Tribuna, decembrie 1907 (Anul 11, nr. 265-285)

1907-12-04 / nr. 267

Pag. 2 scurt, lupta s’a terminat cu învingerea naţionalităţilor negermane. Nu se mai poate reveni la aceasta. In decursul sec. XIX a devenit ideia de naţionalitate o forţă, care nu se poate înfrânge. N’am văzut, în Prusia, cât de puţin poate statul, pe lângă toate colosalele ajutoare de cari dispune, faţă de două până la trei milioane poloni risi- piţi ? ! Astfel, germanii Austriei se vor hotărî să recunoască cât de curând, fără nici o rezervă, egalitatea dreptului tuturor popoarelor, a celor mici, ca şi a celor mai mari şi va fi cât mai bine, atât pentru ei, cât şi pentru viitorul neamului lor, dacă nu se vor trage înapoi dela sacrificiile, pe cari le recere această recunoaştere. — Unde vedeţi Dv. punctul de vedere, care va duce în îndeplinire speranţa aceasta ? — S II văd în raporturile cari există între Austria şi Ungaria şi în politica exterioară a monarhiei. Fiindcă criza din 1866 n’a dat numai joc liber naţionalităţilor în Austria, ci a despărţit Ungaria de Austria, încât nu mai face parte din imperiul habsburgic decât numai artificial, printr’un sistem cunoscut cu numele de dualism. Mulţămită acestui sistem, ungurii, cari nu constitue în Ungaria decât jumătatea mai mică — într’o ţeară poliglotă şi ea — ungurii, zic, sunt stăpâni aici, întocmai precum erau germanii în Austria. Ţi am povestit cum a fost combătută predominarea germană în Austria, deja dela început, din partea naţionalităţilor negermane şi cum a fost nimicită. Nu s’a întâmplat astfel în Ungaria şi asta din diferite cauze. Intre acestea cea dintâiu e la orice caz faptul, că până când în Austria era guvernamental clerical, în Ungaria liberalismul puterii era tolerant în privinţa religiunii. Germanii, sârbii, croaţii, românii, slovacii, rutenii, etc. acceptează dela început şi pentru lung timp excluderea lor dela putere, aşteptând ca guvernul să le dea toată garanţia în privinţa punctului principal: libertate religioasă. Şi, lucru vrednic de remarcat, s’a văzut o fracţiune a acestor naţionalităţi cum se lasă de bună voie să se maghiarizeze. Tocmai contrarul dela ceace se petrece în Prusia, unde statul a suferit înfrângere, pe lângă toate puterile întrebuinţate, în tentativele sale de a germaniza pe poloni. — »Lucrul acesta e vrednic de remarcat, de fapt. Dar trebue să se explice cumva«. . »A fost, desigur, conştiinţa luptei pentru libertate susţinute de unguri împotriva clericalismului austriac Dar această situaţie istorică, favorabilă pentru unguri din toate punctele de vedere, a încetat, pe măsură ce dispărea pericolul clerical de a juca un rol, în timp ce conştiinţa etnică a naţionalităţilor a continuat să se desvolte cu iuţeală. Atunci au recurs ungurii, inspiraţi rău, la putere şi n’au reuşit, întocmai cum n’am reuşit noi în Posnania, ci au întărîtat sentimentul naţional atins al celor oprimaţi. Şi astfel s’a ivit în Ungaria aceeaş luptă a naţionalităţilor, care a bântuit în Austria şi care se va termina şi în Ungaria, întocmai ca în Austria, cu victoria naţionalităţilor. Arma, care Ie va aduce izbânda aceasta este pe cale să se făurească. Este sufragiul universal. Sistemul electoral în vigoare, care a menţinut până acum nobleţă la putere, a devenit imposibil. Ungurii, cari nu sunt majoritatea în ţară, nu mai sunt uniţi între dânşii. Elementele democratice, partidul