Tineretul Liber, mai 1994 (Anul 6, nr. 1233-1256)

1994-05-04 / nr. 1233

finala Cupei României, Universitatea Craiova — Gloria Bistrița 0-1 (0-1) Și a fost și plânset și bucurie în Regie! Finalul sezonului ne-a rezervat câteva surprize de proporții. După ce Rapidul a dat verdictul în privința retrogradării și participării la „Cupa UEFA“ prin rezultatul de la Timișoara (2—0), în ultima etapă, iată că și „Cupa Româ­niei" o ține cu surprizele. Meciuri care au bulversat ierarhia în campionat și au spulberat dinastia echipelor bucureștene (Steaua, Dinamo) și a Universi­tății din Bănie, eternele „câștigătoare ale Cupei“ în ultimele decenii. Dar cele două meciuri — cel de la Timișoara și finala „Cupei“ — au provocat seisme similare în mai multe direcții sau zone geografice. Rapidul a trimis pe „Poli“ ln eșalonul secund, a salvat Sportul Studențesc de la retrogradare, a săltat Pe­trolul d­e pe locul patru și s-a instalat ea în fotoliul pentru „Cupa UEFA“. Ma­rea lovitură din finala „Cupei“ — cred că bursa pariurilor era de 90 la sută și favoarea Craiovei — schimbă și ea tradiția, provocând mișcări nebănuite, neașteptate , învingându-i pe studenții olteni la limită (1—0). Gloria Bistrița realizează prima dată în cariera ei o performanță de vârf, cu care va participa la „Cupa Cupelor”, competiție europeană de mare prestigiu, își face un nume, trimite pe Universitatea Craiova în cea mai necruțătoare competiție, „Cupa UEFA“ și spulberă un vis prea frumos al echipei din Grant care se și pregă­tise de călătorii prin Europa fotbalistică. Două „explozii“ care au cutremurat atâtea orașe și atâtea grupări. Pentru olteni eșecul este o suferință. Jucătorii „echipei marii iubiri“, după fluierul final al arbitrului Adrian Porumboiu, răvășiți de durere și neșansă, au rămas îngenuncheați, neclintiți sau lipiți de gazon cu tâmplele strânse în pal­me — nedumirindu-se asupra minunii sau dezastrului — în vreme ce bistri­­țenii, în chip de­­ învingători, au făcut turul micului stadion în aplauzele celor care nu făceau parte din numeroasa galerie craioveană și care venise la Bucu­rești cu mari speranțe și cu tot felul de lozinci ce anticipau victoria și festinul din Bănie. Ei și-au susținut frenetic favoriții, laudă lor, mai puțin pentru cura­jul și nesăbuința unora care au afișat, la tribuna a doua, o lozincă, ce ne-a dat frisoane . ..Fossa — aici urma semnul zvasticii !?! — leoni­azzuri“. Ei, ziceți și dumneavoastră, ce curaj pe „leii din Bănie“ și câtă indiferență la oamenii de ordine care n-au aruncat la coș lozinca cu pricina. Am aflat, în tribuna presei, că lui Cămătaru îi era frică de acest meci. După partidă, microbiștii speculau înfrângerea punând-o pe seama unor dife­rende între jucători și antrenorul M. Bondrea căruia i-ar dori plecarea. Alții se aventurau să creadă și chiar să acuze oarecari aranjamente, dinspre Gloria înspre jucătorii Băniei. Nu putem crede în nimic. Un spectator avizat nu putea să vadă altceva pe teren decât ceea ce a fost intr-un meci modest, care numai o finală nu arăta. O echipă care s-a bătut bărbătește pentru succes, dând totul și care a avut și șansa unui gol — aceasta este Gloria — și alta care a com­plicat prea mult jocul, n-a găsit soluția decisivă­ în acțiunile de poartă care au fost cu duiumul. Când au tras oltenii doar trei șuturi pe poartă într-un meci ? Bistrițenii s-au apărat cu toată echipa, ca să reziste miraculos asediului