Tribuna, noiembrie 1910 (Anul 14, nr. 235-258)

1910-11-25 / nr. 254

8 Decemvre n. 1910 şiRIBONA, împartă tiranilor sămânţă de luţerul în valoare de 300.000 lei. Deci neceaar să li se dea şi vite, pentru că creşterea vitelor are o mare Influenţă asupra agriculturii. Şi pentru că nu uit că drestia nutreţului este de mare importanţă, am sutit de impozite acele regiuni cari seamănă nutreţ. Plasarea producţiunii este asigurată, de oarece statul s’a obligat s’o cumpere, la sfârşit, şcoala zootehnică va preda elevilor el învăţături speciale. Cu chipul acesta sperăia că creşterea vitelor In România va prospera«. Şedinţa Camerii. Discuţia la indemnitate continuă în acelaş alvie nisipoasă. Din partea partidului Kossuthtrt a vorbit preotul reformat Kovocsy, cerând între altele o politică mai energică şi mai sumară faţă cu «naţionaltăţile». E de acord în chestiunea aceasta cu contele Tisza şi doreşte ca toate partidele ungureşti să formeze un singur partid, ori de câte ori e vorba de «naţionalităţii Solicită apoi o lege mai draconică pentru «agitatorii naţionalişti». A vorbit apoi deputatul fiuman Moylander, aprobând politica guvernului faţa cu oraşul maritim Furne. Şeful justicist Holló a rostit un discurs mai lung, combătând at tudinea ce a manifest guvernul I de nrgaţiuni A condamnat îndeosebi rolul contelui Tisza care a cutezat să facă în delegaţie declaraţii contra votului universal împrejurarea asta — a apagat - la — trădează evident adevăratele interţii ce are guvernul la diesiunea reformei deetorde. Neoioligia.. Sub titlul acesta a pubcat vestitul critic şi socoog Gherea acum de curând o lucrare, arătân câ soarta poporului nu s’a îndreptat mult spre bine nici în era poreclită a libertăţilor constituţionale, ci în esenţă a rămas cam aceeaş ca şi pe vremea odioasei iobăgii. Vor fi şi exagerări în lucrarea dlui Gherea, care cercetează şi jdecă lucrurile, în mare parte, prin prisma soialismului militant. In general însă teza susţinută de dl Gherea se potriveşte aproape la toate ţările şi la toate popoarele. Mai ales la ţări poliemice, cum este Ungaria, unde trufia şi despot smul de clasă din topul iobodei a fost înlocuit chiar de la început erii constituţionile prin despotismul de rassă, care în multe cazuri se manifestă şi mai nesuferit şi mai turbat decât cel dintâi. De aceea aflăm, că cuvântul pus în fruntea lucrării dlui Gherea e foarte nimerit pentru a caracteriza prin el o stare de lucruri, pe cât de dureroasă, pe atât de reală. Oricât de întunecate ni s’ar părea paginile istoriei, în care ni se înfăţişează starea de barbarie, de incultură, de apăsare şi nedreptate, în care gemeau masele popoarelor aruncate în lanţurile iobăgiei şi, în opoziţie cu acestea, oricât de sunătoare şi ditirambice sânt frazele, prin cari se apoteozează binefacerile vieţii constituţionale, în realitate deosebirea dintre o stare şi cealaltă nu e atât de mare, ci ea se reduce aproape numai la nişte noţiuni vagi, lipsite de un cuprins real, la câteva formule şi legi, cari n’au putut face să dispară urmele tuturor nedreptăţilor învechte. Dacă istoricii constată unanim, că în timpul iobăgiei, în diferitele ţări, 80—90 procente din toată agonisita poporului treceau în hambarele pline ale domnilor feudali, dacă traiul claselor privilegiate era scăldat în lumina tuturor desfătărilor, pe când poporul de jos abia vegeta, copleşit de cele mai grele suferinţi şi nedreptăţi din lume, — nici în era constituţională n’au