Tribuna, februarie 1911 (Anul 15, nr. 25-47)
1911-02-01 / nr. 25
Anul XV. Arad, Marţi 1114 Februarie 1011. Nr. 25 Telefon pentru oraş şi comitat 502.TRIBUNA ABONAMENTUL Pe an an . 28 Cor. Pe un juni.. 14 . Pe o lună 240 Nuie de zi pentru România şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA! Deák Ferencz-utcza 20. INSERTIUNILE se primesc la administraţie. Moftămiire publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 fii. Manuscripte nu să înapoiază. Propunerea d-lui Ivan. „...Superese oricine, dar să-mi fie îngăduit a crede, că „Tribuna“ este cel dintâi ziar românesc, cel mai viu şi cel mai popular, că serviciile pe cari le face, sânt nepreţuite. E singurul ziar, care a ştiut să treacă peste valoarea de grup şi peste utilitatea locală ori specială. Astfel de puteri se fac, uneori în ciuda slăbiciunii sau desorientării celor cari le conduc pe rând, se fac prin voinţa unui popor, pentru al servi... Să facă partidul un nou ziar şi tocmai la Arad şi un ziar de concurenţă ? După ce o avere s’a cheltuit pentru a întemeia material, în condiţii cari onorează ziaristica românească, „Tribunal? Ce ideie, Doamne“ Aşa cuvânta la sfârşitul anului tre- cut în organul d-sale dela Văleni, dl . Nicolae Iorga, omul, care între cuge- j tătorii neamului românesc s’a remar- cat totdeauna prin o fulgerătoare şi sigură intuiţie a stărilor noastre ge- nerale, precum şi a cauzelor cari le-au creiat. Dl lorga n’a r supărat“ pe nime scriind constatările citate, căci n’a adus nici o atingere intereselor noastre, ci dimpotrivă, d-sa a intervenit tocmai pentru a le mântui de-o mare năpastă, indicând ţinta fatală a unei acţiuni ce se inaugurase atunci, la umbra acestor interese şi era menită unor scopuri de-o repugnabilă răzbunare personală. Iar dacă adevărul de aur ce a exprimat atunci a supărat totuş ambiţii singuratice, acestea erau tocmai şi numai ambiţiile ce se angajaseră la muncă herostratică împotriva celui mai înfloritor aşezământ de propagandă, din câte s’au putut înfiripa la noi vreodată, în numele adevăratelor noastre interese naţionale. Dl Iorga s’a făcut atunci ecoul unei uimiri generale care a cuprins pe toţi oamenii de bine şi care, de-atunci, li s’a prefăcut tot mai mult într’o adâncă durere la vederea roadelor nefaste ce au răsărit pe urma nefericitei acţiuni a celor ce au purces să distrugă acest aşezământ care a fost şi este scribuna“, această neînvinsă armă a românismului în Ungaria. Prevedeam noi chiar de la început că efectele dezastruoasei acţiuni, nu vor întârzia multă vreme să se dea pe faţă în simptome de dărăpănare generală a moravurilor noastre publice şi aveam dintru început convingerea că desolarea ce vor provoca în sufletele cu durere de soarta neamului, va sbucni şi ea în curând, pornind cu tot dinadinsul procesul de salvare dintr’o situaţie atât de fatală pentru luptele noastre naţionale, — până încă nu e târziu. Aveam convingerea asta, pentru că noi nu ne-am pierdut încă credinţa în sănătatea instinctelor noastre de conservare naţională. Cel dintâi care a venit să dea glas sentimentului obştesc de îngrijorare pentru această situaţie e dl Nicolae Ivan, v.preşedintele comitetului naţional român. Fie bine venit, D-sa într’un articol pe care-l publică în fruntea numărului din urmă al „Gazetei Transilvaniei“, face adică propunerea ca ziarul „Românul“, fătul nefastei acţiuni de care vorbim, să fie transpus la Sibiiu. Face această propunere inspirat de dorinţa de a se curma desbinările provocate de venirea ziarului „Românil“ la Arad şi ne spune că de aceiaş dorinţă sânt inspirate toate cercurile