Tribuna, iulie 1906 (Anul 10, nr. 124-144)

1906-07-01 / nr. 124

anul X. ,REDACȚIA :réncz*l2tcz!L flPul 20­­ONAMENTUL n .............. 20 CC*. .late­r .. .. 2­0 ' Duminecă pe an 4 coroane. România și America 10 coroane. ate :Cf. ■y.rf Biblioteca rateana ASTM jud. Sâmbătă 1|14 Iulie 1906. fllllIlH fsjr 194 ---------------- ------L ......... *P24936* ______JlÜ* ADMINISTRAŢIA Deák Ferencz-utcza nru! 20. INSERŢIUNILE de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 ban­i 3 .treia oară 8 bani de fiecare publicaţiime. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon oraş şi comitat 502 NUMĂR DE DUMINECĂ Nr. 27, orbirea deputatului dr. Vaida rostită în şedinţa de la 9 iunie a Bietei.­ ­ Aş dorî să reflectez numai , n­ , cum timatului domn deputat care a mea. In ce priveşte aceea parte a ,.i sate, în care pe noi, partidul naţional, înjurat, aşa zicând, nu vorbesc. Numai că r fi plăcut ca dl deputat să fi adus mai multe imente şi să nu ne fi certat în acel limbaj rar cu care suntem obicinuiţi de la adunările 15 Martie.­ât priveşte partea a doua a vorbirii sale, cele multe enunţări le subscriem bucuros şi noi, t­u că de fapt părerile lui privitoare la proiec­­te răspuns al majorităţii şi la situaţia precară rală a Ungurilor se potrivesc cu părerile stre.­inţa vorbirii mele ar fi că rr.i-ar plăcea să vă convinge despre dreptatea noastră şi mi-ar­­eu (S’auzim!) să vă îndemn a vă ocupă ceva intenziv, ceva mai serios cu chestia naţională,­­trucă impresia mea este, cel puţin în urma birilor de până acum, că D-Voastră trataţi prea verficia! (cu uşurinţă) această chestie foarte se­­r.oasă, o trataţi ca şi când aţi scrie articole în te miri ce fiţuică din provincie, iar nu cum ar fi demn de această chestie regnicolară. Dacă D­v. nu veţi studia această chestie, atunci D-Voastră în judecarea acestei chestii vă veţi conduce tot de asemeni credinţe greşite şi de învăţături gre­şite de prin foi. In cele din urmă, dacă vrem să ştim orice în lumea asta, nu se poate ajunge prin citiri superficiale, ci trebue să facem obiect de studiu din toate, cu atât mai mult chestia mare, cum este chestia naţională. Mi-a părut foarte straniu că D-Voastră n’aţi vrut să ne recunoaşteţi ca partid. Ca deputaţi, asta-i cea mai mare plânsoare a noastră. Cea mai mare, din cauză că dacă suntem odată aici, dacă odată înşirăm gravaminele noastre, dacă suntem încre­­dinţaţii poporului, atunci ne este dat dreptul, ca deputaţi, ca ori pe ce temei să ne organizăm în partid. Dacă noi în Dieta asta nu ne-am organiză pe baze nafrobiate, care temei este şi legal, — doar’ de­ aceea este în ţara asta lege de naţionalităţi, — şi dacă n’ar fi naţionalităţi în ţara asta, ceea ce D-Voastră numai pe hârtie tăgăduiţi, deoarece faptele dovedesc că sunt naţionalităţi aici, ba încă sunt în majoritate faţă de rassa maghiară . . . (Zgomot mare). Somogyi Aladár: Să nu spui decât adevărul! Vaida : ... statistica oficioasă aşa spune. Zic dar’: şi atunci am avea drept să ne constituim ca partid naţional dacă n’ar fi aici milioane su­flete de naţionalităţi, ci numai rămăşiţe de popoare. Ba, onorată Dietă, după obiceiul parlamentar, în vigoare în lumea întreagă, am avea drept să ne organizăm în partid şi pe baze anarchiste, dar’ mi-te pe temei naţional?! Cu atât mai ciudat a fost, on. Dietă, când s’a sculat primul