Tribuna, octombrie 1911 (Anul 15, nr. 215-238)
1911-10-01 / nr. 215
14 Octomvre n. 1911 „TRIBUNA“ Iaşii în serbătoare. Desvălirea statuei lui Mihail Cogălniceanu. Arad, 12 Octomvrie. Eri, ultima zi a serbărilor, a avut loc cu o impunătoare solemnitate desvălirea statuei marelui Mihail Cogălniceanu, statuie aşezată în faţa Universităţii. Erau de faţă AA. U. RR. Principii Ferdinand şi Carol, miniştrii T. Maiorescu, C. Arion, A. Marghioloman şi Delavrancea membrii familiei Cogălniceanu, I. Brătianu şeful partidului liberal, C. Negruzzi, prefectul judeţului, Grecianu primarul oraşului, Dr. Bogdan, rectorul Universităţii, numeroşi profesori universitari, d-nii N. Iorga şi Longinescu din partea Universităţii din Bucureşti, I. Burada, primul preşedinte al Curţii de Apel, Leon Bogdan, prefect de Neamţu, Dr. Obreja, Cottescu, directorul general al C. F. R., Al. Constantinescu, fost ministru, I. G. Duca, Săveanu, numeroşi delegaţi ai cluburilor liberale din Dorohoi, Suceava, Vaslui, Huşi şi Bârlad. Majestatea Sa Regele, răcind în cursul vizitelor făcute în oraş, n’a putut asista la solemnitate. Mitropolitul Pimen, asistat de mai mulţi episcopi, a oficiat serviciul divin, după care s’a scos pânza ce acoperea statuia. Pe soclul statuiei era coroana din partea M. Sale Regelui, cu inscripţia: „Regele, neuitatului său sfetnic, M. Cogălniceanu, recunoştinţă neuitată”. Au mai fost depuse coroane din partea partidului naţional liberal, din partea numeroaselor cluburi liberale din ţeară, se pare că au lipsit însă, din partea guvernului ţării, din partea corpurilor legiuitoare şi vreuna poate din partea chiar a tinerimei de la noi, pentru slăvirea memoriei celui ce a reprezintat cea mai înaltă culme a intelectualităţei româneşti. Căci mai de sus, mai vast, mai luminos, n’a văzut nimeni condiţiunile de înaintare ale statului şi ale neamului românesc ca Mihail Cogălniceanu, a cărui viaţă, mai mult, ca a oricăruia, se confundă cu însuş viaţa neamului şi a ţărei. Oratorii, Dr. Bogdan, rectorul universităţii, preşedintele comitetului monumentului C. C. Arion, ministrul cultelor, d. A. D. Xenopol şi N. Iorga, cei doi mari istorici şi la sfârşit d. I. C. Brătanu şeful partidului liberal, au adus toţi prinosul de admiraţie a neamului întreg memoriei celei mai strălucite personalităţi a veacului din urmă. Cuvântarea dlui Bogdan. D. Dr. Bogdan, rectorul Universităţii luând cuvântul, spune: „Când acum 2 ani s’a înjghebat un nou comitet pentru continuarea lucrărilor ridicării unei statui lui Mihail Cogălniceanu în Iaşi, am primit cu bucurie preşidenţia comitetului şi îndată ne-am şi apucat de lucru. „Vechiul comitet alcătuit cu 20 ani în urmă, îşi oprise lucrările aşa încât trebuia reîncepută lupta pentru adunarea sumelor necesare statuei ce se ridică azi în faţa noastră. „Şi cum aşi fi putut face altfel? Cum n’aşi fi primit să iau parte la întruparea lui Cogălniceanu, alăturea de acei oameni de bine pătrunşi de măreţia faptelor marelui român, cari voiau să facă ca chipul lui să rămâie pe veci în faţa generaţiilor cari se folosesc azi de binefacerile aduse de acest mare patriot? „De astădată norocul ne-a ocrotit. Alăturea de aceea ce facem pentru aducerea la bun sfârşit a operei începute, norocul a voit ca în mod paralel să lucrăm şi pentru isbânda jubileului Universităţii care printr-o fericită coincidenţă se celebrează tot în timpul în care serbăm şi memoria creatorului Universităţii ieşene”. După ce face apologia lui Cogălniceanu, d. Dr. Bogdan încheie cu cuvintele: Domnule primar, „In numele comitetului care a lucrat pentru ridicarea statuei marelui nostru patriot, vă încredinţez statuia şi vă rog s’o păstraţi, cu aceeaşi dragoste şi veneraţie de care noi am fost însufleţiţi”. Discursul dlui primar Grecianu. Primesc cu grije die preşedinte acest monument pe care l-aţi ridicat în amintirea marelui Kogălniceanu, vă