Tribuna, iulie 1911 (Anul 15, nr. 142-167)

1911-07-22 / nr. 159

4 August n. 1911 „TRIBUNA" lui şi pe cari Domnia sa i-a botezat maimuţe. De aceia respingem orice sfat din partea domnului Zamfirescu şi în faţa ciocoismului temerar, cu care pune la încercare a suta oară răbdarea noastră, numindu-ne fără vină şi fără dovadă neoneşti, îi declarăm că de câte ori îşi va ridica glasul în acest fel îi vom răspunde ca acum ,,aspru dar’ precis”. II asigurăm, că cu toată origina noastră pierdută în noaptea vremilor, avem liniştea de-a ne folosi de orice armă, când e vorba de-a ne apăra cinstea. In sfârşit, trebuie să punem capăt odată acestor insulte, cari nu mai vor să contenească şi că apărăm patrimoniul sufletesc al publicului nostru de ravagiile ciocoismului, care acum vrea să treacă graniţa spre noi. Cetitorii noştri ştiu cu cât calm am judecat lucrurile şi în cele mai critice momente, vor găsi deci cu totul îndreptăţit de astădată şi tonul categoric al acestor rînduri, dându-şi seama, că orice răspuns e la fel cu întrebarea. * ;J; ;J. Şi acum ar trebui să urmeze o lungă molitvă de deslegare a confraţilor noştri, caii sub eticheta comitetului naţional îşi desfac zilnic exerciţiile de stil şi cari cred, că li-e îngăduit orice mijloc pentru a jigni pe cineva... Ar trebui, dar vedeţi, povestea ar fi cam lungă, cam ingrată şi s’ar asemăna prea mult cu încercarea zadarnică de-a spăla pe harap... De astădată treacă dela mine acest păhar... Atâta doar pot spune, că fără să vreau, mi se opreşte gândul la figura luminoasă a maestrului Caragiale şi mă încearcă câteva clipe amărăciunea sorţii, care îndrumă atât de capricios legămintele omeneşti... Pare că-l văd pe pururi tânărul nostru magistru, acolo în splendida singurătate a odăiţii de la marginea Berlinului, cum mişcă din cap, cum strânge Dar când m’am trezit din vis, misteriosul meu talisman nu mai era nicăiri, fereastra mea întoarsă tot spre acelaş orizont, spre care priveau ochii mei în fiecare dimineaţă, şi eu tot acelaş om, pe care îl ştiu de mult şi pe care nu-l pot scăpa de realitatea lucrurilor existente, din buze, potrivindu-şi ochelarii: — „Atâta a mai lipsit... A venit şi Duiliu”... Nene Iancule, nene Iancule, de-acu s’a isprăvit cu gluma, ai ajuns alături cu nepot de împăraţi, ia seama cum vorbeşti, să nu dai greş... Aruncă-ţi în foc paginile jalnice din ,,1907”, să nu le găsească boierul „cult", că te „rade cu tuma"... Viaţa. » Către L. D. Cum trece de repede viaţa! Mai repede trece, iubirea. — Eşti tânăr şi toată simţirea Curată, suavă ca firea, Acuma e tristă ca ceaţa... Cian trece de repede viaţa! Te chiamă trecutul, el plânge, Şi vrea, să rămâi doar o clipă, Dar viaţa nu ştie, ea ţipă Şi bate mereu din aripă Şi dorul, sărmanul! îl fringe; Te chiamă trecutul, el plânge. Doar viaţa aleargă nebună Şi spulberă visele tale. Iubirea îţi ese în cale, „Opreşte”, îţi spune cu jale, Dar viaţa te suflă furtună Şi-aleargă, aleargă nebună! Te lupţi şi te zbaţi, e zadarnic, Spus-ai la poarta umbrită, Adio! o viaţă trudită, Şi moartea se ’nalţă cernită, Pământu'ţi surîde amarnic: Nebune, te lupţi, — e zadarnic. Alexandru T. Stamatiad. Zile critice în politica noastră. Cu cât se apropie mai mult ziua de 18 August, ziua până la care — după informaţiile unui ziar din capitală — se va pune capăt obstrucţiei, cu atât mai dese sunt combinaţiile ce se ţese în cercurile politice. Ce-i drept, ministrul-preşedinte contele Khuen-Héderváry a grăbit să declare unui redactor că „programul său nu e legat de zile şi datele nu-i pot influenţa”, — dar totuş se pare că luna lui August va fi critică pentru guvern. In deosebi presa vieneză se ocupă pe larg cu situaţia critică a guvernului şi prooroceşte un compromis între guvern şi opoziţie sau izbânda obstrucţiei. Ziarul „Zeit” spune că la audienţa recentă a ministrului Hazay la Ischl a fost chiar vorba despre acest compromis „pentru că interesele Coroanei, ale armatei şi ale guvernului unguresc cer să se pună capăt obstrucţiei tehnice, ca să poată începe discuţia reformelor militare”. Dacă acest compromis nu se poate obţinea pe cale paşnică — scrie „Zeit” — trebuie să urmeze revizuirea regulamentului intern al camerei sau disolvarea parlamentului... Obstrucţia există şi constituie o nouă criză gravă pentru Ungaria. In zadar încearcă contele Khuen-Héderváry să înfrîngă obstrucţia cu lozinca marelui Andrássy „Auslaufen lassen”, pildele din trecut au dovedit că în cele din urmă întotdeauna învinge obstrucţia. In legătură cu acest articol al lui „Zeit” trebuie să mai înregistrăm şi un alt articol publicat într’un ziar din Budapesta, în care se spune că ministrului de finanţe Lukács, înainte de a pleca în concediu, i s’a cerut din Viena un raport amănunţit despre situaţia politică. * Scandal şi bătăi în cameră. Şedinţa de azi a Camerei a oferit