Tribuna, august 1909 (Anul 13, nr. 166-187)

1909-08-01 / nr. 166

14 August 1909. »TRIBUNA« pregătirii sistematice a învăţătoarelor noastre. Căci, în adevăr, cum stăm iu acest lucru manual? De fapt fiecare învăţătoare face cum o taie capul şi cum se întâmplă că în lipsa unei pregătiri se­rioase şi a unui control, cele mai multe nu iau lucrul destul de serios, urmările sunt atât din punctul de vedere al culturei naţionale cât şi din punct de vedere economic şi estetic adânc-adânc subt zero. Chiar sub auspiciile şcoalei rşi-a făcut intrare In satele noastre un lux ordinar, lipsit de orice gust, s’a părăsit pe alocurea portul national şi s’au înlocuit minunatele motive româneşti, cu motive străine de cea mai proastă specie. E un lung capitol dureros care ar trebui scris în această legătură. Aceasta nu mai poate merge aşa! Trebuie să ne întoarcem din »boitele« străine, acasă la noi, la ţesăturile noastre cari au stors admiraţia străi­nilor, la cusăturile noastre în cari nu ne întrece nici un alt popor, la comoara noastră care ne aminteşte în fiecare clipă de strămoşii noştri şi de sufletul nostru naţional. Ca câte o palmă straşnică m’au atins câteva cazuri pe cari le-am observat în această privinţă în cursul petrecerii mele în Germania, cazuri cari nu pot să nu le amintesc aici. In muzeul etnografic german din Berlin (Mu­seum für deutsche Volkskunde) se află nişte superbe ţăsături româneşti din Ardeal, date ca tăsături săseşti, pentru cari custodele nu găseşte din destul cuvinte de laudă. Când i am spus că ele nu sunt săseşti, ci româneşti, n’a vrut să mă creadă. Nu-şi putea închipui ca nişte »valahi« să poată produce astfel de lucruri de o înaltă valoare artistică — şi sunt sigur că m’ar fi crezut şi mai puţin dacă i aş fi spus că acel popor care e în stare să lucreze astfel de cap’d’opere, nu e în stare să le şi iubească (măcar cât i le iubesc străinii) ci preferă stambe cumpărate de pela­te miri ce jidani sau tăuţi. In acelaş muzeu sunt fotografii din Răşinari, Sălişte şi Poiana, date de asemeni ca reprezintând saşi din »Siebenbürgen«. Mă gândeam la albu­­murile de cărţi poştale ale domnişoarelor noastre, pline de câte şi mai câte balerine şi alte comedii, numai nu de porturi româneşti.. Altădată eram la o conferinţă în Jena, încun­­jurat, se înţelege numai de lume străină, când de­odată zăresc în mâna unei doamne un pom­padour în motive românești. Am rămas ca elect­izat de bucurie, că presu­­puneam că„ cine­­ poartă e din neamul meu. Mare mi a fost însă surprinderea când am aflat că aceasta doamnă era o săsoaică din Ardeal mări­tată în Germania, și că era foarte mândră pe să­culeciorul ei »ardelenesc« despre care nimeni nu ştia că e românesc. — Şi iarâş mă purta gândul nela »saloanele« noastre, pe la » ridicul«-urile de catifea şi pe la câte şi mei câte alte lucruri ridi­cate din viaţa noastră... Altădată am întâlnit la o expoziţie în München pe o domnişoară româncă foarte cultă din Si­­biiu, purtând o bluză în motive româneşti, ceea ce m’a atins cu atât mai plăcut că mai mulţi cu­noscuţi dela noi s’au pronunţat în cele mai mă­gulitoare cuvinte despre arta noastră populară, care dă hainei un deosebit farmec Iată deci că arta noastră populară stârneşte admiraţie str­ăinilor, după cum s’a dovedit şi în expoziţiile din anul din urmă din Berlin şi Ams­terdam. Mai putem sta la îndoială să o preţuim noi, cei cari suntem stăpânii ei ? Şi mai poate sta indiferentă şcoala faţă de această problemă? (Va urma.) Iules Renard*, Vânătorul de Imagini. Lui Diamant A. C. Sare din pat de cu ziuă şi nu pleacă decât dacă mintea îi este limpede, inima curată şi corpul uşor ca o haină de vară. Nu ia de mâncare cu dânsul; pe drum, are se bea aier curat şi are se respire