socialist şi partidul ţărănesc pretind cu energie introducerea votului universal, pe care astăzi nu mai cutează nimeni a l respinge. Cu toate acestea, va mai trece timp până ce se va duce în îndeplinire această reformă pe care coaliţia de la putere a promis-o împăratului în timpul cel mai scurt posibil. îşi vor da osteneală, o ştiu prea bine, de a face votul universal inofensiv prin tot felul de măsuri restrictive. Insă aceste măsuri nu vor împiedeca nimic şi în sfârşit, starea actuală a lucrurilor va dispărea. Astfel e inevitabil, ca oamenii politici — unguri — cei luminaţi şi perspicaci, să priceapă să scape marea poziţie, care va rămânea în viitor pe seama ungurilor în stat, prin concesii resonabile, făcute la timp potrivit, fiind rassa ungurească cea mai puternică şi mai desvoltată, în loc de a se expune să peardă totul într’o luptă, care ruinează... — Este admisibilă a doua alternativă faţă de o naţiune, ca cea ungurească, care dominează nu numai prin numărul ei, ci şi în privinţa sa politică? Ai putea avea îndoieli, de fapt, în privinţa aceasta, dacă ai ţinea în evidenţă numai faptul următor, că, până când celelalte naţionalităţi, cari, cu toate că constituiesc majoritatea în ţară, nu sunt unite întreolaltă, ungurii, pe lângă că au în mânile lor întreagă administraţia politică şi judiciară, au ştiut să-şi conserve până acum poziţia lor politică cu o îndemânare foarte mare şi cu o rară energie. Dar trebuie să mai iai în vedere şi altceva. Nu numai massele naţionalităţilor sunt prea considerabile pentru ca să mai poată fi oprimate şi de-aici înnainte, lung timp, masse, cari se ridică să şi apere independenţa lor, dar, aceste naţionalităţi găsesc încă un aliat, care le asigură desigur victoria. Acest aliat este regele însuşi... — Francisc Iosif ? Dar aceasta se pare în opoziţie cu întreg trecutul acestui suveran.. — Nu Francisc Iosif, ci succesorul său. Când se va urcă Francisc Ferdinand pe tronul habsurg, va află desigur trebuinţa unei astfel de alianţe. Nu trebuie să credem, că viitorul monarh austro-ungar are o aversiune oarecare împotriva ungurilor. Nimic din toate acestea n’ar corăspunde adevărului. Dar absolut de loc. Nu se tractează aici de un sentiment personal, ci de mersul obiectiv al desvoltării, care va sili în viitor pe împăratul-rege, fie el ori şi care, de-a lua o poziţie antiungurească. Consideraţii de politică străină vor pretinde aceasta dela dânsul ca o datorie. — Cum asta? — O să vezi îndată şi D-ta. Ori şi care să fie încetineala, cu care se desvoltă situaţia în Balcani, ea nu va rămânea la nici un caz staţionară. Şi se poate afirma că, mai târziu sau mai curând, se vor produce crize în ţinuturile acelea, unde Austria va trebui să aibă întreagă libertatea de a interveni, în urma tradiţiunilor, a aspiraţiunilor sale şi a geniului său. Ea va putea să aştepte cu drept cuvânt concursul în scopul acesta a aliatului ei, imperiul german, cel puţin concursul moral. Nu e vorba aici de o intervenţie armată sau de o cucerire. Formele colaborării pacifice se vor putea găsi. împotriva întregei politice active în Balcani se va ridica opoziţia ungurească, care nu voieşte să se piardă pentru monarhie echilibrul său actual. S’a zis cu dreptate: »Ungurii sunt zăvorul, care închide orientul pentru Austria«. Ei bine, acest zăvor va trebui nimicit! Aceasta este o necesitate dela care nu se va putea sustrage