Tribuna, februarie 1911 (Anul 15, nr. 25-47)

1911-02-01 / nr. 25

Anul XV. Arad, Marţi 1114 Februarie 1011. Nr. 25 Telefon pentru oraş şi comitat 502.TRIBUNA ABONAMENTUL Pe an an . 28 Cor. Pe un juni.. 14 . Pe o lună 2­40 Nuie de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA! Deák Ferencz-utcza 20. INSERTIUNILE se primesc la adminis­traţie. Moftămiire publice şi Loc de­schis costă fiecare şir 20 fii. Manuscripte nu să îna­poiază. Propunerea d-lui Ivan. „...Supere­se oricine, dar să-mi fie îngăduit a crede, că „Tribuna“ este cel dintâi ziar românesc, cel mai viu şi cel mai popular, că serviciile pe cari le face, sânt nepreţuite. E sin­gurul ziar, care a ştiut să treacă peste valoarea de grup şi peste uti­litatea locală ori specială. Astfel de puteri se fac, uneori în ciuda slăbi­ciunii sau desorientării celor cari le conduc pe rând, se fac prin voinţa unui popor, pentru al servi... Să facă partidul un nou ziar şi tocmai la Arad şi un ziar de concurenţă ? După ce o avere s’a cheltuit pentru a întemeia material, în condiţii cari onorează ziaristica românească,­­ „Tribunal? Ce ideie, Doamne­“ Aşa cuvânta la sfârşitul anului tre-­­ cut în organul d-sale dela Văleni, dl . Nicolae Iorga, omul, care între cuge- j tătorii neamului românesc s’a remar-­­ cat totdeauna prin o fulgerătoare şi­­ sigură intuiţie a stărilor noastre ge-­­ nerale, precum şi a cauzelor cari le-au creiat. Dl lorga n’a r supărat“ pe nime scriind constatările citate, căci n’a adus nici o atingere intereselor noastre, ci dimpotrivă, d-sa a intervenit tocmai pentru a le mântui de-o mare năpastă, indicând ţinta fatală a unei acţiuni ce se inaugurase atunci, la umbra ace­stor interese şi era menită unor sco­puri de-o repugnabilă răzbunare per­sonală. Iar dacă adevărul de aur ce a exprimat atunci a supărat totuş ambiţii singuratice, acestea erau toc­mai şi numai ambiţiile ce se angaja­seră la muncă herostratică împotriva celui mai înfloritor aşezământ de pro­pagandă, din câte s’au putut înfiripa la noi vreodată, în numele adevărate­­lor noastre interese naţionale. Dl Iorga s’a făcut atunci ecoul unei uimiri generale care a cuprins pe toţi oa­menii de bine şi care, de-atunci, li­ s’a prefăcut tot mai mult într’o adâncă durere la vederea roadelor nefaste ce au răsărit pe urma nefericitei acţiuni a celor ce au purces să distrugă acest aşezământ care a fost şi este scri­buna“, această neînvinsă armă a ro­mânismului în Ungaria. Prevedeam noi chiar de la început că efectele dezastruoasei acţiuni, nu vor întârzia multă vreme să se dea pe faţă în simptome de dărăpănare ge­nerală a moravurilor noastre publice şi aveam dintru început convingerea că desolarea ce vor provoca în su­fletele cu durere de soarta neamului,­­ va sbucni şi ea în curând, pornind cu tot dinadinsul procesul de salvare din­­tr’o situaţie atât de fatală pentru lup­tele noastre naţionale, — până încă nu e târziu. Aveam convingerea asta, pentru că noi nu ne-am pierdut încă credinţa în sănătatea instinctelor noas­tre de conservare naţională. Cel dintâi care a venit să dea glas sentimentului obştesc de îngrijorare pentru această situaţie e dl Nicolae Ivan, v.