devenit cu mult mai uşoare sarcinile şi birurile aruncate în spatele oropsitelor clase muncitoare. Toată deosebirea e, că pe când în epoca iobagei numeroasele sarcini şi biruri îi erau poporului impuse şi trebuia să le răspundă unor cârmuiri locale restrînse, faţă de care cei mai mulţi stăteau în relaţiuni de stârnare personală, în era pseudoconstituţională a neoiobagiei aceleaş sarcini, dacă nu chiar mai multe şi mai oneroase, se impune o cârmuire centrală, cu ajutorul corporaţiunilor reprezentative, cari pretind a exprima întru toate voinţa poporului şi a legifera în numele lui. Statul feudal a fost susţinut şi hrănit exclusiv din sudoarea poporului iobag. Sfatul constituţional, care i-a luat locul, deşi a încercat să stabilească un echilibru înui just între drepturi şi datorii, totuşi a manifestat şi manifestă mai multă generositate şi cruţare faţă de clasele privilegiate în vechime, decât fţă de cele exploatate şi oropsite odinioară ca şi azi. Astfel statul constituţional, îmbrăţiând toate ramurile de vieţuire a societăţii omeneşti, cu întreg sistemul său complicat, cu enormele sale poveri şi exigenţe, cu cetele nesfâşite de militari şi cu toată plebea de funcţe nari (plebs scribax) n’a reuşit a şi asigura propteaua cea mai puternică in clasele celor bogaţi — beati prossidentes — ci a trebuit să caute a se răzma iarăş mai mult .“ umerii osteniţi şi istoviţi ai poporului, exploatat veacuri de srândul de vechile reginuri feudale. De aceea se poate spune, că pentru popoul de rând sânt tot atât de mari greutăţile statului constituţonal, cum erau odin oară cele feudale. Numai nume şi forma s’a schimbat, durerile şi nedreptăţile însă au rămas ca şi în vechime, când erau »unii cu ponoasele, alţii cu foloasele«... Dacă în timpul iobăgiei se zicea de pildă despre Polonia, că e iadul ţăranilor (infernum rusticorum) în schimb despre care ţară s’ar putea spune astăzi, că este raiul lor ? Frumos lustruite faţadele constituţionale ascund şi azi atâtea păcate şi mizerii fără număr, pe cari poporul e silit a le răbda în tăcere. Această stare de neoiobăgie dovedeşte, că nu s’au aruncat încă în mormântul nefiinţei vechile principii de nedreptate socială, de ură şi dispreţ contra claselor de jos, pe cari le exprimă în mod atât de cinic cunoscutele versuri latineşti »Rustica gens est optima fiens S?d pessima gaudens Ungentem pungit Pungentem rusticus ungit...c ■-mi»—..1111— In Dentist român in Arad. VIRGIL MUNTEAN Szabadság-tér Nr. 3. Lâng farm. Rozsnyay. Dinţi artificiali în cauciuc dela 4 cor. în sus. Coroane de dinţi în aur 24 cor. Dinţi cu şurub în aur şi platină 20 cor. Poduri în aur şi aluminium, cari nu se pot scoate din gură, în preţ cât se poate de moderat şi în rate lunare. — — — Garantă până la 10 ani. Reparaturi la piese făcute de mine se efeptuiesc gratis. Celor din provincie se efeptuiesc lucrările în aceeaşi zi. Pag. 3 Scrisuri din Bucureşti. Vânzătorii din Dumă. — Laşi şi perverşi. — Lupta pentru limba românească. — La Petersburg şi la Constantinopol. Bucureşti, 23 Noemvre. Ziarele de azi publică ştirile asupra desbaterilor, care au avut loc în Duma rusească cu privire la limba de propunere în şcoalele primare. Şi cei, cari nădâjduiau că se va face ceva şi pentru nenorocitul neam românesc din Basarabia, au rămas înmărmuriţi, văzând lipsa de suflet, văzând nepăsarea, strofisrea ori cărui Setiment nstimat la reprezentanţii arestui popor fără de noroc. Când un străin a propus în Dumă