Tribuna, februarie 1907 (Anul 11, nr. 25-47)

1907-02-01 / nr. 25

Anul XI. Arad, Joi 1|14 Februarie 1907. Nr. 25. REDACȚIA VHK Ferencz-utcza nrul 20 ABONAMENTUL Pe an an .............. 24 col. 'Pe jumătate an .. 12 ' Pe 1 tona.............. 2 *i­re de Duminecă pe an 4 coroane. Pentru România și America 10 coroane. Pentru România și străinătate * smnerit de zi pe an 40 franc?. ADMINISTRAŢIA Deak re rene z­­­u teza orsi 19. INSERŢI­UNILE de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 3 bani de fiecare publication. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon oraş şi comitat 502. Blăstămăţiile de la Bocşa. (*) Protestăm cu toată energia împotriva blăstămăţiilor ce se petrec în cercul elec­toral al Bocşei. Asta nu mai este alegere pentru parlament nici libertate garantată în constituţie, ci administraţia comitatului îşi face de cap, vrea să întreacă pe muscali. Introducerea blăstămăţiilor a început prin terorisarea atelierilor, cari n’au dat adăpost şi de mâncare celor­ ce luptă acolo pentru candidatura naţională. Au fost escortaţi — după­ cum se ştie — cetăţeni onorabili şi pacinici, numai pentru­ că ei sunt aderenţii partidului românesc. A urmat apoi şicanele administrative de tot felul, ca astfel alegă­torii să fie înfocaţi. Se vede însă, că şi aşa, chiar oamenii stăpânirii, nu au speranţă să învingă. S’a recurs deci la apucături şi mai detestabile. Bărbaţilor de încredere ai candidatului partidului naţional nu li­ se per­mite să umble şi să angajeze trăsuri, pe când oamenii stăpânirii împart bani şi de trei­ ori cât se plăteşte pentru trăsură, ne mai vorbind de pomana care se face între patru ochi. Adunarea convocată (la Bocşa­­montană) pentru nainte de ameazi, s’a per­mis numai după ameazi, să ţină astfel în ger sute de români adunaţi s’asculte dor­nici glas românesc. Toate aceste cu cinci zile înainte de alegeri. Îşi poate închipui ori­cine cam ce a putut să se petreacă ieri noapte şi ce s’o fi pe­trecând azi noapte, în ajunul zilei de alegeri. Vom da despre toate amănunte, căci am trimis la faţa locului un redactor al nostru. Se poate constata însă chiar de p’acum, că guvernul nu se ţine de vorbă. Zadarnic contele Andrássy Gyula a făgăduit dlui Coriolan Brediceanu, că va ordona să fie respectată libertatea alegerii, cele ce se în­tâmplă de amint tot, ori mai bine , confirmă, că vorbele referitoare la măsurile luate »pentru ca alegătorii români să nu fie tero­rizaţi« însemnează ceea­ ce ziceam noi! Administraţia politică se foloseşte adecă de toate apucăturile pentru a smulge cu desăvârşire şi cu forţa pe alegători de sub influenţa morală a fruntaşilor români. Când nu laşi pe câte un fruntaş ţăran ori pe învăţător şi preot, să comunice cu alegă­torii, când opreşti pe bărbaţii partidului român, să aducă pe alegători la centrul de alegere, asta însemnează suspendarea liber­tăţii electorale. Cu bani, făgădueli şi teroare, se va putea strânge o partidă oare­care şi pe seama guvernului. Pentru a învinge deci, e destul să împiedece venirea la ale­gere a comunelor fruntaşe, iar pentru asta nu-i nevoie să se tragă cu puşca, să se facă siluire asupra massei, ci (recunoaştem că Andrássy îmblânzeşte moravurile!) e destul să se zădărnicească strângerea ro­mânilor buni, prin sus ară­tatele apucături. Denunţăm opiniei publice această mişelie, iar cât despre fraţii români din cerc, ne place a crede, că ei vor trece