Tribuna, octombrie 1904 (Anul 8, nr. 186-206)

1904-10-02 / nr. 186

Nr 186. Cu îngrijorare oferim majorităţii apărare le­gală, în condiţiile noastre. La aceasta ne poate sili numai experienţa, că în momentul de faţa sistemul obstrucţionist pare mai primejdios decât atitudinea majorităţii. Dar trebuie să socotim, că poate ajunge şi situaţia schimbată şi atunci va fi greu să recâştigăm drepturile majorităţii în favorul minorităţii“. Magyar Szó: „ ... Ce mare, ce fatală perdere ameninţă întreaga naţiune, din partea a orice fracţiune te­­roristică, care eventual poate fi croată, valahă sau alta. Este totodată neîndoios, că contra fanfaro­nilor şi cârcotaşilor invidioşi trebuie să te aperi. Cu atât mai mult, că acum întră în joc şi acti­viştii români şi dacă Tisza nu se gândeşte de cu vreme la regularea desperaţilor politici, ar ex­pune Ungaria la aceea, ca activiştii valahi pă­trunşi în parlament într’o bună zi fac parlamen­tul incapabil de muncă și gonesc Ungaria în ex-lexit. Conclusia: Dă în monarchie, dă în »valahi«, — aceasta e politica represen­­tată de presa șovinistă. Răspuns *). la proiectul de lege referitor la modificarea articolilor de lege XXXVIII din 1868, XVIII din 1868 şi XXVI din i8gg, —pentru pro­punerea Umbei maghiare în şcoalele popo­rale cu limba de propunere nemaghiară, — lucrat în ministerul de culte reg. ung. la ini­ţiativa D-lui Dr. Albert Berzeviczy. Limba maghiară s’a Introdus, ca studiu de obligător în şcoalele noastre poporale, încă în anul 4879, prin art. de lege XVIII. — De atunci s’a propus şi să propune cu toată diliginţa de învăţătorii noştri confe­sionali. Şi Domnii inspectori reg. de şcoale nu odată au avut ocaziune a se convinge, şi chiar a admira pe unii din învăţătorii ro­mâni, pentru frumosul resultat la care au ajuns din limba maghiară. In privinţa asta nu e martor bun chiar însuşi Magnificul Domn Varjassy Árpád, con­silier reg. şi inspector reg. de şcoale al co­mitatului Arad, care odată a zis în raportul *) Cetit in adunarea gen. a rem­. Înv. aradanl dela Şiria şi primit de bază la protest contra proiectului­ său, că vizitând şcoalele de pe teritoriul oraşului Arad, a aflat în general spor înbu­­curâtor,­­ în special în şcoalele poporale române, jidane şi în cea de fete din strada Hasslinger. Noauă, învăţătorilor români din Arad, ni-a spus cu ocaziunea unei cercetări, că şcoala cu clasele superioare, condusă de confratele Iosif Moldovan, este »Kis aka­demia«. (învăţătorul Iosif Moldovan pro­pune cu mare succes şi desemnul artis­tic.) Cu privire la şcoalele noastre confe­sionale române de pe teritoriul comitatului Arad, nu numai că în mare parte s’a de­clarat în rapoartele sale cătră congregaţie, mulţumit cu resultatul aflat în şcoalele noas­tre, ci s’a simţit chiar îndemnat a distinge pe mai mulţi dintre învăţătorii noştri, nu numai verbal, ci şi în scris, în rapoartele cătră congregaţia comitatensă, — şi mai pe sus de toate a scris constatările D-sale chiar în ziarele şi cărţile de vizită şcolare. Am văzut cu ocaziunea examenelor, multe cal­cule iscălite de Mag. Sa, între altele multe bune am aflat şi de acestea : »Példás, rend és fegyelem mellett a legkitűnőbb ered­ményt találtam«.