Tribuna, februarie 1904 (Anul 8, nr. 25-44)
1904-02-01 / nr. 25
Anul VIII. Arad, Duminecii 114 Februarie 1904. ADMINISTRAŢIA Jad. Deák Ferencz-utcza Nr. 20. INSERŢIUNILE: le un şir garmond : prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele, cât şiaserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. telefon pentru oraş şi comitat 502. ii Ani scripto nu se impor^i. Scrise nefrancate nu se primesc REDACŢIA Arai Deák Ferencz-utcza Nr. 20 ABONAMENTUL pentru Austro-Ungaria: 1_ pe un an . . . 20 cor, pe 12 an . . . 10 pe 14 an . . . 5 „ pe o lună ... 2 „ tarî de Duminecă pe an 4 coroane. Pentru România şi străinătate pe an 40 franci. COMPROMISELE CU GUVERNUL. — De Eugen Brote. — Ştirile despre negocierile unui compromis între Români şi guvernul unguresc, cari se pun acum de nou în curs de o anumită presă maghiară şi română, sunt pure invenţiunî, cari au meniţiunea a servi scopuri de partid străine de causa română. Noi suntem datori să ne dăm pe deplin samă de acest lucru şi să ne ferim ca de foc a le da crezemânt, căci spre răul nostru şi în paguba noastră ele se născocesc şi se propagă. Meseria născocirei şi a propagărei lor este esercitatâ mai ales de două ziare, de »Adevărul« din Bucureşti şi de »Magyarszó« din Budapesta. »Adevărul«, este o întreprindere ziaristică, întemeiată pe acţiuni cu capitale neromâneşti, care combate întreaga operă de renaştere a României şi se foloseşte în lupta sa ziaristică fără scrupul de orice mijloc. »Magyarszó« representa în Ungaria, precum se ştie, coarda cea mai şovinistă a şovinismului maghiar general; el propagă o maghiarizare cu orice preţ şi pe întreaga linie, desfacerea economică a Ungariei de Austria, armată maghiară etc. Combate şi el basele actuale ale formaţiune! de stat ungar. Din punct de vedere patriotic »Adevărul« şi »Magyarszó« se intîlnesc deci în scopurile lor identice pentru tara lor. Este clar, că unor asemeni patrioţi, orice înţelegere între poporul maghiar şi român, le-ar veni curmeziş, căci ea ar contribui în mod însemnat, la consolidarea ambelor regate vecine. De aci urmează că »Adevărul« să-şi dee mâna cu »Magyarszó« şi se caute împreună a nimici, în germine încă, orice formaţiune, din care s’ar putea desvolta înţelegerea temută. Afară de disposiţiunea unei părţi însemnate a Românilor din Ungaria pentru o politică de înţelegere cu Maghiarii, nu se poate înregistra astăzi nici un fapt, care ar dovedi o apropiere între aceste două popoare, avisate unul la altul. O dispoziţie însă este pentru un ziarist un prost obiect de combătut; nu se pot servi publicului »amănunte« interesante, nici nu se pot deschide »campanii.« Ştiind ziariştii de profesiune, că publicul se emoţionează mai ales de partea naţională a politicei şi contând cu naivitatea publicului inventează un compromis, care angajează ambele guverne. »Concesiunile« sunt astfel croite, ca fiecare guvern să apară ca trădător pentru ţara sa. Urmează »amănuntele«, cari angajează la luptă şi alte foi şi cercuri politice şi »campania« a succes. Noi ştim, din experienţele noastre proprii, că într’un moment dat o asemenea tactică poate să prindă şi să reuşească. Sunt doar abia vr’o câţiva anişori de atunci când s’a Încuibat printre noi credinţa, că, nu altul, ci tocmai baronul Bánffy, — inspiratorul de astăzi a lui »Magyar Szó« — ar fi încheiat un compromis cu Românii! Această credinţă, de care astăzi cu drept cuvânt ne ruşinăm, a produs prin^amenuntele« servite de ziare, printre noi o turburare încât stăm nici să ne mai cunoaştem unii pe alţii. Cuvântul de »trădător« era pe atunci foarte eftin. Cei ce au arangiat atunci »campania« pot să fie foarte mulţumiţi de resultatele ei, căci ea adus pagube însemnate cause române. Incuragiaţi de aceste resultate »Adevărul« şi »Magyar Szó« merg mână în mână astăzi acelaşi drumenţă neresistibilă şi privirile lor aveau electrice luciri. — O, Mărgărită, scumpă Mărgărită! zise în fine Alexis; aş vrea să mor în momentul acesta pentru că nu pot să găsesc în viaţa mea alt moment mai divin. După atâtea suferinţe te văd singură, te admir în deplină libertate şi pot să-ţi spun cât te iubesc şi câtă înmurire ai asupra soartei mele. — Ah, amicul meu, dacă ai muri, nu mi-ar rămânea multe zile de trăit ... că sunt foarte nenorocită şi datoriile mele de soţie nu-mi permit a realiza visul inimei mele. Mă iubeşti Alexis, o ştiu, şi aceasta este singura mea mângăere în viaţă, însă. ... Ea tăcu şi plecă capul plângând. — Te înţeleg iubita mea; legăturile căsătoreşti nu-ţi permit a dispune de soarta noastră; ele sunt ca nişte ziduri înalte, care ne despart pentru totdeauna. Ce-mi rămâne dar de făcut mie, care nu pot suferi mai mult viaţa fără tine ? Să şed în ţară ca să fiu necontenit martorul fericirii altuia ? Nu, nu mă simt cu destulă mărime pentru asemenea