Tineretul Nostru Trăiește, aprilie-decembrie 1990 (Anul 1, nr. 1-36)

1990-04-19 / nr. 1

b, TINERETUL NOSTRU TRĂIEȘTE­ JURNAL DE OPINIE ȘI DIALOG EDITAT DE ORGANIZAȚIA ANUL I Nr. 1 „TINERETUL LIBER DEMOCRAT“ DIN SALAJ i Pagini — 2 Iei Da, tineretul nostru trăiește. Tineretul, gene­rația in blugi, generația de luptători, generația de sacrificiu. De curaj. Tranșantă. Oamenii care scriu istoria de azi. Ei au dat totul, și nu au cerut de­­cît soare, lumină, dragoste. Multă vreme au fost singuri. Să ne reamintim. Acum trei ani, la Iași, mii de tineri au strigat: „V­rem lumină, vrem căldură ...“, oamenii i-au privit, dar i-au lăsat singuri. C’e-ar fi fost dacă ...? In Decembrie, tot tinerii au fost. La început, tot singuri. Și-au dat obolul de singe, de puritate, de nevinovăție. Pentru că erau imaculați și credeau. Credeau in ce va urma: soare, lumină, dragoste. Libertate. Și niciunul nu s-a îndoit de celălalt, chiar dacă era elev, muncitor sau student. Erau tineri, erau frați, erau uniți. Eroii noștri trăiesc. Trăiesc prin noi și merg înainte. Ei ne vor ține uniți, și treji, și vigilenți. Tineretul nostru, trăiește. Câinii Mirel TOLCA pt­nct i: vedere-------------------------------------------------------------­La început de drum In sfirșit, avem și noi cuvîntul. Public, de largă res­pirație. Vrem să ni-l spunem, deschis și răspicat, intr-o gazetă a noastră. Ii așteptăm pe toți cei care au ceva de spus sub semnul respectului față de adevăr, dreptate, cinste și corectitudine. Sub semnul respectului fată de cuvintul tipărit. Onestitatea profesională ne obligă să ne­­ exprimăm intr-o serie de probleme care privesc viața economică, social-politică a județului, dar in primul rînd preocupările tineretului. Era nevoie de o gazetă a tine­rilor din județul Sălaj. Pentru că unde altundeva să-și spună păsurile dacă nu intr-o gazetă a tot? Ne dăm sea­ma că nu este deloc ușor drumul pe care am pornit, dar nici n-am mai acceptat ca viața noastră să rămină în­ghesuită intr-un colț de pagină, găzduită la intîmplare- Șlim­bin«-, tineretul acestei țări a deschis calea unei re­ale democrații. Ei au ieșit primii, cu curaj, în stradă. Este un argument in plus, dacă vreți, ca, incepînd de azi, „T.N.T.’’-ul să apară ca prima gazetă în exclusivita­te­a tineretului liber democrat din Sălaj, după Revolu­ția din 22 Decembrie 1989. Să-i spunem independent? Nu. Prea mult se poartă la această oră un atribut fără acoperire in fapt. Independent față de cine și față de ce? Nu, noi avem și trebuie să ne spunem părerea față de problemele multiple ale județului în care muncim și trăim. Ne vom spune, pur și simplu, „Jurnal de opi­nie și dialog pentru tineret". Așteptăm colaborarea dum­neavoastră, opinii, propuneri, sugestii, astfel ca, de la un număr la altul, „T.N.T.”-ul nostru să fie tot mai inte­resant, căutat și citit. REDACT* ■' APROAPE TOATE PUBLICAȚIILE SE DE­CLARA INDEPENDENTE. NOI DECLARAM CIN­STIT CA SÎNTEM DEPENDENȚI... DE NOI ÎNȘINE. Cind­ începe și cînd se termină de fapt o revo­luție ? Să fie înscrise în aceste scurte momente de izbucniri violente, în care se consumă, cel mai ade­sea extrem de rapid, a­­cele „acte de forță", re­zer­vele de energie uma­nă, explozibil ,și febra distructivă a oamenilor, toate semnificațiile posi­bile ale unui asemenea act ? Oare ce este mai portant : a distruge, im­fie­ii avînd dreptul istoricele a a face, sau a construi, Continuare în