Tribuna, decembrie 1907 (Anul 11, nr. 265-285)
1907-12-01 / nr. 265
Anul XI. Arad, Sâmbătă, 1|!4 Decemvrie 1907 Nr. 265. ABONAMENTUL J** tei an . 24 Cos. P® jam. an . 12 < ft 1 lână . 2 « Ural de Duminecă ps an an 4 Cor. — Pentru Romania şi America 10 Cor. Ural de zi pentru Rosănia şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRA?!*. Deák Ferenc-utczE 20. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Manuscripte nu se Înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502, Andreiu Şaguna. Azi biserica română dreptmăritoare de răsărit serbează în amintirea Marelui Andreiu, a mitropolitului care a fost Moise al tuturor românilor... Pentru că el nu numai a restaurat mitropolia gr.-orientală română scoţându-ne de sub patriarhia sârbescă şi înzestrăndu-ne cu cea mai frumoasă autonomie, dar în vremurile mari de la 1848 a fost cârmuitorul politicei neamului întreg. Inţelepciunei lui fără pereche şi dragostei lui de neam avem să-i mulţumim, că ne-am găsit atunci cărarea pe care plecând, am ajuns să putem înscrie în istoria naţională ziua de 3115 Maiu şi d'aci încolo să ne impunem ca popor de seamă, din turmă de iobagi ce eram. S’a tras marele Şaguna brazdă atât de adâncă în vieaţa noastră politică, încât veacuri de a rândul brazda trasă are să fie alina întregei noastre activităţi naţionale. Instituţiunile bisericeşti ce avem, sunt toate opera lui. Tradiţia în politica naţională se întrupează padică în luminoasa sa figură. Cuvine-se dar, ca întreaga suflare românească să serbeze ziua lui Andreiu, ca Duminecă în toate bisericile să se preamărească numele său şi să ne rugăm pentru odihna sa de veci. Odihnit are să fie însă sufletul său iar noi vrednici ne vom arăta de Şaguna numai păstrând şi înmulţind comorile ce ne a lăsat. Mitropolit şi episcopi, cari luptelor purtate de Şaguna au să mulţumească strălucirea tronului lor, mai ales în împrejurările grele ce străbatem să-şi reîmprospeteze titanica strădanie a lui Şaguna şi oţelindu-se din pătrunderea duhului marelui arhiereu, să veghieze ca prin nimic să nu se ştirbească ori să fie pusă în umbră scumpa moştenire. Şi cum se apropie suta de ani de la naşterea lui Şaguna, potrivit hotărîrei luate de congresul naţional bisericesc, chiar de pe acum să ne gândim şi măsuri să luăm pentru că serbarea lui Andreiu să fie în anul viitor demnă de mărirea lui. Mormântul de la Reşinar fie seca tuturor românilor, căci veacuri vor trece şi figură mai strălucită nu va împodobi istoria neamului românesc. Iar vieaţă naţională vom avea numai câtă vreme vom păstră aşezămintele ce ne-a lăsat şi ne vom conduce de învăţăturile alese ce a propovăduit marele Andreiu Res Polonicae. De Vasile Pârvan, Ultimile proiecte de legi aduse de guvern în parlamentul german cu scop de a apăra Prusia răsăriteană de cotropirea slavă au adus din nou chestia polonă pe primul plan al scenei politice. Ce i dreptul e vorba de o lege strașnică îndreptată asupra proprietăţii din Marca răsăriteană a imperiului, statul să aibă dreptul de a face — în interesul public (naţional-german!) — exproprieri de terenuri spre a dispune apoi de ele cum va crede de cuviinţă. Cauza acestui îndrăzneţ amestec al Statului în afacerile particularilor e faptul că de-o bucată de vreme moşie după moşie trecea din mânile nemţilor în ale polonilor, aceştia din urmă oferind marilor proprietari germani totdeauna preţuri mult mai bune decât connaţionalii acestora, chiar cu sacrificii mari băneşti întrucât nu rar dădeau pe moşie mai mult decât făcea pentru a o vedea în mâni polone. Proiectul de lege priveşte, formal, întreaga mare proprietate din Marcade Răsărit. In fond însă e îndreptat împotriva polonilor. Asta fireşte nu se poate ascunde cu nici unul dintre vălurile diplomatice parlamentare ale politicei de principii? Reacţia din partea polonilor n’a întârziat. In parlamentul austriac slavii au protestat împotriva persecuţiei fraţilor lor. In Galiţia, cercul activităţii naţionale, politice şi culturale, polone, mărfurile germane au fost boicotate. Ultimile ştiri din Polonia rusească vestesc că marea majoritate a negustorilor din Varşovia au hotărît