Tribuna, septembrie 1909 (Anul 13, nr. 188-211)

1909-09-19 / nr. 202

Fag. 2­ ţiuni, căci in fond bătălia se desfăşură în jurul votului universal, cerut de împărat şi refuzat în realitate de partidele politice. Po­litica imperială a rezervat deslegarea tuturor chestiunilor de drept public noului parla­ment, constituit pe temeiul votului univer­sal ; prin urmare sunt excluse astăzi în mod principial ori­ce fel de negocieri s­au con­cesiuni în aceasta direcţie. In Viena astăzi nu se pune altă întrebare cătră cei din Pesta decât una singură, simplă şi lămurită, care din partide se angajează la reforma electorală pe temeiul votului universal şi în lărgimea precisată de mai înaite? Răspunsul ce vine este: toate ne anga­jam împreună şi fiecare îndeosebi, dar — mai este un foarte important »dar« — o­­posiţiunea ar fi prea număroasă şi prea puternică când noi cei chemaţi la guvern n’am primi totodată şi o zestre de conce­siuni, care ar reduce oposiţiunea. Politica imperială tinde prin reforma electorală toc­mai la situaţiunea de a nu mai fi silită a da o asemenea zestre, prin urmare răspun­sul afirmativ şi totodată condiţionat al par­tidelor este identic cu un răspuns negativ: nici unul din partide nu voieşte votul uni­versal, care să împiedice concesiunile na­ţionale, ci voiesc concesiunile naţionale şi dacă au pe aceste, primesc şi votul uni­versal în urmă. Politica imperială este astăzi pusă pe punctul de a lua o hotărâre definitivă cu privire la căile ce are să le urmeze în vii­tor. Din această cauză criza ungară se pre­­sintă în formele cele mai grele posibile. Dacă partidele politice actuale raportează o victorie, adecă, dacă pot zădărnici reforma electorală şi obţin concesiuni politice în direcţiunea independenţei economice sau po­litice a statului, politica imperială şi-a sfîr­­şit rolul ei în Ungaria. Transacţiunea dela 1867 nu mai poate rămâne în picioare şi Ungaria trebuie să devină un stat cu toate atribuţiunile de independenţă, aşa precum îl vor ungurii. O politică, care dă tot cu frământări şi — Noi suntem pomana orbilor; cireșile co­piilor lacomi; lumânările pentru Fecioara Maria! — zice o grămadă de monete de ramă. — Eu sunt o carte veche de la anticar, legată în pergament sau un bilet de intrare la teatrul »Gaité« — zice o monetă de cinci­zeci de bani de argint. O monetă de cinci franci de argint zice: — Eu sunt un buchet de fiori pentru draga ta; un ceas de iubire, o sticlă de coniac sau o sticlă de ilusii. De cealaltă parte, un pol de aur zice: — Eu sunt acela care fac să facă servitoarea femeiei ce tu iubești, sau dacă vrei, eu sunt în­săși servitoarea; sau sunt un prânz cu un prie­ten pe care nu lai văzut de mulţi ani şi care-ţi istoriseşte mizeriile trecute şi desilusiile ce a avut... — Vrei tu mobila aceia de lemn sculptată fru­mos? — strigă un bilet de cinci sute de franci. Din cealaltă pa­ce, trei bilete de câte o mie de franci vin cu băgare de seamă, şi zic: — Vrei tu calul acela, cu picioarele fine şi tari ca oţelul pe care sta aşa de bine călăreţul care a trecut pe subt ferestrele femeiei ce tu iubeşti? Vrei poate calul acesta de caşmir, pe care un altul i-l va dărui mâine în schimbul să­rutărilor ei? Atunci, alte bilete de o mie, al căror număr nu se spune, pentru că, zice cu foarte multă drep­tate Karl, unii vor zice că sunt prea puţine, alţii prea multe, vorbesc astfel: — Vrei tu o femeie virtuoasă? vrei fecioare? vrei mii şi mii de neveste cari nu au căzut nici sbuciumari în picături