medicale vechi, despre care s-ar putea crede că aparțin unei Instituții de schingiuire din Evul Me­diu. MASA ZILEI MASA ZILEI ■—ouă cu brânză — șnițel de legiune cu salată de castraveți­ — fructe. OUA CU BRÂNZA. — Se fac ochiuri românești, fierte în se scurg și se așează într’o apa, far­furie unsă cu unt și care merge la cuptor. Deoparte se face un sos alb din o jumătate lingură de unt, în­ care se trage o jumătate lingură de faină. Se stinge cu­ o ceașcă de lapte și se adaugă T -4 linguri de parmezan (100 gr) sau de altă brânză rasă. Se lasă să fiarbă sosul vreo cinci minute, amestecânduri mereu. Se toarnă peste ouă, se presară cu parmezan ras și se dă cinci minute la cup­tor, la foc foarte iute. Cereți PRETUTINDENI NOUE NUMĂR Timpul Familiei „ Timpul pe­ntru toți ” WS! Rochie cu corsajul foarte ajustat din cari pornesc crețuri da platei gl­iesti E

Next