­preşedintele comitetului naţio­nal român. Fie bine venit, D-sa într’un articol pe care-­l publică în fruntea numărului din urmă al „Gazetei Tran­silvaniei“, face adică propunerea ca ziarul „Românul“, fătul nefastei ac­ţiuni de care vorbim, să fie transpus la Sibiiu. Face această propunere in­spirat de dorinţa de­ a se curma des­­binările provocate de venirea ziarului „Românil“ la Arad şi ne spune că de aceiaş dorinţă sânt inspirate toate cercurile oamenilor noştri de bine. In acelaş timp însă d-sa are senină­tatea, desigur propune şi ea tuturor oamenilor noştri de bine, să nu tragă la îndoială bunele intenţii ale discu­­ţiunilor ce s’au desfăşurat în coloanele noastre şi să recunoască chiar meri­tul lor, de fi trezit „un interes mai viu pentru chestiunile noastre publice“. Iată deci un om,­­ care înfăţişân­­du-ni-se drept interpretul oamenilor noştri de bine, vine să justifice atitu­dinea noastră, să recunoască îndrep­tăţirea politică a discuţiunilor noastre şi în acelaş timp să desaprobe acţiu­nea pornită împotriva ziarului nostru, acţiune care s’a concretizat prin scoa­terea Românului la Arad şi pe care o numeşte inoportună. Ii sântem mulţumitori dlui Ivan pen­tru acest înălţat mod de-a judeca in­teresele generale ale neamului nostru, credincioşi tradiţiei noastre de-a nu şovăi să numim lucrurile potrivit ca­racterului lor adevărat, noi găsim însă că acţiunea ce s’a inaugurat împo­triva noastră in faimoasa adunare dela Vas şi care s’a consacrat apoi la Budapesta ca o acţiune, vezi Doamne, de interes national, a fost cea mai eclatantă dovadă de imprudentă din partea comitetului. Căci să restabilim adevărul, înainte de toate care a fost ţinta comitetului? Să atenteze la viaţa, du­­pă cum am spus, a celui mai înfloritor ziar românesc, care şi-a câştigat aici la hotarele românismului un titlu etern la recunoştinţa întregului neam ro­mânesc şi care are o frumoasă sumă de merite, chiar şi în opera de rege­nerare a conştiinţei naţionale la fraţii noştri de peste hotarele acestei ţări. Prin jertfe, fără seamăn până astăzi în viaţa noastră publică, ziarul acesta a isbutit să se avânte la un nivel spre care priveşte cu mândrie tot pă­mântul românesc şi a ajuns să treacă în conştiinţa generală, atât la noi cât şi dincolo de Carpaţi, drept o trainică garanţie a românismului în aceste ţinuturi încolţite de hidra şovină. In frunte cu o seamă de bărbaţi din cei mai de valoare ai noştri şi cu o fa­langă puternică de scriitori, din care nu lipseşte nici un scriitor ardelean cu nume, ziarul acesta era cel mai indicat pentru un sprijin însufleţit din partea întregului neam, căci al nea­mului şi numai al neamului a fost şi va fi întotdeauna. Şi cam­ au fost mijloacele cu ajuto­rul cărora comitetul a crezut să di­stingă aceasta acumulaţie a celor mai de valoare forte naţionale ce avem ? O, aceste mijloace au fost atât de urâte, încât simţim o adâncă durere de câte ori trebuie să le repovestim. Pretextând apărarea solidarităţii na­ţionale, comitetul a găsit în rostul în­drumător al unui organ de propa­gandă atât de chemat cum este acesta, o primejdie pentru solidaritate şi s’a aventurat apoi în acte cari ele au con­stituit aievea primejdia cea mai gravă din câte au ameninţat vreodată biata noastră solidaritate naţională. Rob al unei presumţii autoritare comitetul a riscat în sarcina noastră o seamă de bănuieli urîte, între cari şi oribila bă­nuială a trădării naţionale, încercând astfel nu numai un ruşinos atentat la prestigiul ziarului nostru, ci mai vâr­tos unul la moravurile noastre pu­blice pe cari le-a crezut îndeajuns de degenerate pentru că să poată admite păcate de­ o imoralitate atât de îngro­zitoare din partea unei instituţii de talia „Tribunei“. Apariţia „Românului" la Arad, cu ţinta vădită de-a nimici ziarul nostru, era apoi menită să perpetueze în conştiinţa acestei so­cietăţi degenerate iluzia, că absurdele bănuieli erau întemeiate, căci altcum „Românul“ se lipsia singur de moti­vul îndreptăţirii sale de-a exista tocmai în Arad. Dar nu i-a fost scris minciunii să triumfe asupra adevărului. Mai curând

Next