Tribuna, martie 1907 (Anul 11, nr. 48-74)
1907-03-01 / nr. 48
Nr. 48. Anul XI. Arad, Joi 1|Î4 Martie 1907. ABONAMENTUL Pe un an...................................24 Cor. Pe jumătate an .... 12 « Pe 1hină................................2 « Noul de Duminecă pe un an 4 Cor. Pentru România și America 10 Cor. Pentru România și străinătate nii de zi pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferenc-utca nr. 20. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502 Cauza furtunei. (r) »Neue Freie Presse«, într’un număr recent al său, şi-a pus întrebarea: care va fi pricina, de guvernul dlui Wekerle nu voieşte să se ocupe încă de sufragiul universal, cu toate că ăsta era scopul special al existenţei sale? Şi, luând informaţii de la cineva din apropierea ministrului de interne Andrássy, răspunde: pregătirile sunt anevoioase. Se lucrează, ce e drept, din resputeri la adunarea de date, privitoare la cercurile electorale şi la raporturile dintre naţionalităţi, dar proiectul de lege abia prin vara anului 1908 de se va putea înfiripa. Până atunci însă guvernul are alte datorii de îndeplinit: trebuie să introducă reforme în legea şcolară şi în cea de naţionalităţi, în aşa fel, ca să poată pune cu înlesnire capăt agitaţiilor naţionaliste. Această informaţie, dată de marele ziar vienez, este aşa zicând semi-oficioasă şi are pentru noi importanţa unei făţişe declaraţii de răsboi. Guvernul, pe semne, vede în legea electorală o cestiune de vieaţă pentru ideia lor de stat naţional. Dacă ei vor birui să-şi croiască un aranjament după placul lor, socot că îşi vor asigura cu o singură lovitură şi pentru toată eternitatea statul naţional maghiar, întregul lor viitor şi-l leagă de aceasta lege. Şi ca să-şi netezească drumul, ce fac ei ? înfundă mai întâiu temniţele cu representanţii presei române, crezând că astfel va putea lua obştei isvoarele de informaţie. Suprimă, în dietă, pe deputaţii români aleşi în ordine şi exercită teroare la noile alegeri, crezând că închizându-ne porţile dietei, ne iau posibilitatea de a comunică cu străinătatea. Vine cu noua lege şcolară, plănuind o terorizare a învăţătorilor români, cu scopul de a-i câştiga pentru sine. Şi ca pupăză pe colac, va desfiinţa legea de naţionalităţi, pentru a ne desfiinţa şi ilusia că tot mai există o lege măcar, la sinul căreia ne-am putea adăposti în vremuri de nevoie. Aceste toate săvârşite, ei sunt convinşi, că ne vor putea da lovitura de graţie. Planul n’avem ce zice, e genial în toată complexitatea lui. Pentru executarea lui vedem că se desfăşură o forţă enormă. Teroarea şi agresiunile niciodată n’au fost mai mari ca acum. Nici un alt guvern nu şi-a mistuit toate puterile în luptă cu noi. Şi nimeni n’a procedat mai sistematic? Dar cestiunea este: îşi vor ajunge scopul în adevăr? Putea-vor de fapt să-şi asigure o lege electorală, prin care să ne escludă cu totul din vieaţa politică şi să-şi alcătuiască un parlament, care să nu mai fie niciodată oglinda caracterului poliglot al acestui stat ? Deocamdată vedem că prin epoca lor de pregătire nu au produs decât furtună, întemniţareaziariştilor noştri produce indignare în popor şi dă presei noastre un avânt îmbucurător. Proiectul de reforme şcolare a ridicat întreg clerul şi poporul şi, pe cât se ştie, asemenea mişcări de masse, sunt osânda cea mai puternică a oricărei fapte ilegale. Abrogarea legii de naţionalităţi, dacă în adevăr va fi propusă, va provoca discuţia cea mai largă în parlament. Dar să presupunem, că peste toate aceste vor trece, că toate protestele noastre de cetăţeni pacinici vor avea de efect cel mult câteva modificări în proietele prezentate, a putea-se va proceda la crearea unei legi electorale în înţelesul voit ? Nu ne închipuim. Nu putem să credem. Furtuna între noi astăzi e mare şi ei o alimentează mereu. Iar de va creşte înainte, unde va ajunge ? Guvernul să bage de seamă! Pe noi loviturile brutale nu ne înspăimântă, căci nimic nu se răsbună în mod mai firesc decât aceste. Sunt reforme pe cari le mai putem suporta de nevoie, cum ai suporta un spine ce ţi s’a înfipt în corp, dar îl poţi elimina cu timpul. Sunt însă altele, cari înverşunează până la orbire şi aceste mătură întotdeauna pe reformatori. FOIŢĂ ORIGINALĂ A TRIBUNEI». Goga şi teologii. De Ioan Russu Şirianu. Mai frumos nimeni n’a cântat şi nimeni n’a formulat mai duios misiunea înaltă a preotului român decât marele nostru poet Goga... Şi totuşi iată-l încăierat cu — teologii, cu »doctorii* dela Cernăuţi. Am urmărit cu atenţie polemica ce s’a încins şi care, aşa se vede, nu s’a încheiat încă. N’aş vrea să degenereze însă discuţia. De aceea atrag atenţia »doctorilor« noştri pe d’o parte asupra articolului »Chemarea preoţimii noastre« scris de Goga în numărul din urmă al »Luceafărului«, pe de altă parte asupra