Tribuna, octombrie 1904 (Anul 8, nr. 186-206)
1904-10-14 / nr. 195
Anul VIII Arad, Mercuri 1326 Octombre 1904 srrnrT.aaNr. 1941^7 REDACȚIA Arad, Deák Ferencz u. Nr. 20. ABONAMENTUL pentru Austro-Ungaria: p« un an............................. 20 cei pe */ an ............................. 10 cor. pe/« an ............................. 5 cei. pe o lună ... ........................ 2 cei Nrl de Dumineci pe an 4 cor. fentin România si străinătate pe ae 40 nanei. Manuscripte au se înapoiază. ADMINISTRAȚIA Arad, Deak Fereneza. Nr.20. INSERTHINILE: a un fir garmoad , jwtma Ml M hani; a doua oari 11 bani; a Ir* 1 oară t b de fiecare pubUcatăna Atât abonamentele, cât şi intmrţ. ■ aBe anat a se plăti tualnte la Araââ Mora pentru oraş pi ■ mu Mail !“ Scrisori aefraacate aa te priiaeat Itode-T procurorul? Pe banca acuzaţilor stă în faţa juriului din Oradea-mare unul din redactorii ziarului nostru, pentru o agitaţie contra naţiunel«r maghiare. Pentru agitaţiune contra naţiunel maaghare, când în articolul încriminat s’a pledat pentru iubirea de patrie, pentru luptă în sprijinul celor oropsiţi şi nedreptăţiţi, pentru iubire, care poate fi singurul chiag al înţelegerii dintre popoarele acestei ţâri, pentru egală îndreptăţire, care este singura garanţie a bravării greutăţilor vremurilor, pentru această ţară. Dar fie ! Ne vom purta crucea suferinţelor pentru neamul nostru din această ţară până la sfirşit; vom aduce jertfe pe altarul iubirei de neam şi de patrie, vom muri chiar pentru patrie, — cum au făcut-o din belşugul sângelui moşi şi strămoşi ai noştri, răscumpârând cu sânge, aceea ce aveau să ude cu lacrimi nepoţii şi strănepoţii lor. . . Şi nu ne vom plânge de vitregia sorţii nu ne vom desnădâjdui de viitorul neamului nostru, — dar cade-se să-l prezentăm în nuditatea perversităţii lor pe cel ce azi în această ţară lucrează în numele justiţiei, dreptăţii şi intereselor de stat. Pe când în »representanţa« ţârii, în dietă, ajung la ordinea zilei în alaiul de extatic a primirei şoviniştilor proiecte de sugrumare pentru noi, pe când pe banca acusaţilor stă un ziarist român, pentru că a susţinut că Românul trebuie să fie şi rămână Român, dar nu canalie, transfug, renegat, — în presa maghiară se propagă cu gura plină ura de rassă şi politica de distrugere a naţionalităţilor, cu foc şi sabie, cu legi, ordonanţe şi disposiţiunî autocrate, într’o ţară — — liberală, poliglotă. Unde-i procurorul ? întrebăm. Dar ce să întrebăm ? Ştim că îşi ţine filipica stupidă la Oradea-mare, atunci când şi-ar fi îndeplinit o funcţiune legată de îndatoririle sale, trăgând la baza justiţiei pe oameni cari propagă idei ca cele următoare : »Vestim o luptă fără îndurare, şi vrem să provocăm fapte şi tendenţe contrarii de la publicul nostru cetitor, faţă cu toate acele tendenţe, cari luptă pentru conservarea separatismului de rassă, ba ce e mai mult, pentru întărirea zidurilor despărţitoare«. . . »Magyar Közélet«, revistă politică săptămânală (Nr 41 a. c.), prin condeiul unui oarecare Dr. Ajtay József, propagă această luptă fără îndurare contra acelora, cari nu vor să devină renegaţi, mişel, capital pentru »fericirea« »patriei«. Iar pe acest nobil mânuitor al condeiului, care spre meschinării şi murdării sufleteşti îndeamnă sufletele omeneşti, îl complectează cu vîrf şi îndesat un coleg al său, care după nume pare renegat, Dr. Ludvig Rezső, prezentând o nouă teorie »mântuitoare de patrie«, teoria urei şi intoleranţei de rassă, în Ungaria. Iată ce spune acel »politician maghiar« în acelaş număr al pomenitei reviste : „Numai îndrâsneala şi ura neîmpăcată poate să facă mare o naţiune ; acea naţiune care nu ştie urî din tot sufletul, nicicând nu poate ajunge mare. Englezul, Germanul, ba chiar şi dintre naţiunile mai mici, de es. Polonezii, Bohemii, Sârbii, Valahii (?) ştiu să urască grozav ; şi tocmai aceasta le dă energia naţională şi coştiinţa de neam. .. »Nemăsurat de mare serviciu va face neamului unguresc acela, care din nou va aprinde acea ură in inimile noii veneraţii şi i-o va altoi în sânge. Trebue să aprindem o ură fierbete contra tot ce împedeb‘â şi întârziaţi, desvoltarea noastră naţională şi de rassă, căci numai contra acelora