Tribuna, noiembrie 1911 (Anul 15, nr. 239-262)
1911-11-25 / nr. 258
Ánul XV. Árad, Vineri, 25 Noemvre v. (8 Decemvre n.) 1911 Nr. 258 [REDACŢIA1 şi ADMINISTRAŢIA: Strada Deák Ferenc Nr. 20 INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Mulţămite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 filerL Manuscripte nu să înapoiată ABONAMENTUL Cor. Pe un an . Pe un jum. Pe o lună 28 14 2.40 Numărul de zi pentru România şi străinătate pe an 40 franci. Telefon pentru oraş şi fornitat 502. Homo novus. .4 rad. 7 Decemvrie. In sfântul răsboi de distrugere care de un an de zile durează împotriva noastră, vajnicii noştri adversari au trimis un comandant nou, pe d. Dr. Aurel Vlad. Socotesc anume, că schimbând nu armele, care sunt ale calomniei, ale minciunei şi ale intrigei, precum am dovedit, ci combatanţii, cetatea adevărului va cădea în sfârşit totuş zdrobită, ori cel puţin înecată în norul de fum negru şi otrăvicios, pe care-l ridică bombele lor. Noul comandant de altfel e numai pentru publicul neorientat nou. in realitate d. Vlad este dela început între cei cari au pornit sfânta cruciată şi dacă s’a abţinut până acum, când răsboiul e căzut aproape în desuetiitudine, înămolit în neputinţă şi ridicol, explicaţia trebuie căutată în abilităţile de tactică şi de strategie ale vajnicilor combatanţi. D. Vlad este deci numai din punctul acesta de vedere nou. A tăcut un an de zile, vreme în care s’au spus şi s’au răspus lucrurile până la cea mai completă plictiseală. Multă lume era intrigată chiar de tăcerea dlui Vlad şi indrituită să vază în el pe omul care, ca şi într’un alt moment hotărîtor al vieţii noastre politice, e în stare să ia în mâni steagul coborît în vâltoarea patimilor şi să facă o raliare nouă, punândcapăt hărţuielilor mărunte, urîte şi nevrednice, ajunse azi.... problemele politicei naţionale. Regretăm nespus, de mult, şi pentru domnia sa, dar regretăm mai ales pentru cauza naţională că n’a ambiţionat acest rol. S’a mai spus şi aici că, una din cauzele principale ale actualei crize grozave ce bântuie în sinul partidului nostru naţional este lipsa de oameni superiori, lipsa de personalităţi în stare de a ne ridica deasupra meschinăriilor zilei, deasupra patimilor înguste şi mărunte, în stare să le subjuge, domineze, să le poruncească să tacă, să nu le lase să copleşească suprafaţa vieţei sufleteşti a unui popor. „Istoria popoarelor, este istoria oamenilor mari, cari au muncit aci, a zis Carlyle, stabilind ,pentru totdeauna,răspunderea faţă de istorie a actelor unei generaţii, nu asupra celor conduşi, ci asupra celor cari conduc, asupra cârmacilor cu cari a fost pedepsit ori binecuvântat un popor într’o anumită epocă. Se pare însă că numai la noi e întors criteriul lui Carlyle, la noi sunt de vină cei conduşi, la noi e de vină ,,Tibima”, gruparea ei, căci alfel oamenii ar fi aci,şi ar face minuni, cu un popor creat pentru ,ei. Îndrăzneţul distrugător de dogme dela Dobra, nu e oare unul dintre aceştia? Daţi-i un popor, fără „Tribuna”, fără poeţi, fără scriitori şi mai ales fără gazetari, n’ar face el minuni, cum a dovedit că ştie, când candida în câte cinci cercuri, în lipsa mare de oameni providenţiali. Azi e nu- i mai conducător de partid, pe care-l con- l duce cu un extraordinar talent, pentru care va trece neapărat şi domnia sa, cu tovarăşul Goldiş împreună, în primitoarea recunoştinţă a posterităţii. Citiţi mă rog articolul domnului Auriel Vlad, proprietarul palatului naţional din strada Zrínyi, despre cauzele conflictului între partidul (?) naţional român şi „Tribuna”. Cu ce adâncă pătrundere de spirit analizează dânsul aceste cauze şi câte idei nouă şi rodnice nu aduce domnia sa în discuţia care de un an de zile dospeşte în viaţa noastră publică şi pe care distinsul conducător, cu deplina seninătate a simţului său de răspundere istoric, ne spune că trebuie, în interesul neamului, perpetuată. Iţi vine fără voe să te întrebi, de ce a trebuit să întârzie aceste argumente şi idei de abfobit nouă, pe cari le aduce d. Vlad în discuţie? Avea doar din capul locului, cea mai completă cădere tocmai d. Vlad, să declare răsboi „grupărilor independente”, d. Vlad, care n’a intrat în viaţa politică în fruntea unei grupări şi care ni-a dat, cea mai clasică pildă a „disciplinei de partid" dela care dânsul n’a clintit în viaţa sa nici o clipă. „Gruparea dela „Tribuna", zice d. Vlad, — a fost dela început o grupare independentă, care nu odată şi-a impus voinţa sa conducerii