pag. a II-a COTA ZERO anonim, în tăcere, dar ci­ de interesant prin profunzime și implicații? Să ne gîndim, de ase­menea, ce poate însemna o revoluție fără această liniște, fără acest efort de reașezare a lucrurilor, a oamenilor, a vieții în zăgazurile lor firești, dis­locate brutal. Firește, in acea nesfirșită căutare a formulei ideale (de stat, om, societate), care este istoria, fiecare asemenea eveniment, ce alcătuiește osatura acesteia își locul și importanța sa, are Revoluția a învins ! Este de cea care vorbim cu toții, cu arme automa­te, cu incendii, ambusca­de, explozii, clipe în care gloria a fost și este un obiect de folosință co­mună, ca o febră puterni­că, dar trecătoare. Sorin MAR­INC­AȘ RECIFUL ... deci, asta el... oameni !... Destinul îi Niște a­­lungi­ din urmă ca un torent, in timp ce ei merg, sau își închipuie numai că merg, cu pieptul descoperit spre valu­rile din față. Sunt obsedați de teama de a nu greși. Frica de a nu spune tot adevărul ii încorsetează fr­ica ce, inex­plicabil încă, persistă întor­­cindu-se, întrezăresc atunci nu că răspunsurile lor la a­­pelurile instanței vieții sunt greșite, ci că autoritatea inti­mă înaintea căreia își formu­laseră justețea traiului lor onest este una iluzorie, obscu­ră. Pe plaja cu resturile ră­vășite ale existenței lor : ei singuri. Și întrebările. Slobo­zite din trecut, îi împresoa­ră cu adierile și mirosurile tulburătoare ale temniței din care s-au iscat... ...și alți domni, ieșiți la suprafață pe spatele altora, care, în timpul nou, cred cu înșelătorul senin al convinge­rii că nelucrarea este aluatul în care dospește chibzuință, care cred că a momi­e totuna ea a prevedea și că delațiunea este o formă a intransigenței morale ... Primii s-au întîlnit cu a­­ce­știa din urmă la încrucișa­rea unde evitarea nu mai era posibilă și din ciocnirea care a urmat a rezultat ceea numim, mai nou, parlament, ce Sorin M­ARINCAȘ SĂ NE REAmINTIM! • Să uităm ce a fost • Să nu­ reamintim ceea ce mi urma. 0 Cum im­­ ară­ta orașul nostru, cu lu­minile aprinse noaptea 0 Să ne reamintim cîc­iria­­c­azinele pline și sa nu mai cunoaștem cuvintul rafie. 0 Să ne reamintim ele toate duminicile in care mașinile ne­­ vor plimba unde vom cu ochii. 0 Să ne vedea rea­mintim de drepturile noastre. • De toate țările pe care le vom vedea de acum înainte. • Să ne reamintim ziarele care vor spune, in sfirșit ade­vărul. • Să ne reamintim emisiunile de televiziune ale Europei, pe care le vom vedea. • Să ne rea­mintim de copiii celor care au murit, pentru ca noi să putem trăi astăzi. • Să ne reamintim de toate vorbele pe care nu le-am putut rosti. • Să ne reamintim de chipuri­le oamenilor noștri, care nu vor mai fi chinuite. • Să ne reamintim de toate scrierile pe care a scris prin iertare, le-am • Să ne reamintim de ziua de azi . Să ne reamin­tim de demnitatea noas­tră pe care nu am pier­ S-a vorbit, s-a scris încă și mai mult, în ultima vreme, despre cenzură. Acesta nu­mai, și pare a fi un semn al certitudinii că, în bună par­te, controlul asupra cuvîntu­­lui a fost sau este pe cale de-a fi înlăturat. Nu de alta, dar înainte de 22 decembrie fie și simpla pomenire a sila­belor cen­zu­ră deveneau un delict deosebit de grav. Un semn este însă un simplu semn, adică o floare și nu o primăvară, bia chiar, s-ar pu­tea spune, suprimarea cen­zurii totalitare a creat un vid de putere rol atît de ne­liniștitor pentru unii ca și