Tribuna, iunie 1908 (Anul 12, nr. 121-143)

1908-06-11 / nr. 128

24 iunie n. 1908. »TRIBUNA» Infiltrat şi fiului tău sentimentul că el este român. Ştim cu toţii că e datoria oricărui ro­mân a-şi creşte copii aşa ca niciodată să nu şovăiască în sentimentul lor naţional, totuşi ne bucurăm că avem, de astădată, de a face cu un caz unic: împrejurările în cari a trăit băiatul ar fi putut numai să favorizeze o desvoltare neromânească a sentimentelor lui. Crescut într’un mediu puţin intransigent ro­mânesc, ajuns în valurile şoviniste ale ca­pitalei maghiare şi, în timpul de mai bine de un an, de când e în Budapesta, in a­­tingere continuă cu camarazii lui unguri, departe de pământul românesc, — băiatul putea să slăbească în sentimentul lui de român. Există însă ceva misterios şi dulce în întâiul sentiment naţional ce ni­ se sădeşte, de mici copii, de când începem să vorbim limba mamei noastre, ceva ce ne păzeşte de­ a pururi în viaţă ca un înger păzitor, ce ne îngrădeşte sufletul cu un grilaj de oţel, peste care nu pot răzbate cu una cu două sentimente străine... In cazul prezent meritul părinţilor e cu atât mai im­re, cu cât era mai anevoios a da copilului o creştere românească. Iar concluzia şi învăţătura nu poate fi din toate acestea alta decât următoarea: Oricât de moderat şi patriot în senz şo­vinist se va dovedi un român, din momtn■ lai în care se va mărturisi, el şi copiii săi, român, ungurii se indignează şi nu­­ mai pot răbda. Ceea ce nici în Rusia nu se întâmplă, ci şi acolo românul, ori unde ar fi el, e tole­rat să se numească ce este, moldovean, — oficios în statistice, în şcoale şi funcţiuni. Nu­mai în Buda cea şvăbească e crimă dacă nu te mărturiseşti — unguri Ce zic despre asta românii cari instruiază mereu că trebuie înfiinţat partid — mo­derat ?!.„ Valahii In Buda. Românul nu-şi uită că e român. — Supărarea ungurilor! Sub titlu dintâiu ziarele din Buda­pesta alarmează ungurimea de par’că au năvălit tatarii în ţară. Ele încarcă de insulte pe dr. Ionescu, pentrucă fiul acestuia i’a mărturisit român, »şi astfel a necinstit pe unguri«.­Despre întreg incidentul, iată ce poves­teşte Hajós Gabor, directorul şcoalei: »La examenul clasei II Intre oaspeţi a venit şi dr. Petru Ionescu, care i-a strigat învăţătorului Cavalloni. — In şcoală să învăţaţi iar­na să faceţi po­litică. — Noi nu politizăm, ci pe copiii maghiari Ii învățăm In spirit maghiar, — a răspuns Ca­valloni. Atunci am intervenit și eu și impreună cu In­vățătorul da clisă am încercat să explicăm lui Ionescu cel Ic sălbăticit cum s’au petrecut lucru­rile. Dar Ionescu n’a ascultat cuvăntul cel bun ci a zis: — Ei, asta e politică. Eu nu voia tolera ma­ghiarizarea cu forţa. Şi cu aceasta a plecat. După terminarea exa­menului am adresat ca preşedintele comisiei da examen, copiilor, o vorbire, in care le-am amintit de scandal spunându-le: — Nul om acela, care neagă că ar fi ma­ghiar! Strigătele de­­Eijeni­a copiilor m’au convins ci sâmburi’e, germene­le rău n’a prins rădăcină’n sufletele lor plăpânde. De altfel am scris două memorande despre acest caz. Unul­­ am dat deputatului Szebeny Antal, pre­­președintelui școlar, pe celalalt 11 voiu preda ministrului Apponyi. Szebeny mi-a comunicat deja că a cetit memoracdlul şi a vorbit despre chestie, cu Appolyl.