Tribuna, aprilie 1905 (Anul 9, nr. 63-80)
1905-04-02 / nr. 63
Anul IX Arad, Sâmbătă 2 15 Aprilie 1905 Nr. 03. ADMINISTRAȚIA Arad, Deak Per*acx~u. Nr.» INSERTTiMUJÎ: «a aa «Ir gannaad : «M dalt M taci; a doua oară 12 batd; a tr~^l »art I k di fiecare pctoHdil*—. Atât almwmentele, cât ^ iaacftlofl* .nat a ae pitii înainte ia ACM, Tolel» peatra oraș U ecmitemnw fctttori acfrtocetc mm at primate REDACȚIA Arad, Deak PerenC2-a. Nr.» ABONAMENTUL pentru Anatro-Ungmrta s pt an m ........—.......... 20 cat. jtt li *n ............................ 10 cor. j* V« MI ....... —__5 CM. pt o hm*................ — 2 cor. NU de Duminecă pe an cor. Peatru România si atrâmitate pe an 48 fraud. Stana teri pta mm m Înapoiază. wnfimreiirfiaaMiBninawnii'iin'MTi ■aaiiiiiiiiiaiiimn'iiiun—laanumanwaimn------------ ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------— ■ ■ 1 ■» 4 mil IX. XUMER de DUMIXECI XI. 14. ON CARTEL NATIONALIST IN PARLAMENTUL UNGAR. Crisa, prin care trece Ungaria şi împrejurările, cari o însoţesc, oferă tuturor cea mai bună ocazie a se orienta în mod temeinic şi a se convinge despre scopul principal al politicei maghiare. Pentru mulţi, nici până acum nu mai era nici o îndoială, că Maghiarii tind a se urca pe scara compromisului dela 1867 la o posiţiune dominantă în monarchia habsburgică, că el aspiră a deveni singuri stăpâni şi a ocârmui dela Budapesta nu numai partea de dincoaci de Leitha a imperiului, ci şi întreaga politică din afară a monarchiei. Cei ce nu se îndoiau nici până acum de aceste scopuri, credeau însă că Maghiarii vor întimpina în drumul lor atâtea pedeci interne şi externe, încât vor fi siliţi să se oprească şi să părăsească aceste idei îndrăzneţe. Crisa de faţă ne dovedeşte că Maghiarii, ca toţi şoviniştii, nu ţin socoteală de pedeci interne sau externe; ei nu sunt accesibili nici pentru cele mai tari argumente, îndată ce aceste nu se potrivesc cu scopurile lor; ei nu sunt simţitori nici pentru ranele, causate ţării lor proprii prin politica lor; ei nu văd nimic, nu vor să ştie de nimic decât de un singur lucru: realizarea unui stat naţional cu toate atribuţiile suveranităţii. Cei mai distinşi economişti dovedesc cu date certe şi cu cifre că desfacerea economică de Austria ar produce astăzi un dezastru. Politicianii maghiari nu pot răsturna aceste dovezi, dar răspund că ţara îl va suporta şi îl va învinge. Toţi generalii se unesc în judecata, că despicarea în două a armatei ar însemna o slăbire, o cădere a imperiului. Şoviniştii speră din contră că armata naţională va spori în mod însemnat puterea de apărare şi nu se îngrijesc câtuşi de puţin nici de referinţele mari băneşti reclamate de o asemenea armată. Astăzi şi una şi alta, şi desfacerea economică de Austria şi armata naţională ar fi fapte împlinite, dacă Coroana n’ar fi luat posiţiune contra lor. Maghiarii se văd acum opriţi în loc în realizarea aspiraţiunilor lor, însă ei se folosesc de toate mijloacele de presiune pentru a determina pe bătrânul Monarch la noue concesiuni. Statul ungar suveran însemnează pentru noi Românii precum şi pentru celelalte naţionalităţi nemaghiare, nu numai o formare a maghiarisăre, ci şi o înrăutăţire considerabilă a condiţiunilor de trai. Cultura naţională va fi sugrumată în noul stat şi mai tare, raporturile comerciale vor fi mai rele şi sarcinile mai mari. Căci nu mai poate fi nici o îndoială că armata naţională maghiară va impune statului cheltueli mari, cari n’au de unde eşi decât din punga cetăţenilor. Dezastrul economic care se prevede cu certitudine în urma desfacerei de Austria, are să lovească în prima linie pe agricultor, care va fi silit să-şi vândă producte malefon. Matlekovich calculează în o br0şUrâl ce a apărut zilele aceste, paguba anual^ ce ar resulta pentru Ungaria din reducerea preţurilor, la 250 milioane coroane Este cu putinţă ca Roma^ şi celelalte popoare nemaghiare să stee in faţa acestor calamităţi mari şi iminente cu mările în sân? Nu, este datorinţa fiecăruia în parte şi a tuturor împreună ca să caute a apăra ţara şi pe sine de aceste rele? Nu ştim dacă printre Români se mai găsesc şi astăzi încă «Pasivişti» convinşi, adecă oameni, cari aşteapta o schimbare a situaţiunei dela aşa zisa «resistenţă pasivă». Dacă totuşi s’ar mai găsi de aceştia numărul lor nu poate să fie decât mic şi speranţele lor şi mai reduse ca până aci. Politica pasivităţii a avut un înţeleg în anumite împrejurări, cari au încetat de mult a mai exista, şi poate nici atunci n’au fost cea mai bună politică din Câte se puteau face. Practicată şi