cel privind structurile de stat. Cum însă natura are o­­roare de vid, umplerea go­lului nu a intimat să se pro­ducă Ar fi, mai înt­i, obligatoria așezare a actului d­e opinie sub acoperâmîntul legii, cu deosebire sub interdicția de a nu se atenta la integrita­tea moral-civică a persoanei. Din păcate, se aude tot mai des in presa noastră arta ca­lomniei, cîntată pe diverse voci în numele libertății, de­mocrației și .. . demnității. Mai apoi, să nu uităm că în orice stat modern există fapte și întîmplări care nu pot fi divulgate fără a pune în primejdie interesul public. Este o nefericire că lucrurile stau așa, dar se pare ca nu prea avem de ales. Toată lu­mea pare a fi de acord cu această limitare a transpa­renței. Disputele încep din momentul în care se încearcă realizarea consensului cu pri­vire la întinderea teritoriului „secret de stat”. O ciudățenie a vremurilor pe care le trăim se arată a fi cenzura făcută în numele li­bertății Din tăcerea mutilan­tă în care am fost nevoiți să ne retragem decenii de-a rîn­­dul nu se iese atît de ușor cum ne-am fi închipuit. Cel mai neașteptat, mai dramatic totodată, mod de a ieși din recluziunea totalita­ră se arată a fi răcnetul. Si­glă a disperării, el ne-a scos din infern, plutind pînă lt­. grația acelui „d­é. d­é” prin care dictatura a fost discre­ditată ca total lipsită de fair-play. Răcnetul a rămas insă, deși ar fi fost de așteptat să fie înlocuit prin dialog cu că nu ar fi suficiente indicii pentru înfiriparea atitudinii civilizate care permite și pre­supune prezența celuilalt. Totuși, sîntem încă dominați de fragmentele strigării ini­țiale. Numai că ea pare să-și fi pierdut puritatea origina­ră. Risipită în monedă mă­runtă, colportată pe la colț de stradă în acuze jalnice, de o consistență morală dubioa­să, a devenit unealta „demas­cărilor" reciproce și recepta­­colul intoleranței. Aproape că ți-e frică să mai spui ce crezi. Adică, u­­neori, ți-e chiar frică. Plura­lismul riscă să se transforme în pluriintransigență demnă de o cauză mai bună decit demolarea interpersonală. Pe­deapsa nu ți-o mai dă insti­tuția statală, care pare să-și fi asumat tate ca pe necesara neutrali­o condamnabilă indiferență. In aceste momente sancțiu­nea cenzorială îmbracă tot mai mult forma unei sui ge­neris vînători individuale de vrăjitoare. Fiecare dintre noi se consideră un cenzor cali­ficat al tuturor celorlalți. Cîștigă, desigur, cel care răc­nește mai viguros, cel care nu-și face prea multe scrupu­le în practicarea asprei, dar „utilei", meserii a delațiunii publice. Căci acum vechii in­formatori și mai proaspeții lor emuli nu mai au a se feri, pot, în sfirșit, să semneze a­­nonimele cu numele și adresa lor întreagă. Ar trebui doar să adăugăm că iubim cenzu­ra, dar ii unim pe cenzori Doamne, cit­ii urîm, mai ales atunci cînd lui­ i putem în­locui în nobila lor preocupare! Din peisajul multicolor al cenzurii actuale lipsește doar o singură formă. Sau, mai bi­ne zis, o întîlnim atit de a­­nemiază încît seamănă cu o Scufiță Roșie într-o pădure plină ochi de lupi informa­ționali. Numele ei arhaic, pare-se complet depășit de ritmurile trepidantei viețuiri moderne, era rușinea sau bu­nul simț. Rușinea de-a fi prins cu felina-n sac sau bu­nul simț de-a spune adevă­rul (chiar, numai adevărul?!). Este prea mult oare să spe­răm că, odată și odată, va veni și rîndul acestei cen­zuri ? Fuge«« CRIIIAN PLURICENZUR­A ?

Next