Tribuna, martie 1910 (Anul 14, nr. 47-71)
1910-03-02 / nr. 47
Anul XIV. ■ Arad, Marţi, 2|15 Martie 1910 Nr. 47 an 40 franci.TRIBUNA ABONAMENTUL Pe un an . 24 Cor. Pe un ami. . »7 « Pe o lună . 24 Nrul de Duminecă pe un an 4 Cor. Pentru România şi America 10 (Cor. Nrul de zi pentru RostAnia şi străinătate pe REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Deák Ferennz-utcza 20. INSeRTIUNH.E se prftsesc !s fidrninlstrartî. Mulţumite publice şi Loc de. jchis costă fiecare sir 20 fii. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. fletească a celui ce l face. Furia şi violenţa Junker-ului dela Geszt exprimă în realitate Ultimatul Contelui Tisza. Contele Tisza a avut ieri un gest de sinceritate. După două discursuri care tot mai admiteau o controversă, o îndoială în relele sale intenţii, mai ales din partea acelor ce au interesul de a simula naivitatea încrederii în el, contele Tisza a aruncat masca cu care voise să ne amăgească. Francheţa asta e singura calitate a cuvântării contelui Tisza şi sântem mulţămitori că a venit singur să înlăture atmosfera tulbure de echivoc în care atâţi peşti nădăjduiau să se prindă de nada guvernamentală şi să fie scoşi la mal spre a se opri la strălucirea puterii. Căci, credem, după discursul acesta, nici un român cinstit nu poate să mai susţie buna credinţă a contelui Tisza. Cuvântarea din Oradea-Mare trezise unele iluzii şi nădejdi în mare parte din români. Supt impresia întâi, ei nu au căutat că oratorul nu făcuse decât o critică vagă activităţii lui Apponyi, ferindu-se cu îngrijire de a preciza modalităţile şi măsura în care doreşte să le înlăture. Nu au căutat că declaraţiile sale aveau caracterul unei promisiuni neobligatorii în schimbul căreia ni se cerea totul: însăşi existenţa noastră ca partid şi renunţarea la idealului nostru politic depus în programul partidului naţional. Ei nu cântăreau această disproporţie caraghios de enormă între ce ar fi să primim şi să dăm. Se bucurau nu atât de ce se promitea acum, ci de ceea ce Tisza nu promitea, dar ne făcea să întrezărim cu o dibăcie de scamator misterios şi abil. Legenda asta a trăit puţin. Dacă după discursul al doilea al contelui Tisza, rostit la Seghedin, ceaţa de pe ochii celor naivi a început să se risipească, acum, după discursul de ieri, ea s’a destrămat şi legenda e distrusă cu desăvârşire. E poate o provocare la adresa noastră faptul că declaraţiile de ieri ale contelui Tisza au fost rostite tocmai aici la Arad, unul din centrele mişcării naţionale româneşti, dar ne bucurăm că prin apropierea asta, ele vor avea şi mai mult darul de a trezi şi pe cei din urmă naivi. Acuma vedem limpede şi neîndoios: »marele« şef al noului partid guvernamental e unul din vrăşmaşii cei mai primejdioşi ai naţiunilor nemaghiare şi cu deosebire ai românilor. Vederile şi concepţiile sale, mentalitatea, până şi terminologia sa în chestia naţionalităţilor nu îl deosebesc prin nimica de toţi oamenii politici unguri din trecut Acelaş refuz absolut pentru aspiraţiile de viaţă naţională, de administraţie, de justiţie şi învăţământ românesc, aceiaş neînţelegere voită a idealului nosru, aceiaş deosebire între poporul »blând« şi »agîţătorii« demagogi, aceiaş tăgadă pentru calitatea de reprezintăţi ai poporului pentru şefii noştri politici, şi aceiaş acuză de »gânduri nemărturisite« ca la toţi vrăşmaşii de până acuma. Prin ce se deosebeşte oare contele Tisza care ieri declara că va lovi pe »aţîţători« fără cruţie, de contele Andrăssy care spunea acum trei ani şi jumătate în celebru-i discurs aproape textual acelaş lucru: »iubesc poporul, dar voi sdrobi fără milă pe agitatori« ? Şi când auzim de sdrobirea mişcării româneşti întregi, de biruinţa fără uman a poporului unguresc, nu se proiectează înainte-ne stafia »generalului« al cărui fiu e oratorul de ieri, a lui Coloman Tisza »sdrobitorul« naţiunilor nemaghiare? Nu este acuma acelaş Tisza, deşi fiul, care vrea să sdrobească partidul naţional şi-i cere desfiinţarea de bună voie, înainte de al strivi cu »pumnul de fier« al său? Nu, contele Tisza nu se deosebeşte prin nimic de ceilalţi oameni politici unguri, vrăşmişi neînduraţi şi prigonitori ai nemaghiarilor. Dacă s’a crezut o clipă că atitudinea lui înseamă un progres în chestia naţională, discursul lui de ieri e o recădere în balta vechilor fraze şoviniste, în dosul cărora se ascunde o intenţie hotărîtă: intenţia de a înlătura