Tribuna, aprilie 1904 (Anul 8, nr. 64-83)
1904-04-01 / nr. 64
Arad, Joi 114 Aprilie 1904 Nr. 64 Anul VIII. REDACȚIA Arad, Deák Ferencz u. Nr. 20. ABONAMENTUL pentru Austro-Ungaria: pe un an............................. 20 cor. pe/a an ............................. 10 cor. pe ua an ............................. 5 cor. pe o lună ............................. 2 cor. Nrl de Duminecă pe an 4 cor. Pentru România și străinătate pe an 40 franci. Manuscripte nu se Înapoiază. ADMINISTRAŢIA Arad, Deák Ferencz u. Nr.20. INSERȚIUNILE: de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b. de fiecare publicatiune. Atât abonamentele, căt şi laseritanile sunt a se plăti înainte in Arad. Telefon pentru oraş şi comitat902. Scrisori nefrancate nu se primesc. LIMBA UNGUREASCA IN SCOLI. De treizeci de ani o luptă înverşunată se dă între guvernele ungureşti şi între autorităţile diferitelor confesiuni. Mânate de un şovinism detestabil, guvernele, rînd pe rînd, au căutat să se distingă nu numai prin statificarea învăţământului public, dar şi prin maghiarizarea şcolilor naţionalităţilor. S’a şi ajuns astfel că pe lângă cele 10.173 şcoli curat maghiare mai sunt 2424 şcoli mixte: maghiaro slovace, m.-române, m.-rutene, m.-serbe şi maghiaro-croate. Ei, dar tot au mai rămas : 2244 şcoli curat româneşti 558 » » slovăceşti 387 » » germane 135 » » sârbeşti şi 105 » » ruteneşti. Acestea stau ca un ghimpe în ochii guvernanţilor noştri. Şi cu toate că şi în aceste şcoli limba maghiară se propune după formă şi lege, cu toate că in discursul seu program Tisza adusese elogii şcolilor confesionale şi le punea în vedere ajutor de stat, de multe zile presa maghiară e plină de amănunte privitoare la chipul cum Berzeviczy are să facă minuni, să dea învăţământului public o aşa îndrumare, încât să nu mai fie în Ungaria suflare care să nu ştie lăuda pe Domnul în dulcea limbă arpadiană ! In scurtă vreme — aşa se zice — ministrul instrucţiune! publice va şi depune la biuroul Dietei proiectul , de lege menit să facă din ideii. — trup! Caci nu-s de loc mulţumiţi patrioţii cu progresele de până acum. Zadarnic d’atâta vreme elevilor nemaghiari din şcolile confesionale li se propune limba maghiară, zadarnic s’au luat tot felul de măsuri ca în gimnazii să se continue şi mai cu foc ceea ce se ’ncepe chiar în asilele de copil: învăţarea limbii maghiare — în ţeara aceasta totuşi mai bine de jumătate dintre cetăţeni nu ştiu ungureşte şi o ură şi dispreţ se manifestă, între naţionalităţi, faţă de această limbă. Asta nu mai merge aşa, zice presa »patriotică«. De aceea un asalt puternic trebue să se îndrepteze asupra şcolilor confesionale nemaghiare. Unde numai se poate, ele să fie statificate, să fie maghiarizate. Să se întroducă un metod practic de a-i face pe elevi să înveţe mai lesne ungureşte, controlul să fie neîndurat de sever şi învăţătorii să fie crescuţi în spirit patriotic după concepţia şovinistă şi opriţi să fie de la tot ce i-ar aminti o viaţă naţională. «Să nu fie — zice «Magyar Szó» (de la 6 Aprilie) o singură colibă valahă, în care să nu pătrundă, ca soarele, razele puternice, dătătoare de vieaţă ale ideii de stat maghiar. Limba maghiară să pătrundă prin toate deschizăturile, după cum pătrunde prin fereastră lumina. Are să se schimbe, să se primenească alerul... Cele 20 milioane de Unguri — despre cari fostul ministru croat Tomassics vorbise în batjocură — vor fi nu un vis, ci ca o realitate se vor presinta în cadrul statului unitar maghiar». Şi toate acestea s’ar face cu învoirea Vienei. * Curtea se închină înaintea statului unitar maghiar», — acesta e titlul sub care organul baronului Bánffy scrie că din partea Curţii ministrul Berzeviczy are mână liberă, deoarece în cele din urmă Curtea s’a convins că numai aşa îşi poate crea garanţii pentru viitor... «Ea singură vrea să creeze deci în ţeara hegemonia necontestată a limbii maghiare, a ideii de stat maghiar şi a naţiei ungureşti»... Adevârat că în acelaşi timp «Pesti Hirlap» e tristă gândindu-se «ce departe suntem încă de viitorul în care în toate şcolile din patrie limba de propunere să fie cea maghiară»... Noi suntem însă în clar cu ceea ce vrea şi ministrul şi opinia publică maghiară saturată de presa şovinistă cu cele mai ciudate şi