Tribuna, iulie 1909 (Anul 13, nr. 140-165)

1909-07-01 / nr. 140

Anu! XIII. ABONAMENTUL h do ai , 24 Cor. IP* an iam. . 12­­ î'e o lună . 2 « Mral de Duminecă­­»e nc *n . 4 Cor. Pentru România 1-1 : America . . 10 Cor. flrai de zi pentru Ro­­aiiunia și străinătate pe ■a 40 franci. Biblioteca Meteana ASTRA iiiiiiiiiiiiiiigii *P24942* * Arad, Miercuri, 1/14 Iulie 1909. Nr. 140. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Miksa uteza 2­3. INSERŢIUNILE se primesc la adminis­­traţie. Manuscripte nu se îna­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Izbânda de la Caransebeş. După o lungă epocă de frământare şi de nesiguranţă, ziua de ieri a adus descorda­­rea stării de aşteptare şi de împătimire care stăpânea de atâta vreme dieceza Caranse­beşului şi pe toţi românii din Ungaria. Re­zultatul alegerii în cifre se va vedea în altă parte a ziarului nostru, iar ca rezultat mo­ral ea a adus o mare izbândă a tab­er­ii na­ţionale în Caransebeş. Orice comentarii s’ar face cu prilejul acestei alegeri, primul lucru ce rezultă din ea e acesta: Burdea şi ta­băra lui de vânduţi şi de unelte a suferit o înfrângere foarte simţitoare. Pentru a doua oară alegerea de episcop în Caransebeş a adus o înfrângere pentru aceiaş tabără şi pentru acelaş om care o conduce. Au fost săptămâni şi luni de zile de grea şi chinuitoare îndoială cari au precedat ale­gerea de la Caransebeş. Felul cum lupta a fost dusă de data asta, a făcut ca lumea să nu vadă limpede tot ce se petrecea după culise. De-aici a izvorît o stare de nelămu­rire şi neorientare din care au răsărit ciuper­­ceşte ştirile cele mai absurde şi mai con­trazicătoare, înmulţite şi umflate prin mijloacele ten­denţioase ale taberei Ionesco-burdiste, ştirile acestea au izbutit să creieze o atmosferă de intrigă şi bănuieli, de nesiguranţă şi te­meri pesimiste pentru ziua de ieri. Ca un soare biruitor a străbătut vestea agerii risipind toţi norii de îndoială. Bi­­la taberei româneşti este peste aşteptare are. Nimeni nu ar fi aşteptat un plus de zece voturi pentru candidatul naţionalist faţă cu tabăra potrivnică şi rezultatul acesta se va aprecia în­deajuns, când se va afla că au fost clipe când şi unii din cei mai buni ai noştri simţeau o temere în privinţa reuşitei. Pe cât de mare e izbânda noastră pe atât de ruşinoasă e înfrângerea burdismului. Cu­noaştem cu toţii manoperele cu cari Burdea şi tabăra lui au căutat să zăpăcească pu­blicul românesc şi să înşele în acelaş timp opinia publică ungurească şi guvernul. Prin nenumăratele organe de presă un­gureşti, toate la dispoziţia lui Burdea, când e vorba de a duce o campanie împotriva noastră, ei au răspândit vestea că după ale­gerile pentru sinod, majoritatea burdistă e »sigură« şi că la Caransebeş Burdea este cel ce face şi desface orice, răstoarnă şi alege episcopii. Scopul acestor minciuni era de a pre­zintă guvernului pe Burdea ca pe un om atotputernic în graniţă, ba în Bănatul întreg, şi de a dovedi cât de preţioase sunt serviciile pe care el Ie aduce guvernului un­guresc. In faţa guvernului Burdea se pre­zintă ca un Hercul c­a­re cu spada sa re­tează pe rând capetele înfricoşatei hidre na­ţionaliste şi pune la picioarele guvernului un întreg şi un re­ţinut românesc cu un număr de mandate de deputaţi sigure şi guvernamentale în orice împrejurare. Pe de­asupra, ca un dar strălucitor, Burdea voia să prezinte guvernului pe tipsie şi o episcopie românească, stăpânirea peste sin­gura organizaţie a românismului, peste bi­lingi şi urâcioase. Insă vremea era frumoasă. Nu­mai peones­ ii, ca şi cum băiatul ar fi fost sluga lor, se făceau din zi în zi mai pretenţioşi şi cereau de la Marco să­­ servească fără să ţie sama de nimic: îl făceau­ să care sarcini grele de fân; îl trimiteau departe să aducă apă, şi Marco, rupt de osteneală nu putea să doarmă nici cel puţin noaptea din pricina sguduielei carului şi a scâr­­ţâitului roţilor pe osiile de lemn. Ca culme se ridicase vântul şi aducea un praf mărunt, cam roşu, care se punea peste tot, pătrundea în care, îi întră pe subt haine, în ochi şi în gură, luân­­du-i vederea şi răsuflarea. Istovit de nesomn şi oboseală, zdrenţăros şi murdar, certat şi bruftad de dimineaţa până seara, bietul Marco se ofilea din zi în zi şi ar fi pierdut orice îndrăsneală de a mai merge, dacă capataz­ul nu i ar fi spus din când în când câte o vorbă bună. Deseori, în colţul carului, când nu-l vedea nimeni, plângea cu capul pe sacul său, în care nu mai avea decât zdrenţe. In fiecare dimineaţă se scula mai slab şi mai fără inimă şi uitându-se la câmpie şi văzând mereu aceeaşi întindere fără margini, îşi zicea în gând: — Nu ajung până de­ seară! Nu ajung până de­ seară. Azi mor! Oboseala creştea, și chinurile se îndoiau. Intr’o dimineață, în