cra­­iovean. La un moment dat mingea s-a oprit pe linia porții lui Tene, trimisă prea încet de Biță, de unde a degajat-o Mironaș, din fața lui Stângă, Gane și Craioveanu parcă hipnotizați de întâmplare ! Față de zecile de acțiuni oltene, dovedite sterile, elevii lui Vlad și Cârstea, au avut doar două incursiuni mai periculoase în tot meciul, dar una au transformat-o în gol­ pe traiectoria celor mai buni jucători ai Gloriei : Mironaș, Zegrean, Ilea, ultimul punctând impa­­rabil. Gloria a abandonat după gol (min. 26) premeditat, ofensiva, s-a limitat la pressing pentru a ține sub presiune adversarul, dar nu s-a încumetat să-și disperseze forțele pe tot terenul, știind că aici atuurile sunt ale craiovenilor. Dacă aceștia ar fi câștigat, ar fi fost la fel de merituoși. Norocul le-a surâs, însă, de data aceasta, celor coborâți de la poalele Munților Bârgăului și astfel, „Cupa“ părăsește Capitala, locul ei tradițional și trece Carpații, în Ardeal. Fap­tul este, într-adevăr, un eveniment. Să-i felicităm pe învingători, pe antrenorii și conducătorii lor, care au știut, cu modestie, că o mare izbândă nu se poate obține decât printr-o pregătire de excepție și prin sacrificiul de sine. Să-i urăm Gloriei succes în călătoriile europene. VASILE CABULEA pentru prima «ani, Cupa României la fotbal poposește în vitrina Gloriei Bis­trița, spre marea satisfacție a lui Florin Tene și a colegilor sâL FILMUL MECIULUI UNIVERSITATEA CRAIOVA : Arcami — Mogoșanu, BIȚĂ, Sburîea, Gane» Ioni« TO Zamfir­ — Cristescu (min. 35 Călin), Papură, Stângă, Vase — Craioveanu, Cane. GLORIA BISTRIȚA : Tene — ZEGREAN, Săsărman, Cristea, MIRONAȘ, Sevastița — RADUȚA, Balaur (min. 75 Halestă), Dumitriu (min. 79 Cr. Alexandru) — ILEA, Stancu. A arbitrat bine Adrian Porumboiu (Vaslui). Min. S. Stângă o lansează bine în adâncime pe Gane, dar șutul acestuia «te reținut de Florin Tene. Min. 6. Replică promptă bistrițeană, autul din vale al lui Sevastița, trecând puțin peste poarta studenților olteni. Min. 16. Craiovenii ies frumos la mijlocul terenului, pe traseul Vase — Craioveanu — Papură — Vase, dar șu­tul ultimului este imprecis, având ceva comun cu rugbyul Min. 20. După o perioadă de joc do­­m­inată de olteni, care au abuzat de centrări ploaie, rezolvate de Tene fără probleme, primul atac periculos al Glo­riei Înseamnă și unicul gol al finalei: Mironaș dă o pasă de circa 50 de me­tri, excelentă pentru Zegrean, talentatul fundaș dreapta centrează înapoi, iar cea venit la viteză șutează de la 8 m, violent sub bara transversală, fără re­plică pentru Arcanu . 0—1. Min. 32. Cartonașe galbene pentru Bea și Sburlea. Min. 36. Dumitriu, cu un șut de la 20 de metri. O prinde pe picior greșit pe Arcanu, dar mingea trece puțin pe lângă stâlpul stâng al porții craiovene. Min. 40. Vede cartonașul galben și toistrițeanul Dumitriu. Min. 46. Una din puținele faze fru­moase ale jocului, Craioveanu ajunge singur la 14 m, șutează slab din poziție excelentă și Tene respinge. Min. 48. Tot Craioveanu pătrunde în careu, dar intră în unghi și șutul său nu-l poate învinge pe portarul Gloriei. Peste un minut, Zegrean și Ganea văd și ei „galben“. Min. 68. După o perioadă sterilă de dominare a studenților, se consumă unica mare ocazie de egalare. Deși șu­tează destul de slab, Biță este la un pas de gol, mingea depășindu-l pe Tene, dar pe linia porții apare incredibil Mi­ronaș care, din cădere, respinge. Min. 85. Portarul