Tribuna, martie 1909 (Anul 13, nr. 48-69)

1909-03-03 / nr. 48

Anul XIII. Arad, Marti, 3|16 Martie 1909 Nr. 48 ABONAMENTUL Pe un an . 24 Cor. Pe jum. an . 12 « Pe o lună . 20 Nrul de Duminecă Pe un an . 4 Cor. Pentru România şi America . . 10 Cor. Nrul de zi pentru România şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA 4 Miksa uteza 2—3. INSERŢIUNH.E se’primesc la administraţie. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Prigonirea slovacilor. (*) Alianţa naţionalităţilor a fost de la început un spine în ochii şoviniştilor. Deja baronul Banffy, pe atunci prim-ministru, încercase să zădărnicească ţinerea congresului naţionalităţilor, care a proclamat alianţa, aducând cu vagoanele la Budapesta »sârbi patrioţi«. Am opus însă piepturile noastre introducerii în sală a acestor unelte mizerabile. De atunci fiecare guvern unguresc şi-a ţinut de supremă datorie să spargă ori cel puţin să slăbească această alianţă. Legătura este însă atât de strânsă între noi, interesele comune atât de mari, încât zadarnice au rămas toate opintirile guvernelor maghiare. Ademenirile de tot felul n’au prins decât între sârbii radicali, cam şi ei mai mult din pornire împotriva fraţilor lor liberali şi pentru a distruge partidul acestora, s’au guvernamentalizat, măcar că şeful lor, Dr. Iasa Tomici, declarase într’o fulminantă broşură că »nu va mai fi măgar« să se lase păcălit de kossuthişti!... Dar arma cea mai des întrebuinţată pentru spargerea alianţei noastre a fost şi este prigonirea. Deja subt Széll, cel cu »dreptatea« şi »dreptul«, s’a deslănţuit o adevărată furie atât împotriva noastră cât şi a slovacilor. Procesele de presă curgeau şi curg cu o nemai pomenită îmbelşugare. Intrând noi în activitate, s’au mai adăogat contestările şi nimicirile mandatelor câştigate cu multă trudă şi cheltuială. E revoltător îndeosebi ceea ce li se face slovacilor. Iată, de pildă, după ce Iedlici ca un preot (catolic) cu admirabile pregătiri, fu siit să demisioneze din parlament, căci n’a mai putut rezista teroarei episcopului unealtă a guvernului, — se nimici şi mandatul lui Milan Ivanca, ales de slovaci în locul lui Iedlicka. Şi aceasta se întâmplă la câteva zile după ieşirea din temniţă a lui Juriga, care a stat doi ani la Vat şi în acelaşi timp când înnalta Curie se milostiveşte a contrage cele patru osânde ale lui Hlinka, dându-i doi ani şi 9 Luni. Tot atunci sunt pornite procese de presă atât împotriva lui »Narodne Noviny" din T. St. Martin cât şi împotriva lui »Slovensky Tyzdenik«, cele două organe fruntaşe ale naţionaliştilor slovaci. Ajung pândiţi fruntaşii slovaci de pildă pentrucă despre un procuror au scris că în calitatea lui de preşedinte la alegere »prea a uzat de drepturi ce nu sunt înscrise în lege«... Asta e »calomnie a autorităţii«, iar redactorul Skultety ajunse alaltăieri pus subt acuză pentrucă despre Chudovsky Géza, vestitul fost procuror la Presburg, acum (ca răsplată!) preşedinte de tribunal, a scris că face abuzuri în interesul maghiarizării... Şi adevărul acesta este — »calomnie« ! Nu este săptămână în care vreun slovac să nu între în temniţă ori să nu iasă, în care să nu se intenteze vre-un nou proces. Unde nici cu cea mai mare bunăvoinţă nu se poate constata (?) »agitare«, nu e greu a se constata — »calomnie«, care e poate şi mai rentabilă, căci aduce după sine temniţă ordinară... Constatăm însă, că toate aceste prigoniri nu i-a frânt pe slovaci, ba nici nu i-a obosit măcar. Dimpotrivă, ei luptă încă şi cu mai mare energie, solidaritatea între dânşii este şi mai complectă. Ceea ce, bineînţeles, îi scoate din minţi pe şovinişti. Cei de la »Budapesti Hírlap« de pildă, în numărul lor de ieri, scriu cu o sălbatică înverşunare. După ce îşi varsă năcazul că în urma demisionării lui Iedlicka, la Bazin au învins tot slovacii, şi după ce-şi manifestă bucuria că se nimiceşte mandatul lui Ivanca, face un apel desperat ca partidele maghiare să se alieze, să se înţeleagă asupra unui singur candidat ungur, căci aci nu poate fi vorba de învingerea unui partid, ci de izbânda ungurilor asupra slovacilor. Scrie, textual: »cine să învingă steagul ungurimei, ori şi în viitor tot naţionalităţile să fie stăpâne în cerc ?