lipsa capataz­ului, pentru că întârziase ca să aducă apă, unul din oameni îl bătu. De atunci, ori de câte ori îi porunceau câte ceva, îi dădeau și o palmă, zicându-i: — Na! du-omătii! Marco nu mai putea. Se îmbolnăvi. Trei zile a stat în car, tremurând de friguri, fără să vază pe nimeni decât pe capataz, care venea să-i dea apă și să-i pipăie pulsul. Atunci, Marco se crezu pier­dut și chema pe mama sa, zicând: — Mamă, mamă, ajută-mă! Vino, ca mor! Biata mamă, o serica românească. Planul acesta mizerabil s’a nimicit Ar fi de sigur una din scenele cele mai interesante de-a asista la întâlni­rea lui Burdea cu stăpânii săi, de-a vedea mutra pe care o va face, când va raporta guvernului despre acest »succes«. In orice caz și cu orice minciuni și per­vertiri ar cerca să »explice«, să tâlcuiască alegerea, el nu va putea tăgădui faptul că­derii sale şi guvernul va înţelege că chiar şi cu o unealtă de brutalitatea şi temeritatea cinică a lui Burdea nu va izbuti să înăbuşe sentimentele noastre naţionale, şi mişcarea noastră şi ca singura concluzie îi va răsări ideia că nu cu el, ci numai stând de vorbă cu noi va putea să rezolve chestia româ­nească. Dar cu atâta nu ne vom putea mulţămi. Mulţi au susţinut că alegerea părintelui Traian Bădescu e mai mult un act de sa­tisfacţie şi de reabilitare a cinstei sale ter­felite de o haită de bandiţi cari atentează la existenţa morală a oamenilor. De­sigur alegerea părintelui Bădescu implică în sine şi aceasta. Ar fi greşit însă de a ne mul­ţămi cu atâta şi trebuie să condamnăm pe cei cari de pe acuma se resemnează cu gândul că părintele Bădescu nu va fi în­tărit. Dimpotrivă, tabăra naţională din dieceza Caransebeşului să nu creadă că prin alegerea de ieri a făcut totul pentru a pune pe alesul lor în scaunul episcopesc. După partea în­tâie a alegerii urmează partea a doua, nu mai puţin însemnată: trebuie deschisă cum­să mă găsească mort pe drum. — îşi încrucişia mâinile pe piept şi se ruga la dumnezeu. Insă, cu îngrijirile capataz­ului se vindecă, dar cu vindecarea veni şi ziua cea mai teribilă a că­lătoriei sale, ziua în care trebuia să rămâie singur. De mai bine de două săptămâni erau pe drum. Când au ajuns la răspântia unde drumul care duce la Tucuman se desparte de cel ce duce la Santiago dell’Estero, capataz­vl îi spuse că tre­buie să se despartă. Ii dete câtă­va lămuriri , unde s’o apuce, îi legă sacul în spate ca s poată umbla mai ușor, și rupând-o scurt, ca cum i-ar fi fost teamă să nu se înduioșeze,­­ luă rămas bun dela Marco. Băiatul, d’abea or să i sărute mâna. Chiar şi ceilalţi oameni, carie purtaseră atât de rău cu el, văzându-l singur, a­­vură milă de dânsul şi plecară făcându i un semn cu mâna. Marco răspunse la salutul lo scoţându şi pălăria, se uită lung după şirul­­ care până ce se pierdu în pulberea roşie a câr­piei, şi porni la drum, cu inima stânsă. FOIŢA ZIARULUI »TRIBUNAL. Edmondo De Amicis. I IV I M­I A. Dela Apenini la Anzi. (Urmare.N­oua zi la patru de dimineaţă, şirul de care e în mişcare, la lumina stelelor. Fiecare tras de câte 6 boi, şi urmat de alţi boi mic. Băiatul în vârful unui car, adormi re­­pe sacii pe care sta, şi când se deşteptă, irul de căruţe se opri într’un loc pustiu, în î, iar oamenii — peones — stau roată în I unui sfert de viţel pe care-l frigea într’o re­înfiptă în pământ lângă un foc mare. Mân­­! cu toţii, se culcară, şi pe urmă porniră iar, tot astfel, călătoriră regulat ca soldaţii. In fie­­e dimineaţă porneau la drum la cinci, se­d­­eau la nouă, porneau iar cinci după prânz şi o opreau la zece seara. Peones-i mergeau că­­uri, cu trestii lungi în mâni. Marco aţâţa focul pentru mâncare, da fân la boi, curăţa felinarele, aducea apă. Înaintea lui câmpia i­ se părea ca o arătare: păduri întinse cu copaci mărunţi şi ne­­gricioşi, sate cu câteva case risipite, întinderi nespus de mari, cari poate au fost altădată lacuri sărate, albe de sare, cât vedeai cu ochii şi peste tot, de jur împrejur, câmpie, pustietate, tăcere. Foarte rar întâlneau doi trei drumeţi călări, ur­maţi de o herghelie de cai, cari treceau în goană ca un vârtej. Zilele treceau la fel, ca pe mare. * La început Marco se simţi puţin mai voie. După atâtea zile de drum prin câmpia aceia ne­sfîrşită, acum vedea înaintea sa un şir de mun. nalţi, albaştri, cu piscurile albe, cari îi aducea aminte Alpii şi i­ se părea că se apropie de la lui. Ieran Anzii, lanţul de munţi american,­­ de lung, că se întinde dela Ţara de Foc pân oceanul îngheţat dela Polul Nord, pe o hur de o sută zece grade de latitudine. Se­r mai voios şi din altă pricină: aierul ce va făcea din ce în ce mai cald, pentrucă gând mereu spre miază-noapte se apr^ în ce de tropice. Din depărtare în ' de câte­va case, cu o prăvălioară-

Next