Tribuna, august 1904 (Anul 8, nr. 145-165)

1904-08-05 / nr. 148

Anul Vin. Arad, Joi 518 August 1904. Nr 148. REDACȚIA Arad, Deák Ferencz u. Nr. 20. ABONAMENTUL pentru Austro-Ungaria: pe un an............................. 20 cor. peli an ...................... ... 10 cor. pe un an ............................. 5 cor. ft o lună........................... 2 cor. Nri de Dumineci pe an 4 cor. Pentru România și străinătate pe an 40 franci. Manuscripte ou •# Înapoiază. ADMINISTRAŢIA Arad, Deák Ferenc*-«. Nr. 20, INSERTHMLE: pe un şir garmood: prima datl M bani; • doua oară ti benă; a tr*l enti 8 b. de fiecare pubUceţiuni Attt abonamentele, cât şi Incerţi, r nOcstrat a se plăti ftuinte In And Telefon pentru oraş şi coaritaHN1 Scrisori aetrenente an sa primeai Alegerea de la Pecica. Vineri în 6/19 August după ameazi se va ţinea în Pecica o adunare de alegétori. Alegetorii noştri din acest cerc sunt rugaţi a se presenta în număr cât mai mare la aceea adunare, pentru Vieaţa poporului. Din toate părţile vin ştiri îngrijitoare, că seceta din anul acesta, secetă cum poate nu s’a mai pomenit aşa de necruţătoare şi de lungă durată, a distrus toată podoaba câmpului, hrana mulţimei omeneşti şi hrana vitelor. Porumb aproape nu s’a produs. Vitele la câmp smulg rădăcina de iarbă uscată, de-’şi stâmpâră foamea. Sunt comune în cari au secat fântânile; isvoare, pâraie, rîuri sunt scăzute şi uscate. Şi în chipul acesta, aşa pregătiţi, vom avea să întrăm în iarnă! In astfel de împrejurări, ce auspicii putem avea pentru primăvară ? E în adevăr deselătoare această stare, în care numai ajutorul lui Dumnezeu mai poate mântui pe oameni şi deşteptarea la realitate a poruncitorilor peste ţară, cari îşi pierd vlaga şi vremea cu preocupaţiuni de « maghiarizare»... Dar dacă pentru ziua de «mâne» nu ne vedem asiguraţii şi mai grave simptome şi accidente, distrugătoare şi a aşezămintelor avute din nainte, ni se semnalează din toate părţile. Pârjoluri de foc pătrund prin păduri şi mistuiesc fără milă întinderi de sute şi sute de chilometri, lăsând pe urmă scrum din puţinele frunze şi păşunea născută şi păzită în umbra pădurilor. Un vânt năpraznic apucă în coama unei flăcări topitoare, ivite ca din nenorocire, distruge un sat întreg, din săracul, cumplit lipsitul Bihor. Intr’o comună românească din Banat doar’ biserica a scăpat de furia focului. In vechiul Zarand, care de mult a şi uitat că Criştii spală aur... ce i-a mai rămas bietului ţăran român, când şi coliba lui acoperită cu paie a ajuns jertfă flăcărilor. Sate întregi, sute de familii rămân fără adăpost, nu mai au unde-şi pleca capul, după ce odată li s’a arătat fantoma foametei în zarea viitorului... E oar’că dela Dumezeu, pentru păcatele noastre, de ne pedepseşte atât de cumplit ? Nu e destulă opera distrugătoare a soarelui, ci şi alte focuri să se năpustească asupra poporului, schimbând potopul de apă din Scriptură în potop de foc, distrugător ? Este neîndoios, că avem de ce ne jelui, de ce ne plânge. Dar tocmai aceasta să ne întărească sufletul pentru a căuta să îndreptăm, să ne dăm toată silinţa, să căutăm mijloace de îndreptare a răului, de a veni în ajutorul năpăstuitului nostru popor, — sărac în ţară săracă. La Rişca, bună-oară, dintre patru-zecişi trei de case cari au ars, asigurate au fost — două! Numai două ! Şi când tot binele ce au putut aduna 41 de gazde în colibioarele lor s’a spulberat. Când din tot câştigul făcut cu grea trudă omul s’a ales cu nimic, absolut nimic şi sub cerul liber, cu familia sa întreagă, de ce să s’apuce ? Câmpul e pârjolit, roade nu-s, nimic nu-i. .. Va rămânea Dumnezeu, şi până la alt rod al muncii, — ajutorul oamenilor buni. Elita socială a noastră, a Românilor din Ungaria, va avea prilegiu de a se întruni la Brad, la «Fondul de teatru», la Timişoara la «Asociaţiune», la diferite «Reuniuni», pentru a săvârşi