ministru al ţării şi a declarat înaintea Dietei, că el de aceea nu recunoaşte partidul no­stru, pentru că nu ne cunoaşte programul. E foarte dureros că primul ministru al Ungariei nu cunoa­şte programul naţionalităţilor, ceeace dovedeşte că zău, dl ministru nu s’a prea ocupat de chestia asta nici când era în partidul liberal, căci dacă nar fi ocupat, ar fi putut să ia ştire despre pro­gramul nostru. Ii recomand să fie atât de bun şi să însărcineze pe dl ministru Apponyi Albert, că­­ acum, când se va duce la Londra, la conferenţa interparlamentară, de probă să întrebe pe repre­zentanţii Spaniei, Chilei ori Japoniei, cari vor luă parte la conferenţă, ori pe bărbaţii politici inter­naţionali (din lumea mare) zic, să întrebe: oare, dragă Doamne, care şi este programul partidului naţional? (Mari ovaţiuni pe băncile naţionalităţi­lor). Şi aş îndrăzni să pun rămăşag pe orice, pe ce voiţi D-Voastră, că nu va fi la aceea confe­renţă vre­un deputat ori politician din Asia, Africa, America ori Australia, cu atât mai puţin european, care să nu cunoască programul nostru. După cum noi cunoaştem programul şi stăruinţele popoare­lor celor mai mici, astfel cunosc şi acelea progra­mul nostru. Aşa se vede clar’, că toată lumea cu­noaşte programul nostru, numai miniştri noştri nu ! Hodja: Politică de ştruţ! Vaida: Se înţelege că e mai uşor ca în calitate de ministru să aluneci peste chestie şi să zici că nu cunoşti programul, de­cât să recunoşti a­­devărul şi să îndrăzneşti a păşî împotriva între­gului curent şovinist şi să stai pe partea noastră. Ei bine, onor. Dietă, programele noastre sunt de mult. In ce priveşte programul român,­­a formulat atât de frumos un poet ardelean, şi dacă DVoastră nu cunoaşteţi programul nostru, dove­diţi că nu cunoaşteţi nici literatura noastră, nici lucrurile noastre culturale, pentru că astfel a-ţi cu­noaşte versurile marelui şi iubitului nostru poet Octavian Goga, ale cărui mai multe poezii sunt traduse şi în ungureşte, lată ce zice el: »Avem un vis neîmplinit »Copii ai suferinţă, «De dorul lui ne-au răposat »Şi moşii şi părinţii. (Strigăte: Ungureşte!) Acesta este, on. Dietă, pro­gramul Românilor. Dorul după libertate, e lupta­­rea egalei îndreptăţiri în ţara asta, iată programul nostru. Stăruinţele noastre naţionale sunt de pe o vreme cu cele ungureşti, ba chiar mai vechi (protestări). Văd că Dvoastră nu ştiţi asta. Deja în veacul XVIII marele nostru episcop avea pretenziuni poli­tice de caracter naţional. Cum s’a născut chestia naţionalităţilor în Un­garia şi cum în Ardeal ? S’a născut aşa, că în Ar­deal feudalismul maghiar a asuprit pe Români. Somogyi: Asta iar nu-i adevărat! Prezidentul: îndrum la ordine pe dl deputat Somogyi. Aurel Vlad: Doar şi Vaida­­e nobil ungur! O voce: Ungur renegat. Vaida: O să dovedesc că nu. Atunci în Ar­deal s’au adus legi de cari azi li-e ruşine tutu­rora din Camera asta. P’atunci nu li-a fost ru­şine, aşa erau vremurile. In Aprobate şi Compi­late era că preoţii valahi să nu afurisească. Atunci nu aflau alt cuvânt pentru aceasta. Se temeau de blăstămul preoţilor români. Asta se cam aseamănă cu ceea­ ce faceţi DVoastră acum prin continue întrerup­eri că preoţii români agită. Preoţii noştri întotdeauna au fost Români conştienţi, dar tot aşa de puţin era trebuinţă în trecut să resvrătească poporul cât este acum, pentru