putem duce o luptă biruitoare, pe cari îl urîm«. Şi când astfel de teorii subscrie »maghiarul« Ludwig, el se poate plimba pe stradele Budapestei, ba poate că va fi chemat chiar la ministerul de interne, să facă un proiect, pentru întocmirea unei viitoare legi, despre ură contra naţionalităţilor ? Şi astfel de lucruri sunt tolerate, ba chiar primite şi aplaudate, în Ungaria, »modernă«, în Ungaria constituţională, în Ungaria moştenită de Tisza István de la Deák şi Eötvös ? A mai întreba unde e procurorul, —ar fi o ironie ! Nu legea se împlineşte, nu dreptate se făureşte, ci ură de rasă se propagă astăzi în patria noastra din partea celor ce au parvenit a domina, nu politică de stat, ci luptă de rassă se duce, pe toată linia, de sus până jos. Şi când în astfel de împrejurări un redactor al nostru se presintă pe banca acusaţilor — e de înţeles, că la Oradea Mare va fi condamnat patriotismul, iubirea de neam şi cinstea convingerilor, concepţia clară a drepturilor constituţionale. Şi să se înspăimânte şoviniştit de vremurile, când ura lor va provoca reacţiune în mijlocul nostru ! Noi pân’acum ne purtăm crucea noastră , şi crucea va fi biruitoare ! Iar pe oamenii »de meserie«, ca Ludwig, îl demascăm, înfierându-i cu dispreţul ce se cuvine lor şi coteriei, care în loc de a le trimite pe cap procurorul, îl lasă să contravină faţă cu legile şi să înebunească îndârjind un neam nenorocit, cum este şi bietul maghiar, ca massă de popor. ASALTUL. După ce şovinismul maghiar s’a convins că împotriva Vienei nu izbuteşte cu stoarcerea concesiunilor nici prin cel mai extrem asalt înverşunat, dar guvernul maghiar neputând să facă pe de-o parte să desarmeze obstrucţia, ce ţinuse atâta timp pe loc activitatea parlamentară, dar pe de alta să facă opoziţiei furibunde posibilă o oareşi-care retragere onorabilă, s’a hotărît să-i astupe gura — cu noi, naţionalităţile nemaghiare. Ceeace n’au putut dobândi la Viena, caută să câştige de pe pielea noastră. Dacă n’au reuşit să forţeze limba maghiară în armată, haide s’o vîre în şcoalele naţionalităţilor fără să le pese de lege. Căci doar şi Viena nu prea mult caută la legea lor, de ce să cruţe şi ei pe alţii? Deja de mult timp se tot tânguiau stăpânii noştri, că legea noastră, a naţionalităţilor, constitue pentru el un vecinic gravamen, un impediment colosal în acţiunea lor de a preface toată suflarea nemaghiară din această ţeară, în maghiară şi astfel să devină odată realitate visul mereu visat despre o Ungarie puternică, unitară, omogenă, pur naţională maghiară. Iată aci ar fi să fie imperialismul maghiar. Murmurau ei adeseori în contra acestei legi, care le stă ca un ghimpe în ochi şi despre care mereu zicau şi zic că este o greşală inexcusabilă a politicianilor lor de mai nainte vremuri, dar nime n’a avut îndrăzneala să se atingă de ea, deşi se auziau zilnic prin presa maghiară cuvintele de asmuţare a guvernului împotriva noastră, că această lege trebue desfiinţată. Ca şi când ar fi fost vreodată executată de când există, ca şi când miniştrii de culte câţi se părîndau n’ar fi făcut destul loc limbei maghiare prin ordinaţiuni arbitrare şi ilegale în şcoalele noastre confesionale. Natural, că strigătul desperat cu fraza învechita, că dacă vor sta cu mânile în sîn, naţionalităţile îi vor înghiţi, a fost şi este numai un pretext pentru a recurge la măsuri mai aspre, mai necruţătoare împotriva noastră decât până aci. Antecesorul actualului ministru de culte, celebrul Wlassics a fost satisfăcut să lărgească dreptul imaginar al limbei maghiare în şcoalele noastre prin ordinaţiuni, voind în felul acesta să deschidă lacună în constituţiunea noastră bisericească, pe care ar avea so între,mai târziu cu toată puterea năvălitoare limba statului. Doctorul Berzeviczy, membrul actualului regim compromis şi brutal, care mai până erî alaltă-erî era o mărime necunoscută, a făcut un pas cutezător înnainte, ca sâ asigure limbei maghiare supremaţia exclusivă faţă de celelalte limbi nemaghiare — şi anume prin lege positivă, nesocotind drepturile noastre ocrotite sub scutul «onoarei naţiunei maghiare». Frumoasă onoare. Admirabil cavalerism. Idea aceasta a ministrului Berzevczy, cu care se