Tribuna, ianuarie 1908 (Anul 12, nr. 1-25)
1908-01-01 / nr. 1
Anul XII. Arad, Marţi, 1|14 Ianuarie 1908 Nr. 1. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferenc-uteza 20. INSERŢIUNILE 1':, se primesc la administraţie. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. ABONAMENTUL Pe un an . 24 Cor. Pe luni. an . 12 « Pe 1 lună . 2 « Noul de Duminecă Pe un an 4 Cor. — Pentru România şi America 10 Cor. Nrul de zi pentru România şi străinătate pe an 40 franci. Anul Ini Şagunia. Anul votului universal va fi în acelaş timp anul unei mari sărbători istorice şi naţionale. In 20 Dec. 1908 se vor împlini o sută de ani dela naşterea lui Andreiu Şaguna. Sunt eroi şi sunt aniversări a căror sărbare dintr’o trebuinţă a devenit o obişnuinţă şi se face cu automatismul rece al călindarului. Sunt altele cari isbucnesc din simţirea vie şi caldă a mulţimilor a căror revenire periodică atinge totdeauna şi pune în vibrare strune subţiri şi nu numai o sărbătoare a ceremoniilor, a vorbelor mari şi a gesturilor largi şi patetice. Nu mai trebue să spunem, că centenarul naşterii lui Şaguna va fi o sărbătoare intimă a tuturor inimelor româneşti. Să facem o apologie a marilor însuşiri şi a marilor merite ale lui Şaguna? Nu ne ispiteşte gloria de a ne întrece cu oratorii festivi şi cu scriitorii ocazionali şi de porunceală. Dar dorim să arătăm pentru ce centenarul lui Şaguna trebuie să fie o mare sârbătoare a tuturor românilor. Suntem un popor fără istorie sau mai bine, cu o istorie săracă. Conştiinţa naţională, dragostea şi mândria de a aparţine unui neam se hrăneşte în rândul cel dintâi din istorie. Din trecutul său, un popor scoate nădejdea şi curajul, mai mult chiar, titlul de drept, deşi nu singurul, pentru fiinţa sa şi pe viitor. O sărbătoare istorică e menită să întărească sentimentul nostru de români. Şi încă ce fel de sărbătoare istorică! Nu e figură pierdută în negura unui trecut prea îndepărtat, ajuns indiferent pentru timpul de astăzi. Să o spunem pe faţă, orice sărbătoare istorică e sinceră şi orice figură din trecut trăieşte cu adevărat în suflete câtă vreme are o legătură oricât de slabă cu prezentul. Nimic ce nu actual nu mişcă, nu pasionează, nu înalţă şi nu mâhneşte sufletele unei epoce. Omenimea, ca şi individul, e egoistă şi uitătoare, preocupată şi absorbită cu desăvârşire de sine, de durerile, de nevoile, de bucuriile şi de nădejdile sale. Şi se poate ceva mai actual pentru vremea noastră decât centenarul care va trezi pe Şaguna şi timpurile ce a străbătut? Aceleaş gânduri şi aceleaş aspiraţii, aceleaş griji, aceleaş nevoi şi aceleaşi nădejdi ne încălzesc ne mişcă şi ne cutremură. Este ceva de o actualitate mai palpitantă decât autonomia bisericii noastre clădită, apărată şi păzită cu atâta gelozie de Şaguna, ştirbită tot mai mult, într’un chip tot mai agresiv de vrăjmaşii ei ? Oare se poate închipui o clipă mai potrivită spre a învia duhul naţionalismului radical reprezintat de o faţă bisericească decât acuma când reprezentanţii cu cârje şi fără cârje ai bisericilor noastre, nu se inspiră totdeauna din izvorul curat şi întăritor al sentimentelor obşteşti, ci mai adesea se cârmuesc după o busolă venită de sus şi nu după busola singură dreaptă a cugetelor celor de jos ? Acuma şi întotdeauna trebuie să fie actual acel Şaguna care la braţ cu episcopul Blajului unit, cu Lemeni a trecut prin strada formată de cele două ziduri ale norodului de cele două confesiuni adunate pe câmpia libertăţii şi înfrăţite într’un singur gând al naţionalismului românesc. Nu, Şiguna nu este al bisericii ortodoxe numai, el este al tuturor românilor de orice confesiune, de orice credinţă politică. Figura lui creşte dincolo de marginile strâmte ale vieţii pur bisericeşti, dar mărimea ei nu cunoaşte nici hotare politice. Opera