mulţămesc pentru preţiosul dar cu care înzestraţi oraşul nostru. Sunt convins de preşedinte că aţi aşezat această statuie în faţa Universităţii nu numai pentru că întemeietorul ei a fost M. Kogălniceanu ministrul instruc-ţiei al lui Cuza Vodă, dar totodată pentru că aţi voit ca pe lângă prinosul de recunoştinţă ce aduceţi memo- riei unui glorios român să urmaţi şi un ţel demn de această măreaţă figură. « Aţi dorit ca stând în faţa Universităţii ca o strajei neadormită, Cogălniceanu să-i amintească că cel dintâi învăţământ este acela care trebuie să fie la baza tuturor învăţămintelor, este iubirea de ţară şi de neam. Nu puteaţi să alegeţi o mai bună strajă, die preşedinte, căci nimeni n’a întrupat într’o mai mare măsură’ înaltul sentiment al patriotismului ca acest mândru fiu al Iaşilor, a cărui viaţă se poate rezuma în două cuvinte: iubirea ţării. A iubit-o în trecutul ei măreţ, ajutând prin cercetările sale istorice la deşteptarea conştiinţei naţionale. A iubit-o în prezentul şi viitorul ei după cum trebuie să fie iubită. Continuând d. Greceanu, aminteşte o pagină din trecutul universităţii ieşene îndrumată pe căile progre- sului de marele Cogălniceanu, a cărui figură apoteozează. D-sa termină cu următoarele cuvinte: „Fericiţi sunt acei Români cari au trăit în perioada eroică de renaştere a naţiunii noastre, Costache Negri, M. Cogălniceanu, Hurmuzescu, Alecsandri şi câţi alţi mari patrioţi, cari aveau să ducă lupta nu pentru legiferări mai mari sau mai de folos ţării ci pentru o reînviere a patriei, pentru a se jertfi unui ideal sfânt, ce-au ştiut să-l realizeze. Au dispărut cu toţii, dar după dânşii au rămas ca după apusul soarelui, raze de lumini cari mai luminează cugetul şi ne lasă a întrezări orizonturi îndepărtate şi dorite. Vom păstra cu sfinţenie comoara moştenită de la dânşii: încredere în viitorul Neamului nostru”. Discursul dlui C. C. Arion. D. ministru Arion începe discursul cu descrierea însemnătăţii solemnităţii de faţă. Sărbătorim pe M. Cogălniceanu, spune d-sa, a cărui viaţă e legată de cel mai mare fapt din viaţa poporului nostru. De la Unire şi până la tratatul din Berlin viaţa lui M. Cogălniceanu se corundă cu viaţa Neamului şi Ţării noastre. In viaţa lui se oglindeşte viaţa Ţării. In el vibra caracterul omului politic al cărui curaj şi abnegaţiune era fără seamăn. Patriotismul lui Cogălniceanu se poate vedea în toată măreţia lui din discursul rostit la inaugurarea cursului său de istorie naţională, ţinut la academia Mihăileană. Cogălniceanu spune că un Mircea cel Bun şi un Ştefan cel Mare pentru dânsul sunt mai mari eroi decât un Cesar sau un Anibal, căci aceştia sunt eroii lumei iar cei dintâi sunt eroii patriei sale. Lupta dela Termopile pentru el are mai mică însemnătate decât lupta dela Baia unde craiul Leşilor a îngenunchiat în faţa oştilor româneşti. Salut, spune d. Arion, pe marele profesor al unei singure lecţiuni. Vorbeşte apoi de activitatea literară a lui Cogălniceanu care a fost folositor nu numai ţării sale, dar chiar şi civilizaţiei. Viaţa a jertfit-o ţărei sale şi ca om al ţării îl sărbătorim şi glorificăm azi. Discursul dlui A. D. Xenopol. E greu, peste putinţă chiar de a înghesui în acest chip viaţa lungă şi bogată a gândirii şi a faptei unei personalităţi geniale, cum a fost aceea a marelui bărbat a cărui comemorare vă întruneşte în jurul monumentului său. Vorbeşte de tinereţea lui Cogălniceanu, spunând că el de tânăr s’a deprins cu o muncă folositoare ţarei dând publicităţii o mulţime de scrieri de seamă cum a fost lucrarea: „O privire asupra literaturei româneşti”, scrisă în limba germană şi „Istoria Daciei şi a României”, tipărite în limba franceză la Berlin, pe când avea d’abea 17 ani. Prin scrierile sale tinde la înălţarea Neamului său în ochii străinătăţii, prin întărirea sentimentului naţional şi a mândriei de sine. Cogălniceanu a lucrat în