Gloriei vede și el galben, pentru trageri de timp, Bistrița dovedindu-se specialistă in acest do­meniu, arbitrul Porumboiu trecând cu ușurință peste avanlanșa de simulări. Min. 90. Fluier final, galeria craio­veană huiduindu-și favoriții. FLORIN FIRICA Cea mai fierbinte fază a meciului, bistrițeanul Mironaș salvând, de pe linia porții, o minge pe care scria „gol". Fotografii. C CIOBOATĂ DECLARAȚII DUPĂ MECI Nicolae Ilea: „Este, fără îndoială, cel mai important gol din cariera mea. Dacă nu l-aș fi marcat decât pe acesta și tot aș fi fericit. Victoria aparține în­tregii echipe. Am dovedit că suntem una dintre cele mai bune formații din cam­pionat. Și cea mai bună din Cupa României“. Florin Tene : „Eram obișnuit de la Dinamo ca galeria adversă să fie îm­potriva noastră. Nu știu altceva decât că, în timpul meciului, m-am străduit să fiu cât mai lucid. Este o mare performanță pentru Bistrița. Cred că acum am avut multe șanse să prind un loc in lotul pentru America“. Ion Balaur : „Dacă am reușit să învingem oltenii în finală, adică niște fotbaliști, sunt și eu mulțumit. Această Cupă a României este rodul unei înde­lungate perioade de muncă. Rețineți, acum, Cupa e la Bistrița Gică Craioveanu: „N-am crezut că se poate întâmpla așa ceva, încă nu pot realiza dimensiunile acestei înfrângeri. Felicitări, oricum, bistrițenilor“. , Cristi Vase : „E prea mare tristețea. Nu știu ce-aș putea spune“. Constantin Cârstea : „Cred că, această victorie finală în Cupa României încununează o perioadă de activitate intensă, ale cărei rezultate încep să se vadă. După o participare, în premieră, în Cupa U.E.F.A., anul trecut, vine aceas­tă nouă afirmare, sper eu, a Gloriei Bistrița. Este o dovadă că la Bistrița se desfășoară o activitate profesionistă. Sunt bucuros, normal, și cred că nu ne vom opri aici. Felicitări Universității, succes în continuare“. Marian Bondrea: „Am jucat așa cum s-a văzut. Adversarii au avut o singură ocazie și din aceea au marcat. Eficiență maximă, nu-i așa ?“ GEORGE PĂRVAN „Olimpicii“ fotbalului românesc și-au desemnat campionii Sâmbătă, pe terenurile din Regie au avut loc fi­­nalele Olimpiadei fotbalului școlar. La nivelul șco­lilor primare, în finală s-au întâlnit Școala genera­lă 4 Piatra Neamț - Școala generală 4 Pitești. Au Învins elevii din Trivale cu scorul de 4-2. La ca­tegoria gimnaziu, a învins tot Școala generală 4 Pitești, 5-2 (2-1), în finala cu Școala generală 1 Oltenița, în finala elevilor de liceu, disputată pe terenul mare, în deschiderea Cupei României, Li­ceul I. Maniu Arad - Liceul Auto Galați 2-0 (1-0), autorii golurilor fiind Maris (min. 5) și Botiș (min. 87). învingătorii au primit câte un set de echipa­ment oferit de firma SITACO PEPSI COLA, tricou­rile și medaliile de campioni. Premierea a fost efectuată de ministrul învățământului, domnul Liviu Maior, care ne-a acordat o scurtă declarație : „Ministerul învățământului a organizat această competiție tocmai în ideea de a oferi alt prilej în plus de afirmare acestor tineri jucători. Nu trebuie uitat că sportul școlar oferă baza sportului de per­formanță. Tocmai de aceea m-am zbătut ca cei de liceu să joace pe terenul mare. Măcar ei. Cred ca s-a putut vedea cât suflet pun acești micuți. Este, dacă vreți, o victorie a inocenței. Pentru că ei se afla la această vârstă minunată cu care nu ne mai Întâlnim." GEORGE PĂRVAN DIVIZIA A - ETAPA NR. 28 Miracole sau păcate? Eșalonul secund