Tribuna, noiembrie 1909 (Anul 13, nr. 237-260)

1909-11-25 / nr. 256

Anul XIII. ABON­AMENTUL Pe un an . 24 Cor. Pe un am. . .1 • Pe o lună . 2­0 Nrul de Duminecă Pe un an . 4 Cor. Pentru România şi America . . 10 Cor. Nrul de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢI­A şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferencz-utcza 20. INSERŢIUNILE se primesc la adminis­traţie. Mulţumite publice şi Loc de­schis costă fiecare şir 20 fii. Manuscripte nu se rca­­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502 a­lK 5BW W BBW Bglggj|TOgggggBgig Arad, Miercuri, 25 Noemvre (8 Decemvre) 1909, Nr. 256 Biblioteci poporali. Este un semn îmbucurător când tot mai stăruitoare devin cererile după cărţi scrise în graiul poporului, şi când trebuinţa pentru asemeni cărţi se simte tot mai mult. Cart­a poporală se reclamă acum şi ca un mijloc potrivit contra maghiarizării. După aprecie­rile noastre maghiarizarea n’a ajuns încă a fi o primejdie atât pentru masele mari ale poporului, ci mai mult pentru clasele căr­turăreşti superioare. Şi această primejdie conzistă nu atât, ca în timpurile medievale, când toţi românii, cari se ridicau peste ni­velul cultural al maselor intrau în biserica catolică sau protestantă şi deveneau unguri, ci mai mult într’o însuşire a gândirii şi ra­ţionamentului unguresc străin firii româ­neşti. Acest fel de maghiarizare este mai greu de împiedecat, dar totodată mai puţin primejdios decât m­ghiarizarea maselor, în­treaga noastră grijă trebuieşte îndreptată asupra acestor mase, ca ele să nu rămână în privinţa culturală în bătaia vânturilor. Şi nu atât teama de maghiarizare, ci progresul cultural să îndrepte paşii noştri. Şcoalele noastre româneşti sânt încă de­parte de a corespunde misiunii lor. Auto­rităţile bisericeşti, cari conduc aceste şcoale, mai au încă un câmp larg de activitate îna­intea lor pentru o bună organizaţie şco­lară, şi nu sărăcia singură este cauza c­â re­zultatele şcolilor noastre nu sânt satisfăcă­toare. Cu toate aceste numitul analfabe­ţilor este mai mare decât numărul şcolarilor, cari au cercetat şcoala. Aceasta diferenţă ne dovedeşte că mulţi din cei ce au învăţat a citi şi scrie, pierd iarăşi aceasta învăţătură din cauză, că tinerii nu se mai întâlnesc cu cartea. Prin introducerea obligatoare a limbii maghiare în şcolile primare şi deosebita stă­ruinţă ce pune guvernul prin organele sale de inspecţie pentru învăţarea acestei limbi tînârul român s’ar putea întâlni după ab­solvirea şcoalei cu cartea ungurească, în lipsa unei româneşti, înţelege fiecine scă­­derile, cari se ivesc în ambele direcţii, când la sate lipseşte cartea românească. Nu sântem cu desăvârşire nepregătiţi pen­tru întâmpinarea acestor scăderi. Avem un număr de cărţi şi cărticele, cari sânt vred­nice a fi răspândite. Slăbiciunea noastră în privinţa aceasta este partea organizatoare în răspândirea cărţilor poporale. De regulă copilul după ce a ieşit din şcoală arareori caută el cartea, dar când ea îl caută o pri­meşte bucuros. Librăriile noastre sânt peste tot rare şi toate sânt întocmite astfel că ele aşteaptă să­­ vie muşteriul în prăvălie. Fireşte pe această cale anevoioasă şi lungă, numai puţine cărţi străbat până la locul destinaţiunei lor, şi poporul duce dorul căr­ţilor, iar librarul rămâne cu ele nevândute. Unul din cele mai potrivite mijloace or­ganizatoare pentru răspândirea cărţilor sânt bibliotecile poporale. In bibliotecă cartea se întâlneşte uşor cu cititorul şi fără multe forme, osteneli şi cheltuieli. Ce importanţă mare se dă bibliotecilor poporale pentru cultura omenească se poate vedea din or­ganizaţia uriaşă ce au aflat ele în ţările lo­cuite de popoare cu limba englezească. Andrew Carnegie, unul din marii bogă­taşi americani a dat din averea sa nu mai puţin decât 51 de milioane dolari, ceia ce face 220 de milioane coroane, numai pentru sco­pul ca să se ridice clădiri pentru biblioteci poporale pentru toţi câţi vorbesc englezeşte, adecă pe teritorul Statelor Unite americane, Marea Britan­ie, Canada, Irlanda, Neusee­land, Indii, Australia, Tasmania, Africa­ de­­sud, etc. Locul necesar pentru ridicarea acestor clădiri, trebuieşte dăruit de localitatea care vrea să aibă o asemenea bibliotecă. Afară de aceste reprezentanţa comunală este obli­gată a asigura bibliotecii un venit anual de cel puţin zece la sută din suma dăruită. Până astăzi s’au înfiinţat în acest mod 1800 b­blioteci poporale, pentru a căror întreţinere s’au asigurat din partea reprezentanţelor comunale 20 de milioane dolari pe fiecare an. IV am citat aceste date pentru ca să le imităm şi noi, ci numai pentru a arăta ce importanţă se dă bibliotecilor poporale la unul din cele mai înaintate popoare, şi ce rezultate binefăcătoare trebuie să aibă, când s’au găsit 1800 oraşe şi sate, ca­i au adus pe lângă darurile mari ale lui Carnegie o jertfă de 20 de milioane dolari anuali. Şi noi avem astăzi vre-o 2.300 biblio­teci poporale, dar