sacrificii, nici cu destulă putere pentru a răbda asemenea chin. — Și ce ai de gând să faci ? întrebă ea, ridicându-și ochii plini de lacrimi. — Nu-mi rămâne decât să mă depărtez de tine și să mă duc în fundul lumii! — Iar să mă lași singură ? strigă ea, apucându-1 de braț cu o mișcare convulsivă, dar să te arunci în valurile periculoase ale vieţii vagabonde ? Ce-oi să mă fac eu în lipsa ta, când ştii, că de când m’am măritat, nu am nici o şi spună că naivitatea publicului să fie fără margini. Intradevăr se cere multă naivitate, politică pentru a crede că înţelegerea între poporul român şi cel maghiar se poate face prin o simplă conversaţie sau prin o tocmeală între guvernele de la Budapesta şi Bucureşti. Este nemulţumirea Românilor din regatul ungar o afacere internaţională, care ar fi supusă unui tratament de la guvern la guvern ? Şi dacă ea nu este o afacere internaţională, ci este o afacere internă a Ungariei, care guvern unguresc ar permite un amestec străin, sau care guvern român s’ar expune la un retuş sigur şi hotărît ? Pentru ori ce om cu mintea întreagă este invederat că n’a putut şi nu pot să aibă loc în această privinţă între cele două guverne nici un fel de negocieri sau tratamente, cu atât mai puţin să se fi încheiat vreun compromis, şi că modul acesta de soluţiune a cestiunei este a priori esclus. Să admitem acum pentru un moment că mândri maghiari de la Budapesta şi chibşuiţi Români de la Bucureşti, au desconsiderat principiile politice internaţionale şi au stat de vorbă şi s’au tocmit cum au să ne mulţumească pe noi Românii din regatul ungar. Pentru ca să se întâmple una ca aceasta poporul român din Ungaria ar trebui să fie pe o treaptă de cultură atât de joasă, încât n’ar putea să-şi manifeste nici o voinţă; ca un obiect de târguială, ca o marfă el ar fi cumpărat şi vândut fără ca să spună un cuvânt. Românii din regatul ungar pot însă să privească peste un trecut politic de mai bine de două sute de ani; ei au luptat în acest mulţumire alt... decât aceea de-a te vedea din vreme în vreme ? — Ascultă-mă, dragă Mărgărită! replică Alexis, cuprinzându-o cu brațele şi lipind-o de inima lui; numai Dumnezeu ştie câtă iubire mi-ar inspira şi câtă amară disperare se adună în mine când gândesc a mă depărta de tine ; dar ceea ce vreau să afli este că te iubesc de o mie de ori mai mult pentru tine, decât pentru mine şi că nici un sacrificiu pe lume nu m-ar opri a-ţi asigura liniştea şi a-ţi feri reputaţia de clevetirile străinilor. — Și ce-mi pasă de clevetirile lor ? strigă Margarita; amorul nostru e mai presus decât răutatea oamenilor. Tu mă iubeşti Alexis,, lumea îmi este indiferentă. — Te iubesc cum smeriţi de a fi iubită, scumpa mea ! ca pe o fiinţă îngerească care a deşteptat în sufletul meu cele mai gingaşe şi mai nobile simţiri. Amorul ce ai aprins în mine a deschis înaintea mea raiul unei fericiri la care nu-mi este permis de a aspira, căci în poarta acelui raiu stă îngerul virtuţii, blând şi frumos ca tine. Tu ai făcut pentru mine ceea ce numai prevedinţa era în stare să facă ; mi-am dat o nouă viaţă şi eu nu pot să-ţi arăt recunoştinţa decât numai prin sacrificiul inimei mele. Trebue să fug de tine pentru ca să rămân demn de tine. — Nu vreau ! nu vreau să mă las! singurătăței! Nu vreau să mă părăsești pradă suferinței, — suspină Margarita, plecându-și capul pe umărul lui Alexis. Uimit, nebun de dragoste, tinerul depuse o înfocată sărutare pe fruntea iubitei sale. La PAGINI INEDITE DIN VASILIE ALEXANDRI. MARGARITA. După o rătăcire prelungită prin alee şi prin desimea parcului, el căzu pe o laiţă la umbra unui stejar bătrân şi cercă în zadar să aline bătăile inimei sale ; minutele-i păreau lungi, verdeaţa nature! posomorită, cântecul paserilor monoton, când deodată, prin un efect magic, totul se înveseli în ochii lui Soarele deveni splendid, verdeața frunzelor se înviora, ciripitul paserilor se schimbă în armonie plăcută, căci Margarita intrase în grădină. îmbrăcată într’o rochie albă de gază, tinera femee veni iute prin o alee risipită și strălucea ca o apariție cerească în umbra deasă a copacilor. Alexis, uimit, se sculă și se repezi înaintea ei, mânile lor se strînseră tremurînd și ochii lor se umplură de lumină aurită. — Ai venit, zise ea cu glas febril; inima îmi spunea că ai să vii. — Am venit, răspunse el, căci nu mai puteam trăi fără să te văd. Zicând aceste, ei se apropiară de un boschet şi se puseră pe bancă. Cine poate inventa o limbă atât de expresivă care să fie în stare a descrie lămurit simțirile sufletului lor, când ei se văzură amândoi singuri, în misterul acelui boschet de flori? Bucuria, mirarea, uitarea suferinţelor trecute, îmbătarea fericirei presente şi chiar o tainică timiditate se concentrau în aspirările cele mai înfocate ale amorului. Tăcerea lor avea o eloc