Tribuna, ianuarie 1904 (Anul 8, nr. 1-24)

1904-01-14 / nr. 12

Pag. 2. Eminescu, ca tiner român inspirat de causa sfîntă românească, luptând în sinul tinerime! române . . . îl vom vedea ca conştienţiositate finanţiară, ca pătruns de convingerea consolidării întregului popor român etc. ect. Afară de acestea „România Jună“ se pre­găteşte din vreme, ca să fie representată la festi­vităţile iubilare ale „Junimeî“ din Cernăuţ. Cre­dem, că atât Pesta, Oradea-Mare, Cluj cât şi Graz, Berlin, München, etc. — va şti­ să aprecieze ne­cesitatea de a-­şî trimită delegaţii acolo. Inteli­­genţa română de pretutindeni nu va sta nepăsă­­toare, ci de­sigur va sprijini din toate punctele de vedere tinerimea în împlinirea datorinţei. * * * E trist, că în capitala Austriei românii greco-orientali n’au măcar o capelă, unde să-şi împlinească datorinţele faţă cu credinţa şi legea strămoşiască. Bag seama nu sunt fonduri destule în Bucovina, nici n’am avea un regat puternic în România, ori fie măcar milioanele de români în Transilvania. Ce să faci? aşa suntem noi românii — ne mulţumim şi cu bisericuţa evangelică... unde har­nicul preot militar Paul Boldea a pontificat regi­mentelor greco-orientale române (şi sărbeşte! !) cu mare solemnitate la „bobotează“, sfinţând apă, cu care stropia pe evlavioasele cătane îndepăr­tate de la vatra strămoşiască... şi o parte mică, prea mică din colonia română. Părintele Boldea a ţinut catanelor o prea frumoasă predică, îndemnăndu-le la supunere şi credinţa faţă cu înaltul tron şi patrie, legându-le la inimă dragostea de neam şi muncă cinstită în unire şi frăţietate faţă cu înaintarea poporului român. rDa, dragii mei — omul atunci e om, dacă ’şi iubeşte Împăratul, patria, neamul şi biserica, căci acestea sunt cele mai frumoase virtuţi creşti­neşti şi româneşti“. Apoi terminându-şi predica plină de învă­ţături , părintele Boldea a rostit o rugăciune pentru Majestatea Sa­ şi augusta-i dinastie strigând de trei ori „trăiască Majestatea Sa împăratul şi Regele nostru Francisc Iosif I“. Soldaţii au cântat imnul împărătesc. In fine Viena e plină de trocnă şi guturaie, balurile mascate se ţin lanţ... numai bani să fie şi iarăşi bani. Parlamentul e numai zidire... De­­legaţiunile se trecură în linişte in aprobările ce­lor puternici. Ici colo câte o vorbă înţeleaptă, bunăoară antisemitul Schneider, în ameliorarea sorţii românilor asupriţi... De­sigur, tinerimea ro­mână din Viena, nu va întrerasa de a mulţămi personal vrednicului apărător cu simţeminte ade­vărat omeneşti. Palpeta. * * * Din sinul tinerime! române. — Articol primit de la un tiner universitar — I. Suntem în era activităţii parlamentare, sau mai bine zis — partea sănătoasă a frun­taşilor români este condusă de convingerea de a părăsi pasivitatea, şi cu ori­ce preţ a întră în parlamentul din Budapesta. Nu voim să mai discutăm în direcţia aceasta, de­oare­ce până acuma de­sigur cei competenţi şi-au făcut datoria, cumpănind necesitatea activităţii. Aproape de zece ani se tot făureşte la principii, — la idei măreţe. Ei bine ! Po­porul român nu are menirea să-­şi resolveze problema existenţei sale în mod teoretic, mai mult — el are datorinţa, în conformi­tate cu forţa sa numerică şi etnică, — să dovediască prin fapte educătoare de trium­furi tot, ce i­ se impune în urma aspiraţiu­­nilor sale. In modul acesta de sigur toată drepta­tea o au aceia, cari