*) Dar nu numai că a scris calculul »legkitűnőbb« ci l’a şi subtras. Do­vadă că a fost prea plăcut surprins de re­sultatul învăţământului arătat de învăţătorii noştri. Dar nu numai cu şcoalele noastre a fost Dl inspector Varjassy în general mulţu­mit, ci mai pe sus de toate a fost şi e foarte mulţumit cu institutul nostru prepa­­randial din Arad, pe care apărându-l în contra unor denunciatori ordinari, şi laşi a zis : că ar fi păcat de Dumnezeu (istente­­lenség) a bănui preparandia română din Arad cu negliginţă faţă de limba maghiară. Dacă dar, d-nii inspectori şcolari che­maţi a judeca asupra progresului aflat în instituţianie­­astre culturale, de la şcoala poporală până la preparandie, constată, re­cunosc şi subscriu, că unii după alţii — după posibilitate ne facem datorinţa, ne în­­plinim chemarea cu toată devoţiunea şi bu­*) Vezi comunele: Cherechiu, Galşa, Cuvin, Sobor­­şin etc. nevoinţă, încât unii ajung şi la calculul de »legkitanebb« , pentru ce ni se amârâsc zilele cu noul pretenţiuni din limba maghiară, cari din punct de vedere pedagogic şi chiar fizic sunt absolut imposibile ? ! §. 14 zice: »Az 1879 évi XVIIII.cz. ■4. §-ának a magyar nyelv kötelező tanítását tárgyazó rendelkezése a nem magyar tan­nyelvű elemi népiskolákban olyan mérték­ben valósítandó meg, hogy a nem magyar anyanyelvű gyermek az elemi népiskola mindennapi hat­­­éves tanfolyama alatt a magyar beszédet annyira elsajátítsa hogy az ő életviszonyainak megfelelően gondolatait magyarul tisztán és szabatosan ki tudja fejezni, továbbá tudjon magya­rul folyékonyan olvasni, helyesen inni és számolni« ! — Pe româneşte, §-ul 14 al articolului de lege XVIII din 1879, despre învăţămân­tul de obligator al limbei maghiare în şcoalele poporale ca limbă de propunere nemaghiară e a se validita într’acolo, ca copiii de limbă ne-maghiară, în cei şase ani al şcoalei po­porale elementare de toate zilele, într’atâta să-şi însuşească vorba ungurească, ca toate gândirile sale referitoare la relaţiunile vieţii, să şi­ le ştie exprima ungureşte liber şi cu­rat, mai departe să ştie ce şi ungureşte fluid, scrie corect şi calculat. Aşa sună §-ul 14 al noului proiect de lege. Crez, că veţi constata toţi cu mine, că din toate dispoziţiile acestui §, numai cu una s’ar putea ajunge la capăt şi anume: «ma­gyarul folyékonyan olvasni és számolni*. — Acest rezultat s’a ajuns şi până aci, se va ajunge şi în viitor. Dar a pretinde, ca cineva în şcoala poporală elementară, cu limba de propunere nemaghiară, să poată ajunge, în­cât să-şi exprime gândirile sale referitoare la toate relaţiile vieţii ungureşte, liber şi cu­rat, adecă să vorbească perfect ungu­reşte şi să scrie corect «helyesen­em­i», este absolută imposibilitate. Numai limba maghiară, de am propu­ne-o, cu delăturarea tuturor celorlalte obiecte de învăţământ, nici atunci n’am putea sa­tisface acestui­a , pentrucă puterile sufleteşti ale copilului, priceperea şi înţelegerea nu se — Ce d...privii aici ca o ba...bă—îl ceartă Trifu —, dute ’n grajd şi aco...d­o te culcă, aici e birt, u...unde oamenii cinstiţi vin să se petreacă. Călătorul neînţelegând vorba românească şi neştiind ce s’a întâmplat, cu teamă priveşte când spre certător, când spre birtaş. Birăul văzând, că din Trifu vorbeşte vinar­sul şi cugetând că el e judele comunei, naintea căruia nu-i iertat să se întâmple nedreptate, se răsteşte cu vorb­a spre beţiv. — Ţine-ţî gura Trifule zice birăul, şi te cară de aici, căci cu străgerii te scot ca pe un câne. — Eu pe ba...ba...nii mei beau, replică beatul, şi nici la ge...gendarmî nu mă las. Cârcimarul, a cărui soţie era bolnavă, ca să înconjure ori­ce