să se înfiinţeze şcoli cu limba de propunere românească, acela, cari s’au ridicat cu mai multă îndobitocită îndârjire în contra acestei propuneri, au fost câţiva deputaţi români de origine, cari, de dragul vremelnicelor favoruri au luat tristul rol de Eiialţi. După cum se ştie, Românii Basarabeni, ei înşişi, convinşi de întrâmnirea deputaţilor lor, s’au adresat deputatului social democrat Gheghedkoviei, şi velicorusului Gikn, cerându-le să ia cuvântul şi să pretindă pentru Moldovenii din Basarabia şcoli cu limba de propunere naţională. Cei doi deputaţi au ascultat apelul fraţilor Basarabeni şi, spre onoarea lor au luptat cu multă căldură, apărînd justele cereri ale Românilor. In şedinţa dela doisprezece Noemvre, după ce li s’au cedat şcoale naţionale Ovreilor şi Calmucilor, deputatul velicorus Guikn cere ca aceleaşi concesiuni să se facă şi Românilor basarabeni. La această propunere, se ridică deputatul basarabean Knipenk, care declară că în Basarabia nu este nimeni care să doreasă instrucţie în limba naţională, că Moldovenii n’au cerut şi nu vor cere şcoale naţionale, ne având nevoie de asemenea instituţiuni. In acelaş sens vorbi preotul român Ghepeţk, care în pravoslavnicul avânt contestă lui Gurm, care nu cunoaşte pe Români, dreptul de a vorbi în numele acestora. Prin propunerea sa Guikn duce numai ruşine preoţimea basarabene, care nu are nici o astfel de pretenţie, care se simte fericită sub oblăduirea rusească şi crede că cultura rusească este o binefacere pentru poporul român basarbean. A spus aceste cuvinte fără a tresări, în aplauzele celor mai mari duşmani ai neamului românesc. Şi n’a tresărit când deputatul caucazian Ghegherikovi le a arătat păcatul cel săvârşesc în inconştienţa lor. »Cum îndrăznesc aceşti domni să vorbeasă în numele unei naţionalitâţi ? Acei?, cari calcă In picioare Interesele poporului moldovean, n’au dreptul să vorbească în numele acestui popor. Ca să ai dreptul să vorbeşti în numele moldovenilor, nu ajunge să fi moldovean prin naştere, ca părintele Ghepeţk*, ci trebuie să prierpi interesele vitale ale Moldovenilor şi să aperi aceste interese. Gulkn este adevăratul reprezintant al naţiunei moldovene, căci el s’a ridicat intru apărarea acestor interese. S’a născut un tumult neobişnuit, au început vodnnăile şi deputatul caucazian a trebuit sâ părăseasc şrdinţa. Propunerea lui Gulkn de a se da Moldovenilor din Basarabia şcoale raţonale a fost respinsă. Din darea de seamă asupra acestei şedinţe se mai poate vedea că deputatul basarabean Parişchevici a cerut să se dea şcoale naţonale Loparilor, Duceilor, Saitanilor şi Gecilor caucazieni. Numai de Românii lui nu şi a adus aminte. Numai despre Românii lui a afirmat că aceştia nu se prezintă ca o untonaliate destinată. Şi pe când cele mai nemernice neamuri, graţie stăruinţei depuse de reprezidanţii lor, au ospătat şcoli naţionale, Rmânii, vitejii Români, cari au ştiut să moară cu acelaş curaj pe câmpiile Manciuriei, ca şi« Războieni, n’au avut acest noroc, n’au câştigat acest drept. Căci aceia, cari se dau drept reprezintanţi ai lui s’ar fi interesat mai bucuros de Echimoşi decât de aceia din mijocul cărora s’au ridicat. Cari au rămas în acelaş întunerec, cari s’au văzut părăsiţi de oameni şi de Dumnezeu, cari au rămas să şi cânte şi mai departe doina, sfânta lor doină pe runde Chelului, ale Sorocei şi Cetăţei Albe, care astăzi jeleşte mărirea ei de altătuiâ: Vai de neamul cel străin Căi ca pomul lângă drum