de asemenea boicotul mărfurilor nemţeşti şi că chiar tovărăşiile ţărăneşti polone, de-acolo, nu vor să mai cumpere uneltele de pîngărie de fabricaţie germană. Faţă de noua măsură a guvernului prusian toată lumea politică liberală, şi în special luptătorii naţionalişti din diferitele ţări au fost cuprinşi de indignare faţă de împilători şi de simpatie faţă de victime. In rândurile de faţă aş vrea să arăt că declamaţiile sentimentale în gen pur lamartinian din presa anti-prusacă, sunt nefondate. Chestia nu trebuie pusă ca de pildă pentru Schleswig-Holstein ori enclavele nemţeşti din Ungaria, unde în adevăr naţionalitatea străină e împilată şi unde danezii ori nemţii sunt de fapt victime ale politicei mari ce se duce la centru. Ci în Prusia-de-Răsărit ca şi în Ungaria-de-Răsărit chestia stă aşa: două neamuri tari se luptă cu puteri egale pentru stăpânirea unei bucăţi de pământ, de care e legată existenţa lor etnică, politică şi culturală. Desigur că multor cititori li se va părea această formulare cel puţin paradoxală pentru polonii din Prusia. Dacă promi numărul lor românii şi celelalte naţionalităţi din Ungaria pot să se lupte piept la piept cu ungurii (deşi de fapt nu se prea luptă), apoi în Germania unde patru milioane de poloni stau în faţa a 56 de milioane de nemţi, forţele nu mai sunt de fel egale. Dacă n’am şti povestea cu David şi Goliat în adevăr am sta la îndoială să privim pe cei doi protivnici ca egal de pregătiţi, cel puţin în ce priveşte susţinerea luptei. Povestea amintită ne va ajuta însă mult la înţelegerea dreaptă a lucrului. Germanii cei mulţi sunt faţă de poloni slabi ca Goliat. Şi anume din pricină că poporul prusac care trăeşte la un loc cu polonii în Răsărit nu ajută de fel străduinţele guvernului, ba dimpotrivă aceste străduinţe deşteaptă în el o anume simpatie pentru conlocuitorii săi de neam slav, persecutaţi de cârmuire. E un fapt îndeobşte cunoscut de cei ce au stat vreodată de vorbă cu locuitorii din marea răsăritană că între nemţii şi polonii inculţi domneşte cea mai bună înţelegere. Cei mai culţi dintre nemţi sunt însă crescuţi în sentimente naţionale şi imperialiste, deci imediat ce ajung funcţionari în răsărit întră în conflict cu populaţia polonă pe care vor s-o desnaţionalizeze. Tendinţei de desnaţionalizare din partea nemţilor îi răspunde activitatea conştienţă naţională a intelectualilor poloni. Religia deosebită a celor două naţii ajută pe intelectualii poloni ca prin fanatismul catolic să înfierbânte populaţia polonă împotriva persecutorilor protestanţi. Din contractul conştient creat între cele două neamuri reiese activitatea culturală şi economică specific polonă din răsărit. Diferite societăţi mai ales economice ajută la înflorirea materială a polonilor ca naţie deosebită şi societăţile culturale contribue la susţinere totdeauna vie a sentimentului naţional. Dar nu prin activitatea aceasta de ordin general cultural sunt polonii mai tari decât nemţii. Cauza e alta. Polonii din răsărit n’au a lupta pentru existenţa naţională cu toţi germanii ci numai cu germanii din răsărit. Şi aceştia sunt numai nişte enclave în massa aproape contactă slavă. Prin forţa elementară a mulţimei polonii din răsărit disolvă în marea slavă toate insulele de germani rătăciţi printre ei. Colonizarea germană în marca de răsărit a avut rezultate tot aşa de strălucite ca şi colonizarea ungurească în ţinuturile româneşti. Coloniştii au fost desnaţionalizaţi. La această enormă superioritate a polonilor faţă de nemţi să adaugăm că acum desnaţionalizarea în urma luminării poporului nu se mai face mecanic ci conştient şi apărarea exercitată de poloni asupra elementului, eterogen e cu atât mai straşnică cu cât acum ea e exercitată şi sistematic, şi vom înţelege de ce germanii sunt în răsărit în cea mai mare primejdie căci marea slavă nu roade numai insulele din ea ci şi ţărmul apusean german din ce în ce mai mult. Şi să ne mai gândim la aceea că îndărătul polonilor din Prusia stau cei din Rusia şi îndărătul acelora oceanul întreg slav, şi atunci vom pricepe că lupta ce o poartă germanii în răsărit e mult mai tragică pentru ei decât