ceea ce nu vrea să dee, este fără îndoială mai rea decât poli­tica prevăzătoare care dă odată tot ce tre­buie să dea. Nu se mai poate susţine uni­tatea monarhiei şi a armatei în înţelesul politicei imperiale, să se diviseze şi armată şi monarhie şi politica regală viitoare va fi una cu a statului şi a partidelor. Cer in­teresele mari ale imperiului şi ale dinastiei ca politica imperială să rămână în acest conflict biruitoare, trebuie să accepteze şi ţara întreagă principiile conducătoare ale acestei poliţei şi toţi câţi se opun acestei necesităţi indispensabile trebuiesc daţi la o parte. Cei patruzeci şi mai bine de ani tre­cuţi sunt suficienţi pentru ori şi­cine ca să rămână convins, că compromise între prin­cipii adverse mai mult înrăutăţesc decât îmbunătăţesc situaţiunea. Oligarhia ungu­rească, care cu rea credinţă a primit situa­ţiunea dela 1867 şi prin o politică nesin­ceră a venit în conflict cu politica impe­rială şi a împins lucrurile până la criza actuală cu tendenţa de a rămâne biruitoare tre­buie silită cu orice mijloc la lichidarea completă a afacerilor. *1 8 I 3 UNA* 2 Odomvre n. 3909 Babeş ameninţă. D. Babeş ameninţă prin organele naturale ale politicei sale, ziarele ungureşti, că va face »Tribunii« şi »Luptei« proces pentru atacurile ce i-am adresat în chestia »memoriului«. El se la­­pădă de paternitatea lui şi stărueşte cu ri­­dicola-i încercare de a căuta pe autorii me­moriului în Şimleu. Acuza ce am ridicat-o asupra lui este »calomnia« trădării de neam. Un tribunal unguresc şi o curte cu juzi com­pusă exclusiv din unguri va fi deci chemată a stabili criteriile trădării de neam la români. Nu-i aşa că-i nostim de tot? D. Babeş pof­tească să ne dea în judecată, un proces, o osândă mai mult sau mai puţin, pentru noi nu prea importă. Dacă însă crede că prin el, îşi va putea salva, sau măcar cârpi re­putaţia, sau că va reuşi să ne înfrice, se în­­şală, odată ? De­geaba zîmbeşti cu aierul acela de ne­încredere : acelea cari vor refuza banii, vor primi flori, plăceri, serenade, vor primi admiraţia luxu­lui tău şi frumu­ţea ce ţi-o dă el... Vrei prinţese ? vrei regine? vrei împărătese? Un grup de mai multe sute de bilete de o mie, zice: — Vrei câmpii numai pentru tine ? arbori, um­bră? Vrei păsări, aier, stele... totul numai pentru tine? Vrei pământul? Vrei cerul? Iar la sfârşit, un grup mult mai mare ca cel de mai sus, zice închizând adunarea: — Vrei tu conştiinţele oamenilor inconrupti­­bili? Vrei glorie? onoruri? Vrei să fii om mare? Vrei să fii chiar şi om inconruptibil ? Vrei să fii semizeu, dumnezeu, dumnezeu şi jumătate? * După această fantesie a scriitorului frances, atât de plină de amar pesimism, zicem iarăş: — Iată ce este banul! Banul este totul, şi în acelaş timp nimic: este bucuria şi durerea; este voluptatea şi spasmul; este puterea şi cauza slăbiciunei; este gloria şi desonoarea, întocmai ca femeia; nici mai mult, nici mai puţin. Alături de icoana femeiei, se înalţă în aceleaş proporţiuni şi au aceleaş umbre, icoana banului, căci amândouă aceste icoane, au într’ânsele ger­menul tuturor relelor şi tuturor bunurilor din lume. Roma, 1909. P. R. Convocarea Reichsrath-ului. Un ziar din Praga e informat, că Reichsrathul se va convoca mai târziu decum se plănuia dintru început. Ca­binetul Binerth, bine­înţeles, n’o să fie surprins de eventualitatea, că obstrucţia naiunei slave va împiedeca orice activitate parlamentară. Totuşi, deşi de prezent el ameninţă obstrucţia cu arma disolvării