oamenilor noştri de bine. In acelaş timp însă d-sa are seninătatea, desigur propune şi ea tuturor oamenilor noştri de bine, să nu tragă la îndoială bunele intenţii ale discuţiunilor ce s’au desfăşurat în coloanele noastre şi să recunoască chiar meritul lor, de fi trezit „un interes mai viu pentru chestiunile noastre publice“. Iată deci un om, care înfăţişându-ni-se drept interpretul oamenilor noştri de bine, vine să justifice atitudinea noastră, să recunoască îndreptăţirea politică a discuţiunilor noastre şi în acelaş timp să desaprobe acţiunea pornită împotriva ziarului nostru, acţiune care s’a concretizat prin scoaterea Românului la Arad şi pe care o numeşte inoportună. Ii sântem mulţumitori dlui Ivan pentru acest înălţat mod de-a judeca interesele generale ale neamului nostru, credincioşi tradiţiei noastre de-a nu şovăi să numim lucrurile potrivit caracterului lor adevărat, noi găsim însă că acţiunea ce s’a inaugurat împotriva noastră in faimoasa adunare dela Vas şi care s’a consacrat apoi la Budapesta ca o acţiune, vezi Doamne, de interes national, a fost cea mai eclatantă dovadă de imprudentă din partea comitetului. Căci să restabilim adevărul, înainte de toate care a fost ţinta comitetului? Să atenteze la viaţa, după cum am spus, a celui mai înfloritor ziar românesc, care şi-a câştigat aici la hotarele românismului un titlu etern la recunoştinţa întregului neam românesc şi care are o frumoasă sumă de merite, chiar şi în opera de regenerare a conştiinţei naţionale la fraţii noştri de peste hotarele acestei ţări. Prin jertfe, fără seamăn până astăzi în viaţa noastră publică, ziarul acesta a isbutit să se avânte la un nivel spre care priveşte cu mândrie tot pământul românesc şi a ajuns să treacă în conştiinţa generală, atât la noi cât şi dincolo de Carpaţi, drept o trainică garanţie a românismului în aceste ţinuturi încolţite de hidra şovină. In frunte cu o seamă de bărbaţi din cei mai de valoare ai noştri şi cu o falangă puternică de scriitori, din care nu lipseşte nici un scriitor ardelean cu nume, ziarul acesta era cel mai indicat pentru un sprijin însufleţit din partea întregului neam, căci al neamului şi numai al neamului a fost şi va fi întotdeauna. Şi cam au fost mijloacele cu ajutorul cărora comitetul a crezut să distingă aceasta acumulaţie a celor mai de valoare forte naţionale ce avem ? O, aceste mijloace au fost atât de urâte, încât simţim o adâncă durere de câte ori trebuie să le repovestim. Pretextând apărarea solidarităţii naţionale, comitetul a găsit în rostul îndrumător al unui organ de propagandă atât de chemat cum este acesta, o primejdie pentru solidaritate şi s’a aventurat apoi în acte cari ele au constituit aievea primejdia cea mai gravă din câte au ameninţat vreodată biata noastră solidaritate naţională. Rob al unei presumţii autoritare comitetul a riscat în sarcina noastră o seamă de bănuieli urîte, între cari şi oribila bănuială a trădării naţionale, încercând astfel nu numai un ruşinos atentat la prestigiul ziarului nostru, ci mai vârtos unul la moravurile noastre publice pe cari le-a crezut îndeajuns de degenerate pentru că să poată admite păcate de o imoralitate atât de îngrozitoare din partea unei instituţii de talia „Tribunei“. Apariţia „Românului" la Arad, cu ţinta vădită de-a nimici ziarul nostru, era apoi menită să perpetueze în conştiinţa acestei societăţi degenerate iluzia, că absurdele bănuieli erau întemeiate, căci altcum „Românul“ se lipsia singur de motivul îndreptăţirii sale de-a exista tocmai în Arad. Dar nu i-a fost scris minciunii să triumfe asupra adevărului. Mai curând