­ Hajós — scriu ziarele ungureşti —a venit ieri In cameră şi a dat deputaţilor maghiari, cari Iau an­­turat imediat, detailurire cazului. In cameră cazul a stârnit groază mare: li e frică ungurilor că ro­mânii vor cuceri şi şcolile din­­ Budapesta şi acestea vor deveni terenul de luptă a naţionali­­tăţilor contra­­ unităţi statului. Ce ridicoli! Amănunte Interesante. Institutorul Cavalloni, italian renegat, a făcut următoarele declaraţii cu privire la chestia băiatului Ionescu: In imediată apropiere de examene s’a în­tâmplat că am explicat elevilor mei noţiu­nile patriei şi a civităţei ungare. I-am în­trebat pe băieţi, pe rând, că ce sunt. II în­treb pe băiatul Ionescu: ce e. El răspunde categoric: — Sunt român!—Am fost mult mirat de răspunsul acesta şi am căutat să-l con­ving : — Nu eşti român, numai limba maternă fi­e cea românească ! (Câtă mişelie a spune aceasta! Nota Red.) Eşti născut în Unga­ria şi ieşti ungur ! Copilul s-a lăsat convins deocamdată. Peste câteva zile, întrebai în şcoală din nou: — Ei, Ionescule, tu ce eşti ? Sunt român, — fu răspunsul repetat al băiatului. — Dar ţi-am spus, în rândul trecut, că nu ieşti român, ci numai limba maternă ţi-e cea română, — îi explicai din nou. Copilul răspune atunci: — Tata mi-a spus că mă bate, dacă spun că sunt ungur! Mi-a poruncit să mărturisesc totdeauna că sunt român. Nu voiam să cred ce-mi spunea băiatul. Nu puteam presupune că dl Ionescu ar fi zis aşa. Dar ceea ce urmă întări numai spusele copilului. Sâmbătă adică dl Ionescu se prezintă la examen, şi când îl întrebai: adevărat e că a ameninţat pe băiat cu bă­taie, dacă spune că e ungur, — îmi răs­punse : — Nu faceţi politică în şcoală! — Nu fac politică — îi răspunsei eu — ci urmez numai celea cuprinse în jurămân­tul pe care l-am depus: că voiu creşte bă­ieţii încredinţaţi mie, în spirit patriotic. — Ei bine, se răsti Ionescu, că voiu a­­răta că nu veţi mai face politică în şcoală şi nici nu veţi maghiariza cu forţa! Din Cameră. — Sfârşitul şedinţei de la 22 iunie — Budapesta, 22 Iunie. După Nagy György, care a apărat şi el interesele proprietarilor cazanelor mici, vor­beşte deputatul naţional Vasile Damian, dovedind cu argumente puternice cât e de stricăcios proiectul nou al dărei de alcohol. Dl Vasile Damian apără energic proprie­tarii cazanelor mici, cari sunt mult păgu­biţi prin noul proiect. Respinge proiectul. Vorbeşte apoi Csányi Sándor, care în­tre altele zice că dacă guvernul voieşte cu tot preţul o nouă dare, să impună dare bărbaţilor neînsuraţi; sumele incurse din darea aceasta să fie întrebuinţate pentru a­­jutorarea fetelor bătrâne (Ilaritate). Critică de altfel proiectul. Pag. 3 Mai vorbeşte, până la finea şedinţei, croatul Miacevici, în limba croată. Res­pinge proiectul. Şedinţa se ridică la orele 3. Lejile noui din România. Privitor la punerea în aplicare a nouilor legi agricole, »Viitorul« din Bucureşti pu­blică o convorbire cu unul dintre cei mai isteţi perfecţi. Iată ce scrie confratele din Bucureşti: Simpatic, comunicativ şi popular, bun şi gentil cu toată lumea, iată In ţinnituri generale, prof­iul dini Ed. Ohlra, prefectul judeţului Vaslui, întrebat asupra modului aplicării nouilor legi şi rezuitateIor ce se aşteaptă dela aplicarea lor — întrebări puse In treacăt şi cum In pripă, dl prefect cu multă bunăvoinţă, vervă şi preciziune, mi a comunicat