că de asta în trecut s’a îngrijit sistemul vechiu, după­ cum se îngrijeşte acum cel nou. Dimpotrivă, preoţii noştri trebue să potolească pe cei agitaţi de răutatea cetei slujbaşilor. Po­porul nu ştie însă face deosebirea pe care o facem noi. Noi ştim că lupta noastră se poartă nu în contra naţiei maghiare. Cu mine au votat, spre pildă, şi Unguri. Lupta noastră se duce împotriva sistemului de stăpânire de clasă şi în contra sistemului oligarhic maghiar. Pe vremea aceea pe copii noştri (români) nu i-au lăsat să umble la şcoală, pentru că e lucru îndeobşte cunoscut, că e mai uşor să domneşti peste un popor ce zace în prostie. Aceeaşi ţintă o urmăreşte şi stăpânirea de acum, când sileşte pe copii noştri să înveţe ungureşte (Strigăte: Limba ungurească nu prosteşte!) Dacă 17 ore pe săptămână silim copii cu învăţătura limbei ungureşti, asta da, are de urmare prostirea copiilor. Copii aceştia poate că învaţă d’a rostul ceva, de pildă: »Husar voiu fi, husar maghiar«, dar îndată ce iese din şcoală, uită tot. Farkashdzy: Să umble numai la şcoală, asta-i lucru de căpetenie. Vaida: Nu se poate să-l înveţi în atâtea ore ca să nu uite ungureşte. Poftiţi numai şi vă daţi seama de împrejurări. Acolo unde sunt 80—90, ba chiar 98 la sută Români, nu mai are prilej a se folosi de limba maghiară, o uită deci. Ce a folosit atunci întreaga învăţare ? Nimic. Rămâne şi mai departe prost, în loc să-şi fi înmulţit cu­­noscinţele; când iese din şcoală, ştie ce va în­druga ungureşte, dar în câţi­va ani uită tot. Asta-i starea lucrurilor, acesta e sistemul de prostire. Cine­va m’a întrerupt în chestia limbii ma­ghiare. Nu vreau să vorbesc mai pe larg asupra acestui lucru. Cu prilegiul discuţiunei la budget o să putem dovedi că şi dacă am contribui chiar noi, nici atunci statul nu ar putea maghiariza prin şcoli aşa cum credeţi D-Voastră în urma ci­tirii articolilor de prin foi. Onor. Dietă! Legea de naţionalităţi este fătul Aprobatelor şi Tripartitium-ului. Aprobatele au fost mama, şi Corpus juris tatăl. Şi seamănă legea de naţionalităţi părinţilor săi. Intr’adevăr, este de mirare cum D-Voastră n’aţi dat de Le nainte, n’aţi lucrat nimic în cei 38 ani în cari atâtea s’ar fi putut face. Şi azi dăm de lucruri ca la 1848. O să vă amin­tesc una din ciudăţenii. S’a întâmplat în vara trecută că în foi a început să se svonească despre o răscoală a Valahilor. Ştirea asta a băgat groază în familiile domnilor de pe sate, ba pe slujbaşi şi pe vicişpan şi pe fişpanii din diferitele comi­tate i-au rugat să trimită iute jandarmi pentru apărarea celor ce stau între Valahi ca apărători ai ideii de stat. Familiile maghiare speriate au fugit în oraşele ardelene. De ce? Pentru că asta nu e decât boala veche, pe care am putea-o numi «morbus specificus transilvanicus chronicus». Slujbaşii aceştia, onor. Cameră, cari susţin aşa zisa ideie de stat în părţile expuse, aceştia sunt agitatorii vestiţi în părţile locuite de naţionalităţi. Este însă caracteristic că la noi, în Ardeal, precum şi printre Slovaci şi peste tot, unde locuiesc na­ţionalităţi, cum se manifestă era nouă. Omul s’ar aşteptă întocmai ca în alte state, când cade un partid care a fost atât de puternic ca cel liberal, şi vine altul în locul lui, puternic cum e al coa­liţiei, să se schimbe şi slujbaşii. Farkashdzy: O să se întâmple, sperăm.

Next