desamorţindu-se din le­targia neactivităţii, se pun pe lucru şi din răsputeri se svîrcolesc, ca să curme odată cu dezastruoasa confusie, în care ne-a aruncat aşa zisa »falnică pasivitate«. Mai departe — nu vrem să negăm resultatele bune ale pasivităţii parlamentare, precum sunt: înfiinţarea şi înmulţirea băn­cilor noastre, — înflorirea asociaţiunilor noastre de cultură,­­ dar, ca să fim drepţi, nu îndrăznim să ascundem şi resultatele rele, între cari cea mai importantă este des­trăbălarea politică a poporului român. Şi credem, că cu acestea am spus tot, ce-i de spus. Drept aceea activitatea parlamentară îşi află justificarea tocmai în referinţele actuale. Căci, nu e ruşine oare când din întîm­­plare te afli în congregaţia vre­unui comitat şi vezi cum mamelucii guvernului se recru­tează în cea mai mare parte din poporul băştinaşi, — din — din Români. Am expus toate acestea, ca să fim dis­pensaţi a mai îmbăta lumea cu apă rece, şi ca să ne convingem în fine, că e necesar să ţinem cont de spiritul timpului, de refe­rinţele noastre, de aspiraţiunile noastre. Dar — cum se şi poate după o des­­trăblăare aşa mare să iniţiăm o mişcare pe cât de grabnică, pe atât de salvatoare ? Iată cum . Vorbesc ca un tiner român, care în urma interesului desvoltat până acuma , a avut fericirea să pătrundă sufletului de la sate, să-i cunoască slăbiciunile şi în urmare să afle şi modalitatea consolidării politice. Românul ţăran de cine are teama cea mai mare ? Nu-i aşa, că de advocat şi de bănci ? Din naştere este infiltrat în sufletul româ­nului neîncrederea faţă da advocaţi, cari după părerea lui îl despoaie. Şi ce zicem noi inteligenţa ? Da ! Foarte frumos ! Fala noastră — sunt tocmai advo­caţii români! Şi aşa e! Dar’ unii dintre ei ce fac ? El, advocatul se întâlneşte, cu dl colega la restaurant, o­ri la cafenea, acolo discută soartea neamulii. Ori în caşul cel mai bun, îşi descarcă convingerea politică în vre­un articlu de gazetă, şi naţionalistul e gata, e vorbit între aplauzele românimei întregi. Poporul ? Mulţămită gazetelor noastre aude şi el despre cutare şi cutare că e român bun, cu tragere de inimă, cătră naţie, deci aidem la el. Cancelaria rînd pe rînd îşi măreşte nu­mărul actelor, trebile merg strună, punga creşte, în fine de ce să nu se îngâmfeze cinstitul? El? Cum să stee el de vorbă cu un popă, cu un dascăl de la sate. Pentru posi­­ţia lui e solgăbirăul, fibirăul, medicul cercual, apoi ţine-te nene la „jour ţixuri“ ba, fră­­ţioare — „per Tu“ măcar. In fine ’şi leagă singur mânile. Nu mai are puterea morală să lucre independent, conform convingerii, ci numai performă şi în considerarea legăturilor sociale cu represen­­tanţii statului. Onoare excepţiunilor — onoare zic! Dar mi-e teamă, că foarte puţini sunt. Medicul cercual? Să mă desmintă! Popa, dascălui! O, ei sărmanii! Ce o să mai înceapă şi ei, ei săracii, cu reverenda verde, cu salon rockul dela nuntă, cum să represinte şi spre năcazul lui, o sumedenie de copii la şcoli. Istoviţi materialiceşte, avi­­saţi la ajutoare străine, chiar şi la graţia statului, pot lucra, pot să fie sufletul unei mişcări?.. O să vedem! Trebue mult, până ca poporul să prindă în­credere. Dar fără această încredere e greu de luptat. „TRIBUN­A“ Nr. 12. Armata comună. Părerea unui par vienei — Cum să fie­ ar­mată comună, ori să se separe? Un ziar vienez, Danzer’s Armee-Z­itung scrie