Tribuna, octombrie 1904 (Anul 8, nr. 186-206)

1904-10-02 / nr. 186

Pag. 4. maghiare. Despre aceea nici nu vorbesc, că a concipia absolute nu ştiu, şi că nu-s în stare a pune pe hârtie în formă estetică şi în stil neaoş maghiar, nici cele mai primitive lucruri«. Auziţi ce zice un rector de universitate, adecă dascălul dascălilor maghiari, care stă pe cea mai înaltă catedră dăscălească din Ungaria ? De acolo spune lumii, că tinerimea, care vine la el la şcoală cu testimonii de maturitate, adecă ficiori de 18—20 ani: »hadilábon állanak a helyesírás legelemibb követelményeivel!« Acestea sunt fapte, nu vorbe. Va să zică noi învăţătorii nemaghiari, trebue să facem cu copiii de 10—12 ani mai mare spor în limba maghiară, decât pot face gimnaziile cu limba de propunere maghiară şi cu ficiorii de 18—20 ani. Măcar în gimnaziu e o clasă cu 6—6 profesori, pe când noi, un învăţător cu 6 clase. Poftim logică : pruncii de ţărani din Galşa şi Căcârău să ştie »gondolatait magyarul tisztán és szabatosan kifejezni, és helyesen írni, când aceasta nu ştiu ficiorii maghiari eşiţi cu testimonii de maturitate ! Adevărată lume întoarsă. Tema e grea şi vastă. S’ar putea combate cu mii şi mii de dovezi, cu cel mai iluştri bărbaţi de şcoală din ţară şi lume, şi s’ar putea scrie volume întregi, dar eu cred că în cadrul unui răspuns am satisfăcut, şi rog un adun. gen, ca să binevoiască a aduce concluz, prin care însărcineză comitetul său, a intreveni la Veneratul Consistor diecesan, ca Venerat acelaşi să înainteze la înaltul guvern şi gravaminele noastre şi să stăruie ca şi din punctele noastre de vedere pedagogice-didactice, proiectul din cestiune să fie esenţial modificat, dacă nu cu totul delaturat! — Incheiându-me răspunsul constat şi aici că noi înveţâtorii români ne-am făcut şi ne facem datorinţa cu plăcere faţă de limba maghiară, şi ne vom face-o şi pe viitor — în cadrul posibilităţii — că vroim, şi ştim că e bine ca toţi cetăţanii patriei să se înţeleagă unii cu alţii având o limbă comună, şi aceasta e cea maghiară, dar să nu ni se ceară aceea ce ei nu pot ajunge până la universitate, — şi dacă noi nu vom putea cu cei mici, că nu vom putea ajunge nici când cu copii noştri acolo, unde ei nu pot ajunge cu cei mari ai lor, să ne dea pe baza legii — la stradă cu familie cu tot. — Arad, August, 1904. Nicolae Ştefu Învăţător, reîntoarsă în ţeară păşi iarăşi cu vechea-i fudulie, preoţimea cu vechea ei nerăbdare. Pe clasa burghezimei a d eschis dela putere ; cuceririle revoluţiei le scoteau primejdioase; libertatea pressei o năbuşiră, armata era batjocorită. Napoleon auzise despre starea din Franţa şi credea că a sosit minutul, în care să întoarne tronul Bourbonilor urîţi. Elba era strimtă marelui om, căruia nicî jumătate Europa nu i-a fost destul. In 26 Februarie 1815 la ora 1 după ameaz fără ca nimeni să propună ceva, date de ştire credinciosului batalion din vechea gardă, ca să-l însoţească pe dl său şi aci, că se va reîntoarce în Francia. O însufleţire de nedescris cuprinse pe bătrânii grenadiri. Erau gata a pleca cu el la o întreprindere aşa temerară. La orele 4 cei 400 de grenadiri ai vechei garde erau pe bordul corăbiei, iar pe cinci bărci mai mici încă 200 şi afară de asta 100 de soldaţi din cavaleria uşoară. Cu atâta plecă Napoleon de pe insula Elba pentru a răsturnă un regat, care avea la disposiţie o armată de sute de mii. Poporul francez îl primi cu braţele deschise. Din nou răsună strigătul cutremurător: „Vive l’empreur“! El era serbătorit ca eroul democraţiei, ca reprezentantul poporului. Poporul francez uită de predispoziţiile lui despotice, îşi adusese aminte, numai de faptele lui mari. In faţa Bourbonilor el reprezenta totuşi revoluţia. Armata făcu tot astfel ca poporul. Cel dintâiu batalion, cu care s’a întâlnit pe drum şi pe care generalul Marchand l’a trimis pentru ca să-l prindă, se părea, că e hotărît a întoarce baioneta în contra lui. Exemplul acestui prim batalion ar fi fost urmat de întreaga armată şi Napoleon se coborî uimit de pe cal şi păşi drept înaintea frontului soldaţilor. „Nu mă mai recunoaşteţi amicilor“ — le strigă. „Eu sunt împăratul vostru. Dacă este vr’unul între voi, care ar fi în stare să-şi omoare pe generalul, împăratul său, împuşte-mă fată, stau aici“. Şi-şi arăta pieptul. Soldaţii îşi aruncară armele şi căzură la picioarele lui, îl îmbrăţişau, îi sărutau manile, picioarele, îmbrăcămintea. „Vive l’empereur“ ! răsuna iarăşi cu însufleţire, şi miile de ţărani, cari se adunaseră pe drumul de ţeară şi pe coline, răspundeau ca un echou la acest strigăt. Mulţimea, care îl însoţea pe Napoleon spre Grenoble, creştea