părerilor şi altor fruntaşi intelectuali români, cari împărtăşesc cele scrise de Goga şi au temerea, că teologii noştri doctori, concentraţi la revista din Sibiiu, nu cumva chiar nevrând, să aducă în mijlocul mişcării noastre naţionale o notă disonantă. Declar dela început, că n’am temerea asta. Ii ştiu pe doctorii noştri nu numai pasionaţi pentru sfânta teologie, dar mai presus de toate fii îndureraţi ai unui neam suferind şi el... Nu se vor putea deci abate dela credinţa veche de a înţelege şi agită pentru tipul de preot un burduf de carte (slavă Domnului: primejdia asta nu ameninţă), ci vorba lui Goga: părinţi ai iobagilor obidiţi, cari nu-şi bat capul cu interpretări ştiinţifice de dogme, ci dau hrana sufletească cetind cărţile sfinte şi din poezia înflorită a scripturii vor cultivă ceea ce de veacuri este fondul moravurilor neamului românesc... Vor propagă deci ceea ce spune şi Goga: preotul nostru să rămână la toiagul vechiu de păstor în cele culturale şi politice! Aceasta cu atât mai osebit, cu cât nici-odată cultura noastră naţională nu a fost mai ameninţată şi nici-odată nu s’a lucrat cu mai mare aparat, ca preoţimea să fie dezbinată de popor. Adevărat, că dacă Goga a avut oarecari temeri, căror a dat expresie nainte de apariţia »Revistei Teologice«, primul număr al revistei nu a putut fi de o natură a risipi temerea. Prea e multă teorie şi lipsesc încă articolii privitori la vieaţa poporului, la biserica vine! Sunt sigur însă, că au să vină d’aci încolo. Aceasta cu atât mai ales, cu cât nimeni mai bine decât doctorii în teologie de la Cernăuţ nu poate să-şi dee seamă de ceea ce însemnează preotul funcţionar, plătit de stat şi aşa zicând despărţit de popor. Teologii noştri dela Cernăuţ au putut vedea, că nu e destul să aibă un popor preoţi »tobă de carte«, »doctori«, ci dacă lipseşte acea cohesiune, care veacuri dearândul a fost tăria noastră, ni se dă priveliştea tristă din Bucovina, cu ţărani lipsiţi de bune poveţe şi peste tot, sbucium şi desbinare, de care într’un gând, mireni şi clerici, poeţi şi prozatori, trebuie să păzim poporul nostru... Cunosc nu unul, ci mulţi preoţi, cari n’au dat în vieaţa lor pela universitate şi nici n’ar şti să poarte o discuţie teologică sprijinindu-se pe autori latini şi elini. Crescând însă în seminarii, unde li s’a altoit în suflet dragostea pentru neam, legea românească, au ajuns să fie preoţi de model, adevăraţi părinţi ai poporului. Germanii naţionalişti din Banat, ale căror întruniri convocate la Bilad şi Becicherec, administraţia ungurească te-a oprit, nu se lasă terorizaţi. Ei au scos acum un protest, subscris de dl Kremling, Rözer, Bartzer şi Eidenmüller, în care spun, că au organizat un partid poporal german, şi vor lupta contra ticăloşiilor administrative. Desmint ştirea lansată de firirău, că ar fi având tendenţe antipatriotice, ci adevărul e numai, că nu se dau unelte în mânile nimănui.* »Garanţiile constituţionale«. Ministrul de interne contele Andrássy Gyula a fost primit Luni in audienţă la M. Sa, căruia i-a cerut aprobarea prealabilă pentru proiectele sale referitoare la aşa numitele »garanţii constituţionale«. Audienţa a durat aproape două ore. Ieşind deja îmi place să cred, că docorii din fruntea revistei teologice dela Sibiiu, vor căută să-i grupeze şi pe aceştia în jurul lor. La noi n’are loc o selecţiune după titluri şi diplome, ci singură hărnicia în cele obşteşti şi cunoaşterea bine a limbei româneşti pot fi titlurile de mândrie ale cărturarilor. In nume de rău să nu luăm întemeiarea revistei teologice. In sfârşit, dacă cei mai ci ştiinţă dintre teologii noştri, socot că a sosit vremea să aibă şi ei un organ, e dreptul şi treaba lor. Critica pornită dintr’o nobilă preocupare, chiar anticipată cum a fost a lui Goga, nu trebuie însă nici ea primită cu mâhnire, ci să ne spunem părerea toţi, căci aşa se ajunge la adevăr. Revista teologilor noştri, se înţelege, numai aşa are îndreptăţire să trăiască, interpretând, cum zice Goga, misiunea preoţească la noi în înţelesul ei istoric! Cei din fruntea ei, ori vor face aşa, şi astfel vor spori organele de luptă naţională, ori revista nu va putea prinde rădăcini în massa mare a preoţilor noştri, crescuţi în tradiţia preotului apostol. Ştiinţa teologică poate să încapă alături de tradiţia istorică. Se va cultivă în deosebi istoria neamului întreg, pe care majoritatea cărturarilor noştri, ieşiţi din şcoli streine, nu o prea ştie bine. Din acest punct de vedere, revista teologică ar putea să aibă o misiune specială. Şi poate îndeplini misiunea asta, cu atât mai bine, cu cât, se ştie, în fiecare epocă, neamul românesc a avut câte un mare prelat, atât aici, cât şi dincolo, peste Carpaţi. Grupând evenimentele în jurul lor, şi făcând cercetări istorice de felul acesta, revista va con-