nici unul din monarchii casei de Habsburg. De altfel, pentru ca să învingă obstacolul n’are decât să o dorească. N’are doară pe partea sa armata, puterea însemnată a Austriei şi majoritatea poporului ungar, adecă naţionalităţile oprimate şi chiar şi partidul democratic al ungurilor? Cum va putea să resiste domi»Severo Torelli«, »La guere de cent ans«, cu acel giuvaer sentimental al teatrului francez »Le luthier de Cremona« »Le passant« şi cu aceea »Le greve des Forgerons« — raţiunea mizeriei faimoasă la baza justiţiei legale. La 1898 a publicat într’un volum, o culegere de cronici sub titlul »La bonne Souffrance«. In aceasta operă care indică o revoluţiune morală petrecută în sufletul poetului, Coppée reneagă paginile în cari a vorbit cu uşurinţă de lucrurile religioase şi uneori chiar cu îndrăsneala culpabilă. Taina acestei conversiuni se datoreşte unei boale grele a poletului care l a exilat în sud la Pau şi în timpul careia a trăit cu Evangelia. Cetirea şi meditarea Evangelii în clipele de suferinţă l-a umplut de credinţă, de linişte şi de curaj şi l a întors la formele pioase ale credinţei, pe care le părăsise în adolescenţă. »La bonne souffrance d e cel mai frumos cap de operă din epoca aceasta a egoismului şi a artificiului literar. In 1884 Fracois Coppée înlocuieşte pe Victor de Laprade la Academia franceză şi după 10 ani Franţa, îi acordă brevetul de Comandor al Legiunii de onoare. Coppée e şi un naţionalist, cel mai curat, cel mai mare, cel mai sfânt. Fondatorul Ligei »Patria franceză« poate sluji tuturor, ca pildă sublimă de fiu al unei patrii în care a visat Jeana d’ Arc, în care e îngropat Ludovic cel sfânt şi din care a pornit prima cruciată. Coppée e în ţara lui ceea ce Bjömson e în Norvegia şi marele Burns — poetul plugar — în Irlanda. In 1894 polonezii zdrobiţi de durerea fraţilor lor trimişi în surghiunul Siberiei, se adresară plângând lui Coppé ca să ceară ţarului de atunci »Clemenţa« pentru cei expatriaţi în câmpiile sălbatice ale Siberiei. Coppée plânse şi scrise ţarului o rugăciune. Geniul lui fu sublim. Nu pot sămi amintesc aceasta fară lacrămi. Ca scriitor Coppée e propriu în naraţiunea familiară. A pictat cu o măiestrie de geniu olandez, moravurile şi scenele intime din popor şi faţă de graţia şi gingăşia sentimentelor sale în gen, Coppé rămâne un novator. Contrar celor ce au formulat estetica şcoalei parnasiene, Coppée a găsit inspiraţia nu aiurea în vis, ca în cadrul acestei lumi. Simpatia lui pentru umiliţi, pentru fericirile intime ale celor săraci, pentru pioşi, pentru cei drepţi şi ignoranţi, amorul lui biblic pentru sentimentalii în zdrenţe l a făcut să fie socotit ca »poetul celor umiliţi«. El e cetit, admirat şi adorat pretutindeni. E cea mai curată glorie a Franţei! Oh. D. Mugur. Cine sufere? De stomac, de constipaţie, de lipsă, de poftă de mâncare? Acela să facă experienţă cu apa amară naturală HORGONY recomandată de mai multe sute de medici, înainte de dejun dacă se ia o jumătate de pahar din apa amară HORGOIVY după una până în două ore îşi face efectul dorit, şi revine pofta de mâncare şi starea bună generală. — Apa naturală HORGONY nu are gust rău și nu provoacă nici un gust neplăcut. Se poate căpăta în toate prăvăliile cu ape minerale, în băcănii și farmacii. La târguială să se ceara lămurit apa amară naturală HORGONY. Proprietari Loser János, Budapest« »TRIBUNA« 17 Dec. s.