Tribuna, decembrie 1906 (Anul 10, nr. 224-240)

1906-12-02 / nr. 224

2/15 Dec. 1906. Mai alaltăeri fostul liberal, azi kossuthist, deputatul Baross János a cerut între altele, să se facă o lege în virtutea căreia averea (pământul) să nu poată fi împărţită între fraţi, ci fratele mai mare să moştenească tot. A cerut de asemeni măsuri împotriva românilor: noi să fim opriţi adică a mai cumpăra pământ. O năzdrăvănie mai mare nici chiar în Dieta ungurească nu se poate cere. In şedinţa de Mercuri a Dietei a vorbit socialistul (evreu) Mezőfi. A zis, între altele: — Azi deja două milioane de jugăre de pământ e în mâna străinilor; aceştia nu mai vin să ocupe ţara cu arma... Zboray (întrerupând): Ci cu flueriţa! (râsete). Mezofi: Jumătate din pământul ţării este în mâna a 20.000 proprietari mari. Ar trebui desfiinţate latifundiile (averile mari). Zboray: Vorbeşte mai bine împotrivaidovilor, pentru că aceştia au deja mai mult pământ decât magnaţii! După cum vedem, petrec bine »părinţii patriei«, şi când îi ia gura pe dinainte, nimeresc să spună şi câte un adevăr. Pentru cultura română. Expozeul lui Apponyî. — Vorbirea lui Goldiş. — Şedinţa dela 14 Dec. a Dietei. — Terminânduse cu discuţia asupra bugetului agriculturii, în şedinţa de azi şi-a ţinut expozeul ministrul de culte şi instrucţiune publică Apponyi. După ce arată ce are de gând să facă pe teren bisericesc (să uşureze soartea bisericei calvine, împărtăşind-o de însemnate ajutoare) şi să ducă spre resolvare autonomia bisericii catolice, trece la afacerile şcolare. Arată că sunt mari greutăţi la mijloc. In 1904 nu umblau la şcolă 337.000 copii obligaţi de şcoală. Pe Alföld, între unguri deci, sunt o mulţime de sate fără şcoli. Ar trebui deci 4000 şcoli şi 4000 învăţători. Sunt apoi de sporit plăţile învăţătorilor, cea mai mică plată să fie de 1000 cor. Soartea învăţătorilor de stat vrea s’o reguleze astfel, ca ei să ajungă până la 2600 cor. plată. Învăţătorii confesionali vor primi însă ajutorul de stat dacă vor adoptă programul de învăţământ impus de guvern şi cărţile aprobate, şi dacă începând cu clasa a patra primară aritmetica, geografia, istoria şi drepturile politice se vor predă în limba ungurească. (Aplauze prelungite.) Dacă şcolile nemaghiare vor urma să formeze o cetate izolată în sânul statului, îndreptată împotriva năzuinţelor statului, atunci noi nu vom căuta să ajutăm şi să sprijinim această cetate, ci vom căută s’o dărâmăm. In luna lui Ianuarie sau Februarie voi prezintă un proiect de lege în care voi preciza condiţiile în care vom da ajutorul de stat. Voi face politica mea faţă de naţionalităţi în concordanţă cu ideile desfăşurate de contele Andrássy. Statul va căuta să facă cetăţenilor de altă limbă cu putinţă de a învăţa limba statului fără a-şi neglija cultura lor naţională. Vorbeşte pe urmă despre desvoltarea azilurilor de copiii (Kisdedovó), şi spune că va înfiinţa 50 de noi posturi de inspectori şcolari. Şcolile secundare trebuiesc cultivate în chip intensiv. Spune că planul pentru înfiinţarea a celei de-a treia universităţi este gata, dar locul unde ea se va face se va arăta numai pe urmă. Va înfiinţa o academie de pictură Toate chestiunile le va rezolvi în sensul naţional. (Aplauze prelun.). Vorbirea lui Vasilie Goldiş, îndată după Apponyi a vorbit deputatul român Vasilie Goldiş. întâi de toate face constatarea că în ministerul de culte afacerile confesionale sunt date în grija unor funcţionari, cari nu cunosc treburile, nu cunosc firea şi gândul neamurilor ale căror afaceri sunt chemaţi să le rezolve. Ar dori ca dintre trei milioane de Români ministrul să aleagă unul şi să-l pună în fruntea secţiei afacerilor gr.