Tribuna, ianuarie 1909 (Anul 13, nr. 1-23)
1909-01-01 / nr. 1
nul XIII. ad. Joi 1[14 Ianuarie 1909 Nr. 1 MAMENTUL p. î an . 24 Cor» Pe j«m. an . 12 « Pe o l'.rnă . 2 « de Duminecă ,Je an an . 4 Cor. Pentru România şi î AV' ’ca . . 10 Cor. v de zi pentru Roiinia şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferenc-utiza 20. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502, al XIII. NUMĂR POPORAL Nr. D eclaraţiile dlui Justh. ui nou ni-a adus o surprindere politică: raţiile dlui Justh, preşedintele camerei e, pe care cetitorii noştri le vor cite deja din numărul nostru de ieri, claraţiile dlui Justh au în ele într’aderţa unei senzaţii politice, totuşi mărm asupra noastră nu atât prin ele încât mai ales prin termenul prea apropiat ce au sosit, îşi exercită efectul, ca azi săptămâna, în numărul nostru răciun, dl Maniu, spunea, exprimând ederile noastre, că are multă înie în “viitorul nostru politic și că mai chiar decât s'ar crede, guvernul nnc, fie acesta, fie altul, va fi nevoit să concesiuni revindecerilor noastre na. OP.'-.ie. lecata aceasta dovediâ o adâncă ndere și simţ politic. Nu ni s’a dat prilej să revenim asupra deniilor dlui Maniu, dar iată un act, un luant act politic, venind să-i dea drepşi să confirme că a judecat exact. este timpul eră mai greu de calculat. politic vede faptele şi logica nemia lor în care se pot desfăşură, ceea ce oare însă prevedea este partea pe care a situaţiilor politice oamenii, individual politice. Dl Maniu, putea, cu pătrunsa fină, să vază că chestia noastră mineral a naţionalităţilor a ajuns la scadenţă, că dacă nu se va rezolvi acum prin concesiuni, va sfârşi să se rezolve prin violenţă. El putea să reunească raportul real de forţe, a noastre şi a adversarilor, precum şi complexul de influenţe interne şi externe, cari să-i arete că mai curând decât s’ar crede trebue să se pună capăt stărilor actuale nefaste şi să înceapă era de mulţămire a naţionalităţilor atât de adânc nemulţămite. Putea să prevadă că noua lovitură a lui Andrăssy cea mai cutezată de altfel şi temerară, va rămânea numai ca una din cele mai desperate intenţii de a face să dăinuiască o stare de lucruri osândită prin sine însăşi şi prin vremea care o sapă de mult — la peire. Iată de ce în chiar mijlocul prigonirei şi asuprirei, când viitorul li se prezintă celor mai mulţi întunecat desnădăjduit, dl Maniu vedea lucrurile în lumină trandafirie, nu fiindcă îi place să le vadă aşa, nici pentru ca să încurajeze ori să mângâie pe alţii, ci pentru că ele în realitate aşa sunt. Ar fi norocul mai întâiu al ţării, pe urmă şi al nostru şi al lor dacă dl Justh s’ar prezintă, precum se arată, ca înţălegător al nouii stări de lucruri care îşi caută de mult omul. Nu suntem în măsură a şti dacă declaraţiunile d-sale sunt adevărate, exacte, încât însă ar fi, grăbim a recunoaşte în dl Justh, pe omul acestei situaţii. Intr’adevăr, sufrajul universal direct, secret şi egal, al cărui partizan se arată dl Justh, ni se pare o bază serioasă de împăcare a naţionalităţilor. Ceace a spus şi dl Maniu: influenţă politică asupra treburilor publice, aceasta ne trebue, iar asta nu m-a poate da decât o reprezentanţă naţională potrivită proporţiei noastre numerice în legislaţia ţării. Mai mult decât pe concesii trebuie să punem deci preţ pe aceasta, căci orice concesii fără această influenţă care ne garantează execuţia precisă şi cinstită a lor, n’ar avea multă însemnătate. La vânătoarea dela dl Şerban, se spune că dl Justh a zis, că în cazul când ar ajunge ministru de interne, imediat ar numi prefecţi pe Maniu, Vlad şi Mihályi. In ordinea de lucruri cari vă rezultă dintr’o politică aşezată pe baza de mai sus, ar trebui neapărat să urmeze şi aceasta, totuşi au fost şi pân’aci bărbaţi de stat unguri, cari şi-au închipuit a resolva chestia naţionalităţilor numai prin concesii de natura aceasta personală. De prisos a mai spune, ce uşuratic şi neserios mod de gândire şi îl amintim numai fiindcă a fost atins, în accepţia lui corectă, fireşte, şi de dl Justh. Pe basa de mai sus, pe care dl Justh ar fi declarat-o de a sa, nu hesităm a declara împăcarea de posibilă, noi credem că naţiunea română ar primi mâna ce i se oferă. Am spus totdeauna că ştim armoniza interesele noastre cu interesele statului, dacă fireşte, este un loc şi pentru noi, ca popor, în cadrele acestui stat. Dl Justh, cu un astfel de program ar putea să conteze la ajutorul tuturor naţionalităţilor şi nu ne îndoim S» FOIŢA ZIARULUI «TRIBUNA». * I Anul ce se duce. De Marilina Bocu, cea din urmă zi. Senină şi