un articol privitor la chestia care preo­cupă toate cercurile din monarchie: să fie și în viitor armată comună, ori să se separe în două, să fie armată independentă austriacă şi independentă ungară? Numitul ziar conclude că pentru Austria ar fi un câştig această separaţiune. Iată de ce, cu banii ce dă acum pentru susţi­nerea armatei comune, separându-se ar pută susţine armată mai mare. Iată cum raţionează amintitul ziar: Pentru susţinerea armatei comune a Austro- Ungariei, Austria contribueşte cu 55°|„, iar Ungaria cu 45° 10 soldaţi. P­ar­tea austriacă a oştireî comune e com­pusă din următoarele: 257 batalioane pedestrime şi vînătorî, 24 regimente de cavalerie, 8 diviziuni de artilerie, 1 diviziune de artilerie de munte, 14 batalioane artilerie de cetate, 9 batalioane de geniu și 9 diviziuni de tren. Partea ungurească are: 196 batalioane, pedestrime și vînători, 18 regimente de cavalerie, 6 diviziuni de artilerie, 4 div. de artilerie de cetate, 6, batalioane de geniu şi 6 batalioane soldaţi la tren. Dacă am împărţi oştirea în două părţi, nici cel mai înfocat kossuthist nu poate pretinde, ca să rămână şi pe viitor cuota de prezent, care e nefastă Austriei. Şi pentru­ că Austria contribue cu 66°/0, iar Ungaria cu 34°/„, in bani, în caz dacă dualismul s’ar sfîrşi, Austriei ’i-ar mai ră­mânea 66—55, adecă 11 percente, cu care ’şi-ar putea compune şi ar putea întreţine afară de prezent încă 4g batalioane pedestrime şi vînătorî, 4 şi l/, regimente de cavalerie­­ şi 1­2 dm­­pi de artilerie şi 2 regimente de geniu şi tren. Astfel, luând în vedere, că Austria are de 3 ori şi jumătate mai mare hotare vamale şi tot de atâtea ori mai multe venituri, ar putea, în caz de separaţiune de Ungaria, să îşi înmulţească şi întărească armata. Din veniturile ei Austria­­şi-ar putea spori armata cu­ 18 batalioane infanterie, 10 regimente de cavalerie, 10 baterii şi 3 divizii de geniu, fără a schimba budgetul de pân’acum. Recruţii sunt de ajuns, căci la asentare şi acum 30—35°10 vin la reserva de întregire. Va să zică Austria des­­părţindu-se de Ungaria, ar putea susţine: 321 ba­talioane pedestrime şi vînătorî, 180 regimente de cavalerie, 170 baterii de câmp, 3 baterii de munte, 17 divizii de geniu şi 11 la tren. Şi fiind­că con­tingentul Landhweruluî e cu mult mai mare ca al honvezimeî, Austria ar rămânea după despăr­ţire şi pe viitor mare putere, pe când săraca Ungarie va fi nevoită a se înprumuta şi a face comande în bogata ţară comercială, Austria, din a cărei legătură acum profită. Pe lângă toate acestea mai îngreunează situaţia şi acea circum­stanţă, că Ungaria va trebui să facă cheltueli nouă pentru susţinerea reprezentaţiei externe, ma­nipularea teritoriului vamal, armata, sol. In pri­vinţa marinei de răsboiu Ungaria stă şi mai rău, căci nu are nici mateloţî, corp oficeresc, nici fabrici, în­cât va fi de tot avisată la ajutorul străinătăţii (înţelegi la ajutorul Austriei!) Aceste împrejurări vor arunca Ungaria în braţele Austriei. Tisza la Majestatea Sa. Budapesta, 25 Ianuarie 1904. Cele mai intime ziare guvernamentale scriu, că săptămâna aceasta este: săptămâna evenimen­telor Contele Tisza intră în acţiune, întâia însă pleacă la Viena, ca să câştige planurilor sale aplacidarea Monarhului. Garda lui Tisza își strânge rîndurile, gata să urmeze pe șef în toate împre­jurările. Din Budapesta se telefonează următoarele:

Next