Tribuna, iulie 1909 (Anul 13, nr. 140-165)
1909-07-01 / nr. 140
Anu! XIII. ABONAMENTUL h do ai , 24 Cor. IP* an iam. . 12 î'e o lună . 2 « Mral de Duminecă»e nc *n . 4 Cor. Pentru România 1-1 : America . . 10 Cor. flrai de zi pentru Roaiiunia și străinătate pe ■a 40 franci. Biblioteca Meteana ASTRA iiiiiiiiiiiiiiigii *P24942* * Arad, Miercuri, 1/14 Iulie 1909. Nr. 140. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Miksa uteza 23. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Izbânda de la Caransebeş. După o lungă epocă de frământare şi de nesiguranţă, ziua de ieri a adus descordarea stării de aşteptare şi de împătimire care stăpânea de atâta vreme dieceza Caransebeşului şi pe toţi românii din Ungaria. Rezultatul alegerii în cifre se va vedea în altă parte a ziarului nostru, iar ca rezultat moral ea a adus o mare izbândă a taberii naţionale în Caransebeş. Orice comentarii s’ar face cu prilejul acestei alegeri, primul lucru ce rezultă din ea e acesta: Burdea şi tabăra lui de vânduţi şi de unelte a suferit o înfrângere foarte simţitoare. Pentru a doua oară alegerea de episcop în Caransebeş a adus o înfrângere pentru aceiaş tabără şi pentru acelaş om care o conduce. Au fost săptămâni şi luni de zile de grea şi chinuitoare îndoială cari au precedat alegerea de la Caransebeş. Felul cum lupta a fost dusă de data asta, a făcut ca lumea să nu vadă limpede tot ce se petrecea după culise. De-aici a izvorît o stare de nelămurire şi neorientare din care au răsărit ciuperceşte ştirile cele mai absurde şi mai contrazicătoare, înmulţite şi umflate prin mijloacele tendenţioase ale taberei Ionesco-burdiste, ştirile acestea au izbutit să creieze o atmosferă de intrigă şi bănuieli, de nesiguranţă şi temeri pesimiste pentru ziua de ieri. Ca un soare biruitor a străbătut vestea agerii risipind toţi norii de îndoială. Bila taberei româneşti este peste aşteptare are. Nimeni nu ar fi aşteptat un plus de zece voturi pentru candidatul naţionalist faţă cu tabăra potrivnică şi rezultatul acesta se va aprecia îndeajuns, când se va afla că au fost clipe când şi unii din cei mai buni ai noştri simţeau o temere în privinţa reuşitei. Pe cât de mare e izbânda noastră pe atât de ruşinoasă e înfrângerea burdismului. Cunoaştem cu toţii manoperele cu cari Burdea şi tabăra lui au căutat să zăpăcească publicul românesc şi să înşele în acelaş timp opinia publică ungurească şi guvernul. Prin nenumăratele organe de presă ungureşti, toate la dispoziţia lui Burdea, când e vorba de a duce o campanie împotriva noastră, ei au răspândit vestea că după alegerile pentru sinod, majoritatea burdistă e »sigură« şi că la Caransebeş Burdea este cel ce face şi desface orice, răstoarnă şi alege episcopii. Scopul acestor minciuni era de a prezintă guvernului pe Burdea ca pe un om atotputernic în graniţă, ba în Bănatul întreg, şi de a dovedi cât de preţioase sunt serviciile pe care el Ie aduce guvernului unguresc. In faţa guvernului Burdea se prezintă ca un Hercul care cu spada sa retează pe rând capetele înfricoşatei hidre naţionaliste şi pune la picioarele guvernului un întreg şi un reţinut românesc cu un număr de mandate de deputaţi sigure şi guvernamentale în orice împrejurare. Pe deasupra, ca un dar strălucitor, Burdea voia să prezinte guvernului pe tipsie şi o episcopie românească, stăpânirea peste singura organizaţie a românismului, peste bilingi şi urâcioase. Insă vremea era frumoasă. Numai peones ii, ca şi cum băiatul ar fi fost sluga lor, se făceau din zi în zi mai pretenţioşi şi cereau de la Marco să servească fără să ţie sama de nimic: îl făceau să care sarcini grele de fân; îl trimiteau departe să aducă apă, şi Marco, rupt de osteneală nu putea să doarmă nici cel puţin noaptea din pricina sguduielei carului şi a scârţâitului roţilor pe osiile de lemn. Ca culme se ridicase vântul şi aducea un praf mărunt, cam roşu, care se punea peste tot, pătrundea în care, îi întră pe subt haine, în ochi şi în gură, luându-i vederea şi răsuflarea. Istovit de nesomn şi oboseală, zdrenţăros şi murdar, certat şi bruftad de dimineaţa până seara, bietul Marco se ofilea din zi în zi şi ar fi pierdut orice îndrăsneală de a mai merge, dacă capatazul nu i ar fi spus din când în când câte o vorbă bună. Deseori, în colţul carului, când nu-l vedea nimeni, plângea cu capul pe sacul său, în care nu mai avea decât zdrenţe. In fiecare dimineaţă se scula mai slab şi mai fără inimă şi uitându-se la câmpie şi văzând mereu aceeaşi întindere fără margini, îşi zicea în gând: — Nu ajung până de seară! Nu ajung până de seară. Azi mor! Oboseala creştea, și chinurile se îndoiau. Intr’o dimineață, în lipsa capatazului, pentru că