Tribuna, iulie 1909 (Anul 13, nr. 140-165)

1909-07-01 / nr. 140

Pag. 2 ceva de mâncare şi pornea iar­ întâlnea oameni călări; din când în când vedea femei şi copii stând pe pământ, nemişcaţi şi serioşi, feţe noi pentru el, de culoarea pământului, cu ochii oblici, cu umerii obrazilor ieşiţi, cari se uitau lung la el, urmărindu-l cu ochii, întorcând încet capul după el ca nişte păpuşi cu maşinărie. Erau in­dienii. Ziua întâiu, a umbri cât l-au ţinut puterile şi a dormit sub un copac. Ziua a doua a mers mult mai puţin şi cu mai puţină forţă. I­ se upseseră ghetele, picioarele i­ se jupuiseră, sto­­macul i­ se stricase de mâncarea rea. Spre seară,­­epu să i­ se facă frică. Auzise vorbindu-se în Italia, că în America sunt şerpi şi i­ se părea că­­ aude târându-se prin iarbă. Marco se oprea, îl treceau fiori, şi pornea iar. Câte­odată, i­ se fă­cea milă de el însuși, şi mergea plângând. Pe urmă se gândea: — Cât s’ar întrista mama, dacă ar şti că mi-este aşa de frică! — şi gândul ace­sta îl îmbărbăta iarăş. Şi ca să-şi uite de frică, se gândea la dânsa, îşi chema în minte vorbele ce le zisese când a plecat din Genova; cum îi aşeza plapoma când era mic şi dormea şi cum el o lua în braţe şi-i zicea— »Mai stăi cu mine« — şi dânsa sta lângă el, iar Marco îşi lipea ca­ul său de al dânsei, gândindu-se. In gând îşi­­ea: — O să te mai văd vre­odatâ, dragă mă? O să ajung la capătul călătoriei mele, mamă pă ? — Şi mergea, mergea mereu printre ar­­se cunoscuţi, printre plantaţiuni întinse de pe zahăr, prin livezi fără margini, având chilor mereu munţii aceia albaştrii, cari­erul senin cu piscurile lor înalte. Tre-Cehii nu vor lua parte la congre­sul medical din Budapesta. Ni­ se tele­grafică din Viena . In revista medicală a ziarului »Narodni Listi« din Praga, mai mulţi medici cehi de renume, profesori de uni­versitate, publică un călduros manifest că­­tre toţi medicii cehi, avertizându-i de a lua parte la congresul internaţional de medicină ce se va întruni d­îtră sfârşitul lunei August la Budapesta. Manifestul impune ca o da­torie de demnitate naţională, tuturor cehilor, boicotarea congresului din Budapesta. Bu­cură patru zile, trecură cinci, trecu o săptămână. Pierdea mereu puterile, iar picioarele îi sângerau. In sfârşit, într’o seară, îi spuseră: — Tucuman este departe cinci chilometri. — Marco dete un ţipăt de bucurie şi-şi iuţi pasul, ca şi cum ar fi câştigat într’o clipă toate puterile pierdute. Dar se înşelase: deodată puterile îl părăsiră şi căzu isto­vit pe marginea unui şanţ. Insă inima îi bătea voioasă. Cerul ciuruit deştele nu i se păruse nici­odată aşa de frumos. Întins pe iarbă ca să doarmă, Marco se uita în sus şi se gândea că în acelaş timp poate şi mama lui se uita la cer şi-şi zicea: — Mamă, mamă, unde eşti? ce faci în clipa aceasta? Te gândeşti tu la fiul tău? Te ai fi gândit tu, că eu, Marco, sunt aşa de aproape de tine?