Tribuna, august 1907 (Anul 11, nr. 170-192)

1907-08-01 / nr. 170

Anul XI. ABONAMENTUL Pe un an . 24 Cor. Pe jum. an . 12 « Pe 1 lună . 20 Nrul de Duminecă pe un an 4 Cor. — Pentru România şi America 10 Cor. Nrul de zi pentru România şi străinătate pe an 40 franci. rTiiT Arad, Mercuri, 1 14 August 1907 Nr. 170 REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferenc-ntcza 20. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Liberalism şi democraţie. De Ioan Slavici. I. Unul dintre marile păcate ale şcolii noastre e, că îi deprinde pe copii a rosti şi a scrie vorbe, despre al căror înţeles nu-şi dau seamă, şi în fiecare zi ne încredinţăm, că sunt mulţi oamenii, cari stăruie vieaţa lor toată în această rea deprindere. Lucrul acesta se adevereşte mai ales în vieaţa politică. Politica nu e o profesiune, pentru care se cere o anumită pregătire, ci o lucrare, la care poate să fee parte ori şicare cetăţean. Nu e cu toate aceste mai puţin adevărat, că sunt anumite cestiuni, asupra cărora trebuie să fii dumirit, dacă e vorba să iei parte la vieaţa politică fără ca să încurci lucrurile, şi cele mai multe afaceri politice se încurcă pentru că hotărîrile sunt luate de oameni încă nedumiriţi asupra cestiunilor puse în discuţiune, care nu şi dau seamă despre propriile lor interese, nu ştiu cum să le apere, şi foarte uşor sunt amăgiţi. Mulţi oameni bine porniţi dar de părerea lui Platon, care a stabilit principiul, că afacerile politice au să fie conduse de cei mai pricepuţi pe propria lor răspundere, dar având in vedere binele obştesc. Principiul acesta e frumos, dar în practica vieţii foarte uşor ne duce la autocraţie. Lasă că e greu să găseşti pe cei mai destoinici, chiar însă dacă i-ai fi găsit, ei sunt tot oameni, deci pot să greşească ori să fie stăpâniţi de slăbiciuni şi să conducă afacerile publice fie după interesele, fie după capriciile lor. Deşi dar în teorie mulţi admit, că cea mai firească e stăpânirea părintească a celor mai pricepuţi, în practica vieţii politice căutăm cu toţii garanţii contra abuzului de putere. Mult timp s-a crezut, că putem să găsim aceste garanţii în sistemul reprezentativ, care porneşte din gândul, că afacerile publice au să fie conduse sub controlul reprezentanţilor autorizaţi ai obştei. Azi nu se mai crede aceasta. Experienţele făcute în cursul veacului XIX ne-au încredinţat, că obştia, în genere, nu ştie ori nu poate să-şi aleagă reprezentanţii şi că prin sistemul reprezentativ stăpânirea trece la puţinii, cari sunt mai stăruitori, mai doritori de a avea şi mai puţin scrupuloşi în alegerea mijloacelor de luptă. Mersul desfăşurării politice atârnă deci de la aceştia, şi dacă ei sunt pricepuţi, de bună credinţă şi în adevăr preocupaţi de binele obştesc, ordinea legală şi pacea se menţine, dar dacă ei sunt lipsiţi de pricepere, de rea credinţă ori stăpâniţi de porniri rele, obştia e agitată de nemulţumire şi nevoită în cele din urmă .. ,e răsvrătî. Îmi aduc aminte de un prim-ministru liberal, care cu multă pricepere de bună credinţă şi în adevăr preocupat de binele obştesc, pe care majoritatea reprezentaţiunii naţionale nu-l lasă să-şi urmeze lucrarea. »Lăsaţi-mă să lucrez în toată liniştea,scrat fără încetare, împingând minunata maşină pe terenuri greu de străbătut, traversând, ţări necunoscute, rase bizare, clime schimbăcioase. Propunerea acestui formidabil »raid« a fost făcută de ziarul Le Matin din Paris; au luat parte patru maşini: două automobile franceze »De Dion Bouton«, un triciclu olandez »Spiker« şi automobilul italian »Itaia« care conducea pe prinţul Borgheze, ziaristul italian Barzini şi cheufeur-ul. La 10 Iiunie au părăsit Pekingul împreună. De la început superioritatea maşinei »Hala« s’a remarcat şi în tot timpul nebunescului »raid« prinţul Borgheze a fost tot cel dintâi astfel că a ajuns azi la Paris cu 30 de zile mai nainte de termenul propus de Le Matin, lăsând pe ceialalţi în urmă la o distanţă de două sau patru mii de chilometri. De la Peking, la Kalgan 205 chilometri printre defileuri de munţi necunoscuţi şi sălbatici; la Urga, traversând o mare ferbinte de nisipuri, deşertul Gobi, cu pustiul ce apasă greu 1300 chilometri; la Irkutsk lângă partea sudică a lacului Balta 2500; la Krasnoyark 3160; la Tomsk 3970; la Omsk 4915; la Tyumen traversând stepe şi păduri înfiorătoare 5620; la Ekaterinburg pe confinea Rusiei europene 5940; la Perm sub Urali 6340; la Kazan pe Volga 6960; la Moscva 7430; la Petersburg 8230; la Berlin 9880 şi în fine la Paris, inima şi creerul vieţii europene, după 14.600 kilometri. Extremul Orient, China cu populaţia ei galbenă cu soarele ei tucid, cu întunerecul munţilor, lăsate acum două luni ca să ajungă azi în cetatea luminei şi a culturei! zicea el, — şi duceţi-mă la furci, dacă rezultatele lucrării mele nu vor fi bune pentru ţară, dar nu mă ţineţi în loc, căci binele tuturora vreau să-i fac şi e mare răspunderea, pe care o luaţi asupra voastră«. »Nu-i recunosc nimănuia dreptul de a-mi face binele fără voia mea, — i-a răspuns un democrat, — nici de a mă ferici cum eu însumi nu voiu să mă fericesc. Guvernul are să ţie seamă nu numai de interesele mele, ci şi de voinţa mea!