tărăboi, se duse la birău şi cu cuvinte măgulitoare îi trase la masă, unde um­plând păhăruţele, a închinat cu el. — II învăţ eu la omenie, zice judele mânios. — Mă jupâne ! strigă Trifu, adu-mi­ o litră de răchie ! Jidanul îl aduce o jumătate de litră. Beţivul îl plăteşte, apoi pune sticla cu răchie la gură şi fără să ţină pausă, toată o bea. După aceea se scoală de la masă, îşi ia pălăria şi începând a cânta, voeşte să iese din birt; abia face două paşi şi cade pe o masă; cârcimarul îl ajută până la uşă. De acolo se mai duce câţi­va paşi, dar fiindu-i capul prea greu, cază la pământ. Cercă să se scoale, dar nu putea. Inc’odatâ cearcă; cu mare sîlă se ridică în picioare, dar iar cade. A­­cum nu se mai mişcă; începe a horcăi, semn că a adormit. — Ce om prăpădit, grăeşte Julanu, care încă nu era mort de beat, cătră birtaş, după ce a In b i p t. (Schiţă). In mijloc atârnă o lampă, mai mult afumând, decât luminând. Pe lângă păreţi sunt nişte mese nefărbuite şi murdare alăturea cu laviţe lungi. Răchia e ieftină şi destul de bună; de vin pe băutor îl doare capul; bere numai la sărbători mari se vinde. Jupânul Mandil totdeauna are oaspeţi; chiar şi acum, pe timpul lucrului măsură la vinars. La masa de lângă uşă îşi fac voe bună Tena lui Tie, om gazdă, împreună cu birăul, juratul şi cassirul, cărora le plăteşte aldămaş, fiindcă le-a vândut nişte lemne de pod, satului, a căpătat preţ mai bun, decum s’a aşteptat. In colţul stâng beau, Trifu şi Julanu, cunoscuţi de beţivi vestiţi. A­­proape de aceştia doarme, cu capul pe masă, un om cu haine negre, ceva drumeţ. — Mai adu jupâne o jumătate de litră, — zice Tena aluî Tie. Jidanul ia de pe masă sticla goală şi se re­întoarce cu ea umplută. — Şi de trei ori ne-ai putea plăti aldămaş, precum ţi-am preţuit de bine lemnele, zice castrul. — Ce bine! — răspunde, Tena — la oraş mai cu preţ le-aş fi vândut, numai n’am voit să mi­ se ostănească boii şi iacă să fac uşureală şi satului. — Nu-i vorbă — grăeşte birăul — am avut lipsă de lemne, căci podul e stricat de tot, chiar un cal de al meu era să-și rupă piciorul trecând peste el în săptămâna trecută. — Și eu d’abia am putut trece cu carul, cănd i-am dus grâul Iul Wolf la oraș, — adăogă juratul. — Când i-am dus grâul ? întrebă cassierul. — Alaltăeri, încă de noapte am plecat. — Vezi, vezi, mincinosul de iudă — bagă de vină cassierul — a promis, că după ce-­şi vinde grâul, de loc vine să-şi plătească porţia; străjerii nici acum nu şi-au căpătat plata ; lasă numai, bine că ştiu. — Porţia mea e selvită pe anul întreg, — — se laudă Tena lui Tie. — Uşor e de d-ta — zice birăul — ai moşie multă, trăieşti fără gânduri, ca peştele în apă. — O, Doamne, şi dumneata doară n’ai a­­vere destulă ?! — Am şi eu moşioara mea, — continuă bi­răul — nu duc lipsă de nimic şi vieţuesc cu Lena mea destul de bine, numai cu acea nu mă pot împăca, că nu am copii. — Cine ştie ?! îl întrerupe juratul. Toţi patru rîd, cu glas răguşit. De lângă masa din colţ Trifu se scoală în picioare, prinde sticla cu răchie şi o svîrle spre capul drumeţului. Nu l’a nemerit. Sticla s’a lovit de părete şi spărgându-se în mii de bucăţi cu sgomot a căzut pe podele. Drumeţul trăsare. Se freacă la ochi, apoi speriat caută sub masă. Văzându-şi bagajul în lo­cul, unde l-a pus, se liniștește. Julanu isbucnește în rîs. Tena și oamenii lui se ridică ca să vadă mai bine ce s’a întâm­plat ... „TRIB U N A“ Pag. 2.

Next