detestabile idei. E clar pentru noi mai ales un lucru: că proiectul de maghiarizare a şcolilor în primul rînd pe noi Românii ne viţează, căci dintre toate naţionalităţile, noi singuri suntem cei cari avem mai multe şcoli, noi suntem cari după Unguri stăm în primul rînd şi în ce priveşte zăgazul contra unităţii limbistice a statului, căci faţă de 1.502.820 elevi unguri opunem peste jumătate milion elevi români. Şi trăim toţi compacţi şi avem la spate un popor frate într’un regat înfloritor. RIVALII. Roman de Max Kempner Hochstädt. El îi aruncă o privire plină de foc, ea însă îşi întoarse ochii cătră tatăl ei, care azi părea de tot întînărit şi părea că nu mai voeşte să sfîrşească cu aplausele. Cum sala începuse a se goli şi nu remaseră îndărăt numai vre-o câteva celebrităţi din lumea ştiinţifică şi vre-o câţiva cavaleri cari cu toţii se îmbulzeau cătră podiu spre a strânge mâna curagiosului scrutător, dl Hedberg încă voi să o facă aceasta, Gerda însă îl reţinu şi dori să meargă îmediat acasă. La uşa, unde eşiau, dase în mulţime de Roderich, care zise cu un zimbet amar : « „El ascunde îndată şi laurii fratelui meu“! „E bine că te întâlnesc“, zise ea repede. Baronul mi-a împărtăşit că ţi-a predat cele rămase îndărăt de René“. „Aşa este, zise Roderich, durere însă ziarul fratelui meu lipseşte“. „Aceasta încă ne-a spus-o deja. Mai este încă un obiect între ale lui René care este al meu şi pe care încredinţându-mă în cavalerismul d-tale, l-aş cere îndărăt“. „Fără îndoială numai să mi-l numeşti“. „La plecarea lui René, i am dat un medalion cu portretul meu“. „Medalionul d-tale nu se află în lăsământul lui Rene, întocmai ca ziarul“. „Lipsește ? strigă Gerda speriată, asta e ceva de însemnat". „Chiar foarte de însemnat“, repetă el îngândurat. In acest moment observă dînsa, că baronul se coborî de pe podiu și plecă cătră dînsa, își luă deci repede' adio dela Roderich și grăbi la tatăl ei, care o așteptă afară. . Baronul observă bine fuga ei. „Mică pisică“ murmură: „tot n’o să-mi scapi“. Bătrânul Hedberg şi baronul Schneiders deveniră prieteni iedespărţibili. Călăriau împreună, mergeau braţ la braţ în club, cercetau furful împreună şi rar trecea o zi ca baronul să nu meargă acasă la Hedberg. Gerda observă bine că visitele baronului o priveau îndeosebi pe ea, totuşi îl primi rece catotdeauna şi cu cât el îşi da mai multă silinţă să o câştige, dînsa cu atât mai mult se retrăgea Roderich care îi era mult mai simpatic, din contra abia să lăsa văzut ; ea îi devenise mai dragă ca oricând şi gândul că e liberă, lăsă să se nască în el dorinţe nehotărîte, pe cari judecata lui le condamna şi pe cari cu întreaga energie încercă să le subjuge. Gerda îi cunoştea bine sentimentele şi aprecia aceasta retragere şi mări stima ce simţea pentru dînsul, deşi nu cu plăcere se lipsea de societatea lui, ne mai avînd cu cine vorbi despre cel mort La mai multe luni după rentoarcerea baronului s’a întâmplat ceea ce lumea ştiinţifică de mult a prevăzut: baronului i s’a dat titlul de profesor, ca recompensă serviciilor sale. Gerda stătea tocmai la fereastră cu privirea vagă perdută în gânduri, când îi fu anunţat noul profesor. „Tatăl meu a plecat“, îl primi ea scurt. „Nu am lipsă de tatăl d-tale la aceea ce vreau să-ți spun, răspunse el“. Gerda se cutremură , află instinctiv, că se apropie momentul unei pertractări neplăcute. „La tot caşul ai cetit deja despre oferirea rangului meu“ ? „Da“ zise ea rece, „și te felicit“. Baronul păși încet spre dînsa privind-o mereu. „Și aceasta e tot“ întrebă el cu voce domoală. „Nu ai alt sentiment pentru mine, decât răceala aceasta ghieţoasă ? Până când sigur a trebuit să observi deja de mult că te iubesc, că te iubesc la nebunie Gerda“! Gerda să făcu albă ca ceara. „Die baron“, strigă ea indignată, păşind un pas îndărăt şi măsurîndu-l cu o privire mândră. „D-ta îţi permiţî un limbagi“. . .. „Este limbagiul dragostei. Ai jelit deja destul pe cel mort Acum viaţa îşî pretinde din nou drepturile“. „Numai acele drepturi pe cari eu de bună voe le dau“. „Gerda nu fii fără inimă, întreaga mea avere ţi-o pun la picioare, pe palme o să te port vieaţa întreagă“. „Nu am lipsă de acestea“! răspunse ea scurt „Pentru ce mă respingi“ ? întrebă cu faţă întunecată, baronul.