astăzi, ea ar promova direct politica kossuthistă. Nici oportuniştii n’au putut să sporească printre Români în timpul din urmă şi kossuthismul va fi opărit şi debilele speranţe ale acestor blânzi politiciani, câţi ar fi astăzi în fiinţă. Când vorbim de oportunişti, ne gândim mai ales la cei vre-o câţîva deputaţi români, cari fac parte din suita contelui Tisza. N’am voi să supărăm pe aceşti domni cu întrebări politice ce le-am adresa, ştiindu-i şi aşa destul de tăcuţi. Dar ne întrebăm pe noi: ce misiune de ar mai putea avea şcoalele româneşti din Năsăud şi Beiuş sau vre o altă instituţie culturală românească, pe care vreunul din oportuniştii noştri îşi atribue meritul a o fi scutit de furia vreunui ministruşovinist, atunci când poporul român din Ungaria nu se va mai putea manifesta? Sau este esclusă putinţa ca aceste vremuri să sosească? Şcoala maghiară, armata maghiară şi administraţia maghiară, mai lasă ele loc pentru existenţa unui popor românesc între hotarele regatului ungar suveran? Noi credem că cel mai suprem interes al Românilor este astăzi de a împedeca realizarea aspiraţiunilor kossuthiste. Asupra acestui scop trebuesc prin urmare concentrate toate forţele naţionale. Pasivitatea şi oportunismul nu numai că nu ating acest scop, ci îl zădărnicesc chiar. Crisa de faţă va întări pe Români în convingerea, că numai parlamentul este terenul de luptă, unde s’ar putea dobândi oare-care succese politice. Maghiarii pentru a dobândi succesul politic dorit de dânşii,nu s’au pus nici în grevă şi n’au ales nici oportunişti, ci au trimis în parlament un număr considerabil de deputaţi naţionali kossuthişti. Acest număr însă n’a fost suficient pentru a da soluţiunea. Pentru a-’şi asigura în toate succesul, partidul kossuthist s’a aliat cu alte partide, deşi aceste sunt constituite pe principii P°litice, cari diferă în fond de ale kossuthiştilor. Este evident că în momentul când nouă Românilor ne-ar succede, prin puterea noastră proprie şi prin alianţă a forma o majoritate în parlament, ne-am fi atins scopul politic. Cu legile de faţă şi în împregiurările actuale nu putem spera astăzi la un asemeni resultat, ceea ce însă nu ne poate determina a renunţa la orice luptă parlamentară. Căci este ştiut şi criza de faţă ne-au dovedit cu prisos, că în parlamente şi minorităţile pot provoca voturi hotărîtoare. Ne atingem deci şi atunci scopul politic, când ne va succede a forma în parlament o minoritate. Alegerile din urmă ne-au dovedit că în pripă şi fără pregătire necesară au întrat 15 Români în parlament. In un articol precedent (Nr. 51 de la 16/29 Martie) ne-am încercat a dovedi prin date certe că mai putem conta la alte 29 mandate. Va să zică am avea o minoritate română cu 84 voturi. Tot acolo am arătat că Slovacii pot obţine cu uşurinţă 35 mandate şi că Saşii dispun de 14 mandate. Unind toate aceste voturi, minoritatea ar număra 93 voturi şi ar representa a patra parte din numărul tuturor deputaţilor. Am indicat şi la Croaţi, cari dispun de 40 voturi, cu cari minoritatea ar putea fi sporită la 143 voturi sau aproape la o treime a parlamentului. Saşii şi Croaţii posed deja numărul mandatelor. La Români şi Slovaci nu se prevăd greutăţi,cari i-ar împedeca să-şi completeze numărul lor minimal calculat. Oarecare îngrijorări şi îndoieli serioase pot să fie numai în ceea ce priveşte unirea tuturor acestor mandate, încercările timide cari s’au făcut de vre-o 13 ani încoaci pentru încheierea unei alianţe, între naţionalităţi nu pot să înlăture aceste îngrijorări şi îndoieli. Pentru scopul ce ne-am propus de astădată însă, nu este indispensabilă o alianţă politică aşa precum a fost ea, concepută în cercurile nostre conducătoare. Nu se cere existenţa unui program politic comun, a cărui alcătuire totdeuna va întimpina greutăţi, nici existenţa unei organisaţiuni comune de partid, care totdeuna va funcţiona greoiu şi tardiv. Din contră credem că ar promova foarte mult scopul, când fiecare popor îşi va păstra programul şi organizaţiunea sa proprie. Chiar şi în parlament să se păstreze aceste particularităţi prin constituirea de cluburi şi partide deosebite. Unirea să se caute numai în anumite împrejurări şi la anumite ocazii, şi va afla expresiunea prin un comitet compus din delegaţii diferitelor cluburi. In acest mod — practicat de partidele germane din Austria şi acum şi de unele partde maghiare — formarea unui partid opoziţionist din toţi reprezentanţii alegătorilor nemaghiari, nu poate să nu reuşească. Căci fiecărui prin aiţionil's: împu nţ» împregiurările interesul