-or. române din minister. Arată că Românii gr.-or. sunt 1.738.896. Să vedem însă, cum ajută statul această confesie cu numeroşi credincioşi. Noi, românii, primim cu totul 200.000 cor. Ungurii reformaţi primesc însă 3 milioane, de zece ori mai mult decât s’ar cuveni în raport cu numărul lor. Arată că archidieceza sibiană primeşte 50.000 cor., dieceza Aradului 30.000 şi cea de la Caransebeş 18.000. Va să zică o biserică mare românească abia primeşte cât li se dă Ovreilor (cărora li-se dă 92.000 cor.) şi mai puţin de cât li-se dă celor 68.551 Unguri unitari (acestora li se dă 115.800 coroane ajutor). După ce dovedeşte cât de esclusivi sunt Ungurii şi pe teren cultural, îşi exprimă dorinţa să se dee şi în Ungaria curs liber ideilor mari şi generoase cari domină în apus. In luptele naţionale am fi scutiţi atunci să se folosească împotriva noastră alte arme decât ale adevărului şi ştiinţei. Spune că îndeosebi instrucţia de la universităţi lasă mult de dorit. Cu citaţiuni din »Budapesti Hírlap« arată că universitatea a ajuns un fel de grad de unde profesorii încearcă a-şi face carieră politică, intrând întâiu în Dietă şi apoi de acolo se îndreaptă spre ministere, spre secretariat de stat şi chiar spre fotoliul de ministru. Lovind fără cruţare în învăţământul universitar, care trebue reformat, şi în profesorii de acolo (despre cari numitul organ maghiar scrisese, că cel puţin a treia parte ar trebui daţi afară), Markos Gyula strigă, că asta e denuncare înafară! Preşedintele îl îndrumă la ordine şi Goldiş continuă a biciui păcatele universităţilor maghiare şi descrie nivelul coborât al celor ce es din aceste înalte şcoli cu orizont îngust. Fiindcă e vorba de a treia universitate, rerecomandă ministrului Apponyi oraşul Arad. (Barabás întrerupe zicând: Asta o aprob şi eu!) Oraşul acesta, Golgota cu durerea sfântă, şi aşa a fost negligiat de guvernele trecute, cel puţin guvernul zis »naţional« să-i poarte grije. Celelalte oraşe în combinaţie (Pojonul, Kassa) sunt le periferie, Seghedinului i s’au dat destule banii statului, deci ai muncilor mânilor, valahilor c ăstor canibali, laudă şi încoronează o astfel de scriere, care, — să fim sinceri — pune toporul în mâna maghiarilor şi le strigă în urechi: Da-ţi, da-ţi, că nu-i păcat! Academie maghiară — te-ai încoronat pe tine însăţi! Nouă nu ne rămâne alta decât să însemnăm la răboj încă o dungă, care vrea să zică: »Academia maghiară premiază pe prim-redactorul Rákosi de la »Budapesti Hírlap« pentru un roman scris în contra noastră. Mai zilele trecute am însemnat, (vai, pentru a câtea oară ?) presa, autorităţile, miniştrii, casa ţării ne batjocuresc. De ce să nu fie şi Academia în societatea asta? HAZ. Intre ucenici. — I.: Şi cum trăieşti cu domnu-tău? — K.:Cu domnu? Bine! Numai cu doamna... — I.: Ce-i cu doamna ? — N.: Cu ea trăiesc cam rău. Eu m’am săturat de ea, dar’ ea nici odată nu m’a săturat pe mine.