această direcţie prin reviste, începând cu frumoasele poveşti ale cronicarilor. Din acest îndemn de concepere Cogălniceanu se coboară la fapte, sfătuind pe Vodă Cuza să întemeieze universitatea din Iaşi, adecă să întrupeze cultura superioară a neamului românesc într’un aşezământ văzut. De aceea când azi sărbătorim 50 ani de existenţă ai acestei şcoale trebuie să ne aducem aminte de întemeietorii ei, de marii bărbaţi ai neamului românesc: Alexandru I. Cuza şi Mihail Cogălniceanu. Bronzul celui de al doilea îl privim azi, al celui dintâi a fost ridicat acum în Piaţa Unirei. Vorbeşte de activitatea lui politică şi spune că Cogălniceanu a insistat spre surprinderea lui Cuza-Vodă la secularizarea averilor mănăstirilor greceşti. Meritul cel mare al lui Cogălniceanu stă în deschiderea porţilor masei mari a poporului românesc, ţărănimea lui — care se sbate desmoştenită de veacuri, fără drepturi, fără proprietate de pământ, pe care’l rodise munca lor şi’l cumpăraseră cu sângele lor. Scopul legei din 1864 a fost rău înţeles căci scopul urmărit de Cogălniceanu nu a fost acela de a veni în ajutorul proprietăţii mari, cum i se atribue acum, ci a urmărit ridicarea săteanului de baştină, al poporului, a voit să alipească pe ţăranul român de ţara ce-l adăposteşte şi să-i insufle iubire de patrie şi de neam. Nu voia Cogălniceanu ca ţara aceasta să rămână în stăpânirea unora, în stăpânirea a 5000 de oameni, iar restul de milioane al populaţiei să fie de robi, să o muncească în folosul stăpânilor. D. Xenopol explică apoi neapărata trebuinţă a loviturii de stat din 2 Martie 1864 spunând că a fost era sdrobirea unei legalităţi în numele superior al dreptăţii sociale. D-sa termină cuvântarea prin a arăta rezultatul operelor înfăptuite de marii bărbaţi ai neamului, ale căror nume vor fi în veci sădite în inimele Românilor. Discursul dlui Iorga. D. Iorga spune: dacă laşul a făptuit în bronz figura lui Cogălniceanu, era de datoria lui să aşeze monumentul în locul cel mai nemerit, în faţa Universităţii pentru ca studenţii şi profesorii să se inspire din măreţia faptelor marelui nostru om de stat. Cogălniceanu este o mare figură a culturei, spune d-sa, şi în numele culturei româneşti create de el, se închină respectuos în faţa monumentului ridicat din iniţiativa unor oameni de bine. Vom reproduce în întregime discursul dlui N. Iorga, într’un număr viitor. Discursul dlui I. I. C. Brătianu, înzestrat cu însuşirile de căpetenie ale bărbaţilor de stat: cunoştinţa adâncă a trecutului desgropat din Letopiseţi, vedere limpede a ţelurilor arătate de un cald patriotism, minte ageră şi pătrunzătoare, simţ practic al realizărilor, hotărîre repede şi îndeplinire energică, Mihail Cogălniceanu prin roadele muncei sale a dobândit loc de frunte în Istoria României moderne. In jurul memoriei lui se unesc sufletele întregei Românii, căci viaţa lui a fost închinată cu tărie şi cu izbândă la ridicarea neamului nostru. Părtaş al acestui simţământ obştesc partidul naţional-liberal slăveşte pe marele patriot pe care cu îndreptăţită mândrie îl numără între întemeetorii săi. Cu adânca-i pătrundere Mihail Cogălniceanu a înţeles încă de la începutul renaşterii româneşti, că propăşirea naţională nu se poate asigura decât pe temelia unei democraţii sănătoase şi puternice. Pag. 3 „Asociaţiunea industriaşilor de mobil©“ din Braşov recomandă în atenţia on public, depozitul său bogat în Preţurile moderate, pe lângă condiţii favorabile, mobile pentru camere de dormit, sufragerie, camere garcon şi saloane. Ia în întreprindere efeptuirea aranjamentului complect al locuinţelor şi bucătăriilor, al edificiilor publice (şcoli, palate publice) împreună cu tapeţilăria lor. ---------------------------------------Se poate privi fără a deobliga la cumpărare! — Cataloage gratuite! A „Brassói Botorkészítő Iparosok Amcsarnok Szövetkezeig“, Strada Vămii nr. 36.