muncă naţională. Oare ar fi prea mare jertfă, dacă cu ocasiunea amintitelor şi altor serbări similare şi-ar aduce aminte cei întruniţi de cei rămaşi fără casă, fără adăpost, fără hrană, fraţi ai noştri, temelia neamului nostru ? Un obol pentru cultura naţională altul pentru viaţa poporului amărât, pentru zilele celor isbiţi de nenorocire, pentru poporul cel mai modest, cel mai blând popor, cel mai sfânt prin suferinţele sale . Neamul părinţilor noştri ! * E L E G R A M A.f®^ ------ FARZĂ IN TREI ACTE -----DE ORIGINAL. Scena III. (La sat, lângă casă, sub copac, măsuţă. Şed şi beau vin Mihai şi D-na Vintila In fund ; la dreapta Vintilă, la stânga Răbdariu). D-na Vintilă. (Sculându-se de la masă). Acum să-mi daţi voie, cumetre, să mă duc și eu să mă culc. Mihai. Ca copiii... D-na Vintilă. Copil dorm dela 9. Acuma e aproape 11. Și trebuie să mă scol de noapte. Așa-i la sat. (întinde mâna lui Mihai): Noapte bună cumetre ! Dumneavoastră stați până vă cade bine. Răbdari. (Umple paharele): Hai ce bine ’mi cade ! Mihai. Noapte bună dragă cumătră! Te lăsăm, te lăsăm. (Paharele se ciognesc la îndemnul lui Răbdariu. Beau). Mihai. (Lasă paharul din mână, îşi şterge fruntea) M’am înfierbântat; prea mult am băut astăzi. Vintilă. (Cu pipa în gură). Să-ţi fie de bine şi să vii mai des. Mai uiţi de politica aia. . . Mihai. (Lui Răbdariu). Dar cu şcoala cum mai merge ? Răbdariu. Copii, har Domnului mulţi. Leafă, — doamne apără. Mihai. Aşa e la noi, la Români. Şi eu la ziar am cetitori mulţi, plătitori puţini. Vintilă. Aşa-i pe la toate. Vorba poetului: „Vai de biet român săracul“... Dar ce! Nu stăm doară noi pe năcăjeală aci. Pune mâna pe pahar ! Dascăle ! Răbduriu. Am înțeles. (Toarnă în pahare și suge iute un pahar) Mihai. (Ducând paharul la gură şi gustând). Nu mai merge. Vintilă. Doară nu ! (Golește). Mihai. Mei popo! (Zimbind îl privește. Răbdariu se scoală de la masă, trage cu ochiul lui Vintilă şi dispare pe pitite). Să nu te las de ruşine. (Goleşte paharul). Vintilă. Vezi bine !... Aşa vin. . . Dar despre alegerile astea, cum îţi dai cu părerea ? Mihai. Bine. Vom lupta! Numai în luptă este vieaţă. Cel ce nu luptă va pieri, copleşit sau distrus de cei ce luptă. Vintilă. D’apoî dacă şti că nu poţi isbuti, de ce să mai lupţi ? Doar aşa s’a făcut pasivitatea. Mihai. Pasivitatea când s’a făcut — s’a făcut cu gândul de a împedeca roţile măşinăriei politice. Şi când odată te-aî convins, că nu poţi strica nimic prin pasivitatea ta, trebue să iei altă cale, să dregi, ce se poate, — prin activitate. Vintilă: Cum să dregi, când nu poţi ajunge acolo unde ar trebui să fii? Mihai. Nu poţi ? Dragul meu ! Din picături se face marea, acele picături, trebuie să existe o forţă care le adună la un loc şi le leagă, ca să zic așa, unele de altele. Ș’apoi un val de apă nu a distrus nici când aparate puternice, cari dominau marea ? (Pauză. Se uită împrejur). Unde e dascălul ? Vintilă. P’aci o fi pe undeva. Mihai. (Continuând). Picuri! de ploaie, dacă bat tot pe un loc, în piatră, nu-i așa că o găuresc, o sfarmă cu vremea ? Vintilă. (Face din cap, aprobator): Guta cavat lapidem... Mihai. Vezi acea forţă, care încheagă stropii în valuri de mare, în politică este deşteptarea conştinţei naţionale şi demnităţii cetăţeneşti în popor. Dar ducerea în lupta pentru deşteptarea şi închegarea poporului, aduce cu rolul stropilor ce din piatră fac puşclării. Luptă dar, luptă înainte! Luptă înainte ! Luptăm ca să ne oţelim, — şi birui-vor urmaşii noştri.. Vintilă. (Cuprins de un elan de însufleţire, sare sus de pe scaun, cu paharul în mână şi strigă): Trăiască! (Din depărtare se aude musica cântând „Deşteaptă-te Române“. Musica se apropie în frunte cu Răbdariu, care cântă). Răbdariu. „Murim mai bine ’n luptă, cu glorie deplină, decât să fim sclavi iarăş în vechiul nost pământ“. (Se ridică în picioare şi Mihai).