cu isbânda şi peste această grea încercare. Şi fruntaşii cu ştiinţă de carte şi massa mare a popo­rului, aşa ştim, e conştientă de însemnătatea acestei alegeri, care trebuie să fie nu numai un răspuns la adresa acelora, cari au ni­micit mandatul dlui Brediceanu, ci mai pre­vorbirea lui Prade, ministrul austriac, ro­stită la Reichenberg, înaintea alegătorilor săi, este viu comentată de presa austriacă, ba chiar şi de cea maghiară. Ministrul şi-a exprimat mai nainte de toate bucuria că s’a pus capăt unui parlamentarism de clasă şi prin inaugurarea sufrajului universal s’a dat putinţa unei cârmuiri cu adevărat a po­porului. Parlamentele trecute, eflucse a tot felul de târguieli, se obicinuiseră în toate cu provizo­ratul, cu trăgănarile, cu ocuroarea, când pe cale parlamentară nu se putea isprăvi nimic. Viitorul Reichsrath însă, cu deputaţi aleşi de poporul a­­juns în deplină posesie a dreptului electoral, este chemat să inaugureze în toate un spirit ce ţin­teşte la definitiva resolvare a atâtor lucruri de importanţă pentru monarchie. E de însemnat în­deosebi acea parte a vorbirii lui, unde a spus că ori se va încheia cu Ungaria o transacţie mai favorabilă şi mai stabilă, ori se ajunge la o rup­tură economică. Ziarele maghiare constată că dr. Prade, în ceea ce priveşte convenţiile economice, s’a arătat mai radical decât cei mai radicali ma­ghiari : el nu se simte dator a respecta relaţiu­­nile comerciale nici măcar până la 1915, până cân­d au valoare convenţiile cu străinătatea, ci dacă ungurii nu cedează, rupe cu ei legăturile actuale economice. »Budapesti Hírlap« de la 12 c. o spune, că dacă e să se ia în serios cele ce a declarat mi­nistrul austriac, apoi Ungariei nu-i rămâne decât să se îngrijească de bancă naţională maghiară (separată), de administrarea separată a dărilor de consum şi a altor instituţiuni ce trebue a se face în caz dacă guvernul austriac ţine să se facă po­litica preconizată în vorbirea lui dr. Prade. * Patriarhul Brancovici, luat la ţintă de radicali, este tot mai tare apărat de FOIŢĂ ORIGINALĂ A «TRIBUNEI». Nunta din Văleni. (Drama lui Brociner) De Horia Petra-Petrescu. De­sigur Vă va interesă să auziţi ceva despre drama aceasta, care s’a jucat mai anii trecuţi pe scenele teatrului german şi care tractează un su­biect din viaţa noastră românească. Aceeaşi curio­zitate m’a stăpânit şi pe mine, când am cetit zi­lele trecute reporterul teatrului Battenberg din Lipsea şi am dat de premiera­­Nunta din Vă­lenii. Teatrul Battenberg e o instituţie culturală de mâna a treia. Când am sosit pentru prima oră în Lipsea, am cercetat toate teatrele din oraş şi după Neues şi Altes Stadt-Theater, Schauspiel­haus, Neues Operetten-Theater, scenele cele mai de seamă, am asistat şi la o reprezentaţie de la Battenberg. Piesa — o comedie franţuzească — s’a jucat atât­ de ridicol, de prost, încât mi-am pro­pus să nu mai merg nici când în localul acesta. Hotărîrea mi-am schimbat-o îndată ce am cetit anunțarea »dramei« amintite. »Die Hochzeit von Văleni,« căci așa se chiamă piesa în original, a făcut oare­-care zarvă prin anii 1889—92. A fost jucată pentru prima oră — ca premiera­ premierelor — pe scena teatrului Deutsches Volkstheater din Viena. Teatrul acesta îşi deschisese de curând porţile publicului (1889) şi după câteva săptămâni, apare pe afişul teatral »H. v. V.