al fotbalului românesc și-a continuat maratonul, sâmbătă programând etapa a 28-a. In prag de sărbătoare religioasă, miracolele n-au lipsit, deși se poate spune că unii și-au înmulțit păcatele. Om fi noi ziariștii mai cârco­tași, dar ți se pare dubios ca în finalul campionatului codașele să devină prota­goniste, iar echipele din plutonul fruntaș să se transforme în miei gata de tăiere. Dacă în seria secundă, gazdele și-au valorificat avantajul terenului, doar la Cluj remiză într-un meci încins, în seria I ultimele trei clasate se comportă uluitor. Rocar, scăpată de turcii de la „Ring", dar și fără Dobre, câștigă clar la Bacău, iar Gloria CFR Galați scoate un 2—2 la Plopeni, unde greu se iau puncte. Con­structorul Iași Învinge pe Polynx, echipa cu cea mai tare defensivă din „A“, dar aici parcă înțelegem ceva, fiind vorba de concitadine. Și pentru că am ajuns la acest capitol, să notăm sprijinul indirect al Faurului, care a tăiat cheful făltic»­­nenilor de ouă roșii și miel, administrându-se nu mai puțin de opt goluri. FLORIN FIRICA SERIA I : FC Selena Bacău — Rocar 1—3, ASA Tg. Mureș — Callatis Mangalia 3—2, Gloria Buzău — Fortul Constanța 1—0, Metalul Plopeni — Glo­ria CFR Galați 2—2, Constructorul Iași — Polynx Iași 1—0, Steaua Mizil — Chimia B.V. 5—1, Faur Buc. — Foresta Fălticeni 8—1, FC Acord — Bucovi­na Suceava 2—1, FC Argeș — Flacăra Moreni 1—0. CLASAMENT SERIA II: Gaz Metan Mediaș — Armătura Za­lău 4—0, Corvinul Hunedoara — CFR Timișoara 4—1, Metrom Brașov — Phoenix Baia Mare 3—0, Tractorul Brașov — Metalul Bocșa 3—0, FC Ma­ramureș — ICIM Brașov 4—1, Jiul IELIF Craiova — FC Drobeta 2—0, CFR Cluj — Unirea Alba Iu­­lia 1—1. CSM Reșița — Gloria Reșița 2—1. FC Bi­hor — Jiul Petroșani 4—L CLASAMENT î. FC ARGEȘ 28 17 10 1 55—18 44 2. FC Acord Focșani 28 15 4­9 49—33 34 3. Steaua Mizil 28 13 6­9 33—23 32 4. Polynx Iași 28 14 3 11 46—19 31 5. Faur București 28 12 5 11 41—34 29 6. Metalul Plopeni 28 12 5 11 32—27 29 7. Selena Bacău 28 12 5 11 45—41 29 8. Gloria Buzău 28 11 5 12 29—29 27 9. Chimia R. Vâlcea 28 10 7 11 38—41 27 10. Flacăra Moreni 28 11 5 12 37—45 27 11. AS­A Tg. Mureș 28 10 6 12 33—33 26 12. Portul C­ta 28 8 10 10 31—32 26 13. FC Bucovina 28 10 6 12 36—46 26 14. Gloria Galați 28 10 4 14 37—48 24 15. Callatis Mangalia 28 9 6 13 36—51 24 16. Rocar București 28 8 8 12 24—39 24 17. Foresta Fălticeni 28 10 3 15 37—54 23 18. Constructorul Iași 28 8 6 • 14 25—50 22 1. FC MARAMUREȘ 28 21 4­3 79—34 46 2. Unirea Alba Iulia 28 18 6 4 61—26 42 3. CSM Reșița 28 17 1 10 43—33 35 4. FC Bihor 28 14 5 9 43—23 33 5. Gloria Reșița 23 12 7 9 43—32 31 6. Tractorul Brașov 28 14 2 12 39—35 30 7. Corvinul Hd. 28 12 3 13 40—39 27 8. CFR Cluj 28 11 5 12 39—43 27 9. Gaz Metan Mediaș 28 11 4 13 35—32 26 10. Metrom Brașov 28 10 6 12 28—27 26 11. CFR Timișoara 28 9 7 12 32—42 25 12. Jiul Craiova 28 12 1 15 36—48 25 13. ICIM Brașov 28 9­7 12 33—45 25 14. Jiul Petroșani 28 10 4 14 40—46 24 15. Phoenix B. Mare 28 9 3 16 28—44 21 16. Armătura Zalău 28 9 3 16 29—49 21 17. FC Drobeta 28 9 3 18 23—50 21 18. Metalul Bocșa 28 7­5 16 23—50 19 Reggiana a scăpat de retrogradare, învingând în deplasare pe Milan! Punct final și în campionatul italian de fotbal, duminică fiind programate meciurile ultimei etape. Marea surpriză a acestei runde a furnizat-o Reggiana, echipa lui Mateuț, care a învins la Milano, cu 1—0, pe campioana actualei ediții, A.C. Milan. Prin această nesperată