întâi partidul naţional, singura armă de apărare a poporului românesc, spre a-l răpune şi desnaţionaliza pe urmă mai uşor. Dacă poate fi vorba în lupta asta de o intenţie ascunsă, aceasta e intenţia pe care comele Tisza nu o mărturiseşte, dar de care azi nici naivii, cel mult nu se mai pot îndoi: intenţia maghiarizării. Dar în urmărirea acestui scop, înlăturarea partidului naţional, contele Tisza a alergat la o nouă şiretenie tactică. El a făcut apel la archiereii noştri, ca la adevăraţii reprezentanţi ai poporului, ca să intre ei în activitate pentru realizarea unei păci între guvern şi noi. E o apucătură tactică plină de reaua credinţă, caracteristică acestui vrăşmaş al nostru. De când numai capii bisericişti ai unui popor pot vorbi în numele lui ? Atunci, mai întâi contele Tisza ar trebui înlăturat din discuţie şi din politică şi ar urma să cerem şi noi intrarea în acţiune a archiereilor unguri, căci ori principiul contelui Tisza e just şi atunci se aplică tuturor popoarelor, ori nu, şi atunci apelul lui la archiereii noştri nu are îndreptăţire. Nu tăgăduim arhiereilor unui popor dreptul de a face politică. Dar aceasta-i o facultate a lor, ca şi a oricărui alt fiu al neamului şi nu-i o datorie. Contele Tisza vrea să le impute însă datoria asta. Pentru ce ? Pentru a înlătura pe deputaţii noştri din politică, deci acelaş scop pe care-l urmăreşte cu invitarea ce ne adresează de a disolva partidul naţional: decapitarea politică a poporului românesc. Realitatea e însă că arhiereii noştri dela Şaguna încoace, s’au retras tot mai mult de pe terenul politicei active, cedând rolul acesta celorlalţi capi politici ai poporului. Dacă ei vor avea însă dorinţa de a face politică, singura politică bună pe care o pot face, e aceia a deputaţilor naţionali. Prin apelul sau contele Tisza a mărturisit însă nădejdea că arhiereii noştri vor oferi guverului o pace mai ieftină decât deputaţii. Este ca o mustrare în cuvintele contelui Tisza la adresa arhiereilor cari nu vor sau nu ar voi să dea ascultare guvernului. Pentru noi mustrarea asta trădează aitudinea loială de până acuma a arhiereilor noştri şi constituie o bună notă de conduită pentru ei. Nădăjduim că cei de acum înainte ei nu se vor preta la sdrobirea partidului naţional, căci ea ar însemna în definitiv sdrobrea bisericii şi neamului pe care ei îl păstoresc. Credem că niciodată arhipăstorii noştri nu vor întinde guvernelor ungureşti mâna de ajutor la această speţă de destrucţiune. Solidaritatea între noi şi ei e garanţia izbânzii în lupta noastră naţională, iar cine o va sparge va fi lepădat din sânul nostru şi ucis moraliceşte pentru totdeauna. Dar contele Tisza nu se mulţămeşte cu apelul său ci adaugă o ameninţare grozavă , războiul fără milă şi exterminarea noastră finală. Mărturisim că această furioasă ameninţare a contelui Tisza nu poate să ne smulgă decât un zîmbet de dispreţ şi milă pentru acest mijloc naiv de a pasiona asupra noastră. Sânt sute de ani de când auzim de la zeci şi sute de oameni politici aceiaş ameninţare. Nu a voit Kossuth să ne sdrobească şi oasele honvezilor lui albesc şi azi prin râpele Munţilor apuseni ? Nu a voit Tisza-tatăl să ne sdrobească şi toată energia lui azi e închisă în patru scânduri, pe când poporul românesc a trăit şi trăieşte înainte. Nu au făurit Apponyi şi Andrássy legi şi măsuri fără capăt, plini de furia oarbă şi ridicolă a ţapului ce vrea să răstoarne casa cu coarnele? Poporul românesc a trăit şi a stăruit şi va trăi mult timp încă după ce »claponul«, cum i-au spus adversarii contelui Tisza, nu va mai rosti cu glasu-i dogit discursuri şi nu va mai fi primit nici cu entuziasm nici cu ouă clocite. Căci să mărturisim drept, oricât de mari sânt loviturile şi prigonirile ce îndurăm, ele abia ajung nu ca să oprească locului, dar măcar să încetineze evoluţia poporului românesc care vine din izvorul nesecat şi veşnic biruitor al vitalităţii sale; dar, pentru a ne răpune loviturile ar trebui să fie totuşi nemăsurat mai mari şi ar cere un avânt de mişcare ce ar clătina şi sgudui echilibrul poporului unguresc, răsturnându şi îngropându-l supt propria-i sfoiţâre uriaşe. Nu, poporul românesc priveşte cu conştiinţa vitalităţii sale suverane şi invincibile , nu se impresionează de cuvintele vajnicului său potrivnic. Gestul de furioasă ameninţare al contelui Tisza nu poate fi fioros pentru noi dar e trădător pentru starea sa.