de partid, şi care la toate ocaziunile mai însemnate îşi avea direcţia sa opusă vederilor exprimate de conducerea oficioasă şi aprobată de imensa majoritate a poporului nostru". Cine avea calitatea morală şi îndreptăţirea să ne aducă aceasta drept învinuire, decât d. Vlad, care niciodată nu a avut o „direcţie opusă vederilor exprimate de conducerea oficioasă şi aprobată de imensa majoritate a poporului nostri"! Căci la Dobra, a candidat cu ştirea şi aprobarea conducerii oficioase, iar nu cu ajutorul „grupării independente a „Tribunei” şi ,,imensa majoritate a popo, rului nostru” îl seconda pe vremea aceea atât de mult, încât nici la a doua alegere generală nu s’au putut pune candidaţi naţionali, nici în Ardeal nici în Bănat, numai în centrul „grupărei independente", în toate cercurile”. „Pentru că nu există partid în lume să tolereze în cadrele partidului altă voinţă şi altă conducere decât, conducerea unitară "impusă prin organizaţia de partid"! — exclamă d. Vlad. Apodictic de tot. Domnia sa precum vom vedea mai jos, face istoricul „tainelor politice petrecute după culise” în ultimul deceniu, ca unul, cum spune, care cunoaște istoria evenimentelor. Ciudat lucru, că un cunoscător al tainelor petrecute după culise uită cu desăvârşire istoria faptelor petrecute la lumină, istoria faptelor controlabile cari s'au desfăşurat în faţa tuturor, nu după culise. Această istorie a fixat pentru toată lumea mai clar şi mai convingător decât toate teoriile dsale de azi, că,* da, s’a validitat în cadrele prtidului şi o „altă voinţă", altă ,,conducere” decât cea„fanpusă prin, organizaţia de partid" şi că pentru a se validita o ideie, un curent, într’un partid, nu e nevoie ca aceste să se nască neapărat în mintea şi priceperea „conducerii oficioase", care n’are monopolul ideilor bune, pot încolţi şi din mintea şi hotărîrea unui singur om sau grupări, pentru a ajunge poate mai în urmă, adevăruri primite şi de ..cercurile oficioase”. Nu ar fi mirare dacă d. Vlad ar fi uitat acest exemplu clasic al istoriei ultimului deceniu, căci l’a dat doar însuş domnia sa. Dar au fost alte împrejurările, va obiecta, suntem siguri. Neapărat. Nu-i cunoaştem părerile motivate asupra aşa numitei „acţiuni de primenire", care a fost punctul de plecare al goanei de azi împotriva „Tribunei”, acţiune pe care d. Vlad o atinge şi acum numai laconic şi în treacăt cu aceste cuvinte: „Au urmat apoi atacurile nemotivate ale „Tribunei” în contra partidului....", dar împrejurările, cari vor fi fost altele, constituiesc fără îndoită un titlu de recunoştinţă a „conducerii oficioase" de atunci care fără zguduiri grave ca cea de azi, a ştiut să aducă sacrificiul amorului propriu, ideile şi convingerile ei, pe altarul solidarităţei naţionale. Dacă s’ar fi constituit în sacrosanctă, dacă ar fi înălţat dogmele ca ceva absolut inviolabil, dacă ar fi recurs la armele de azi ale calomniei, intrigilor şi ale minciunilor spre a discredita cele mai frumoase idei, cele mai nobile şi curate porniri şi intenţii, am fi avut acelaş dezastru ca cel de azi, aceleaşi nenorociri s’ar fi abătut peste noi, ca şi acele, pe care cu o senină aproape inconştientă nepăsare, le alimentează reformatorul dela Dobra. Şi cu aceste am fi terminat cuargumentaţia de idei ş principii stabilite ad hoc, pentru necesităţile de moment, în articolul domnului Vlad şi putem trece la argumentaţia de fapte a dsale, neapărat hotărîtoare şi pentru cea dintâi şi determinatoare pentru concluziile ce trage din ea. Aici ne isbeşte la primul moment o ciudată împrejurare. Domnul Vlad ne fixează data vinelor şi crimelor ce am fi săvârşit în contra intereselor partidului naţional nu de un an de zile încoaci, de la nsbucinirea goanei desale şi a tovarăşilor împotriva „Tribunei”, ci de un deceniu, probabil fiindcă d’atunci este stăpân d-sa pe „tainele lucrurilor ce se petrec după culise”. Nici atunci, nici de atunci încoaci d-sa nu a crezut că este dator să protesteze la vremea când ele s’au săvârșit, când puteau fi controlate, căci cum nu e nici d-sa infailibil, putea primi explicaţiile cuvenite şi poate că ceea ce i s’a părut atunci o vină, o crimă, era numai o părere greşită a d-sale, o informaţie inexactă, o intrigă care se putea clarifica. Ceva mai mult, toate acuzlaţiunile ridicate de domnia sa în ordinea înşirării lor au fost fapte consemnate până la ridicarea palatului „Tribunei”, când alăturea de tovarăşii d-sale ridicase şi d-sa cu prezenţa-i splendoarea serba-