lui Şaguna e de o însemnătate panromâneascâ, dacă ni se va îngădui cuvântul acesta. Orice român decâtuşat de provincialismul strimt, cu orientarea largă, mare şi îndrăzneaţă a idealului general românesc, a unităţii în gânduri, în cultură şi în realitatea politicei, trebue sa înţeleagă că Şaguna a aşezat una din pietrele din temelie ale viitorului românismului fără de care clădirea întreagă e pusă în primejdie. Pentru aceea Şaguna e al tuturor românilor, al ortodoxilor, ca şi al uniţilor, al celor de »dincolo« ca şi al celor de »dincoace« şi trebuie sărbătorit de toţi românii. Cu acelaş sentiment de solidaritate românească cu care noi am serbat amintirea lui Ştefan cel mare al Moldovei şi Bucovinei, pe un Carol al României jubilare de acum doi ani, cu care am sărbătorit pe un Mihaiu al Munteniei, pe un Eminescu sau Grigorescu al României, vor serbători şi va trebui să serbătorească românii din afară de graniţele acestei ţări pe un Şaguna sau pe un Avram Iancu. Şi aceasta să fie încă un îndemn pentu sărbătorirea vrednică a amintirii sale. Ea trebuie să fie, ca orice sărbătoare istorică şi culturală de felul ei, o nouă manifestare a unităţii noastre naţionale şi culturale, indiferent dacă vrăjmaşii noştri vor cercă din nou să atribuie alte gânduri »ascunse« şi »subversive«, indiferent dacă ici-colo o vor huli şi o vor calomnia ca primejdioasă statului. Şi acuma e rândul faptelor. Trebue să facem totul ca anul acesta să fie într’adevăr anul lui Şaguna. Congresul naţional al bisericei ortodoxe întrunit în anul 1506 a luat hotărîrea ca biserica noastră să serbeze în mod solemn amintirea lui Şaguna. Socotim că atâta nu ajunge. Nu biserica numai, ci tot poporul trebue să serbeze. Trebue instituit şi de cu vreme, un comitet general pentru organizarea acestei serbări. Dar nici aceasta nu va fi de ajuns. In fiecare oraş, în fiecare sat şi în fiecare biserică românească trebue adus prinos amintirii marelui păstor al bisericei şi al neamului său. Până în cele mai îndepărtate colţuri de românism să străbată pe o clipă aceeaş simţire de pioasă amintire a marelui Şaguna şi pretutindeni unde sunt români trebue să se jertfească pe altarul aceloraşi aspiraţii, aceloraşi nădejdi, cari au călăuzit, pentru cari a trăit şi s’a luptat Andreiu Şaguna Interpelarea lui dr. I. Maniu. Aflăm că dl dr. I Maniu va interpela în şedinţa de Mercuri a dietei în afacerea măcelului dela Pănade. Ştirea aceasta, desigur, va produce o mulţumire în publicul român. Intâiu pentrucă nu se putea să nu fie luat la răspundere guvernul, în dietă, pentru o astfel de sălbăticie; a doua, pentrucă mai ales de la înălţimea tribunei dietei trebuesc denunţate, pentru străinătate, fărădelegile comise contra noastră. Mai este apoi ceva la mijloc: chiar acum nenorociţii săteni cari au răbdat atâtea chinuri, mai sunt şi siliţi să plătească sume enorme, spesele împreunate cu anchetarea sălbăticiilor ce au îndurat! Nu a fost dar destul, că din cauza rănilor primite de la honvezi au zăcut luni şi săptămâni de zile, ci acum mai trebue să şi plătească... * Ministrul Averescu la Împăratul Francisc Iosif, împăratul a primit Sâmbătă în audiență specială pe generalul Averescu, ministru de răsboiu al României împăratul a oferit ieri un prânz în onoarea generalului Averescu, la Castelul Schönnbrunn. * Respectarea sărbătorilor noastre. Mâne Camera ungară nu va ţine şedinţă. Aceasta în urma intervenţiei dlui deputat Vasile Goldiş, care în numele clubului naţionalităţilor s’a prezintat la preşedintei Juszth, arătându-i că ar fi cu dreptate o dieta să respecteze şi serbătorile noastre, ceea ce în trecut nu s’a făcut. După ce s’a consultat cu biuroul, Justh s’a învoit, creându-se astfel un precedent care, fără îndoială, va produce o bună impresie între români. r'V'