Tribuna, octombrie 1906 (Anul 10, nr. 184-203)
1906-10-24 / nr. 199
Nr. 199. Anul X. Arad, Marţi 6 Noemvrie (24 Octomvrie) 1906. REDACŢIA Deik Ferencz-utcza nm 1 20. ABONAMENTUL Pe un an ............... 20 cor. Pe jumătate an .. 10 . Pe 1 lună............... 20 Norli de Duminecă pe an 4 coroane. Festen România şi America 10 coroane. Pentru România şi străinătate anmerii de zi pe an 40 franci. ADMINISTRAŢIA Deák Ferencz-utcza nrul 20. INSERŢIUNILE de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 bani de fiecare publicaţine. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon oraş şi comitat 51 Reforma electorală în Austria. De Ioan Russu-Şirianu. Atâta s’au tot certat s’au amânat orice hotărîre meritorică în afacerea reformei electorale propuse de guvern, până ce Maj. Sale i s’a urît, şi într’o bună dimineaţă, mai zilele trecute, a trimis vorbă membrilor din comisie să termine odată! In caz contrar, dacă reforma nu s’ar întocmi şi vota adică în decurs de un an, Majestatea Sa va emite patentă şi astfel nouile alegeri se vor face pe baza unei legi odioate, dacă partidele nu vor ori nu se pot înţelege între dânsele. Dar pe temeiul vechei legi nu se va mai întruni parlament în Austria. Intervenţia aceasta prea înaltă şi-a avut deja efectul. Ce nu s’a putut ajunge în zece luni şi ce a pricinuit căderea a două guverne, acum s’a ajuns în câte va zile. Comisia de reformă a legii electorale s’a înţeles asupra proiectului pe care-l va şi propune în curând desbaterii parlamentului. înregistrând această știre, organul imperialismului maghiar scrie : «Asupra noastră asta face impresia, că proiectul comisiei numai formal e gata. Sufletele, opinia publică, nu sunt încă deplin preparate.» Acestea le scrie «Budapesti Hírlap» la două zile dupăce reprodusese din broşura profesorului universitar Concha, care atrăgea atenţia «naţiei» asupra reformei electorale şi o conjura să nu grăbească, ci să-şi dea bine seamă de ceea ce vrea să facă... E primejdie adică la mijloc: dacă Dieta va acorda sufragiul universal, «sloboade asupra ţării — naţionalităţile»... Pe când deci în Austria Majestatea Sa tocmai asta vrea : să împiedice ca o naţiune să se ridice deasupra celorlalte, — să se facă dar o lege electorală dreaptă pentru toate popoarele sale, pe atunci organul lui Apponyi sperie pe Unguri şi arată că, dacă s’ar da sufragiul universal, «s’ar slobozi asupra ţării — naţionalităţile» şi «s’ar primejdui siguranţa socială»... Naţionalităţile sunt deci presintate ca duşmane statului şi siguranţa actuală socială se primejduieşte, dacă în ţară nu vor mai fi stăpâni absoluţi oligarchia Aşa scriu oamenii actualului guvern maghiar pe când dincolo, peste Leitha, însuşi Majestatea Sa intervine în lupta de partide şi caută să restabilească echilibrul în frământările mari cam aşa zicând au zguduit acea parte a monarchiei Sale. In Austria au căzut Gautsch şi Hohenlohe pentru că n'au putut să facă reforma electorală. In Ungaria s’a dus luptă desperată împotriva lui Fejérváry, care a pus în discuţie şi a vrut să realizeze sufragiul universell, şi e considerat drept cel mai «naţional» actualul guvern care pe d’o parte tot amână a lua poziţie în chestia reformei electorale, pe de altă parte în mod neîndoios arată cam la ce «reformă» ne putem aştepta. Atitudinea aceasta a guvernului unguresc este cu atât mai condamnabilă, cu cât în Ungaria nu sunt greutăţile ce întâmpină guvernul de peste Leitha. Acolo sunt două elemente cari luptă pentru hegemonie: slavii şi germanii, ş’o mulţime de alte neamuri, căror trebue a li se face locul cuvenit în pervazul noii legi. La noi şi dacă s’ar da cel mai ideal sufragiu universal, nu este periclitată majoritatea maghiară din Dietă, nici heghemonia maghiară, ci s’ar ştirbi numai puterea aristocraţilor reacţionari, cari de veacuri au luptat contra lărgirii drepturilor poporului, precum au căutat să întunece şi strălucirea Coroanei. In Austria lupta dintre cele două elemente, slav şi german, e adevărat: a produs multe griji monarchului, a împedecat mersul regulat al vieţii de stat şi poate a stânjenit şi progresul general. Legea electorală din Ungaria a dat însă puterea în mâna unei clase care îşi arogă drept de discreţionară putere. Şi până ce peste Leitha Monarhul se poate ajuta cu §-ul 14 şi cu patente, la noi dacă nu se va face o reformă electorală cum se cade, în spirit larg şi generos, se mai asigură domnia de clasă încă pe un veac. Iată de ce, credem noi, nici în Ungaria nu se va putea ajunge la o soluţie bună fără intervenţia Coroanei. Coroana a impus coaliţiei să realizeze reforma electorală. Tot Coroana trebue să impună şi cum să se