« cu Adela Sandrock în rolul principal — al Sandei. I A. Sandrock «e remarcase pe scena teatrului din Viena — după un succes frumuşel în »Cazul Clemenceanu de Dumas — fiiul — dar renumele de mai târziu al artistei dramatice olandeze îşi ia începutul cu »Nunta din Văleni,« în care a creat rolul ţigancei Sanda. Piesa s’a jucat în Viena pentru prima oră, în 28 Noembre 1889 şi mulţumită, reclamei evre­ieşti, s’a susţinut pe scenele din Viena, Berlin şi din provincie timp mai îndelungat. Din cuprinsul, pe care-l voiu schiţa pe scurt, Vă veţi putea convinge despre valoarea literară a acestui product al d-lor Ludwig Ganghofer şi Marco Brociner. Dar înnainte de a începe vreau să vă mai spun impresiile din teatrul Battenberg. Teatrul poate cuprinde vre­o 8—900 de persoane — spectatori aleşi pe sprânceană. Un adevărat teatru de mahala, cum se găsesc atâtea în Viena, Berlin şi cum se vor găsi de­sigur şi mai multe în Paris. Preţurile sunt oribile de mici. Locul dintâi. 80 de Pfenici, (96 bani) o loje-balcon­­ marcă şi aşa mai departe tot mai puţin până la 30 Pfenici. Publicul e îngăduitor la extrem. Recordul pieze­­lor îl au melodramele. Aici vin fetele de prăvălii şi gazdele studenţi­lor, aici calfele de prin librăriile şi tipografiile ora­şului. Cei mai mulţi îşi aduc mâncarea de acasă — căci se află şi locuri la mese puse — scot fără de nici o sinchiseală pachetul din buzunar şi mănâncă şi — rîd. Dar ascultaţi cuprinsul piesei noastre. Actul întâi. Castelul Băneşti, odaia de fumat a familiei Dumitru Fortunat. Mobiliatură elegantă, o risipă de oglinzi şi covoare. Familia mănâncă în odaia de alături. Se aude larmă veselă. Apare Moritz Grünspecht, pe lângă toate protestările servitoarei, vrea să vorbească îndată cu boierul. Înţelegeţi: Moritz Grünspecht nu mai poate aştepta piaţa celor 300.000 de fr., cu cari îi datoreşte For­tunat. Boierul vine dela masă, e agitat, plin de grije, n’are de unde plăti, îl roagă să aştepte încă, căci are o ideie: o să-şi căsătorească fiiul, care s’a întors zilele astea dela studii­ din Germania, cu dşoara Pia, fata milionarului Bogdan, fostul ministru. Dar vine de la masă şi Ionel, fiiul lui Fortunat şi mamă-sa şi Fantasie Ciucu, procurorul. Convorbirea se întrerupe brusc, evreul se uită odată suveran peste întreagă societatea şi ur­mează servitorului. Aţi înţeles de nou: evreul Grünspecht îi are în buzunarul cel mic pe toţi oamenii ăştia, o vorbă şi se dau peste cap. Pă­rinţii nu voesc să facă cunoscută lui Ionel sta­rea lor. O, şi cât îl plac, cum îi umblă în călcâi! Ciucu ăsta-i omul naibii. Fără de nici un scru­pul. Urît de mama focului, cu o gheabă în spate, mic de statură, cu neşte ochi infernali — un fel de Richard al IlI-lea în ediţie mai mică, româ­nească. Are cinismul lui Bel Ami şi şiretenia ero­ilor din romanele în sute de fascicole. Ionel e idealistul la extrem. In naivitatea sa îşi desfăşoară planurile înaintea lui Ciucu, cum va munci, cum va ridica poporul, cum se va între­­pune pentru dânsul — la toate aste însă domnul Ciucu îi rîde în faţă cu un rîs sardonic de Me­­fistofel, uu rîs, care vrea să zică: »O să-ţi iasă părul prin căciulă, băiete!« Din vorbă ’n vorbă ajungem şi la Văleni. A, acum am dat de subiectul adevărat! La Văleni se află şi ţiganca Sanda. Sanda, fata lui Barbu, lăutarul. Şi vedeţi, Sanda asta a fost cu lipiri sus de toate, să fie o învăţătură pentru guvern, care crede să ne învingă prin astfel de mârşave apucături.

Next