parlamentului, cercurile politice se con­ving tot mai mult că nouile alegeri ar fortifica şi mai mult partidele de caracter radical. Guver­nul deci, în cazul dacă parlamentul va ajunge iarăşi în situaţia de a nu putea munci, nu va disolva camera, ci ar ajurna o numai şi în baza anicolului 14, ar pune în aplicare un provisoriu budgetar. * Calendarul gregorian în biserica unită. Parochia unită din Budapesta a obţinut învoirea papei de a întrebuinţa calendarul gregorian. Pa­rochia unită din Mişcolţ, care cuprinde rutenii (mai mult maghiarizaţi) din acel oraş, a imitat pilda asta cerând şi ea aceiaşi învoire de la papa, adăugând însă rugămintea cătră papa de a uni­fica calendarul bisericii unite întregi cu biserica romano-catolică. Credem că Blajul va protesta şi şi va refuza consentimentul ca și până acuma la această mă­sură, chemată și ea să maghiarizeze. Votul universal și criza ungară. — Părerea dlui Kristóffy. — Sub titlul de mai sus d. I. Kristoffy, fo­stul ministru de interne, publică un intere­sant articol în fruntea numărului dela 29 Septemvrie al ziarului vienez »Neue Freie Presse«. Iată un rezumat al acestui articol : înainte de toate autorul se ridică înpotriva părerii exprimate de ziarul vienez că lupta pentru votul universal ar fi o »politică de curte«. Dina­stia a înţeles semnele vremii şi şi a apropiat a­­ceastă dorinţă a poporului; şi când stăpânitor şi popor sunt uniţi în dorinţa de a pune capăt po­liticii de asuprire, asta este o politică sănătoasă, iar nu programul unei politici mărginite, de curte. Prin nereuşita reformei dorite, n’ar perde numai politica de curte, ci tot ce ţine de progresele Ungariei. Istoria ultimilor zece ani o doreşte aceasta. Desider Bánffy a fost victima unei opoziţii de fracţiune. Koloman Széli vine la putere în înţele­gere cu minoritatea, dar curând e de opus de obstrucţia ce i­ se face în chestia armatei. Opozi­ţia răstoarnă pe contele Khuen şi contele Tisza e răsturnat de obstrucţia minorităţii. După ministerul Fejérváry vine guvernul coa­liţiei care trebuie să urmeze calea arătată de pact, având ca ţintă votul universal. Dar calea nu e urmată. Se ridică mereu chestii de stat. Un gu­vern menit să trăiască din încrederea acestui par­lament, se poate face vrednic de dânsa numai dacă înlocuiește chestiile cari interesează stratu­rile largi ale poporului, prin chestii de stat. De aci ciocniri peste cioniri de crize ministe­riale şi parlamentare şi —trebuie adăugat — de crize ale intereselor celor mai vitale ale Ungariei. Ce roade a dat guvernarea de aproape patru ani a coaliţiei şi crizele parlamentare ale ultimilor zece ani? Cursul valorilor ungureşti a scăzut, comisiunile de recrutare se plâng de lipsa de oameni din cauza emigrărilor şi a degenerării. O ţară care pierde peste o sută de mii de oameni anual prin emigrare şi tot atâţia ca jertfe ale tu­­berculozii să se ocupe de altă­ceva decât de che­stiuni de stat. »Rezistenţa naţională« a adus aşa numita re­zoluţie fiumană, cu atragerea credinţei sârbeşti in politica coaliţiei. Această politică constă în a zmulge concesii de sus şi a cumpăra pe cei de jos, mai ales funcţionărimea. Dar concesiile nu se obţin şi cu cumpărarea de suflete se încarcă enorm budgetul — până acum cu peste o sută de milioane pe an — fără vre­un rezultat posibil, iar poporul nemai­putând suporta cererile din ce în ce mai apăsătoare ale budgetului, ne ameninţă deficitul. Tabloul stării de azi e acesta: stăpâni calici, Întreţinuţi de ţărani calici.

Next