despre activitatea, fonda­rea şi întreţinerea lor, ştim prea puţine. Ar fi de dorit ca să se creieze un centru al acestor biblioteci şi anume pe­­lângă una din librăriile noastre sau chiar în legătură cu ele. O hartă etnografică pe comune a Transilvaniei. (Nicolae Mazere, Harta etnografică a Transilvaniei, Iaşi 1909). — De Eugen Brote. — Este o absolută lipsă de o hartă, etnografică a teriroriului ungar locuit de români. Pe fiecare zi simţim noi românii aceasta lipsă, dar o simt şi oamenii de ştiinţă şi politici neromâni cari se ocupă de poporul românesc şi de raporturile sale in Ungaria. Avem şi un mare interes politic pentru fiinţa acestei hărţi, care va fi un do­cument valoros pentru îndreptăţirea pretenţiuni­­lor noastre politice şi contra tendinţelor absurde de maghiarizare. Istoriografii vor găsi în hartă preţioase elemente de judecată pentru primele aşezări ale poporului. Strategii nu vor lipsi nici ei a consulta harta în construirea planurilor lor. In materie de proiecte de legi administrative, şi mai ales în cele electorale, harta va face servicii nepreţuite tuturor care vor avea datoria şi in­teresul a se ocupa de ele. Ea ne orientează şi asupra ţării şi slăbiciunei noastre ca popor şi în multe alte privinţe. D. profesor Mizere s’a supus muncii fosrte grele a construi harta şi şi a dat multă silinţă pentru a o prezintă publicului într’o formă cores­punzătoare. Pe substratul hărţii statului major austriac redusă la scara 1:340.000, autorul însamnă comunele prin patru astere şi cerculiţe, în care introduce culorile (roşu, galben şi verde), ce în­dică naţionalitatea populaţii. Semnele orogra­­fice au fost eliminate cu totul din hartă aşa că planul ei se marchează numai prin liniile albastre ale apelor, şi prin liniile de hotar ale solgabiră­­răeilor şi ale comitatelor. Cu toate aceste redu­ceri de semne, harta se prezintă totuş încărcată, fiindcă prin un exces de zel d. Mazere a întro­dus pe plan nu numai numirea românească a co­munei, ci şi cea ungurească şi la multe comune a adus încă şi pe cea germană. Harta nu cuprinde întreg teritoriul ţări locuit de români, ci numiţi părţile ardelene. O revizuire riguroasă a hărţii recere multă muncă şi osteneală, la care am renunţat cu atât mai uşor cu cât probele făcute ici şi colo a pro­dus convingerea, că harta n’ar rezista cu succes unei asemeni revizuiri. In privinţa geografică ar fi de observat că li­nia de hotar nu se poate prelungi şi în partea vestică spre Ungaria propriu zisă, când e vorba a înfăţişa harta prezentului. Marele Principat al Transilvaniei, al trecutului, astăzi numai există şi linia de hotar a lui ar avea numai o însămnă­tate istorică. Dar şi din punct de vedere istoric linia de hotar trasă de d. Mazere poate să fie excepţională, dacă nu se precizează totodată şi timpul, care se are în vedere. Hotarele marelui Principat n’au fost în toate timpurile acelaşi. Insă peste acest defect am trece mai uşor, dacă nu s’ar constata şi altele. Aşa bunăoară în hartă, în care găsim altcum însemnate şi vâlcele, lip­seşte valea Bicazului, care este o trecătoare în Moldova. In valea aceasta este situată la fron­tiera ungară-română o comună mare românească, care poartă acelaş nume, şi lipseşte fireşte şi ea. Insă ea lipseşte numai dela locul ei, căci găsim o comună Bicaz pe hartă, dar o găsim departe spre nord la izvoarele Bistricioarei în vecinătate cu comuna românească Bilbor. In realitate Bil­­bor, fiind în fundul văii n’are nici o comună ve­cină. O altă greșală geografică se repetă în altă formă cu satul Andrașfalăul — românesc, situat pe un părău al Târnavei mici. Satul este însem­nat pe harta dlui Mazere în mod corect acolo unde se găseşte în realitate, dar cerculeţul lui este colorat verde, ceea ce semnifică sat unguresc, pe când în realitate satul este românesc. Mai spre nord şi pe un alt părău mai mare stă An­­draşfalăul-unguresc. D. Mazere aşează lângă acest Andraşfalău-unguresc un alt Andraşfalău-româ­­nesc, pe care îl colorează acum cu roş, adică sat românesc, care în realitate acolo nu există. Şi în privinţa semnelor etnografice sânt de fă­cut observări. Mai întâi minorităţile unei comune nu sânt însemnate în acelaş mod. Patrulaterul sau cerculeţul are adi mai mult spaţiu pentru cu­loarea minorităţii, ceea ce indică că autorul îşi propune a arăta prin colori şi raportul numeric între majoritatea şi minoritatea comunii. Aceasta este o problemă foarte cu greu de resolvit mai ales când şi minorităţile mici au să iasă la iveală şi când diferenţa între majoritate şi minoritate este mică. Pe harta dlui Mazere aflăm patrulatere şi cerculeţe, care prin modul aranjărei culorilor nu ne dumeresc, dacă comuna este românească sau nu. Aşa de exemplu la comuna Bruiu cer­culeţul este pe jumătate galben, pe jumătate roşu, trebuie citit deci că sânt români şi germani în acelaş număr, prin urmare o comună mestecată, fără caracter pronunţat naţional. In realitate însă

Next