pas de pas. Aproape de oraş îl întimpină pe împăratul un colonel tinăr şi entuziast, cu numele Labedoyere, care aduse cu sine întregul său regiment. La vederea acestei însufleţiri nemaiuzite şi acestei iubiri fără margini, Napoleon se emoţionă şi-l strînse la inimă pe Labedoyére, zicându-i: „Colonele, d-ta m’ai reaşezat pe tron“. Napoleon sosi seara sub zidurile Grenoble-1. Porţile le găsi încuiate, dar mulţimea civililor şi soldaţilor se repezi îndată pe ziduri. Disciplina reţine încă câtva timp garnizoana la datoria sa. Artileriştii stau lângă tunurile lor. In momentul acesta colonelul Labedoyère le strigă cu vocea-i puternică: „Soldaţi, aici îl aducem pe viteazul, pe care Păţi urmat în atâtea bătălii. Acum vine rîndul vostru, strigaţi împreună cu noi vechea lozincă a învingătorilor Europei „Vive l’empereur!“ Soldaţii răspunseră şi ei: „Trăiască împăratul !“ Mulţimea beată de bucurie aduce bârne şi sparge porţile. Nimeni nu se împotriveşte. Cei deafară se aruncau în braţele celor din cetate şi aproape să-l omoare pe împăratul cu sărutările lor. Cu o astfel de însufleţire, aşa zicând fanatică, îl primiră pe Napoleon în decursul întregului drum. In 10 Martie sosi în Lyon, de unde fratele regelui, contele de Artois, d’abia putu să fugă, după ce armata şi garda naţională îl părăsi şi trecu la împăratul. Toate diviziile de armată, cu cari se întâlni Napoleon pe drum, se grăbesc a trece pe partea lui. Generalul Ney, care promise regelui Ludovic al XVIII, că îl va aduce pe Napoleon prins într’o colivie de fer, nu putu să reziste însufleţirei generale şi trecu împreună cu întreaga-i oştire, pe partea împăratului. Bourbonii, în disperarea lor, alergau acum în toate părţile după ajutor. Depuseră din nou jurământul pe constituţie, se linguşiră pe lângă generalii pân’acum dispreţuiţi, vizitau pe soldaţi în cazarme. Dar în zadar orice linguşire, încurajare ori promisiune. Napoleon nu mai putea fi reţinut. In noaptea de 19 Martie regele Ludovic XVIII, fugi din Paris şi în a doua zi, seara la orele 9, Napoleon stătea deja pe balconul Tuilleries-lor, salutat de nesfîrşita însufleţire a poporului şi soldaţilor. Ca şi în Grenoble, şi aci aproape l’au înăbuşit cu sărutările şi îmbrăţişerile lor. 55 TRIBUNA“ Congregaţia comitatului Arad. Congregaţiunea de toamnă a comitatului nostru se va ţinea în 31 Octombre st. n. La ordinea zilei sunt îngrămădite sumedenie de obiecte, între ele unele de însemnătate. Afară de raportul vicispanului, în cadrul căruia Românii vor trebui să întrebe pe cinstita varmeghie, dacă are de gând cel puţin în anul acesta rău, să-şi amuţească tobele execvenţilor pe sate, — atâta cel puţin dacă mai mult nu pot aştepta dela dînsa aceia ce numai el de muls şi tuns au fost, — obiecte de însemnătate sunt: votarea budgetului cu Nr. 186, unitatens pe 196d stabilirea listei viriliştilor pe 1905 şi raportul vice-comitetul asupra membrilor congregaţionali a căror mandat expiră cu finea anului. Celelalte sunt afaceri cocomunale, între ele este mai de importantă afacerea pământurilor, fundaţiunile din comuna Semlac. Atragem de pe acum atenţiunea membrilor congregaţionali Români, să se pregătească şi să nu lipsească nici unul de la congregaţie ! Lupta In comitate. Congregaţia comitatului Timişorii. Comitatul Timişorii şi-a ţinut congregaţia de toamnă Luni şi Marţi. Congregaţia a fost prezidată de fişpanul Molnár Viktor. Congregaţia a primit prin votare nominală propunerea comisiunei permanente cu suma de 14 mii neacoperită în budgetul pe 1805 şi se acopere prin efectare de */4 °'o dare suplementară. Asupra propunerilor insinuate de Dr. Dobroslav Péter, congregaţia a trecut la ordinea zilei. A urmat raportul vice-comitelui, care a dat prilej la numeroase excepţionări din partea membrilor congregaţiei. In special valorosul protopop al Buziaşului d. Ioan Popa a luat mai de multe ori cuvântul, apărând ca totdeauna, cu bărbăţie interesele Românilor atât de adeseori nesocotite în comitatul nostru vecin. A escepţionat întâîu, că comitatul nu-şî tipăreşte raportul, ca membrii să poată lua informaţii din el. Arată cum în comuna Berin, ţăranii Români au fost pedepsiţi cu sume mari de bani pentru că au luat parte la o adunare socialistă. Arată mai departe cum e destul ca cine FaixJaques 365 fabriant de piane strada Batthyányi Nr. 35. Recomandă atelierul său de piane bine asortat, primeşte orice lucru aparţinător acestei branşe precum şi acordare de piane Are în depozit de primul rang fabricate în Viena, în patrie şi fabricate proprii, pe cari le vinde cu garanţă pe bani şi pe lângă preţuri de concurs Inchiriare de piane cu luna.