Tribuna, aprilie 1908 (Anul 12, nr. 75-95)

1908-04-01 / nr. 75

Anul XH Arad, Marţi, 1­ 14 Aprilie 1908 Nr. 75. ABONAMENTUL ?• nr .24 Cor. 2 şi ram. m . 12 . Pe 1 lână . 2­0 Ural de Dumineci Pe an an 4 Cor. — Pen­­tni România ţi America 10 Cor. Hral de zi pentru Ro­­nnnia şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA I Deák Ferenc-ateza 20. INSERŢIUNILE se primesc la adminis­­traţie. Manuscripte nu se îna­­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Regim poliţia!. (*) Am avut, nu odată, prilejul să înre­gistrăm ordinaţiuni şi măsuri de ale guver­nului, cari dovedesc că trăim în plin re­gim poliţia!. Sub guvernul actual, zis »na­ţional«, mai mult ca ori şi când. In ce ne priveşte, avem un caz special: confiscarea de acum şase zile la redacţia noastră, înve­­derându-se că poliţia n’are ştire ori nu ţine socoteală nici de sentenţele aduse de fo­ruri justiţiare superioare, ci în numele »mântuirei ţării şi naţiei« procedează cu volnicie de parcă am trăi în evul mediu. Foarte adesea, măsurile luate de guvern sunt de natură a jigni cel mai intim senti­ment şi libertatea personală cea mai ele­mentară a­­ naţionalităţilor, căci exclusiv faţă de noi îşi arată guvernul puterea. Un caz recent, petrecut între slovaci, ne va lămuri în privinţa asta. Pentru a veni în sprijinul fraţilor lor d’acasă, slovacii din America au tipărit nişte mărci şi au bătut nişte medalii de metal cu inscripţie slovacă. Se înţelege, mărci şi medalii de acestea au fost trimise şi slovacilor d’acasă. Vor fi adus chiar nu­­măroşii emigranţi cari se întorc acasă. Asta, după părerea contelui Andrăssy este o adevărată »tradare de patrie«, pan­slavism de cel mai periculos soiu. Iute a luat deci măsuri de­­ »apărare«, dând or­­dinaţiunea de mai la vale. »Am aflat, că mărcile şi medaliile emise în favorul Ligei Slovace din America se vând cu scopul ca aşa zisul fond naţional slovac să aibă la dispoziţie bani destui pen­tru ajutorarea mişcării slovace din Ungaria. Având în vedere, că venitul ce rezultă din vânzarea acestor mărci şi medalii ţinteşte să servească o agitaţie naţionalistă a cărei tendenţă antipatrioticie este mai presus de ori­ce îndoială, folosirea mărcilor şi meda­liilor sus amintite pe teritorul regatului sfintei coroane o interzic«... Sfânta coroană va străluci de aci încolo mai tare, iar »naţia« poate dormi acum li­niştită. Andrăssy a luat »măsuri de apă­rare«... Cine l-a informat însă pe ministrul de interne despre tendinţa antipatriotică a miş­cării slovacilor din Ungaria şi în ce chip se agită prin purtarea ori vânzarea acelor mărci şi medalii slovăceşti, — asta nu va spune-o niciodată contele Andrăssy. Pentru că, desigur, avem şi act de a face cu o ne­ghioabă denunţare anonimă, de felul celei publicate în »Budapesti Hirlap« de la 7­0. Va să zică: dacă slovacii din America ori cei din Ungaria adună bani pentru aju­­­torarea şcoalelor şi bisericilor slovace, pen­tru ajutorarea victimelor nenorocite de la Csernova, pentru vre­un spital ori alt scop umanitar, v­ei agita contra patriei? Dar să zicem că se dau bani chiar pen­tru scopuri politice, pentru jurnalele slovace, pentru alegeri şi alte aşa zise »agitaţiuni«... Oare este aceasta o transgresiune ori crimă, care să îndreptăţească pe ministru de in­terne să pună în mişcare poliţia, să lase teren larg jandarmilor de a face perchiziţii, a confisca, a face tot felul de şicane? Oare partidele politice ungureşti nu adună şi ele bani pentru scopuri politice ? Şi cine ar şti să ne povestească mai mult decât contele Andrăssy despre vânzarea insignii­­lor coaliţioniste, despre tulipanii vânduţi în scopuri curat politice? Unde, după care lege­a ţării este patrio­tic numai ce fac ungurii, iar acelaşi fapt, săvârşit fiind de naţionalităţi să constitue transgresiune ori crimă? Nu-i destul că guvernul s’a arătat reac­ţionar punând la cale darea în judecată a deputaţilor români din Arad pentru că orga­nizează un partid existent şi recunoscut în dietă, ci întră acum poliţia chiar în sanc­tuarul familiar, confiscă cel mai elementar drept cetăţenesc, oprind să vândă fratelui o marcă ori medalie care nici măcar inscrip­ţie sediţioasă nu are?! E ridicol de altfel guvernul şi din punct de vedere al practicei executării ordinului său. Cum o să controleze adecă pe cei ce vând mărcile şi medaliile? O să între în casa fiecărui slovac şi o să caute jandarmii toate scrinurile, colţurile şi