mirosuri înviorătoare, îşi lasă armele acasă şi se mulţumeşte să des­­chiză ochii, plasă în care imaginele se prind singure, întâia pe care o prinde este aceia a drumului *) Autorul acestei schiţe, tradusă din cartea «Po­veşti din natură», Jules Renard, de la Academia Gon­­court, p­e unul din cei mai preţioşi stilişti ai Franţei, îndrăgostit de viaţa de la ţară, Jules Renard o de­scrie cu un realism uimitor, plin de subtibilităţi. Na­tura şi tot ce trăieşte in natură îl pasionează. El redă fidel ceia ce vede, în două-trei pagini, de cele mai multe ori în cîteva rînduri. Jules Renard a publicat pîn’acum Poil de Carotte — un admirabil capitol din viaţa de la ţară, care, pre­Se ştie că în timpul crizei de anexiune a Bosniei, relaţile dintre Austria şi Anglia se ră­ciseră foarte mult. Guvernul englez arăta o sim­patie vădită pentru Turcia şi Serbia, iar presa engleză ataca cu energie Austria. După rezolvirea crizei, relaţiile între aceste două state au început să se îmbunătăţească. A­­cum în urmă, cu ocazia sosirei regelui Eduard la Marienbad a apărut în marele ziar englez »Times« un articol în care se făceau diverse de­stăinuiri asupra acţiunilor diplomatice din timpul crizei, prin cari se dădea satisfacţie Austriei. In­tre alteie, în acel articol se recunoaşte că, Isvol­­sky fusese pus în cunoştinţă de către Aehrenthal că anexiunea se va proclama în curând, fără ca el să fi obiectat ceva. Se ştie că guvernul au­striac a declarat aceasta imediat după procla-Imbibat numai­decât de parfumuri, el nu pierde nici un murmur, şi, ca să comunice cu copacii, nervii săi se leagă de nervura frunzelor. In curând, vibrând până la nelinişte, el vede prea mult; dospeşte... dospeşte; îi e frică. Atunci iese din pădure şi, de departe, urmăreşte ţăranii ce se întorc în sat. Pe câmp, îşi pironeşte lung privirea spre soa­rele ce se culcă desbrăcându-şi hainele lumi­noase peste orizont, printre nourii răspândiţi de-a­­valma. In sfîrşit, ajuns acasă cu capul plin, stînge lampa; multă vreme, înainte de a adormi îşi nu­mără imaginele cu plăcere. Blânde, ele renasc în voia amintirei. Fiecare imagine trezeşte câte una alta; fără ’ncetare, nu­mărul lor strălucitor creşte. Par nou-venite, ca prepeliţele ce, respândite toată ziua, cântă seara, fără frică de primejdie şi se chiamă din depăr­­tare’n depărtare, de prin adâncurile brazdelor... Clarnet. Ungaria înaintea Europei. Subt acest titlu ziarul »La Patrie« din Bucureşti scrie următorul prim articol: »Acum cîte­va zile, »Pester Lloyd« a făcut o măr­turisire, care trebuie să fi costat mult orgoliul naţio­nal ungar. Recunoaşte faptul că din toate părţile străi­­nătăţei se atacă politica ungurească şi reputaţia lor de stat civilizat. Imputarea din urmă mai ales, trebuie să o atingă în mod viu. Mai întîi sunt, spune jurna­lul unguresc, atacurile presei franceze, în chestia pro­cesului din Agram şi scrisoarea jurnaliştilor francezi adresată clubului presei ungare »Othon« dar destinată, evident să mişte opinia publică în Europa. Apoi presa engleză s’a declarat de asemeni, în multe rînduri, contra Ungariei, inspirîndu-se din publicaţiile scriitorului englez ce semnează »Scotus Viator«. De altfel autorul acesta este în mod deosebit, puţin apre­ciat de »Pester Lloyd«, care îl acuză de a fi arun­­cînd, cu scrierile sale, »săgeţi veninoase« contra Un­gariei. In sfîrşit, Germania, ea însă­şi se întoarce împotriva Ungariei, judecind sever politica şi »cultura« sa. D. dr. G. Bunzel, Graz tocmai a publicat o carte »Au­stria şi Ungaria« în care ungurii sunt destul de bi­ciuiţi. Dar ceia ce mişcă mai ales pe »Pester Lloyd« este, tocmai că profesorul Gustav Schmoller din Ber­lin, »foarte cunoscut şi în mod înalt apreciat« în Un­garia, face în