victorie, formația antrenată de Marchiore a rămas în prima serie, golul reușit de Esposito (min. 71) condamnând la retrogra­dare pe Piacenza, care n-a scos decât un 0—0 la Parma. Ne abținem de la comen­tarii, menționând doar că Mateuț a jucat toate cele 90 de minute ale acestui meci, Răducioiu nefiind folosit, Capello preferându-i pe Papin și Laudrup. Iată și cele­lalte rezultate înregistrate : Atalanta — Inter 2—1, Cremonese — Genoa 1—1, Foggia — Napoli 0—1, Juventus Udinese 1—0, Lecce — Cagliari 0—1, Roma — To­rino 2—9. Sampdoria — Lazio 3—1. In clasamentul final : 1. Milan 50 p, 2. Ju­ventus 47 p, 3. Sampdoria 44 p, Lazio 44 p, Parma 41 p etc., pe locurile retrogra­­dabile situându-se Piacenza 30 p, Udinese 28 p, Atalanta 21 p și Lecce­lio. In edi­ția din toamnă a cupelor europene, Italia va fi reprezentată de A.C. Milan (CCE), Sampdoria și Parma (Cupa Cupelor, ultima dacă va câștiga finala de asta-seară), Juventus, Lazio, Napoli, Roma (sau Parma) și Inter (dacă cucerește Cupa UEFA) în C3. Titlul de golgeter a revenit lui Signori (Lazio) cu 23 de goluri înscrise, fiind urmat de Zola (Parma) 18 și R. Baggio (Juventus) și Silenzi (Torino) câte 17. N . In Seria B, Brescia a învins cu 4—1 pe Pisa, prin golurile marcate de Schenardi (28), Hagi (56), Neri (75 și 78), respectiv Muzz (81). Grație acestui suc­ces, echipa antrenată de Mircea Lucescu a rămas pe treapta a treia a podiumului, fiind precedată de Fiorentina și Bari. Alte rezultate : Ancona — Fiorentina 1—1, Cesena — Verona 2—2, Bari — Venezia 0—0, Pescara — Ravenna 4—1. FLORIN FIRICA Signori, cu cele două goluri înscrise in meciul cu Sampdoria, și-a onorat titlul de golgeter­ Asta seara, în meci televizat AC Parma­­ Arsenal Londra, în finala Cupei Cupelor In această seară, la Copenhaga, cu începere de la ora 21 este programată finala Cupei Cupelor la fotbal, protagoniste fiind for­mațiile A.C. Parma și Arsenal Londra. Partida, care se anunță extrem de interesantă, va fi transmisă în direct la TVR, pe pro­gramul 1. Italienii vor încerca să cucerească pentru a doua oară consecutiv trofeul, singurul semn de întrebare pentru antrenorul Nevio Scala fiind columbianul Asprilla, care acuză o stare fe­ S1. L, cealaltă tabără, vor absenta cu certitudine Jensen și Wright, FLORIN FIRICA CONCURS CU PREMII 10.................................. 11Lee«««•«•••••••••••••••••• CcfîimiferLsiifsl românia “ Tel­ Fax: 61530.03.212.17.07 • Premiile oferite: un televizor color, un radiocasetofon stereo și un Walkman. • Participarea Se face numai pe taloane decupate din ziar. • Lotul propus va cuprinde 22 de fotbaliști (3 portari + 19 jucători de câmp). • Se poate participa cu un număr nelimitat de taloane. • Scrisorile vor fi expediate pe adresa: "Tineretul liber" - Departamentul "Sport", Piața Presei Libere nr. 1, sector 1, București, cu mențiunea "Pentru Concurs World­ Cup '94". La cererea cititorilor, am prelungit termenul de partici­pare la concursul cu premii „Cei 22 pentru America" până in ziua de 10 mai, data poștei. Cei 22 pentru America o Talon de participare 9......................... 12 13 14. 15. 16. 17. 4. 5. 6. 7...............•••••••••• 18. • •*•••• • ••­•••••­•••­* 19** •••••• •••*•••••••­•• 20.e 21... •••••*••*•••••••••• 22.... .........................Telefon........................ Adresa................................................... Nun­ele..............................................

Next