buzunarele ? Dar astfel s’ar comite cea mai revoltătoare caznă a unor cetăţeni tot cu atâtea drepturi câte are contele Andrăssy! Nu înţelege ministrul de interne, că ast­fel de ucazuri îl fac de rîs şi dau prilej să fie jignit un popor de milioane suflete ? Ii trebue oare lui Björnson şi celorlalţi apărători ai naţionalităţilor dovezi mai straş­nice, decât, acest ucaz al ministrului pre­tins naţional şi constituţional? fqiţA originalA a »tribunei«. „Convorbiri de Luni". — Rândunica. — (Urmare). II vizură sfărmându-se de vârful unui palmier singuratic și o rană largă se deschise in adâncul zirii. Sângele se prelinse peste deșert și peste buruenile cazli. Leii visau in Pretoriul pustiei. Sub cupola de foc a ceriului, nici un cântec, nici un sbor... O stâncă roșie pâlpăia la capul oazii ca o can­delă a deşertului. Rândunelele­­se lăsară acolo şi se voriră in scor­burile ei, de teama paserii Rock, care svâcneşte in asfinţitul deşerturilor şi atacă. — »Astă seară să dormim aci, zice cea mai bătrână dintre ele, iar mâne in zori să frângem calea spre Abisinia. E o ţară verde, ca o apă de smarald, frumoasă, cu buchete de carulei, cu flori sălbatice, cu struţi, cu temple monolite, cu obe­liscuri vechi... Mâne seară pe cât mi-aduc aminte e »Arătarea reginei Saba« pe lacul »Stelelor« la »Condar.« — »Regina Saba? ciripiră puişorii rândunicei. Cine-i asta bunicuţa?« — »Armida arabilor, puii mei. Ea a trăit in timpul bibliei. S’a iubit cu Solomon regele iu­deilor şi a născut pe Menelik Întâiul rege abisi­­n­ean. Intrecea in frumseţe pe toate prinţesele din •— »O mie şi una de nopţi.« Palmierii o cântă de câte ori adie«...­­ »Să ne duci in Abisinia bunico, se rugară puişorii, să ne duci in Abisinia« şi de obosiţi ce erau adormiră in stânca deşertului. Dimineaţa porniră cu o iuţeală ameţitoare in ţara clădirilor lui Lail­aba şi a »negurilor« in vestminte de pene. Trecură Nilul albastru, care se împletea ca o panglică de moar, printre buchetele de palmieri, zvâcniră peste vârfuri de păduri virgine și la ameazi se odihniră sub peristilul unui templu mo­nolit. Apoi, săgetară peste pânza de lapis a la­cului Tana și când soarele apuse peste colinele Amharei, rândunelele se opriră Intr’un turn rui­nat la Dondar. Jos, pe o pajişte de iris violet, un etiopian cântă din fluer unui pâlc de capre cari se uitau la rana cerului, în asfinţit. O abesiniană tinără, visă culcată pe genunchii lui. »Odihniţivă acum, zise rândunica puişorilor ei, căci la noapte trebuie să veghiaţi, dacă vreţi să vedeţi, umbra reginei din Yemeni. Puişorii ascultară, mâncară ceva, apoi cobo­­râră de sorbiră câteva picături de apă dintr’o ci­sternă de granit antic. Seara sburară pe ţărmul lacului şi se înşirară pe un zid alb de ruină. Ca un văl de peruzea, pânza lacului stă Întinsă sub ramurile arborilor tropicali. Cerul se rumeni spre răsărit. Vârfurile caru­­bilor se poleiră și luna înflăcărată se Înalță pe­ste peisagiele divine ale Amhariei. Departe plângeau cimpoaiele taberelor abisi­­niene. Un cârd de flamingi cu pene de flăcări sub aripi, ieşiră pe pajiştea scânteietoare a ţărmu­­rului. Pologuri de raze se lăsau din crengile copa­cilor, ca’n feeriile din vis. Câţiva păuni la spin­tecară semeţ şi veniră să şi plimbe trenete de nestimate pe ţărmul de lumină al lacului. Intr’un rug de agatisi cu ciorchinii de flori cari atârnă ca ciubucile de cristal ale uni policandru, şear­­pele Python se descolăci, înălţă capul către o creangă cu cuiburi de papagali şi flustă stro­­pindu-i cu foc. Păunii ţipară. Lacul se turbură, incepu să fiarbă, şi din spuma lui răsări ca In basmele grecilor, Regina Saba mai frumoasă de cum a visat-o Veroneze şi Pietro Spada. Peste braţe li atârnă o haină scumpă din fire de paiangen. Scântei de pietre scumpe tremurau in lumina părului care curgea peste şolduri. Re­gina Yemenului stă pe o plută de care atârnau luntrile poveştilor, legate cu funii de mătasă şi împletite cu roze din Magdala. In luntri, sclave goale Întindeau umbrele de fulgere. Lebedele plimbau luntrea de a lungul ţărmului in florile căruia ardeau stropi de pietre scumpe. Fântâni parfumate ţâşniau din tufişuri. Crengile carubilor cântau ca strunele vechilor harpe. Eră ca In Thule din vis. — »Cum aşi vrea să stău in vârful suliţei din mâna reginei Saba«, şopti un puişor la urechia mamei sale. — »Și e cineva mai frumoasă decât ea, — a­­daugă altul? Nu e acesta Paradisul mamă?«

Next