* Se cunoaşte pe sine. A. : Frate dragă, te rog împrumută-mă cu zece coroane. B. : Nici odată! A. : Şi tu zici că-mi eşti cel mai bun prietin şi că eu îs al doilea »eu« al tău? B. : Tocmai aşa, dar eu mă cunosc pe mine şi de aceea eu mie nici odată nu mi-aş da nici un crucer împrumut, iar’ tu îmi eşti drag ca mine însumi! «TRIBUNA* Pag. 3. (întreruperi: Da, statuia lui Tisza!), e rândul Aradului acum. Indică şi locul unde să se ridice nouă universitate, în cetate, care va fi legată cu un pod de fer cu oraşul. Mai arată aglomerarea mare a ovreilor la şcolile medii (unde formează 25°lo) şi la universităţi (unde formează 55°/6 din suma totală a studenţilor). Dacă asta aşa va urma, să nu se mire nimeni de frecările confesionale, cari devin tot mai intensive. Partidele maghiare au ascultat marea vorbire a deputatului român cu atenţiune, iar deputaţii naţionalişti au felicitat călduros pe colegul lor, care atât de norocos a deschis discuţia la bugetul cultelor şi şi-a ridicat cuvântul în favorul confesiunei gr. or. române, şi în general, pentru cultura noastră naţională. Discuţia la Mesaj în România. Răspunsul la mesaj s’a votat Mercuri în Cameră fără nici o discuţie. S’au făcut următoarele declaraţiuni: Declaraţiunea dlui P. P. Carp. »Faţă cu starea sănătăţii suveranului, pentru a căruia grabnică însănătoşire adresăm rugi călduroase, opoziţiunea conzervatoare nevoind să tulbure liniştea de care are nevoie suveranul printr’o discuţiune prin care parlamentul intră în contact direct cu coroana, nu va luă parte la dezbaterea adresei. Respectuoasa rezervă ce ne impun împrejurările faţă cu Coroana, nu ne vor împiedeca ca la timp să discutăm toate actele guvernului« Declaraţia d-nului Em. Costinescu. »Ţara trece printr’o grea încercare. Regele, suveranul iubit şi glorios, pe care l’am văzut la muncă timp de patruzeci de ani, e bolnav. Adresăm rugi ferbinţi pentru grabnica lui însănătoşare. Opoziţiunea liberală pătrunsă de grijă şi respect faţă de Coroană, nu va luă parte la discuţiunea mesagiului, rezervându-şi dreptul ca pe altă cale să-şi exercite controlul seu faţă de guvern. Răspunsul dlui C. Dr. Cantacuzino. Preşedintele consiliului a relevat prin următoarele cuvinte ambele declaraţiuni: »Unitatea manifestaţiunei de respect şi veneraţiune către suveran, a cărui însănătoşare o doreşte întreg neamul, dovedeşte iubirea şi profunda veneraţiune a tuturor fruntaşilor politici faţă de augustul suveran, a căruia domnie de 40 ani a fost spre mărirea României. Iar pe de altă parte pune în evidenţă progresul îmbucurător al moravurilor noastre politice. »Dacă suntem despărţiţi după păreri politice, asupra ideei monarchice şi a iubirei de patrie, suntem strânşi astăzi toţi românii laolaltă. Doresc ca exemplul fruntaşilor politici să fie de folos runtru civilizaţie şi progres şi să înlocuiască pentru totdeauna luptele de încriminare, căci numai astfel putem merge spre glorie şi mărire. (Aplauze prelungite). Ultime ştiri. Primejdia preoţilor din Francia. Paris, 13Decemvrie. Papa a protestat la puterile europene, contra procedurii Franciei, faţă de biserică. Toate autorităţile bisericeşti s’au mutat din localităţile lor şi în biserică nu mai ţin slujbă dumnezeească. După stările ce domnesc acum în Franţa se prevede o luptă crâncenă. Autorităţile statului pedepsesc pe toţi preoţii, cari vor îndrăzni să se roage lui Dumnezeu fără învoirea lor. Disolvarea Reichstagului. Berlin, 14 Decembrie. In şedinţa de eri a Reichstagului Bülow a vorbit la 2 oră, căutând a îndupleca partidele să voteze bugetul pentru colonii. Centrul, liberalii şi socialiştii au votat însă contra şi astfel Bülow a rămas cu 5 voturi în minoritate. El s’a sculat atunci şi a scos din buzunar decretul prin care împăratul disolvă Reichstagul. Agitaţie nemaipomenită a cuprins partidele.