întârziase ca să aducă apă, unul din oameni îl bătu. De atunci, ori de câte ori îi porunceau câte ceva, îi dădeau și o palmă, zicându-i: — Na! du-omătii! Marco nu mai putea. Se îmbolnăvi. Trei zile a stat în car, tremurând de friguri, fără să vază pe nimeni decât pe capataz, care venea să-i dea apă și să-i pipăie pulsul. Atunci, Marco se crezu pierdut și chema pe mama sa, zicând: — Mamă, mamă, ajută-mă! Vino, ca mor! Biata mamă, o serica românească. Planul acesta mizerabil s’a nimicit Ar fi de sigur una din scenele cele mai interesante de-a asista la întâlnirea lui Burdea cu stăpânii săi, de-a vedea mutra pe care o va face, când va raporta guvernului despre acest »succes«. In orice caz și cu orice minciuni și pervertiri ar cerca să »explice«, să tâlcuiască alegerea, el nu va putea tăgădui faptul căderii sale şi guvernul va înţelege că chiar şi cu o unealtă de brutalitatea şi temeritatea cinică a lui Burdea nu va izbuti să înăbuşe sentimentele noastre naţionale, şi mişcarea noastră şi ca singura concluzie îi va răsări ideia că nu cu el, ci numai stând de vorbă cu noi va putea să rezolve chestia românească. Dar cu atâta nu ne vom putea mulţămi. Mulţi au susţinut că alegerea părintelui Traian Bădescu e mai mult un act de satisfacţie şi de reabilitare a cinstei sale terfelite de o haită de bandiţi cari atentează la existenţa morală a oamenilor. Desigur alegerea părintelui Bădescu implică în sine şi aceasta. Ar fi greşit însă de a ne mulţămi cu atâta şi trebuie să condamnăm pe cei cari de pe acuma se resemnează cu gândul că părintele Bădescu nu va fi întărit. Dimpotrivă, tabăra naţională din dieceza Caransebeşului să nu creadă că prin alegerea de ieri a făcut totul pentru a pune pe alesul lor în scaunul episcopesc. După partea întâie a alegerii urmează partea a doua, nu mai puţin însemnată: trebuie deschisă cumsă mă găsească mort pe drum. — îşi încrucişia mâinile pe piept şi se ruga la dumnezeu. Insă, cu îngrijirile capatazului se vindecă, dar cu vindecarea veni şi ziua cea mai teribilă a călătoriei sale, ziua în care trebuia să rămâie singur. De mai bine de două săptămâni erau pe drum. Când au ajuns la răspântia unde drumul care duce la Tucuman se desparte de cel ce duce la Santiago dell’Estero, capatazvl îi spuse că trebuie să se despartă. Ii dete câtăva lămuriri , unde s’o apuce, îi legă sacul în spate ca s poată umbla mai ușor, și rupând-o scurt, ca cum i-ar fi fost teamă să nu se înduioșeze, luă rămas bun dela Marco. Băiatul, d’abea or să i sărute mâna. Chiar şi ceilalţi oameni, carie purtaseră atât de rău cu el, văzându-l singur, avură milă de dânsul şi plecară făcându i un semn cu mâna. Marco răspunse la salutul lo scoţându şi pălăria, se uită lung după şirul care până ce se pierdu în pulberea roşie a cârpiei, şi porni la drum, cu inima stânsă. FOIŢA ZIARULUI »TRIBUNAL. Edmondo De Amicis. I IV I MI A. Dela Apenini la Anzi. (Urmare.Noua zi la patru de dimineaţă, şirul de care e în mişcare, la lumina stelelor. Fiecare tras de câte 6 boi, şi urmat de alţi boi mic. Băiatul în vârful unui car, adormi repe sacii pe care sta, şi când se deşteptă, irul de căruţe se opri într’un loc pustiu, în î, iar oamenii — peones — stau roată în I unui sfert de viţel pe care-l frigea într’o reînfiptă în pământ lângă un foc mare. Mân! cu toţii, se culcară, şi pe urmă porniră iar, tot astfel, călătoriră regulat ca soldaţii. In fiee dimineaţă porneau la drum la cinci, sedeau la nouă, porneau iar cinci după prânz şi o opreau la zece seara. Peones-i mergeau căuri, cu trestii lungi în mâni. Marco aţâţa focul pentru mâncare, da fân la boi, curăţa felinarele, aducea apă. Înaintea lui câmpia i se părea ca o arătare: păduri întinse cu copaci mărunţi şi negricioşi, sate cu câteva case risipite, întinderi nespus de mari, cari poate au fost altădată lacuri sărate, albe de sare, cât vedeai cu ochii şi peste tot, de jur împrejur, câmpie, pustietate, tăcere. Foarte rar întâlneau doi trei drumeţi călări, urmaţi de o herghelie de cai, cari treceau în goană ca un vârtej. Zilele treceau la fel, ca pe mare. * La început Marco se simţi puţin mai voie. După atâtea zile de drum prin câmpia aceia nesfîrşită, acum vedea înaintea sa un şir de mun. nalţi, albaştri, cu piscurile albe, cari îi aducea aminte Alpii şi i se părea că se apropie de la lui. Ieran Anzii, lanţul de munţi american, de lung, că se întinde dela Ţara de Foc pân oceanul îngheţat dela Polul Nord, pe o hur de o sută zece grade de latitudine. Ser mai voios şi din altă pricină: aierul ce va făcea din ce în ce mai cald, pentrucă gând mereu spre miază-noapte se apr^ în ce de tropice. Din depărtare în ' de câteva case, cu o prăvălioară-