« »Dar nu ştii, ce ai să voieşti, — îi s’a întimpinat, căci sunt o mulţime de lucruri, pe cari numai eu le cunosc şi nu pot să ţi le spun«. In zadar e şi obiecţiunea aceasta: guvernul e nevoit să se retragă, iar noul guvern, ca să n’o pară şi el aşa, corumpe, violentează conştiinţa şi abuzează de putere, ca să-şi aleagă reprezentanţi dintre oamenii, cari în schimbul unor beneficii mai mult ori mai puţin neiertate îl lasă să facă tot ceea ce voieşte. Să nu mai cercetăm, unde s’au petrecut aceste: pretutindeni aşa se petrec lucrurile; pretutindeni cei lihniţi sunt mai stăruitori, mai fără de scrupule, mai strâns legaţi între dânşii şi astfel ajung în cele din urmă deasupra. Liberalism şi democraţie sunt vorbe goale câtă vreme marile masse ale cetăţenilor nu sunt în stare să-şi dea seamă despre propriile lor interese, nu Ie susţin cu toată hotărîrea şi nu ştiu să-şi aleagă reprezentanţii. Chiar şi dacă ar ştî însă să şi-i aleagă. Greutăţi infinite au întimpinat în cale, Barzini care a fost trimis de ziarul »Corriere della Serra« din Milano depeşa zilnic, făcându ne cunoscute enormele eforturi, nespusa oboseală, neînchipuita greutate cu care s’a făcut voiajul prin deşert, prin stepe, prin munţi, prin păduri, unde calea o căutau cu busola, unde şoselele lipseau, iar drumurile se isprăveau la margini de râuri şi sub noroaie enorme. Peste tot au fost întimpinaţi cu bunăvoinţă, autorităţile anunţate din vreme, au făcut ce au putut ca să le fie favorabile şi după ce au lăsat departe satele de mongoli ce fugeau spăimântaţi la apariţia monstrului ce devora spaţiul, după ce au trecut peste colosala Rusia asiatică, unde ţăranii îi primeau cu bucurie şi cu bunăvoinţă, după ce au lăsat în urmă Urali şi Volga şi Moskva cu primirea principală ce li s’a făcut. »Itala« a ajuns pe şosele bune pe cari le înghiţea cu o grabă nebună, fugind ca un uragan, pierind în norul de praf ce ridicau roţile, pe când ochilor uimiţi le apăreau peisagii ce se schimbau la fiecare clipă, vedenii ce se ştergeau ca un vis, oraşe ce apăreau şi dispăreau în grabă ca nişte imagini colosale proiectate pe o enormă pânză a unui cinematograf. La Petersburg i-a întimpinat ca pe principi, la Berlin le-a ieşit înainte ca la regi, la Paris vor fi primiţi ca împăraţii şi unuia din rassa latină, unui nobil italian născut pe pământul cetăţii eterne a fost dat să învingă această gigantică cursă. Căci principele Borgheze este nobil, veche familie princiară romană, a cărei origină se urcă mult înapoi în secolele trecute. Barzini este un ziarist de geniu, un om de a cărui capacitate şi de al cărui viitor se poate face o ideie judecând FOIŢA ORIGINALĂ A «TRIBUNEI». Au ajuns! . . . Ca un uragan ce născut pe malul Oceanului Pacific trece şuierând peste Asia şi Europa oprindu-se la ţărmul Atlanticului, automobilul prinţului Borgheze a plecat acum două luni din China, a străbătut pufnind enorma distanţă dintre Peking şi Paris, a răscolit praful din pustiu şi pulberea şoselelor şi triumfal, sub palpitaţia mândră, a bandierei italiene ce au ridicat pe maşină, au intrat astăzi. Sâmbătă 10 August în Paris, bătând pe toţi adversarii acestui »raid«, învingând cel mai temerar »record« ce s’ar putea sfida vre-odată: 15 mii kilometri în 60 de zile. Şi nu numai distanţa enormă ce leagă aceste două oraşe este de mirat, dar condiţiunile în cari s’a făcut drumul, şoselele ce au găsit, dificultăţile ce au învins, dau acestei curse întâietatea tuturor încercărilor de acest fel şi nimeni, niciodată nu va putea executa o a doua. Pe glob, alte două oraşe pe cari să le despartă o distanţă, dacă nu mai mare, dar cel puţin egală cu aceasta nu există — afară dacă numai nu s’ar gândi cineva la traversarea celor două Americi dela strâmtoare de Behring la aceea a lui Haghelan, mai nainte de a se tăia canalele Panama şi Nicaragua. Numai acî poate s’ar putea face o a doua încercare ca acea ce fineşte azi, dar în nici un caz, şi sub nici o condiţie, gloria prinţului Borgheze nu va fi întunecată. Şasezeci de zile automobilul lui a alergat încontinuu, şasezeci de zile pistoanele motorului au lu