rece se sfârşeşte în cele din urmă lumini de amurg ce se pe nesimţite alunecând uşor în umbrele De ce, cu primele licăriri de steluţe ivite să lumineze noaptea cea din urmă a anului sfârşeşte, în sufletul nostru se strecoară bolta vagă a unui regret nedesluşit, ce ne dă calmul fiinţei noastre trezite brusc în faşa curândei despărţiri. Ne bucurăm tomna la gândul vesel că un nou an va veni, pui însufleţiri şi noui nădejdi, aşteptam dorziua aceasta ce pare că trebuie să ne aducă nouă cu noui îndemnuri cătră bine, tot mai bine , toate acestea în ceasul din urmă ne culc fără de veste, tristeţa părerilor de rău. In grea, în casnă mare, cu neajunsuri, mâhşi amar ori în liniştea îndeplinirilor desăe ale aşteptărilor noastre, la orice izbândă, în ată fapta ori cum s’ar fi perândat ziua cu zi a întregului an, fiece impresie, toată senzaţia a tras brazdă lungă în inima şi mintea noastră şi în apăsarea celor mai puternice simţiri sau sguduiri, nu putem uita, faptele acelea mai ales, cari ne-au oprit în loc mai cu luare aminte, săpând semn mai adânc în luciul clar al bunelor noastre sentimente. Suntem în fierberea nerăbdătoare a veseliei cu care prin tradiţia veche a obiceiilor strâbune, sărbătorim sosirea noului an şi parodiem îngroparea celui vechiu. In strălucirea luminilor închinând bucuroşi cupele spumoase, sau stând liniştiţi în ticna odăii lângă focul din vatră, lovitura finală a ceasului din urmă, ne atinge emoţionat, aprinzând întunerecul brusc, lumina magică a aducerilor aminte, ce ne fac să trăim într’o clipă toate zimbetele şi lacrămile unui an întreg. E procesul acela sufletesc care, cântăreşte în repezeala scurtelor momente, dram cu dram, faptele noastre bune şi rele, pornirile şi slăbiciunile noastre, acţiunile nobile, munca, truda, zădărniciile şi uşurinţele noastre. Şi totdeauna avem ceva de regretat; din toate silinţele, cu tot dorul, în împărţeala smucită a rosturilor noastre de traiu rămân atâtea dar atâtea gânduri bune neîmplinite, în protivnicia forţelor majore ce ne încătuşează mai adeseori braţele. Am vrut să ajutăm şi nu am putut, să ştergem lacrămi şi nu am fost în stare, să uşurăm dureri, să mângăiem neputincioşii, să îndulcim amarurile şi să acoperim năcazurile, dar am fost slabi, nu ne-am putut ridică cu nimic din nivelul egoismului încarnat ce ne desparte de tot ce ne-ar răpi puţin din ajunsul necesar gusturilor noastre. Şi ne am ţinut legaţi de pofte necurmate, lăsând în umbră avânturile mari, îndemnurile curate, nu am cruţat nici timp, nici mijloace, nici forţe, am mers pe calea sbuciumărilor neînfrânate, fără tărie, lipsiţi de voinţă, întunecaţi în abureala superficialităţilor seci ce n’au nici un razăm. De câte ori cu voe bună, ne facem răi, ne omoram liniştea şi ne trudim fiinţa, ne fierbem în nesaţul plin de otravă ce clocoteşte în valurile mulţimei şi stăm pe loc în orbirea vrăjmăşiilor învrăjbite ce ne fac mici, tot mai mici. Şi de ar fi un pământ subt pământ ne-am coborâ tot mai jos în lupta dureroasă a traiului lipsit de duh curat, lipsit de idealuri şi credinţe sfinte uitând de bine şi de Dumnezeu. Nu suntem buni şi pentru aceea şi suferim aşa de mult; ne e drag traiul bun, dar muncim pentru el, cu ţinte întoarse pe dos, ne desinteresăm de graiurile luminate, căror ar trebui să urmăm şi ne cheltuim atâta bunătate de vreme pe nimicuri, întărâtaţi de gânduri sterpe şi îndărătnic închişi ca melcul în coaja lui pentru ca să ne târîm tot mai a greu. Şi vremea se scurge, trece, încă un an, o verigă mai mult prinsă în lanţul greu ce ne leagă de viaţa aceasta scumpă, căci ne e dragă chiar de ne am târî ca şerpii. Şi ce aducem la capătul atâtor amar de zile? Cu ce ne alegem ? Ce am făcut ? Unde ne e folosul ? Care ne e mulţumirea ? Cu bucurie tristă aşteptăm alt an, altul nou. Ducă-se acesta, sărac în răsplată? Nu, — dar fără amăgiri. Fericit cel ce poate primi anul nou cu salutul credincios, al crucei largi, mulţumind inimos pentru anul dus şi aşteptând cu seninătate pe cel ce vine. Acela ce nu are de plâns pe nici o ruină cel ce a jertfit şi a dat cu tot sufletul celui flămând şi fără puteri, acela ce nu are aşi impută nici umbra vreunui gând necurat. Aceluia îi cânt melodiile divine ale adevăratei sărbători. Căci îi şopteşte în taină murmurul dulce al recunoştinţelor calde, unde strălucesc ochii aprinşi în bucuria sfântă a blagoslovirilor miloase din cari pornesc undele line ale fermecătorului ecou ce-şi găseşte ecou în inima celui ce s’a desbrăcat pe sine. Pentru acela sunt aprinse făcliile IVI Biblioteca Judeţeană ASTRA *P2494V