* Bietul Marco! Dacă ar fi ştiut în ce hal era mama lui, ar fi făcut o sforţare peste puterile omeneşti şi ar fi alergat ca să ajungă cu câteva ceasuri mai înainte. Era bolnavă la pat, într’o odaie a casei în care sta familia Mequinez, care o iubea mult şi o îngrija cu multă tragere de inimă. Dânsa nu se simţea bine încă de când fa­milia Mequinez plecase din Buenos Aires, şi nu se întremase de tot cu tot aierul bun din Cor­dova. Pe urmă, nemai­primind răspuns nici dela bărbatul, nici dela vărul său, şi ducând-o mereu cu griji şi gânduri, ba să se întoarcă a­­casă, ba să rămâie, aşteptând în fiecare zi vre-o veste rea, se îmbolnăvise şi mai rău. La urmă îi venise o altă boală foarte rea: o hernie inte­­stinală strangulată. De cincisprezece zile nu se sculase din pat. Trebuia să­­ facă operaţie, ca Sinaia, Luni, 29/12 Iunie. Sunt câţiva ani, de când v zita împăra­tului Francisc Iosif, a pus în mişcare tot ce trăeşte în colţişorul acesta liniştit şi frumos. Bătrânul monarch, venea să-şi îmbrăţişeze prietenul vechiu, ci dragostea ce i-a legat totdeauna şi în pacea de care se bucura suveranul român aci, vizita aceasta plină de cinste a umplut toate inimile de bucurie adevărată, prilegiuind câteva z­­e de înălţă­toare sărbătoare. Atunci au trecut în mândru sbor vulturii nici deasupra pajurelor alăturate şi ’a fâs­ să-i scape viaţa. Tocmai în clipa în care­­ o chema pe nume, lângă patul său sta­­tă­ şi stăpâna sa, spuindu-i cu multă blândeţe trebue să se lase s’o opereze, dar dânsa nu va şi plângea. Cu o săptămână mai înainte ven un doctor bun din Tucuman, dar degeaba. — Nu, nu, zicea dânsa, este de prisos- mai pot răbda: o să mor sub cuţit. Mai ’ mor aşa; de acum nu mai ţin la viaţă. O să mor acum decât să aflu nenorocirea fi întâmplat în casa mea. Stăpânii o îmbărbătau, îi spuneau că c­rnească răspuns la scrisoarea ce scrisese nova, numai să se lase s’o opereze,­o fiii săi. Dar gândul la copiii săi nu făcu să-i taie mai mult orice putere de reziste plângea: — Copiii mei, copiii mei! Cine ştie dac trăiesc! Mai bine să mor şi eu. Vă mulţă vă mulţămesc din suflet, dar mai bine să Sunt sigură că nici cu operaţia n’o să mă vii să mulţămesc! Este de prisos să mai vie­­ totul mâine. Vreau să mor. Aşa mi-a fost s să mor aici. Fie! Stăpânii o rugau mereu, îi ziceau: — Nu vorbi aşa! — o luau de mâini, di degeaba. Dânsa închidea ochii, şi cădea cu capi pe pernă, ca moartă. Stăpânii stătură încă puţin lângă dânsa, uitându-se, la lumina lumînărei,­­ mama aceea sfântă, care ca să-şi scape familia, venise să moară la zece mii de chilometri de­parte de ţara sa, după ce a suferit atâta, biata femeie, aşa de cinstită, aşa de bună, aşa de ne­norocită. (Va urma). »TRIBUNA« * * pania pentru ca voinţa bisericii să fie res­pectată prin întărirea noului ales. A sosit, credem, timpul ca să se pără­sească tactica tăcerii şi a rezervei, urmează tactica agitaţiei. Caransebeşenii să dove­dească învederat că voinţa lor de a alege pe părintele Bădescu e sinceră. Trebuie să se stârpească credinţa fatalistă după care în faţa voinţei guvernului şi a diracului ei, a lui Burdea, suntem neputincioşi. Burdea e înfrânt în jos, trebuie decapitat şi în sus. Guvernul trebuie convins că tre­buie să ţie socoteală de voinţa obştei bise­riceşti care nu poate fi nesocotită. Trebuie să facem ca constituţia bisericei noastre să nu fie o alcătuire de mucava a cărei putere se în­tinde până acolo, până unde îi pune hotare voinţa guvernului unguresc. Părintele Bădescu este un demnitar bise­ricesc de o valoare intelectuală şi morală incontestabilă. Onorabilitatea lui nu a putut fi atinsă nici de puvoiul de noroi care a fost vărsat peste el de mizerabilii săi po­trivnici. Cât pentru pregătirea sa, el întră printre cei mai pregătiţi şi culţi călugări ai noştri. E o figură integră şi demnă de scaunul episcopesc ce va ocupa. Dintre ca­lităţile sale, mai