revista sa »Jahhrbuch für Gesetzgebung Verwaltung und Volkswirtschaft in Deutschen Reich«, cel mai mare elogiu, cărţei dlui Bunzel, Graz. »Pester Lloyd« ar fi putut face încă, un mare nu­măr de alte citaţiuni. Nu numai în Franţa, Anglia şi Germania se respinge politica Ungariei, şi se apre­ciază în mod sever grobiana sa manieră de a proceda cu naţionalităţile. Un mare număr de jurnale italie­neşti şi-au exprimat fără nici un înconjur, antipatia ce-şi arată oasele, — pietre poleite — şi şanţu­rile — vine sparte — între două şiruri de gard­­viu de pruni şi duzi. Apoi, prinde râuleţul ce albeşte la coate şi doarme sub mângâierea sălciilor, un peşte care se întoarce pe burtă, şi sclipeşte ca un ban de argint, şi-şi încreţeşte faţa, vânătorul îndată ce începe să cadă o ploaie fină. Vânătorul mai prinde imaginea holdelor de grâu ce se leagă, a trifoiului poftitor şi a pă­­şunelor chenărite cu ape. In treacăt, mai prinde şi sborul unei ciocârlii sau al unei vrăbii. Apoi, într-’n pădure. Nu se cunoştea nici el înzestrat cu o simţire atât de delicată, făcut în piesă de teatru a servit ca debut şi prin suc­ces celebrei tragediane Suzanne Després, un volum deschise Lanterm­e sourde romanul L’écorzi­­feaur, Histoires Naturelles etc., etc. La toamnă, va reprezenta pe scena teatrului Odeon La bigotta, piesă în două acte. Jules Renard e trecut de 55 ani și-și petrece majo­ritatea anului la țară, unde e primar. Vom publica din cînd şi alte schiţe ale acestui scriitor senin, plin de poezia naturei... lor desăvîrşită faţă cu asemenea procedeuri, tot astfel după cum în dese rînduri a făcut-o şi presa belgiană şi presa independentă şi cosmopolită din Elveţia şi în particular »Jurnalul Genevei«. Constatările acestea ar trebui să puie pe gînduri pe vecinii noştrii. Oare să fie cu putinţă ca toate naţiu­nile Europei să se înşele judecînd pe unguri aşa se­ver şi ca numai ei infailibilii să aibă dreptate, împo­triva tuturor? Chiar admiţînd ca toate imputările ce li­ se aduc să fie într’u cîtva exagerate, nu poate fi mai puţin adevărat că tot rămîne mult real, pe care să se bazeze. Tocmai pentru aceasta şi «Pester Lloyd» discută foarte serios asupra cărţei D-rului Bunzel-Graz, jur­nalul unguresc simte multe asemănări în ceia ce se spune şi ceia ce există pentru ca să aibă nevoia unei asemenea discuţii. Lucru bizar şi care arată în­deajuns cum politica ungurească a fost tot­deauna strimtă şi nelogică. Pentru a sprijini teoriile separatiste, scumpe ungu­rilor, «Pester Lloyd«, aduce exemple. Irlandezii opri­maţi de Anglia şi care tot ţin încă la independenţă; imperiul Indiilor care de asemeni vrea emanciparea şi autonomia. Polonezii din Germania cari visează fără încetare de a-şi reconstitui naţiunea lor, iată , exem­plele cari justifică politica separatistă ungurească, chiar după spusele lui «Pester Lloyd»... Dar atunci cum, de, ungurii găsesc rău că în ce-i priveşte pe ei, li­ se observă aceiaşi conduită? Apără­tori geloşi şi intransigenţi ai naţionalităţei şi drepturi­lor, ei ar trebui să înţeleagă că şi alţii pot să simtă şi să lucreze ca şi ei, şi să nu se pornească a da Eu­ropei tristul spectacol a unui popor reclamîndu-şi în strigăte desperate, drepturile pe cari le refuză în mod brutal acelora ce le sunt supuşi credincioşi. Pag. 3 Cauza neînţelegerilor dintre Anglia şi Austro-Ungaria. Maşini de cusut, biciclete, motoare, maşini IT A 1 ff’ I Uit 17 E» se pot procura de scris, maşini agricole şi gramofoaen, la 1 A Ia A I HI A C cu plătire in rate NS4 tare atelier mechanic de reparaturi. Montare de sonerii electrice şi reparare. Atelier de reparat maşini de scris şi de cusut, biciclete şi motoară - na Cn stimă : F a I k Imrt, Kolozsvár, str. Deák Ferencz nr. 30. ■■■ -

Next