privitorilor de pe galerie spectacolul unei încăierări de cârciumă. La începutul şedinţei a avut loc iarăşi o votare nominală, după care au urmat două cuvântări asupra proiectelor militare: una a kossuthistului Bernat, alta a lui Okolicsânyi. Acest din urmă, cu toate că face parte din gruparea aşa zişilor kossuthişti în afară de partid, a stăruit, spre uimirea opoziţiei, pentru adoptarea proiectelor. Fireşte că a fost secondat de cele mai violente întreruperi şi desaprobări. Atmosfera se făcuse condescentă şi se aştepta din clipă în clipă vre-o erupţiune din vre-o parte. Spre bucuria galeriei, erupţia nici n’a întârziat mult. Deputatul Pál Endre, guvernamental, văzând anume trudnicele silinţi ale deputatului kossuthist Pozsgay Miklós de-a spori gălăgia, i-a strigat cuvintele: — Eşti o scuipătoare! (Vedeţi, iubiţi cititori cum prinde pilda autorizaţilor noştri. N. R.) — Apropie-te dacă ai curaj, că te scuip între ochi! — i-a ripostat vajnicul Pozsgay, care a ţinut să-şi afirme şi de data asta calitatea de birjar neaoş. Pal Endre: Eşti un porc şi un mizerabil! La gingăşiile astea, Pozsgay a sărit ca un dulău rănit şi s’a repezit cu pumnii încleştaţi asupra lui Pál. Acesta voind să-l prevină, izbi cu toată puterea spre faţa lui Pozsgay. Loviturile însă au fost prinse de deputaţi şi astfel scandalul n’a putut degenera în tăvălelile patriotice. Un sgomot enorm frământa incinta şi preşedintele a fost nevoit să suspendeze şedinţa. După redeschiderea şedinţei preşedintele, Navay, a înfierat purtarea celor doi beligranţi şi a propus să fie îndrumaţi la comisia de imunitate, ceea ce Camera a încuviinţat. In cursul încăierării majordomii Camerii, Angyal, s’a apropiat de loja ziariştilor, făcându-i răspunzători pentru scandal şi atribuindu-le că ei ar fi aţâţat ţie cei încăieraţi, ziariştii au protestat cu demnitate. Pag. 3 Deputaţii Huszár, Lovászy şi Polonyi au luat apărarea ziariştilor, protestând împotriva procedurii arătate de majordom. Probabil, mâne ziariştii vor primi reparaţie chiar din scaunul prezidial. Astă-seară raportorii parlamentari ţin o şedinţă pentru ca să stabilească o atitudine solidară în presă. * Faimosul parlamentarism unguresc a avut deci azi iarăşi o zi memorabilă care-i face fală şi cinste. Trupa Bârsan arestată. — Un nou atentat la cultura noastră. — Am anunţat şi noi că deşi dna Bârsan vor merge la Sângeorgiul românesc să dea două reprezentanţii teatrale. Ne-am ocupat de mai multe ori în coaloanele acestui ziar de importantul turneu al soţilor Bârsan, cam de vreo câţiva ani săvârşesc la noi o operă culturală de mare valoare. Ei sunt doar singurii noştri actori de profesie, cari înzestraţi fiind şi cu remarcabile talente de teatru, cutreeră micile noastre centre, răspândind frumseţea cuvântului românesc, deplin conştienţi de înalta misiune naţională ce trebuie să o aibă mica şi modesta noastră scenă. Soţii Bârsan în fiecare vară au venit la noi, însufleţiţi şi neobosiţi, jucând în săli scunde, pe scene improvizate pe butoaie de bere, inspirând însă cel mai desăvârşit respect faţă de arta lor românească aleasă. Era imposibil ca frumoasele nizuinţe naţionale ale artiştilor noştri să nu fie înscrise în cartea neagră a paznicilor ideii de stat maghiar. Se putea ca numele aceste să nu fie trecute la condică, tocmai fiindcă de ele este legată cea mai serioasă, încercare de a ni se da un teatru ridicat la nivelul artei adevărate? Noi nu ne îndoiam despre aceasta. Cunoaştem mentalitatea stăpânilor noştri, străjerii crunţi la poarta civilizaţiei, pe care nu o lasă să între nici în sufletele noastre, nici să se lege de ei. Ne aşteptam în orice moment să se interzică continuarea turneelor soţilor Bârsan. Nu ne aşteptam însă, ca autorităţile noastre, cari au dat, ce e drept, adeseori semne de o întunecată barbarie, să procedeze într’un mod atât de brutal faţă de artiştii noştri iubiţi, cari la 1 August au fost deţinuţi la Dorna şi escortaţi la Bistriţa cu jandarmii, între suliţe, ca nişte hoţi, de rând. Aceasta întrece orice margini ale cuviinţei. Faptul acesta care denotă cea mai murdară interpretare a atribuţiilor puterii, trece peste obicinuitele noastre experienţe în privinţa aceasta. Ştiam că la alegeri poţi fi străpuns de slugoii tâmpiţi ai guvernului, ştiam că poţi să fi împuşcat pentru manifestarea sentimentelor tale naţionale şi intrase în obiceiul nostru de a nu ne mai impresiona înfundarea temniţelor de către purtătorii cinstiţi ai condeiului românesc. Nu îndrăsneam însă nici să ne imaginăm că ar putea să fie legaţi în fiare şi nişte blânzi slujitori ai artei nobile, lipsită de caracterul de adevărat război al culturei noastre electorale. Iată, că s’a întâmplat însă şi aceasta spre desăvârşita noastră edificare şi spre deochiarea completă a guvernelor ungureşti, cari şi-au dat în cazul acesta nu se