« Cucerirea cercului acestuia este cu atât mai de importanţă pentru unguri, observă numitul ziar, cu cât zdrobind pe slovaci la Bazin, e speranţă să-i bată în viitor şi în cercurile vecine Nagyszombat, Stompfa şi Morvaszentjănos... Dintre atâtea cercuri curate slovace, stăpânirea ungurească n’ar voi să lase nici unul slovacilor naţionalişti. Pentru că, scrie numitul ziar, »noi vrem să se vadă aici o ţară ungurească, o stăpânire aspră, o supremaţie necondiţionată«... Când astfel scrie organul contelui Andrăssy, ministrul de interne, îşi poate închipui oricine cum are să fie alegerea de la Bazin şi ce încercări şi prigoniri îi aşteaptă pe credincioşii noştri aliaţi slovaci. boxidioxid mai căpătăm încă şi căldură. De unde e căldura aceasta latentă în corpul plantelor? Toate trebuie să aibă un izvor! Din mâncarea ce o primesc ele din pământ şi din aier, noi în laboratoarele noastre nu suntem în stare se producem ceva organic, acest patentat e exclusiv secretul lor. Ştim că pe lângă hrana ce o capătă din pământ şi din aier mai au lipsă şi de lumina soarelui, căci fără de lumină nu pot face asocierile chimice cari se găsesc în corpul lor. Putem deci zice că ele primesc căldura ce ni se arată la ardere, de la soare. In fiecare plantă îşi amanetează soarele o părticică din puterea sa, pentru o zimbire îi dă fiecăreia traiul. Ne putem face închipuire ce rol are soarele în viaţa plantelor. Privind din acest punct de vedere plantele, vom vedea că viaţa care mai înainte ni se părea liniştită şi netulburată e plină de lupte, de cele mai mari lupte ce s’au dat pe pământ. E un veşnic războiu pentru pământ pentru care ne sângerăm şi noi, un veşnic războiu pentru aier, pentru cucerirea căruia ne îndemnăm tot mai mult în ziua de astăzi şi un veşnic războiu pentru soare, pe care, dintre noi oamenii, doar Diogene l’a preţuit cum trebuie. — Dar la cl acela câştigă războiul, care are soarele, căci cei ce n’au soare trebuie să moară. Bietele flori din fereştri îşi îndreaptă vârfurile înafară, cătră stradă, nu pentrucă ar fi curioase de trecătorii de pe stradă, ca florile societăţii omeneşti, cum poate ar fi plecat să creadă vreun poet, ci silite de lupta grea pentru traiu. în zădar le vom încerca să le întoarcem faţa cătră întuneric, nu vom reuşi. Dar uite în pădure ! Pădurile sunt pentru plante ce sunt ora FOIŢA ZIARULUI «TRIBUNA». Lupta pentru lumină. Pădurea doarme legănată de hoinăritul vântului pribeag, învăluită în noapte şi tăcere ce ar putea să facă altceva? Din când în când câte o frunză se mişcă pe ramurile tinere, dar mişcarea aceasta nu înseamnă că s’ar fi trezit din somn. Ele dorm altfel decât noi. Sunt ca crăiasa din poveste la capul căreia în zadar au cântat tarafurile muzicanţilor celor mai vestiţi din ţară, în zădar au stropit-o cu apă să o scoale ca pe ceilalţi muritori, ea dormea înainte şi a trebuit se vie cât-frumos cu lumină din raiu ca să o scoale, căci aşa a fost blăstămul »să nu se scoale decât când va vedea cu ochii lumina raiului«. Aşa şi pădurea, în zădar se muncesc tarafurile ei cele gureşe şi de-o sută de neamuri să o trezească, în zădar o stropeşte cerul cu rouă, ea doarme, până când plin de sângele revărsatului nu vine Făt frumosul Soare cu hainele lui ţesute din raze. Până atunci toţi locuitorii pădurei pitici şi uriaşi dorm cu frunţile şi frunzele îndreptate spre pământ Dar când zorile, pionerii răsăritului, se arată, când răcoarea înviorătoare a dimineţei începe să străbată firea împărţind ceaţa văilor ierbei mărunte şi copacilor uriaşi, când neamul înaripat în ramurile legănate începe ciripiturile de dragoste, se pregăteşte şi pădurea pentru munca zilei. — Milioanele de frunze îndoite, au adormit cu creştetul cătră pământ, încep a se ridica cu ochii cătră cer să vadă ce timp vor avea astăzi; florile îşi întorc capul spre răsărit şi aşteaptă mirele, care le va svânta lacrămile lor de mirese din ochii plânşi ; altele îşi îndreaptă fructele spre fiinţa vieţii şi altarul lumii făurind la visuri că azi mâine vor avea fructe coapte. Iar când apare el, soarele cu întreaga lui suită de raze, miile de frunze dintr’odată își aprind candelele lor și pornesc munca în ateliere, fiecare picătură de rouă se transformă în diamant, corul paserilor îl primesc în osanale, tăcerea pădurei e întreruptă, dar singurătatea e mai mare. E ceva deosebit cântecul paserilor din pădure; cântecul lor nu alungă ci măreşte singurătatea pădurei. Apoi toată »verdeaţa« laudă pe Domnul şi la lucru! • Câţi dintre noi, dorindu-ne odihnă nu am dori lucrul lor? Ce lucru poate să aibă o floare? Pentru mâncarea de toate zilele nu trebuie să alerge, să pribegească, să emigreze, îmbrăcăminte şi locuinţă nu-i trebuie, iar copiii încă nu-i plâng de foame. Pare că nici nu se îngrijeşte de altceva decât să trăiască ea bine şi să crească. De altcum când ai de toate, mulţam sfântului, că nu e chiar greu să trăieşti... Fericiţi aceia caii au mai puţine trebuinţe Mâncarea lor şi-o scot parte din pământ, parte din aier. Din pământ primesc unele materii cari se dizolvă în apă şi cu apa ajung în corpul lor... Dacă ardem un lemn, toate materiile cari sunt luate din pământ, rămân ca cenuşă, sunt din ţărînă luate şi în ţărînă se vor şi întoarce, materiile luate din aier la ardere se duc şi trec în aier de unde li s’a dat. Dar ştim că la ardere pe lângă cenuşă şi car-