câteva păreri originale şi impor­tante, cari, desigur, vor interesa pe cetitori. De aceea le reproduc. — In ce constă, după dv., greutatea aplicării legii învoielilor agricole ? Ii întreb. Găsiţi îndrep­tăţită acuzaţia ce se aduce de unii marilor pro­prietari, că se opun bunei aplicări a legii? — Nu marii proprietari, ci proprietarii mijlocii sunt cu adevărat reacţionari şi constituesc încă cea mai mare pacoste pentru ţăran. Noi, autori­tăţile, cu mijloacele ce ne dau nouile legi, împe­­decăm practica speculaţiunilor nevoilor ţăranului, ce, curând sper, va dispare. Dar ignoranţa tai­nului, la care se mai adaogă şi puterea obiceiului, o fac ca tiranii înşişi să se invoiască cu specu­latorii iii pentru a ocoli legea. Marele proprietar având nevoi, mai ales în ac­tuita organizaţie a muncii agricole, de braţele de muncă şi a ţăranului, oricât, e interesat ca el, ti­ranul, să producă cât mai mult şi mai bine, spre a avea cu ce plăti ceea ce datoreşte arendaşului, ştiut fiindcă după noua lege toate învoielile se fac in bani. Propti­etorul mijlociu, ne­fiind In această comu­nitate de interese cu ţăranii, lăcomia sa nu mai cunoaşte margini. Funcţiona­rii creaţi prin legile cele noul au datoria de a pune stavilă acestei lă­comii; inspectorii agricoli, cu deosebire, au ca primă datorie să îndulcească raporturile între pro­prietarii mari şi mici şi muncitorii de pământ. Dar o complectă de dreptate nu se poate obţiner decât cu multă muncă şi bunăvoinţă, treptat şi Intr’un viitor mai mult sau mai pufin îndepărtat. — Relativ la Inspectorii agricoli, ii găsiţi ne­cesari, cu alte cuvinte corespund misiunel pentru care au fost creaţi, sau sunteţi şi dv. de părerea unui alt domn prefect, că fac prea puţin, relativ cu ce se aşteptă dela dânşii, şi că prefecţii de judeţ ar putea îndeplini mai cu succes şi cu mult mai puţine cheltuieli sarcina actualilor inspectori agricoli? — Răul­e, că nu toţi inspectorii agricoli şi au înţeles rolul, unii n’au nici pregătirea necesari pentru îndeplinirea grelei lor misiuni. Cei cu inimă, Insă, cu conştiinţă şi cu oarecare pregătire, aduc mari servicii interesului care a dat naştere legii In chestiune şi contribue cu folos Ia apli­carea el. Atributiunea de căpetenie a Inspectorilor agri­coli, după mine, este să se afle cât mai mult la mijlocul sătenilor, şi să se intereseze de nevoile lor, fără a aşteptă să fie solicitaţi. De asemenea ei trebue să fie cei mai desă­vârşiţi conferenţiari rurali, căci sfaturile înţelepte, în graiul şi pe înţelesul poporului, constitue unul din cele mai puternice mijloace de îmbunătăţire a stării ţăranilor. — Relativ la legea cărciumelor, cum vă expli­caţi dv. faptul că, după cât sunt informat, aici ca în multe alte judeţe, amatorii cari trebuiau si ia cu arendă nouile cârciumi comunale au fost aşa de puţini, că cea mai mare parte din ace­stea au rămas nearendate, deşi numărul lor după noua lege se reduce enorm? — Această abţinere de la licitaţii se explică prin aceea că noua lege a monopolului cărciumelor dispune a se permite actualilor cârciumari, să şi desfacă marfa in actualele localuri până la 1 Sep­temvrie, și până atunci actualii cârciumari, cari in orice caz constitue majoritatea amatorilor pen­tru nouile cârciumi comunale, n’au interes să oferteze și să plătească arenda relativ urcată.

Next