presus de toate e recunoscută curăţenia nepătată a convingerilor sale na­ţionale dela cari nu s’a abătut niciodată. El va trebui să ajungă episcopul Ca­ransebeşului. Vrăşmaşii lui făgăduesc de pe acuma o campanie violentă şi după cât îi cunoaştem trebuie să-i credem pe cuvânt că vor face totul spre a-şi da pe faţă toată josnicia de care sunt capabili, întrecându-se singuri. . Cei buni însă au datoria de a înlătura orice alte preocupări pentru viitor, de a-şi da mâna şi de a începe lupta hotărîtoare pentru respectarea alegerii care e însăşi respectarea voinţii lor şi a bisericei vii pe care o alcătuiesc. Conferenţa deputaţilor naţionalişti. După cum anunţasem, deputaţii naţionalişti s-au întrunit Sâmbătă în conferinţă la Buda­pesta. Cu acest prilej deputaţii noştri au hotărît să continue cu îndârjire la toamnă lupta împotriva guvernului, dar şi până atunci să reînceapă campania pentru votul universal, egal şi secret. In acest scop de­putaţii români, urmând învitaţiunii dlui Mihali, se vor întruni la începutul lunei August în Ileanda-mare şi vor elabora un vast program de acţiune. Conform informa­ţiilor ce le deţinem din sursă autorizată, deputaţii vor organiza o serie de adunări publice de protestare, în restimpul până la redeschiderea camerei, atât în cercurile lor, cât şi în toate centrele româneşti din Ardeal, Bănat şi Ţara ungureasca. Aşteptăm cu cele mai bune nădejdi inaugurarea luptei plănuită de deputaţii români. Situaţia politică merge spre o liniştire pro­vizorie. Camera se va redeschide abia în 28 Septemvrie şi până atunci lupta pe arenă e sus­pendată. Ea nu se va potoli însă după culise. Aici cele două tabere se vor încleşta din nou în lupta pentru dobândirea puterii. Deoparte agi­taţia pentru bancă va fi dusă afară între alegă­tori, de altă parte vor urma stăruinţele pentru fuziune din partea olor Andrássy, Wekerle şi Apponyi spre a garanta şi pe mai departe exi­stenţa actualului cabinet. Ca o dovadă că criza e­a jurnală se poate so­coti faptul că M. S. împăratul va merge mâine Miercuri la reşedinţa sa de vară din Ischl, unde va petrece vacanţele sale. Jorii manifestului invoacă afară de orgoliul despotic al ungurilor, care a creat stări de sclăvie naţională popoarelor nemaghiare în Ungaria, şi motivul, că cu prilejul ultimului congres medical, medicii unguri s’au decla­rat împotriva sistemizării unei secţii naţio­nale ceheşti în sânul congresului. Boicotul medicilor cehi vine să confirme memoriul medicilor români, spulberând încă odată pleava de minciuni, ce o îngrămă­diseră »savanţii« din Budapesta, înregistrăm deci cu satisfacţie acţiunea medicilor cehi, căci ea înseamnă un îmbucurător progres spre boicotaj universal de care sa vor face vrednici compatrioţii noştrii stăruind în or­­golul lor de rasă, şi fiindcă deschide o frumoasă perspectivă pentru »munca ştiin­ţifică« ce se va îndeplini la Budapesta. * Meetingul de protestare al socialiştilor. Duminecă a avut loc în Budapesta un imposant meeting de protestare al socialiştilor. S’au ro­­stit discursuri energice împotriva guvernului şi s’a adoptat o moţiune, în care socialiştii declară că vor duce o luptă neîmpăcată împotriva tutu­ror partidelor duşmane sufrajului universal, egal şi secret. A domnit o vie însufleţire până la sfârşit. 14 Iulie n. 1809 Sosir­ea archiducelui Francisc Ferdinand la Sinaia. — Dela trimisul nostru special. —

Next