facă noua lege. Că dacă va lăsa pe Apponyi să ne fericească, vai şi amar! Intervenţia Coroanei se impune cu atât mai mult, cu cât singure naţionalităţile, prin reprezentanţii lor din Dietă şi prin lupta lor extraparlamentară, e lucru dovedit: nu pot să determine nimic. în Dietă avem deputaţi puţini, iar înafară de Dietă vocea naţiona- O rasă de ceaiu. De Alfonzo Delatorre. — Tradusă pe seama „Tribunei“ — — Intr’adevăr, nu pofteşti ceaiu, domnul meu ? — Nu, zeu, mulţumesc! — Dar e bun, crede-mă. L-am amestecat cu mânile mele, cu mânile acestea, despre cari obicinuești a face complimente atât de lingușitoare. — Nici nu e vorba aici de ceaiu... — Ci? — Să-ți mărturisesc adevărul ? Insă e atât de... ridicul. — Cu atât mai vârtos. De ce e deci vorba ? — De tasă. — De tasă ? Nu-ți place, domnule, tasa aceasta? E din porțelan săsesc. Oamenii esperţi sunt uimiţi la vederea ei. De altmintrelea dacă poftiţi, Iţi aduc într’alta. — Vă rog, doamnă, să lăsăm astea. E tot una, e tasa din porțelan de Meissen ori de Sevres! poate fi veche ori nouă, scumpă ori ieftină... când odată e rasă de ceaiu, aceea deja de sine e... — Acum într’adevăr încep a fi curioasă. De unde a putut pprcede antipatia Dtale contra raselor? Acum aud pentru prima oară aşa ceva. E o speţie deosebită a idiosincrasiei... — Dumnezeule, prin urmare totuşi voieşti să scoţi din mine cu puterea o mărturisire? Eu însă ţin că lucrul aşa e de neînsemnat, încât ar fi mai bine să vorbim de altceva... — Nu, nu. Voim a şti, şi Dia aia ne spune, că de ce ai antipatie faţă de tase. — Antipatia, doamnă, e o expresiune foarte slabă. Le urăsc, mi-e groază de ele, nu le pot privi. Mi-am propus, să-mi răspun asupra lor ori unde le voiu întâlni. — S’auzim, s’auzim ! Acesta e un lucru cu totul extraordinar! Deci vorbește odată, căci mă omoară curiozitatea. — Prin urmare o poftești fără milă? — Fără nici o milă. — Atunci dacă trebuie să o spun. Insă mai înainte permite-mi încă o întrebare. Ştii ce e electromagnetismul ? Dacă ştii, cu atât mai bine, înainte cu cincizeci de ani, abia cred să fi fost femee pe lume, care ar fi ştiut ce e. Ca o introducere la povestea mea, am lipsă de o asămânare fizicală. Dta ştii deci, că dacă învăluim o bucată de fier moale cu sirmă şi prin sirmă conducem un curent electric, fierul se preface în magnet şi puterea-i atractivă rămâne până ce nu-i întrerupem curentul electric. Pe baza acestui principiu e fondat şi telegraful şi multe inimi atât femeeşti cât şi bărbăteşti. Nu înţelegi, că unde ţintesc? Imediat mă voiu explică mai clar. Precum sunt curente inductive, tot aşa sunt şi simţeminte transmisibile, adecă sunt inimi, cari iubesc numai până atunci, până ce sunt îndemnate prin un alt simţământ — ca de un curent electric. Şi precum îşi pierde fierul puterea magnatică prin întreruperea curentului electric, aşa îşi pierd acele inimi dragostea — fierul nu mai atrage, inima nu iubeşte mai mult. Dacă această regulă ar fi de o valoare generală, atunci fiecare păreche amoroasă n’ar fi alta, decât o baterie telegrafică bine adjustată. Inimele lor ar funcţiona aşa, ca aparatul telegrafic, şi idragostea lor încă ar sămăna cu schimbarea depeşelor. Ce păcat, că natura nu ne-a creat astfel! Atunci viaţa ne-ar fi liniştită, n’ar exista drame d’ale inimii, şi din cauza suferinţelor amoroase, mai puţini oameni ar cădea în desperaţiune. Şi pentru ce-ţi spun eu Dtale toate acestea? Numai pentru aceea, ca să te pot face a mă pricepe, pentru ce am încetat eu de a-mi iubi pe mireasa mea. — Cum, D-ta ai avut mireasă? — Vezi cum se îngrămădeşte o curiozitate peste alta? Da, vezi bine, că am avut şi eu o mireasă. Lucrul, ce-i drept, n’a durat mult, însă de n’ar fi fost afurisita de rasă... — O, în fine ajungem şi la tasă ! — încă nu, dar îndată voiu ajunge şi la ea. Mireasa mea a fost o văduvă tinără, frumoasă, graţioasă şi avută. A mai avut încă două însuşiri, cari însă sunt numai până atunci plăcute, până ce nu vedem şi partea lor inversă. Mireasa mea a fost capriţioasă şi se mânia la moment. Mă crezi, că i-am suportat capriţiile cu o linişte deplină? Am fost într’adevăr foarte insistent în pacienţă, am voit să pun la probă şi pe mireasa mea şi pe mine. Orice semn al ei a fost pentru mine deajuns, ca să mă facă gata la orice. N’a fost jertfă, n’a fost întreprindere pe care nu m’aş fi simţit gata a o aduce, numai ca să-i plac. Nu-ţi voiu spune toate amănuntele dragostei noastre, căci aşa mai îndată voiu ajunge la fatala de rasă, care de bunăseamă te interesează mai mult, decât istoria dragostei mele. Ori nu? Doară curiozitatea e aceea, ce stirpeşte din inima femeii orice simţământ, chiar şi milă!